Sărutul ispitei
Aa
- Acesta-i ultimul avertisment, Barnes, spuse Megan Lambert pe un ton care-l făcu pe subalternul ei să se foiască neliniștit pe scaun. E puțin spus că s-a supărat clientul. Mi-a zis că nici măcar n-ai adus vorba de emisiunea dedicată muzicii country. Ar fi cumpărat o tonă de reclame pentru spațiul ăla de o oră și jumătate.
Tânărul era foarte agitat și evita să se uite în ochii ei pătrunzători. Își drese glasul, emoționat:
- Pur și simplu, nu m-am gândit că...
Se auzi un zgomot neașteptat de puternic când palma lui Megan izbi blatul biroului din lemn de esență tare.
- Exact asta ziceam și eu. Nu ai gândit deloc. E a treia oară în tot atâtea săptămâni când mă iau de tine. De fiecare dată când procedezi într-un mod atât de neprofesionist, postul de televiziune pierde mii de dolari.
Megan se ridică de pe scaun și se duse în fața biroului, sprijinindu-și coapsele ferme de marginea lui și încrucișându-și gleznele fine.
- Ba mai mult, când o dai în bară, eu ies cea mai șifonată din toată afacerea. Trebuie să-i spun directorului de post că nu ne încadrăm în buget, iar el are să mă facă albie de porci. Ai prins ideea, Barnes?
- Păi, da.
- Și-atunci care e problema? i-o reteză ea.
Tonul ei strident nu semăna cu acela al unui părinte îngrijorat ori al unui profesor înțelegător, ci aducea mai degrabă cu tonul unui ofițer de instrucție căruia nu-i pasă care era problema, dar o voia rezolvată.
Barnes ridică spre ea o privire plină de speranță.
- Păi, am avut ceva necazuri cu o fată. Ea...
- Scutește-mă de aceste detalii, Barnes, i-o tăie rapid Megan. Nu mă interesează iubitele tale și nici viața ta personală, atâta timp cât nu se răsfrânge asupra celei profesionale.
Îl aținti cu privirea, iar el și-o feri.
- O să analizez raportul de vânzări la sfârșitul săptămânii. Sper să constat o îmbunătățire semnificativă. Iți sugerez să-l inviți la prânz pe domnul Thomton de la magazinele Countrytime Records and Music și, până una-alta, să pui la punct un pachet publicitar care ne va costa ceva bani, dar care să-i satisfacă orgoliul.
- În regulă, murmură el.
Megan ocoli din nou biroul și se așeză pe scaun. Se apucă să aranjeze un teanc de hârtii și ti spuse lui Barnes:
- Acum te rog să mă scuzi, dar mai am și alte lucruri de făcut.
Pricepând aluzia, Barnes ieși din birou, ca un con' damnat la moarte care tocmai fusese grațiat.
În loc să se simtă mulțumită de scena pe care o jucase atât de convingător, Megan oftă obosită și se cufundă în scaunul de piele cu spătar înalt. Ridică mâna cu manichiură perfectă și-și îndepărtă de pe frunte o șuviță rebelă de culoarea scorțișoarei. Nu-i plăcea deloc să facă pe dura în asemenea situații, dar știa că așa trebuia să procedeze.
Se ridică în picioare, se duse la fereastra largă și desfăcu o idee jaluzelele. Panorama orașului Atlanta era minunată, dar ea nu era atentă. La fel ca în cazul celorlalți agenți de vânzări din subordinea ei, îi păsa de Barnes, de cât de mulțumit era Ia serviciu și de buna lui dispoziție în general.
Dar îi spusese adevărul. În calitate de director local de vânzări la WONE TV, trebuia să întocmească săptămânal rapoarte de vânzări pentru directorul de post. Dacă o înțelegere cădea, televiziunea pierdea mii de dolari. Doug Atherton va pune presiune asupra ei, ceea ce era și normal, iar ea trebuia să-i ia tare pe angajații din subordinea ei. Era un cerc vicios, în care fiecare dă' dea vina pe altcineva.
îi plăcea de Barnes. Puștiul era distrus că îl părăsise o tipă de la știri pentru cameramanul din echipa de filmare, în loc să-i complice și mai mult viața, Megan își dorea să-l consoleze și să-l convingă să i se confeseze.
Dar nu putea să-și permită așa ceva, mai ales pentru că era o femeie care ocupa postul unui bărbat, și toată lumea se cam aștepta ca ea să judece cu inima, nu cu capul. Când venea vorba de afaceri, lăsa sentimentele deoparte și dădea dovadă de profesionalism. Nu permitea ca deciziile ei de afaceri să fie influențate de aluzii ofensatoare.
Răsucindu-se pe tocurile înalte ale sandalelor din piele de șarpe, se uită prin biroul decorat cu foarte mult bun-gust. Nu-l obținuse dând dovadă de amabilitate și generozitate. Era foarte greu să concediezi un agent care nu se dovedea la înălțime, dar mai făcuse asta și înainte și avea să o mai facă, dacă era nevoie. Postul nu mai avusese niciodată asemenea vânzări-record ca acelea înregistrate de când preluase ea postul de director local de vânzări, în urmă cu doi ani.
Spera ca Barnes să-și revină. Nu numai că voia să mențină aceeași cotă ridicată a vânzărilor, dar îi era foarte greu să dea înapoi, odată ce lua o decizie. Îi spusese lui Barnes că-l concediază, dacă performanța lui nu se îmbunătățește, și intenționa să se țină de cuvânt. Mulți ar spune că e încăpățânată. Ea ar fi adăugat că e îngrozitor de încăpățânată.
Beculețul telefonului de interior se aprinse și se auzi un semnal sonor încet. Ea se întoarse la birou.
- Da, Ariene ? spuse după ce apăsă butonul care-i permitea să comunice cu secretara ei.
- Domnul Bennett vrea să vă vadă. Sunteți disponibilă?
Trupul i se încorda imediat, și râmase neclintită. Parcă îi stătuse inima în loc, apoi începuse să bată de două ori mai repede, iar sângele i se urcase în cap. Uită să respire câteva secunde, apoi trase o gură de aer până când simți că o ia cu amețeală. Stătu nemișcată lângă birou pentru o clipă ce părea să nu se mai termine. Apoi se cufundă în scaun.
- Domnul Bennett?
Din cauza nodului care i se pusese în gât, îi pronunță numele cu o voce răgușită.
- Domnul Joshua Bennett de la Agenția Bennett.
Simți o notă de mirare în vocea modulată a lui Ariene. Datorită Agenției Bennett postul lor de televiziune avea atâția clienți care plăteau spațiu publicitar. Era cea mai mare și mai prestigioasă agenție din Atlanta, cu clienți în toată zona de sud-est a Americii. Megan știa exact care era suma de bani pe care o vărsa agenția în conturile WONE, dar, de când lucra aici, nu avusese niciodată de-a face cu Joshua Bennett în persoană. El știa care îi erau motivele și, după ce tot încercase să o vadă, nu mai insistase deloc. Agenții lui lucraseră mereu cu cineva din subordinea ei.
De ce voia să o vadă acum?
Reflexul ei a fost să găsească o scuză, dar nu făcu asta. Ar fi fost un gest de lașitate și nu voia ca Joshua Bennett s-o creadă lipsită de curaj.
- Domnișoară Lambert? întrebă încetișor Ariene.
Aceste cuvinte ar fi trebuit să-i semnaleze lui Megan că neliniștea ei era mult prea evidentă. Când i se mai adresase Ariene altfel decât pe numele mic?
- Da, e-n regulă. Pot să mă văd cu domnul Bennett câteva minute.
închise telefonul și încercă să-și adune gândurile, dar îi roiau toate în minte ca niște licurici, răspândindu-se într-o mie de direcții. Se gândi să se ridice, apoi se răzgândi și se așeză din nou, căci i se înmuiaseră picioarele. Nu mai avea timp să se pregătească pentru confruntarea cu cel pe care voia să se răzbune, înainte ca acesta să intre agale pe ușă, cu siguranța arogantă pe care și-o amintea atât de bine.
Domnul Bennett închise ușa în urma lui. Megan căzu imediat victimă ochilor lui de culoarea topazului cu zeci de nuanțe. El o privi preț de o clipă interminabilă înainte să-i zică domol:
- Bună, Megan.
- Bună ziua, domnule Bennett.
În loc să fie descurajat de primirea ei glacială, el păru amuzat. Apoi Megan își aminti că pe el îl amuza aproape orice. Ca întotdeauna, condescendența lui arogantă o enervă, iar mânia pe care o simțea de fiecare dată începu s-o cuprindă din nou. Se bucura că era așa. Măcar nu mai era în starea aceea catatonică în ghearele căreia căzuse în clipa când îi auzise numele.
Îl studie cu toată obiectivitatea de care era în stare. Din punct de vedere fizic, nu se schimbase de când îl văzuse ultima oară - la înmormântarea soțului ei.
Totuși, cele câteva fire argintii apărute în părul lui negru îl făceau mai atrăgător ca oricând. Avea un farmec sălbatic, nu tocmai înspăimântător, dar totuși periculos. O făcea deopotrivă curioasă și prudentă, de parcă și-ar fi pus în joc virtutea rămânând singură cu el. Ce bine știa Megan cum își folosea el farmecul! Tot ce putea face era să nu se strâmbe de scârbă.
Trupul lui înalt era încă în formă, musculos și puternic. Se părea că încă merge la sală în fiecare zi, în timp ce ritmul pe care îl impunea angajaților lui nu le permitea și acestora să aibă grijă de ei cum se cuvine. Megan detesta fiecare mușchi bine lucrat care se zărea pe sub costumul gri petrol la comandă de culoare și sub cămașa albastru pal.
Rămase în prag, cu același calm și încredere în sine cu care făcea față oricărei situații. Megan n-avea altă soluție decât să se poarte la fel de civilizat ca și el.
- Nu vrei să iei loc, domnule Bennett?
- Mulțumesc, zise el cu o politețe studiată, care o făcu să-i fiarbă sângele în vene.
Măcar o dată ar fi dorit ca el să-și dea arama pe față și să râdă disprețuitor de întreaga lume, în loc să se joace de-a șoarecele și pisica mereu cu umilii ei locuitori. Știa că asta simțea el cu adevărat. Universul și toți cei care îl populau erau jucăriile lui, cu care se distra după pofta inimii, ca un zeu păgân.
Ochii lui de chihlimbar o cercetau cu insolență după ce se așeză în fața ei. Îi studia alene părul arămiu care îi încadra chipul. Privirile li se întâlniră pentru o clipă, înainte ca ochii lui să coboare spre gura ei, unde rămase stânjenitor de mult timp. Îi fu aproape recunoscătoare când își mută privirea mai jos, până când o simți ațintită pe sânii de sub bluza de mătase galbenă, cu pliseuri verticale elegante și cu nasturi mici din perle. Spre groaza ei, își simți sfârcurile întărindu-se, de parcă ar fi ascultat de un ordin rostit cu blândețe. De ce nu-și lăsase pe ea haina de la taiorul gri-deschis?
- Arăți bine, Megan.
- Mulțumesc.
- Dar tu ai arătat bine întotdeauna, rosti el repede, de parcă n-ar fi auzit-o.
Ea se hotărî să răsfoiască de îndată dosarele pe care i le adusese Ariene mai devreme.
- Am un program încărcat astăzi, domnule Bennett. Ce...
- Amuzant, o întrerupse el, ridicându-și o sprânceană într-un fel care le zăpăcea pe femei. O cicatrice îi brăzda sprânceana deasă și frumos arcuită, dându-i un aer și mai îndrăzneț și viril. Secretara mi-a spus că n-ai nimic programat azi. De aceea mi-a acordat această întrevedere fără programare.
Pe Megan o durea maxilarul de la forța cu care strângea din dinți. Stăpânindu-și impulsul de a urla la el că programul ei nu era câtuși de puțin treaba lui, îl întrebă printre dinți:
- E vreo problemă cu felul în care ne ocupăm de contractul vreunui client al tău?
- Nu, deloc, zise el pe un ton calm, deschizându-și nasturii de la haină și așezându-și glezna unui picior peste genunchiul celuilalt.
Poziția lui relaxată o jigni și mai mult. Dacă ei îi bubuia inima în piept și îi transpiraseră mâinile, putea și el măcar să pară un pic neliniștit. O obseda gândul că el nu știa cât o tulbura. Dar probabil că știa. Cunoștea efectul devastator pe care îl avea asupra femeilor și se folosea de el fără nici o milă. Își amintea fără îndoială de noaptea în care îi cedase...
- Știi de Seascape?
întrebarea lui o trezi brutal la realitate.
- Seascape? Da, noul hotel de pe Hilton Head.
Voia să-l laude pentru remarcabila campanie publicitară pe care agenția lui o făcuse pentru noul complex hotelier de lux de pe insula turistică din largul coastei Carolinei de Sud. Peste tot, pe panouri urbane și în reviste, apăreau acum reclamele extravagante concepute pentru complexul ce urma să se deschidă în curând. Totuși, se abținu să-i facă vreun compliment. Niciodată nu îl crezuse pe Josh Bennett în stare de altceva decât să distrugă.
- Agenția ta a cumpărat în acest scop un pachet publicitar complex de televiziune, adăugă ea.
- Despre asta vreau să vorbim.
Parcă îi dăduse cineva un pumn în stomac. Spațiul vândut pentru Seascape era enorm. Avea de gând să renunțe la o parte ? La tot ? I-ar fi stat în fire să facă o ticăloșie de genul ăsta. Fusese acuzat că e în toate felurile, numai previzibil nu.
Megan avea încredere în capacitatea ei. Primise postul de director local de vânzări în urmă cu doi ani, pentru că înregistrase vânzări-record. Lucra, în funcția asta, sub o presiune de nedescris, atât din cauza clienților arțăgoși, cât și a conducerii imposibil de mulțumit. Dacă se încadra într-un plan sau chiar îl depășea, i se dădea unul și mai mare. Până acum, făcuse față cu succes tuturor provocărilor.
Ținea sub control majoritatea problemelor. Dar existau unele aspecte cu care nu putea jongla. Economia, de pildă. Sau deciziile pe care le luau alții. Dacă jucătorii din NFL[1]intrau în grevă și nu mai erau meciuri, ea pierdea mii de dolari de la clienții care plăteau spațiul publicitar din timpul partidelor de fotbal. Nu deținea controlul nici asupra jocurilor murdare care se făceau uneori.
Dacă Joshua Bennett le zbura un contract de sub nas, ea nu prea putea face nimic în această privință. Decât dacă el nu-i cerea altceva în schimb. Se înfiora numai gândindu-se la asta.
Cu tot calmul și detașarea de care era în stare, îi spuse:
- Ei bine?
El rânji sardonic - acel rânjet pieziș, satanic, care probabil știa că le excită pe femeile mai puțin rafinate decât Megan.
- Domnișoara Hampson se ocupă de contractul cu WONE.
- E foarte bună, îi luă Megan imediat apărarea angajatei sale.
- Da, așa e. Este o tânără fermecătoare. Megan se gândi la formele pline și la personalitatea debordantă ale lui Jo Hampson, închipuindu-și foarte bine cât de „fermecătoare” trebuia să i se pară lui Joshua Bennett.
- Dar e prea tânără și nu inspiră încrederea de care are nevoie Terry Bishop în acest moment.
- Te referi la dezvoltatorul complexului Seascape. Megan își aminti că Jo Hampson îi pomenise o dată numele arhitectului și constructorului acelui hotel.
- Da. E un geniu la planșetă, cu ideile și viziunea sa, dar ca om de afaceri are nevoie mereu de îndrumare. A creat un adevărat paradis pe Hilton Head și i s-au acordat fonduri nelimitate ca să-l promoveze. Banii nu sunt o problemă, dar a trebuit să-i arăt pas cu pas cum să lanseze pe piață conceptul de complex hotelier perfect.
- Dacă te ocupi personal de contractul lui, domnule Bennett, sunt sigură că nu se pot ivi probleme serioase.
Joshua Bennett strânse iritat din buze înainte să-i arunce un alt zâmbet forțat.
- Mulțumesc, dar domnul Bishop mai are nevoie și de părerea altcuiva. Să se consulte, dacă vrei. Se aplecă în față, preocupat acum doar de afaceri. Vreau să te ocupi personal de contractul pentru Seascape.
Privirile li se întâlniră deasupra computerului de pe biroul ei, și, pe moment, nu mai era vorba despre Seascape. În schimb, lui Megan îi veni în minte noaptea în care o țintuise de peretele din lemn al unui foișor din grădină și îi zisese: „Vreau să mă săruți și apoi să-mi spui că-l iubești pe James Lambert”.
- Nu pot, zise ea acum, cu aceeași nesiguranță cu care îi răspunsese și atunci. Își umezi buzele și își întoarse fața din calea privirii lui seducătoare. Nu pot. Acest contract îi aduce un comision serios domnișoarei Hampson. Se descurcă bine. Nu pot să-i iau contractul fără un motiv întemeiat.
EI se rezemă de spătarul scaunului.
- Nici nu-ți cer asta. Vreau doar să o supraveghezi mai îndeaproape. Vreau ca Jo să îți ceară sfatul înainte de a lua orice decizie sau de a întreprinde ceva. Vreau să te întâlnești cu Terry Bishop și să-l asiguri că reclamele realizate până acum sunt excepționale.
- Dacă n-are încredere în părerea ta, de ce-ar avea în a mea?
- Pentru că i-am spus ce al naibii de bună ești, zise el pe un ton tăios, dându-și în sfârșit frâu liber nerăbdării, pe care ea știa că și-o înăbușise până acum.
Cuvintele lui o luară prin surprindere, așa că Megan se ridică imediat în picioare, ducându-se la fereastră pentru a doua oară în acea dimineață. Soarele se ascunsese după un nor și orașul arăta deodată mohorât. Câte semne, se gândi ea. Ziua asta începuse prost, cu discuția ei cu Barnes. Iar acum Josh Bennett îi tulbura liniștea. Totuși, nu putea să nu se simtă oarecum mândră că el îi considera părerile așa de valoroase.
- Și de ce i-ai spune că sunt atât de bună? întrebă ea.
- Pentru că-i adevărat. Are încredere în judecata ta. Ca și mine. Cel puțin, în afaceri. Îl simți cum se ridică și o cuprinse panica atunci când îi auzi pașii venind spre ea din spate. Sunt mândru de ce-ai realizat.
- Ei bine, nu trebuie să fii, zise ea cu arțag, întorcându-se spre el.
Se sperie când îl văzu atât de aproape de ea. Trebuia să-și dea capul pe spate ca să se uite la el. Uitase ce înalt era. I se păruse întotdeauna că o domină. Soțul ei, James, era scund și se potrivea mult mai bine cu silueta ei minionă. Oricum, o îngrozea statura impunătoare a lui Josh.
- Nu vreau să aud nici o laudă aruncată de sus pentru micuța văduvă care se zbate într-o lume lipsită de inimă, spuse ea. Mai ales de la tine.
- Nu te tratez de sus, fir-ar a naibii. Oamenii mei îmi spun că, dacă ar lucra tot timpul cu un agent de vânzări la fel de competent ca tine, n-ar avea nici o problemă.
- Mulțumesc, zise ea pe un ton aspru, îngăduindu-i să-i laude subalternii.
- De ce n-ai vrut să mă vezi după înmormântare? întrebarea neașteptată îi străpunse inima ca un glonț, redeschizând o rană care nu se vindecase complet în cel trei ani care trecuseră. Nu mi-ai răspuns nici la telefon, nici la scrisori. De ce? o întrebă el.
Ea se dădu deoparte și se uită cu furie la el, cu o ură nedisimulată.
- N-am vrut, de-aia. Durerea prefăcută pe care ai arătat-o la înmormântarea lui James mi s-a părut ridicolă șl nu aveam nevoie de ipocrizia ta.
Mușchii maxilarului lui Josh se încordară. Irișii îi luceau ca piatra de chihlimbar.
- Când James a leșinat la el în birou, i-am făcut respirație gură la gură. Dar nu a mers, așa că l-am dus la spital, fără să mai aștept ambulanța. Am făcut tot ce mi-a stat în putință să-i salvez viața. Era prietenul meu drag, cel mai bun angajat al meu. Cum poți să afirmi că nu-l jeleam sincer?
- Pentru că ai făcut tot ce-ai putut ca să-l omori.
- Știi bine că nu e adevărat, Megan.
- Nu, nu știu. Îi cereai să lucreze mult peste program, de aceea s-a îmbolnăvit de inimă. Avea 35 de ani! strigă ea. Bărbații de vârsta asta nu cad secerați de infarct, dacă nu lucrează sub o presiune infernală. Credeam că vinovăția te va face să-ți fie prea rușine să vii la înmormântare, ca să nu mai vorbesc de platitudinile mincinoase înșirate după aceea.
- Vinovăție? Sprânceana cu cicatricea îi zvâcni. Vinovăție pentru ce? Despre ce naiba vorbim aici, Megan? Chiar rostită blând, întrebarea era tăioasă. Nu eu l-am obligat pe James să fumeze cinci pachete de țigări pe zi, nu eu am insistat să meargă cu clienții la cină de cinci ori pe săptămână și să bea câte trei pahare de Martini cu fiecare dintre ei. Nu a fost vina mea că nu făcea mișcare. De ce-ar trebui să mă simt vinovat?
O, Doamne, cât regreta că deschisese subiectul! Nu putea - nu voia - să se uite la el. Oare știa că inima îi bubuia să-i spargă pieptul, că agitația ei se datora numai în parte furiei care o apucase când vorbeau de James? Stătea așa de aproape de ea! Avea un miros așa de proaspăt și de masculin! De fiecare dată când deschidea el gura, Megan îi trăgea în piept respirația, ca o discipolă în tainele hedonismului.
- De nimic, zise ea. N-ai de ce să te simți vinovat. Tot ce vreau e să mă lași în pace.
El se aplecă spre ea ca o felină care își urmărește prada.
- De ce-ar trebui să mă simt vinovat, Megan? Nu vorbim aici de munca pe care a făcut-o James pentru mine, și o știm amândoi. Vorbim de noaptea de dinainte să te măriți cu el.
- Nu!
- Ba da, zise el, apucând-o de antebraț înainte ca ea să se poată îndepărta. Iată de ce mă urăști atât de tare: cele câteva minute pe care ți le-am furat în pavilionul de vară. După ce te-ai căsătorit cu James, ai fugit de mine ca de ciumă. Dacă ar fi fost după tine, nu ne-am mai fi văzut niciodată. Ai fost furioasă pe mine încă din acea noapte, Megan.
- Da, șuieră ea. Cum să nu te evit, după ce ne-ai făcut, mie și lui James, un lucru atât de oribil?
El se aplecă spre ea, până ajunse cu gura la câțiva centimetri de a ei. Răsuflarea lui fierbinte era ca un abur parfumat ce-i ardea buzele.
- Nu te-ai mâniat pe mine fiindcă te-am sărutat. Te-ai înfuriat pentru că ți-a plăcut.
Furia oarbă o țintuia pe loc. Însă doar se uită fix la el, fără să scoată o vorbă, timp de câteva secunde ce-i părură nesfârșite. Brusc, o izbi din plin înțelesul vorbelor lui, își smuci brațul din strânsoare și se dădu la o parte.
- Ieși din biroul meu, domnule Bennett! Ieși din viața mea!
Pieptul îi tresaltă și, parcă pentru a o jigni și mai mult, el părea fascinat de sânii ei, care se ridicau și coborau pe sub materialul fin al bluzei.
Când, în cele din urmă, își ridică privirea spre chipul ei, el spuse:
- Plec. Deocamdată. Dar fii cinstită față de tine însăți, Megan, și recunoaște că am dreptate. Porți în tine ura asta nebunească de ani de zile. Mai bine ai avea grijă. Dacă se îndreaptă spre tine însăți, te poate distruge.
Se duse spre ușă cu pași lenți, fără nici o grabă. Cu o mână pe clanță, își întoarse capul. Ea stătea nemișcată, cu pumnii strânși pe lângă corp și spatele rigid și drept ca un stâlp.
- Ne mai auzim, zise Josh și ieși pe ușă, închizând-o încet în urma lui.
După câteva minute, când Megan își destinse mușchii încordați, de-abia reuși să-și țină echilibrul și să nu se prăbușească. Merse clătinându-se până la birou, se sprijini cu o mână de el, iar cu cealaltă bâjbâi pe tastele telefonului de interior.
- Ariene, te rog să nu-mi faci legătura cu nimeni. Mă... doare capul. Am să mă întind o clipă.
- Nu te simți bine? întrebă Ariene, brusc îngrijorată.
- Ba da, se grăbi Megan să o liniștească. Nu voia să știe nimeni cât de mult o tulburase vizita lui Josh. Am să iau o aspirină. O să fiu bine.
- Asta-i prima dată când te-ai întâlnit cu domnul Bennett, nu?
- Nu, zise ea încet, după ce se gândise să spună o minciună. Soțul meu lucra la firma lui.
- N-am știut. E grozav, nu? întrebă Ariene însuflețită. Megan strânse din buze cu amărăciune.
- Da, e grozav.
Își simțea genunchii ca de cauciuc când păși spre canapeaua lungă, care ocupa mare parte din peretele opus biroului. Lăsându-și sandalele să-i cadă din picioare, se întinse pe canapeaua de culoarea ovăzului și închise ochii, încercând să-și scoată din minte chipul lui Josh și tot ce-i spusese el.
Gândurile îi erau învălmășite și neclare, dar până la urmă se concentrară asupra nopții pe care dorea s-o șteargă din viața ei - noaptea dinaintea căsătoriei ei cu James Lambert.
Mama șl tatăl ei vitreg închiriaseră o sală mare la clubul country pentru petrecerea de nuntă a fiicei lor cu James, un tânăr agent pe care îl întâlnise pe vremea când vindea spațiu publicitar pentru un post de radio local. Lucra la Agenția Bennett, iar viitorul părea asigurat pentru tânărul cuplu, care își întâmpina vesel oaspeții între două dansuri sau în drum spre fântâna cu șampanie.
Megan n-avea să uite niciodată rochia pe care o purtase atunci. N-o mai îmbrăcase apoi, iar acum atârna pe un umeraș într-unui dintre dulapurile mamei ei. Nu mai dorise s-o vadă din noaptea aceea, deși era frumoasă. Verdele ca marea se reflecta în ochii ei de aceeași culoare. Materialul fin se mula ispititor pe formele armonioase ale trupului ei minion, căzând într-un decolteu adânc. Pieptenii împodobiți cu pietre prețioase îi țineau părul strâns ridicat, într-un coc lejer, iar pe degetul mijlociu de la mâna stângă purta inelul de logodnă.
- James, liniștește-te, pentru numele lui Dumnezeu! îl dojenise ea râzând pentru că se tot învârtea prin cameră înainte să înceapă petrecerea, verificând întruna câte ceva, sâcâind personalul angajat și stând mereu în drumul cuiva. O luase în brațe însuflețit.
- Cum să mă liniștesc? Mâine o s-o iau de nevastă pe cea mai frumoasă fată din lume. Ea surâsese încântată, dar zâmbetul îi dispăruse de pe față când el adăugase: Și, în afară de asta, n-am mai fumat de trei zile.
- O, James, te descurci minunat, îi spusese ea ca să-l încurajeze. Și mi-ai promis că te lași.
- Știu, știu, zisese el, sărutând-o repede. Mă las, dar, dacă dau peste vreun fumător pe aici în seara asta, o să stau lângă el, să-i inhalez fumul.
Îi tolerase starea de surescitare din acea noapte. James băuse prea multe pahare de șampanie, dar nu-l certase, știind că bea ca să compenseze lipsa țigărilor. Îi plăcea chipul lui zâmbitor, exuberanța, pofta neabătută de viață, energia debordantă, ambiția.
Crezuse că laudele la adresa proprietarului Agenției Bennett erau exagerate, dar când Joshua Bennett intrase în sala plină de flori, Megan trebuise să admită că ceea ce-i spusese James nu era deloc neîntemeiat. Cu siguranță că bărbatul făcea o impresie uluitoare. Înalt, zvelt și elegant în smochingul său, emana prin toți porii încredere și farmec.
Simțise primele furnicături după ce James făcuse prezentările, iar ochii de chihlimbar ai lui Josh Bennett o supuseseră unui examen amănunțit. Dar acele furnicături doar prevesteau fiorii care îi zguduiseră toți nervii când el îi luase mâna și i-o strânsese cu blândețe. Îi fusese imposibil să-și retragă mâna din strânsoarea lui electrizantă.
- Încântată de cunoștință, domnule Bennett. James mi-a vorbit mult despre dumneavoastră, reușise ea cumva să îngaime, în ciuda nodului care i se pusese în gât.
- Nu atât de mult pe cât mi-a vorbit mie despre dumneavoastră, îi șopti el pe un ton confidențial. Numele meu e Josh.
Dacă vocile ar fi colorate, a lui ar fi avut culoarea whisky-ului, ca și ochii. Vocea lui era răgușită, plăcută și profundă, precum cel mai fin burbon.
Legănată de aceste inflexiuni și atrasă în vârtejul ochilor lui, îl uitase cu desăvârșire pe James, care întâmpina zgomotos un grup de membri ai frăției din care făcuse parte în universitate.
- Hai, Josh, nu vrei să dansezi tu cu iubita mea cât timp le arăt eu acestor degenerați unde e ținută băutura adevărată? își întrebase James șeful.
Cuprinsă de panică, Megan se uitase la James cum se retrage nepăsător. Știa încă de atunci că nu trebuia să rămână singură cu Josh Bennett. Intuiția îi spunea că o pasc necazuri. Atunci nu o băgase în seamă. Dacă și-ar fi ascultat instinctele, nu ar fi trebuit să plătească așa de scump mai târziu.
- Dansăm? o poftise el.
O sprânceană i se ridicase întrebătoare, și atunci îi observase pentru prima dată cicatricea.
Înainte să apuce să îngaime ceva, o și luase în brațe și Megan nu mai putuse scoate o vorbă. O învârtea pe ringul de dans cu o grație de felină, potrivindu-și perfect pașii cu ritmul muzicii.
Megan nu izbutise niciodată să-și amintească pe ce melodie dansaseră. Gândurile îi fuseseră concentrate la mâna care o apăsa blând, nu pe talie, unde materialul rochiei i-ar fi oferit oarecare protecție, ci pe pielea goală a spatelui. Și în loc să-i țină palma cu nepăsare, își împletise degetele cu ale ei. Degetul lui mare îi mângâia încet partea laterală a arătătorului.
Nu o ținea necuviincios de aproape, dar, de fiecare dată când se atingea de el, corpul ei reacționa fără rușine. Spera din tot sufletul ca el să nu-i observe sfârcurile întărite sub rochie sau felul plăcut în care își cuibărise coapsa între ale lui, sau respirația întretăiată. Pentru că nu îndrăznea să îl privească în ochi, fixa cu privirea nasturii de onix ai cămășii lui albe și scrobite.
Când se termină melodia și Josh o duse înapoi la logodnicul ei, era să se prăbușească în brațele lui James. Nici dacă ar fi salvat-o din ghearele celui mai crunt viol, nu s-ar fi simțit atât de ușurată să-l revadă.
Dar fusese siluită într-un mod mult mai subtil decât se întâmpla într-un viol. Inima îi fusese pângărită.
Dorise atât de mult să se simtă bine în seara logodnei, dar Joshua Bennett stricase totul. Era încordată și nervoasă. De fiecare dată când se uita prin sală, îi întâlnea privirea care o săgeta. Neputând să nege forța hipnotică a ochilor lui, îi întorcea și ea privirea, în timp ce prin minte îi treceau imagini de un erotism cutremurător.
Când o mai invitase o dată la dans, James o convinsese să accepte. Ochii logodnicului ei erau neobișnuit de strălucitori, iar Megan știa că dăduse mai multe raite pe Ia bar cu prietenii lui din frăție. Îi aruncase o privire dezamăgită când îl văzuse cu țigara în gură. Iar el dăduse din umeri, promițându-i:
- După nuntă, mă las, îți jur. Acu' du-te să dansezi cu șeful meu. Poate îmi mărește salariul.
Orchestra cânta o melodie săltăreață la care nu era necesar ca partenerii de dans să se atingă. Prinsă de ritmul antrenant al muzicii, îi zâmbise relaxată lui Josh, care dansa la fel de bine pe genul acesta de melodie ca și pe cea lentă. Doar când li se ciocniseră întâmplător șoldurile lui Megan i se înmuiaseră picioarele, iar inima îi stătuse în loc. Pentru o fracțiune de secundă, rămăsese ca o stană de piatră.
- Te simți bine? o întrebase Josh, punându-și îngrijorat mâna pe umărul ei gol.
Ea clătinase din cap fără să spună nimic, în vreme ce orchestra ataca un blues. Fără să-i ceară permisiunea, el o trase în brațele sale.
- Asta e mai pe gustul meu, șopti el, lipindu-și buzele de părul ei. Îmi place să simt corpul unei femei lipit de-al meu... când dansez.
Chiar atunci, la prima aluzie sexuală, ar fi trebuit să se smulgă din brațele lui, să se scuze politicos și să nu mai aibă de-a face cu el tot restul serii.
Dar nu o făcuse. În schimb, se supusese imperceptibilei încurajări pe care i-o dădea mâna lui, așezată pe spatele ei, și se apropiase de el. Ce bine era să dansezi lipită de trupul unui bărbat, mai ales dacă era ferm, bine făcut, viril și cald. Se lăsaseră în voia muzicii. Megan închisese ochii de plăcere. Inimile le băteau în același ritm. Coapsele lui puternice le atingeau pe ale ei. Șoldurile lui... O, Doamne!
- Te rog... să mă scuzi, spusese ea cu glas răgușit.
Brațele lui Josh se desfăcuseră în semn de mirare și ea se smulsese de lângă el.
Având pe față ceea ce știa că era parodia grotească a unui surâs, Megan își croise drum prin sala slab luminată, evitându-și mama, logodnicul și pe oricine altcineva care îi putea citi expresia vinovată de pe chip.
Avea nevoie de aer. Bea foarte rar, iar acum băuse prea multe cupe de șampanie, care i se urcaseră la cap și o zăpăciseră puțin. Aerul răcoros al nopții avea să-i limpezească mintea și să-i alunge din cap fanteziile acelea ridicole cu bărbatul cu părul negru, ochi aurii și un trup superb, care
O stârnise ca nici un altul.
Se bucura de răcoarea nopții în timp ce înconjura piscina luminată discret și își căuta liniștea în foișorul alb de lemn. Se așezase pe o bancă dinăuntrul construcției în formă de octogon.
Luându-și capul în mâinile tremurătoare, încerca în zadar să-și revină. Măcar de-ar fi încetat să-i bubuie inima în piept. Simțea fiecare zvâcnire în tâmple, în lobii urechilor, în sfârcuri și în zona dintre coapse, pe care și-o simțea grea, umflată și fierbinte.
Dar inima ei nu-și încetinise bătăile aprige. În schimb, i se oprise în loc când se auzise zgomot de pași pe aleea cu pietriș. Nu avea nici o îndoială a cui era silueta care se profila amenințătoare în lumina lunii, la intrarea în foișor. Trecuse pe sub arcadă și se îndrepta încet spre ea prin întuneric.
Mânată de frica resimțită în fața acelui bărbat și a reacțiilor ei în ceea ce-l privea, sărise de pe bancă și încercase să se strecoare pe lângă el, dar el o prinsese și o lipise de trupul lui înalt și puternic.
- De ce te măriți cu James Lambert?
- Îl iubesc, strigase ea disperată.
- Chiar așa?
- Sigur că da. Da.
- Nu pari prea sigură.
„Eram. Acum o oră chiar eram.”
- Îl iubesc. Mâine mă mărit cu el. Acum, te rog să mă lași să plec.
El făcuse exact contrariul. O strânsese mai tare și o împinsese înapoi, până o proptise de peretele sculptat al pavilionului de vară. Lumina lunii se filtra pe chipul lui prin dantelăria din lemn.
- Vreau să mă săruți și apoi să-mi spui că-l iubești pe James Lambert.
- Nu pot, zisese ea cu glas răgușit.
Nici atunci nu știa dacă îi spusese că nu-l poate săruta sau, odată ce o făcea, n-ar mai fi fost în stare să-i spună că îl iubește pe James. Oricum, nu mai avusese timp să se gândească la asta, căci gura lui i-a acoperit-o pe a ei cu o precizie cutremurătoare.
Acum, după mai bine de patru ani, stând întinsă pe canapeaua din biroul ei și rememorând acea noapte, încă își amintea perfect cât de ușor reușise el să pună stăpânire pe gura ei. Buzele lui care le atingeau pe ale ei, mai puțin experimentate, erau pătimașe și tandre. Cu câtă blândețe trecuse limba lui de obstacolul pus de buze și dinți! Cu câtă minunată răbdare îi explorase gura, executând un dans de împerechere cu propria ei limbă!
Îi luase bărbia în palme și îi dăduse capul pe spate ca s-o sărute mai adânc, fapt care o făcuse să nu mai aibă nici un fel de scrupule sau de conștiință. Limba lui nu lăsase nici o porțiune din gura ei neatinsă, pătrunzând până unde nu o tăcuse nimeni înainte.
Cu o mână o mângâia. Cu degetul mare de-o parte și cu restul de cealaltă, o apucase de sâni și îi ridicase ușor. Apoi își îndreptase atenția asupra unui sfârc. Când
Începuse să-l dezmierde, Megan își lăsase din nou capul pe spate și scosese un suspin de extaz, care răsunase în noapte.
Când buzele îi coborâseră lacome pe gât, priceputul lui deget mare îi găsise sfârcul și îl înconjurase cu mișcări
- O, Doamne! Ce dulce ești! Ce dulce... Știam că așa ești. Dă-mi iar gura.
Gândindu-se acum la asta, Megan își strânse pumnii, fundu-i silă de ea însăși când își aminti cât de supusă își oferise gura plăcerilor lui carnale. Și nu o sărutase numai pe gură. Trupul lui se mișca lipit de al ei într-un sărut chinuitor. Pieptul lui tare îi apăsa sânii. Coapsele lui se atingeau de ale ei, întârziau acolo, i le despărțeau, iar i le atingeau blând și insistau. Degetele mâinii i se răsfiraseră către talie și se mișcau în jos ca să-i cuprindă șoldurile. Ținând-o așa, își frecase penisul excitat de ea, continuând să-și miște provocator limba în gura ei. Demonul din sufletul ei o îndemna să-i răspundă ridicându-și șoldurile.
- Megan, Megan, îi șoptise el, nu-l poți iubi pe James când mă săruți așa.
Vorbele lui fuseseră ca un duș rece pentru trupul ei în flăcări. Îi îndepărtase mâna care îi mângâia sânii și fusese rușinată de jalea care o cuprinsese pentru acea pierdere, în același timp, îl izbise în piept cu podul celeilalte palme până când el se dăduse înapoi, clătinându-se.
- Ticălos ce ești... când te gândești că eu... cum i-ai putut face așa ceva prietenului tău? Cum am putut... Mă dezguști.
Fugise într-un nor de sifon verde ca marea, cu dosul palmei își ștersese gura de sărutările lui, dispărând apoi în întuneric.
Megan se ridică acum în capul oaselor, simțind pentru acel bărbat aceeași ură ca și în noaptea de demult. Nu știa ce e decența, rușinea sau responsabilitatea morală. Egoist cum era, voia să aibă tot ce-și dorea. Nu că ar fi dorit-o
pe ea, decât poate pentru o aventura de weekend. Dar dovedise că putea s-o cucerească, să o facă pe logodnica lui James Lambert să se topească sub sărutările și mângâierile lui de expert.
- Cu ce te-a ajutat, domnule Bennett? întrebă ea cu voce tare în biroul gol. Te-am disprețuit atunci. Te disprețuiesc și acum, și încă din mai multe motive.
Auzi din nou bipul telefonului de interior. Se ridică anevoie de pe canapea, simțindu-se brusc sfârșită și letargică, fără să înțeleagă totuși de ce, și traversă încăperea să răspundă.
- Îmi pare rău că te deranjez, dar a sunat domnul Atherton, o informă Ariene. Vrea să te vadă imediat după ce iei prânzul. A spus că e foarte important.
- O să mă duc, răspunse Megan abătută.
Uitându-se la ceas, văzu că avea mai mult de o oră să se pregătească pentru întâlnirea cu directorul postului de televiziune. Era aproape încredințată că treaba importantă pentru care voia să o vadă era legată de Joshua Bennett.
[1]National Football League - Liga Națională de Fotbal (n.tr.)