Razboiul împotriva rulilor (The War Against The Rull)

I.

Când nava spațială se pierdu în ceața deasă a planetei Eristan II, Trevor Jamieson își scoase arma. Se simțea amețit, epuizat de puternicul curent de aer al uriașei nave, care îl azvârlise și-l răsucise pe toată părțile. Însă, conștient de pericol, rămase cu atenția încordată, cu costumul prins în hățișul de cabluri al platformei antigravitaționale de deasupra lui. Îl privea cu ochii mijiți pe ezwal, care, la rândul lui, îl cerceta iscoditor peste marginea treptei purtătoare, ce se mai legăna încă.

Cei trei ochi ai ezwalului, cenușii și reci ca oțelul îl priveau fix; capul său mare, albastru, se legăna în expectativă și – Jamieson știa – gata să se retragă degrabă, dacă i-ar fi ghicit intenția de a apăsa pe trăgaci.

— Ei bine, spuse Jamieson aspru, iată-ne pe amândoi la mii de ani lumină de planeta-mamă; azvârliți într-un purgatoriu primitiv, pe care tu, după experiența de viață izolată de pe planeta Carson, nu-l poți încă concepe, în ciuda abilității tale de a citi gândurile. Nici măcar un ezwal de trei sute de kilograme nu poate supraviețui, acolo jos, singur.

O labă uriașă, cu gheare lungi, se apropie de navă și scutură unul dintre cele trei cabluri subțiri, agățate de costumul lui Jamieson. Cablul se desprinse cu un șuierat ascuțit, iar forța smuciturii îl ridică pe Jamieson cu câțiva metri. Căzu la loc și începu să se legene, atârnat de celelalte două cabluri ca de un trapez. Cu arma în mână își întinse gâtul, încercând să apere cele două legături ce mai rămăseseră de un nou atac.

Dar ezwalul nu mai făcu nici o mișcare amenințătoare; capul acela uriaș era îndreptat spre el, iar ochii aceia calmi și nemișcați continuau să-l iscodească. Într-un târziu, Jamieson îi citi un gând. Un gând calculat, imperturbabil: „în momentul de fața, mă preocupă un singur lucru. Din cele peste o sută de persoane de pe nava ta, numai tu ai scăpat cu viață. Deci, dintre oameni, numai tu știi că ezwalii de pe planeta pe care o numești Carson nu sunt animale neraționale, ci ființe inteligente. Știm că guvernul țării tale întâmpină mari dificultăți cu instalarea și menținerea coloniștilor pe planeta noastră, fiindcă suntem considerați un fel de forță naturală periculoasă, greu de înfruntat, dar inevitabilă. Nouă ne convine situația asta. Dacă oamenii și-ar da seama că suntem un inamic inteligent, ar porni un război sistematic și total împotriva noastră. Asta ne-ar împiedica să ne realizăm țelul inalterabil de a-i goni pe toți invadatorii din lumea noastră. Fiindcă știi lucrul ăsta, decât să risc să scapi din jungla de sub noi, am preferat să sar pe platforma antigravitațională chiar în clipa în care te-ai desprins din racordul de siguranță.

— Ce te face să crezi că dacă termini cu mine se va rezolva totul? Ai uitat de cealaltă navă, cu doi ezwali la bord, o femelă și puiul ei? N-a pățit nimic la ultimul contact cu nava de război a rulilor, care a avariat-o pe asta, iar acum se află, probabil, în drum spre Pământ.

— Îmi dau seama de asta, replică ezwalul disprețuitor. Ca și de neîncrederea vădită a comandantului navei doar când i-ai sugerat că ezwalii ar fi mai inteligenți decât multe ființe umane. Numai tu ai putea convinge guvernul de pe Pământ de adevăr, căci doar tu ești sigur de ei. Cât despre ceilalți ezwali pe care i-ați capturat, ei nu-și vor trăda niciodată semenii.

— Poate că ezwalii nu sunt chiar atât de altruiști cum spui, zise Jamieson cinic. De pildă, sărind pe platforma asta antigravitațională, nu ți-ai salvat decât viața ta. N-ai fi izbutit să conduci o navă de salvare, așa că până acum te-ai fi prăbușit o dată cu nava și mă îndoiesc că până și un ezwal ar fi putut…

Glasul i se stinse într-o exclamație de uimire, căci cu o răsucire bruscă, ezwalul își ridică colții înspăimântători, albaștri și-și întinse ghearele ascuțite către o pasăre uriașă. Cu aripile strânse, ca un înveliș de cort, pasărea se năpustea în picaj spre navă. Nu se abătu de la obiectivul ei. Jamieson îi zări în fugă ochii proeminenți și ghearele tăioase, pregătite să-l atace pe ezwal și se înspăimântă.

Impactul cu ezwalul făcu ca nava să se legene precum o surcică pe o mare învolburată. Jamieson fu aruncat cu o viteză amețitoare dintr-o parte în alta. Fâlfâitul cumplit al acelor aripi uriașe răsuna ca niște bubuituri de tunet. Își ridică arma gâfâind. Flacăra albă atinse una dintre aripi și o pătrunse, lăsând o pată neagră. Aripa se lăsă în jos și, în același moment, pasărea fu azvârlită de pe navă de forța și furia ezwalului. Cădea fără încetare, învârtindu-se încetișor, până se pierdu în întunecimea fâșiei de pământ de dedesubt.

Un scrâșnet, venind de deasupra capului său, îl făcu pe Jamieson să-și ridice degrabă privirile. Pierzându-și echilibrul, ezwalul se clătina pe marginea navei, bătând neputincios aerul cu cele patru labe dinainte. Celelalte două se luptau din răsputeri cu barele de metal din partea superioară a navei… Și învinseră. Corpul său uriaș se dădu înapoi, până când nu se mai văzu decât capul masiv. Jamieson coborî arma prost dispus.

— Vezi, zise el, până și o pasăre a fost periculoasă pentru noi… Și puteam să-ți găuresc burta. N-am făcut-o pentru simplul fapt că am nevoie de tine… Și tu de mine. Situația e usturătoare: cred că, până acum, nava trebuie să se fi prăbușit pe uscat, dincolo de Strâmtoarea Diavolului, o fâșie de apă de aproximativ douăzeci de mile lățime, care separă această mare insulă de continent. Am părăsit nava în ultima clipă; imediat după aceea, curentul ne-ar fi împiedicat s-o facem. Însă acum singura noastră șansă de salvare este să ajungem din nou la ea. Are provizii și ne va ocroti de fiarele primitive din galaxia asta. Poate că aș izbuti să repar și radioul sub-spațial, sau chiar vreuna din navele de salvare.