San Andreas
Aa
PROLOG.
În această carte veți întâlni trei elemente distincte, dar inevitabil legate între ele. Unul este Flota Comercială – Marina Comercială cum este cunoscută oficial – și oamenii din serviciul ei, apoi navele Liberty, și forțele de suprafață, de submarine și aeriene ale armatei germane. Acestea din urmă aveau unica misiune de a urmări și distruge vasele și echipajele Flotei Comerciale.
În septembrie 1939, când izbucnea războiul, Flota Comercială engleză era într-o situație critică – „jalnică” ar fi poate termenul cel mai potrivit. Majoritatea navelor erau vechi, unele scoase din uz, altele un morman de fiare ruginite și măcinate de nesfârșite defecțiuni. Dar starea lor era mult mai bună decât condițiile în care erau siliți să trăiască cei ce aveau neșansa să lucreze la bordul lor. Această crudă nepăsare și față, de oameni și față de nave avea un singur motiv – lăcomia. Proprietarii de nave de atunci, și destui dintre cei de astăzi, erau apucători și total devotați zeului lor: profitul. Doreau acest profit cât mai mare, cu orice preț și cu minimum de investiții din partea lor. Centralizarea era cuvântul de ordine al zilei. Monopolurile erau adunate, acumulate în mâinile câtorva nesătui. Salariile marinarilor scădeau și ei abia mai puteau supraviețui. În timp ce stăpânii lor se îngrășau; dar nu erau singurii. De acest profit mai beneficiau și directorii companiilor, chiar și cei mai puțin comozi și un număr considerabil de acționari, toți aleși pe sprânceană și deci privilegiați. Tirania proprietarilor, exercitată bineînțeles cu discreție, era aproape absolută. Navele erau proprietatea lor feudală, iar marinarii erau sclavii. Dacă un marinar se răscula împotriva ordinii prestabilite, ăsta era ghinionul lui. Singura lui șansă era să părăsească vasul și să dispară din marină, fiindcă oricum, după o asemenea îndrăzneală ar fi fost ostracizat, iar rata șomajului era mare în marină și singurele posturi libere erau pentru cei ce acceptau de bunăvoie condiția de sclav. Pe uscat, șomajul din Marina Comercială era și mai ridicat, iar adaptarea la o viață de „marinar de uscat „era foarte dificilă. Celor care îndrăzneau să se revolte nu le mai rămânea nici un loc unde să se ducă. Dar asemenea cazuri erau foarte rare; marea majoritate își cunoșteau locul lor pe lume și se resemnau cu el;
Documentele oficiale încearcă să treacă peste această stare de lucruri, uneori chiar o ignoră – miopie lesne de înțeles. Condițiile în care se trăia și se muncea în Marina Comercială și între cele două războaie și în timpul celui de-al doilea război mondial, nu constituie unul dintre cele mai glorioase capitole din analele marinei engleze. Guvernele care s-au perindat la putere în perioada interbelică cunoșteau foarte bine problemele Flotei Comerciale, pentru că nu puteau fi mai ignoranți decât marea majoritate. Fiecare din aceste guverne succesive a formulat o serie de regulamente ipocrite în încercarea 1 de a-și salva reputația. În aceste regulamente existau specificări minime privind cazarea, hrana și condițiile de igiena și siguranță ale marinarilor. Dacă un căpitan cinstit ar fi încercat să le aplice, s-ar fi putut trezi fără comandă. S-au păstrat declarații ale unor martori oculari referitoare la condițiile de viață de pe vasele Marinei Comerciale de dinaintea izbucnirii războiului. Toate an același ton de tristețe. Cabinele echipajului erau tot atât de primitive ca și cele ale unor cerșetori. Inspectorii sanitari au declarat că au întâlnit situații când în aceste cabine n-ar fi putut locui nici măcar niște animale. Camerele erau întotdeauna înghesuite și lipsite de orice formă de confort. Punțile erau umede, hainele oamenilor erau umede, salteleleși paturile, acolo unde exista acest lux, erau și ele îmbibate de apă. Condițiile de Igienă erau fie primitive, fie nu existau deloc. Frigul era peste tot și orice formă de încălzire, cu excepția fumatului sau a sobelor cu cărbuni care miroseau îngrozitor, era rară ca și orice formă de ventilație. Mâncarea era chiar mai rea decât cazarea. După cum spunea un scriitor, nici la azilul celor săraci lipiți pământului nu s-ar fi mâncat așa ceva.
