Razboiul Goma

Celebrul scriitor și disident Paul Goma ne-a trimis, în exclusivitate, spre publicare un text al sau, care deja a constituit subiect de polemica aprinsa în ZIUA intre Gabriel Andreescu și Radu Portocala. Paul Goma ne-a scris, în stilu-i unic, sa consideram tipărirea textului „Sa învățăm de la evrei.?” „ca un drept-de răspuns (de-a-ndoaselea)”. De altfel, în editorialul sau din pagina 6, Gabriel Andreescu revine asupra subiectului cu episodul trei al polemicii. Prestigiul autorului de mare disident și scriitor ne-a convins sa publicam integral textul, care în mod cert va declanșa un adevărat război mediatic. ZIUA precizează ca nu își asuma responsabilitatea pentru conținutul materialului. (R. C. P.)

SA ÎNVĂȚĂM DE LA EVREI.?

Răsunetul planetar al comemorării, în acest început de an 2005, a deschiderii lagărului morții de la Auschwitz (a găsirii, a datului-peste – de către Armata Rosie, care trecea și ea pe-acolo – și nu a „liberării”, cum se spune-scrie) ne umple – pentru a cata oara?

— De admirație: iată, după atâta amar de timp rezultatul ne-uitarii; iată fructul memoriei întreținută cu tenacitate, cu sacrificii; iată biruința unei comunități martirizate de nazism – vreme de doisprezece ani – asupra amneziei.

Admirație – și gelozie:

Noi, ne-evreii, supliciați de comunism peste jumătate de secol nu am fost capabili de „asa ceva”. Adevărat, din 1940 pana în 1989 fusesem supuși operației de des-creierare, de extirpare a memoriei, de înlocuire a ei cu talaș: „istoria URSS”, „Curs scurt.”, „istoria RPR„, „Tezele.„, „limba maldavineasci„ și atâtea și atâtea sintagme, cuvinte goale, nu doar false, ci ofensante la adresa adevărului istoric și la onoarea națiunilor noastre nerusesti. Noi, romanii, am moștenit, am produs puține „hârtii” și nu am făcut efortul de a consemna intamplarile-ce-ni-s-au-intamplat, pentru a lăsa urmașilor, urme. Daca adăugăm la tarele genetice și inapetenta, incapacitatea de a realiza – și de a practica – cronologia, ne-am autoportretizat fidel.

„Sa fie buna imitația raului?”

Privindu-i, admirându-i pe evrei, mi-am spus ca – de ce nu?

— A venit momentul sa facem ca ei, sa copiem pana și acțiunile lor ne-morale (ne-crestinesti), ca de pilda minciuna-etnica; ca de pilda în ne-uitarea raului ce ni s-a făcut și răzbunarea (nu „un”, ci „doi ochi pentru un ochi”).

Oare? Sa fie buna imitația raului?

Din 1990, când s-au (intre) deschis arhivele comuniste, la cea mai neînsemnată tentativa a victimelor bolșevismului de a depune mărturie despre calvarul lor, călăii noștri, speriați de un Nürnberg II, tipa, temându-se de dreapta răzbunare: „Fara violenta!” Si: „S-a început vânătoarea de vrăjitoare!”, Despre calai.

Vasăzică asa: după decenii de teroare oarba, sălbatică, cei care ne terorizaseră, ne umiliseră, ne jefuiseră, ne lăsaseră fara părinți, fara casa, fara scoala – fara tara (dar nu fredonau ei în coltul gurii.

Imnul RPR, pe muzica lui M. Socor, pe versurile lui A.

Toma, modificate: „Azi tara ta e casa mea”?). Ei, teroriștii, vânătorii de oameni nevinovați cei care arestaseră, torturaseră, reeducasera-ca-la-Pitesti, asasinaseră fara tresărire, fara teama ca vor da vreodată seama – în momentul în care s-a întrezărit perspectiva unei, în sfârșit! Justiții, au cerut, guițând (ca Buzura, în ianuarie 1990). Sa nu care cumva sa se exercite vreo violenta asupra lor! „Fara violenta!” implorau-somau, pentru ca ei, călăii noștri personali și bestiali nu suporta violenta!; ei, auxiliarii ocupantului sovietic, cei care, mult mai putin din fanatism ideologic marxist-stalinist-trotskist, din rasism-bolsevic, din antiromânism feroce (care exista, exista! Mai ales la unguri, iar când ungurul era și evreu, sa ne păzească Dumnezeu!

— și nu ne-a păzit), mai degrabă pentru pentru a zmulge-pastra avantaje materiale, se dovediseră a fi executanți, nu doar orbi, ci cu mult spirit de inițiativă – de prin 1990 zbiară ca din gura de șarpe, acuzând (de sa se audă la Strasbourg, la Washington, la Tel Aviv) ca în Romania „tradițional antisemita” se încalcă drepturile omului! Așadar: ei, victime ale naziștilor 12 ani (1933-1945), de șaizeci de ani tot vânează naziști, insa victimele comuniștilor – din 1917 rușii, noi din 1940 – nu avem voie să-i acuzam pe torționarii comunisto-sovietisti pentru crimele lor – fiindcă, draga-doamne astfel ne dedam „Vânătorii de vrăjitoare!”

Or, după Ukazul impus de ei, cel care este violent cu violenții, care vânează vrăjitoare este. Fascist!

Antisemit! Tuberculos!

Ar fi comic – daca nu ar fi tragic:

Din exact 28 iunie 1940, în Basarabia și în Bucovina de Nord ocupate prin violenta, apoi din 23 august 1944 în Romania întreagă ocupata de Armata Rosie, ei, komisarii veniți pe tancurile sovietice aplicaseră cu seninătate (si cu sudoare, sânge din partea noastră) vanatoarea-de-vrajitoare numita: „lupta de clasa” (si de-rasa, dar aceea nedeclarata – insa aplicata).

Nevinovați cu zecile de milioane din comunitățile europene ocupate de sovietici și comunizate, în primul rand poloneza, au fost „lichidați”, nu pentru vreun act potrivnic ideologic, ci pentru. Potențialitate: „Ar putea, la un moment dat, sa.”: (in realitate programul bolșevic urmarea distrugerea elitelor naționale). Decenii lungi, nu doar capii familiilor, ci toți membrii au fost, fie arestați, atâția dintre ei asasinați, fie „doar” alungați din case, din scoli, din spitale, declasați social, penalizați material.

„De ce am ierta greșiților noștri?”

Si iată-i pe călăii noștri, indignați pana în pragul apoplexiei, tot pe noi, victime, acuzându-ne ca ne dedam la vânătoare de vrăjitoare!

De ce nu i-am imita și în asta, zicând și noi cum ziseseră ei: „De ce nu ne-am deda.?”. la vânătoare de bolșevici?

De ce am ramane, în continuare, robi ai moralei creștine, de ce am trece peste ofense, nedreptăți, agresiuni? De ce am ierta greșiților noștri?

— Bieții de ei, cei care obosiseră tot chinuindu-ne, tot „reprezentându-ne”?