Secretul casei diavolului

Lui Daniel Black nu-i plăcuse casa unchiului sau inca de când o văzuse.

Construita în urma cu doua secole, pe locul unui cimitir evreiesc, mai bântuia inca sufletele putinilor locatari ai orașului în care se afla. Ei o numiseră fara nici o exagerare Casa Diavolului, caci parca scoasa din paginile unui roman horror, nu ducea deloc lipsa unui aspect cu totul și cu totul aparte. Drăcesc. Uriașă, complicat construita și dărăpănata. Geamurile (care mai rămaseră nesparte) erau acoperite cit e ziulica de mare de niște perdele verzi, ce băteau acum spre negru. Lemnul ce se observa ici-colo era putred, iar cărămidă spălată de atâtea ploi avea culoarea unei pete mari și șterse de sânge.

Acum, Daniel era înăuntrul ei. Auzea scârțiitul sumbru ca geamătul unui muribund al podelelor vechi, șoaptele vintului ce înainta fara nici un impediment prin geamul spart al camerei în care ar fi trebuit sa doarmă după lunga zi de călătorie cu rabla de autobuz ce l-a adus în acest loc blestemat.

„Da, cuvântul cel mai potrivit: BLESTEMAT”.

Sta întins pe un pat la fel de vechi, ce mirosea a urina și a rozătoare. Își aprinse o țigară și o savura urmărind cu privirea perdeaua ce flutura ca o fantasma în lumina lunii.

Ce ghinion pe el. După un an greu de studii într-un oraș mic, ce oferea puține posibilități, era chemat acum în vacanta tocmai la casa unchiului care il adoptase imediat după moartea tatălui sau.

Unchiul, un om uscățiv și întunecat asemenea locului în care locuia, se îngrijise de studiile sale pina acum și-l ținuse departe de casa. Știa probabil ca acesta nu ar fi mediul cel mai potrivit pentru un puști de șaisprezece ani. Dar, în acest an, nu mai avuse parte de același noroc, trebuise neapărat sa vina. Unchiul sau il chemase pentru a-și întâlni niște rude de existenta cărora nu știuse pina acum.

Continua astfel să-și sfărâme creierii cu tot felul de întrebări: Cum putea unchiul sau sa trăiască în astfel de condiții? Chiar era casa atât de veche? Cine fuseseră foștii locatari și cum ii găsise unchiul lui tocmai pe aceștia? Nu găsi răspunsurile și căzu încet într-un somn șubred și zbuciumat.

Visa ca merge prin încăperile întortocheate ale locuinței. Se rătăcise. Era ca un șoarece într-o cutie-labirint. Teama il frământa insuportabil. Văzu o lumina și se bucura în sinea lui. Ieșirea. Alerga spre ea.

Un țipăt ascuțit ca de porc înjunghiat ii pătrunse în ureche.

Daniel Black deschise ochii și își ridica capul de pe zdreanță ce ținea locul pernei.

Cauta ca un nebun cu privirea prin împrejurimi. Ce auzise? Țipătul aparținea visului sau se confrunta cu realitatea?

Foarte clar. Asta-l trezise. Ciuli din nou urechile. De undeva, din spate. Din capătul îndepărtat al casei. Un horcăit.

Arunca țigara pe care o uitase în coltul gurii si, spre norocul lui, nu se terminase, ca să-i arda buza.

Daniel sari din pat. Își trase repede pantalonii pe el. Căuta prin bezna luminarea pe care unchiul sau o lăsase pe masa numindu-o „înlocuitor de bec”, o găsi și o aprinse. Își îndesa mina în buzunar și descoperi briceagul. Un dar de la răposatul sau tata, ce acum avea să-i fie, poate, de mare folos. Era aproape sigur ca unchiul sau era prădat de tâlhari.

Înainta ușor și deschise usa. Aceasta scoase un oftat lung și obosit.

„Ai crezut ca te vei plictisi în aceasta vacanta. Ei bine. Dani. Te-ai înșelat. Jocul de-abia acum începe” își spuse el, în timp ce străpungea cu privirea întunericul ce domnea în întreaga casa. Era surprins ca, în ciuda groazei care-l invada, simțea o satisfacție, o placere cum nu mai simțise vreodată. „Acum sunt un om de acțiune” își spuse.

Continua sa meargă încet, sa descopere fiecare colțișor al casei asemenea unui conchistador care tocmai a întâlnit o insula. In mina stângă ținea luminarea, iar în cea dreapta briceagul. Acesta dorea vărsare de sânge. Aștepta sa se arunce ca un demon asupra sufletului pierdut. Aștepta momentul potrivit.

Tocmai lua coltul când, atent doar la ușile care s-ar fi putut deschide, lovi cu piciorul un obiect tare. Pentru o clipa se dezechilibra, apoi își relua poziția inițială. Își învârti privirea prin întreaga încăpere, apoi se lăsă pe un genunchi și inspecta straniul obiect. Apropie luminarea de el si. SURPRIZA: un aparat foto digital. Un aparat foto însângerat.

Daniel Black judeca repede. Un aparat foto într-o casa care face senzație în fata oricui. Un fotograf ghinionist. Un ziarist neastâmpărat.

Se ridica mulțumit de propiile-i socoteli, apoi un gând înspăimântător il lovi în tâmple mai rau decât un glonț: UNCHIUL SAU ERA ACUM UN UCIGAȘ.

Fara a mai sta o secunda, fugi spre scările care, știa el, duceau la etaj. Locul unde ar fi trebuit sa se afle unchiul sau. Urca în graba, apoi se opri nedumerit. Ajunse într-un hol imens și întunecos. Pe fiecare perete, patru uși.

Daniel Black era complet uimit. Nu s-ar fi așteptat niciodată ca aceasta locuință, Casa Dracului, sa fie atât de încăpătoare. Totodată, se confrunta cu un alt adevăr: visul. Ajunse în situația din vis. Nu era cu nimic mai prejos decât atunci. Un șoarece într-o cutie-labirint.

Alerga spre prima usa pe care o văzuse și se arunca în ea. Usa ceda făcându-i loc sa intre.

Un sentiment de regret il cuprinse imediat. In camera domnea Diavolul. Nu în persoana, ci în ceea ce vedea. Peste tot. Infernul.

Prins de un perete, se întindea un schelet uman. Chiar sub el, fâșii întregi de hârtie pline cu formule. Formule de nedescifrat asemenea hieroglifelor. și multe alte fotografii. Ce înfățișau experimente bizare.

Ceilalți erau la fel, ocupați de astfel de structuri umane. Mai mici, probabil copii.

Daniel Black se cutremura. Într-un colt se afla un fel de borcan gigantic. Un tub uriaș din sticla la fel ca acelea în care sunt conservate animalele în laboratoarele de biologie. Doar ca în el se afla un cadavru uman. O femeie intrata în putrefacție, căreia ii ieșise un ochi, il privea cu o expresie fixa ce-l făcu sa înghețe de frica.