Testamentul lui Iuda

Testamentul lui Iuda de Daniel Easterman

PARTEA ÎNTÂI

PROLOG

Iunie 1945

Berlinul sub ocupația rusească

Plafonierele clipiră, după care se stinseră. În secunda următoare prinse viață un proiector din spatele încăperii. Câteva clipe ecranul mare de proiecție se umplu cu diferite numere, apoi încăperea fu inundată de muzică și pe ecran apăru imaginea unei zvastici, căreia, în scurt timp, îi luă locul silueta unui vultur german și cuvântul Wochenschau.

Imediat ecranul se umplu de embleme înfățișând același vultur, care purta de data asta o zvastică cu ghirlandă între gheare și, dedesubt, un drapel pătrat pe care se găsea o a doua zvastică și cuvintele Deutschland Erwache. Sunet de cizme mărșăluind. Chipul lui Adolf Hitler, cu gura exprimând hotârâre și îndârjire, apoi o filmare de la distanță, arătându-l sus pe o tribună înaltă, între aripile larg desfăcute ale unui vultur gigantic. Hitler trecea în revistă o paradă a vânătorilor de munte. Camera de luat vederi își modifică poziția și prinse în obiectiv parada avioanelor de vânâtoare de deasupra, siluetele inconfundabile ale unor Messerschmitt, urmate de avioanele Me 163, cu aripi îndreptate spre spate. Majoritatea oamenilor care urmăreau imaginile nu văzuseră nici unul din cele două tipuri de avioane în acțiune, cu toate că mulți dintre ei văzuseră desene ale prototipurilor.

Din nou un prim-plan al Führer-ului. O expresie victorioasă acum, plină de satisfacție nedisimulată. Încet înapoi, încet înapoi, brațul întins în salutul hitlerist, din nou înapoi, după care o imagine generală a tribunei și a construcției în fața căreia aceasta fusese înălțată.

Din rândul publicului se înalță un strigăt, redus imediat la tăcere de un ordin lătrat în germană. Clădirea de pe ecran nu putea fi confundată: Palatul Buckingham. Era imposibil. Numai că filmul arăta clar trupe germane, tancuri germane și transportoare germane de trupe mărșăluind de-a lungul Mall-ului și cotind pe după tribună către Constitution Hill. Spectatori nefericiți stăteau aliniați pe ambele părți ale Mall-ului, cu brațele întinse, fără entuziasm, în salutul hitlerist. Oamenii erau tăcuți și triști, cu chipurile marcate de sentimentul înfrângerii, cu capetele plecate.

Muzica se opri brusc și o voce începu să răcnească. Nu în germană, așa cum s-ar fi așteptat cei care urmăreau filmul, ci în engleză. Recunoscură cu toții vocea pe care o auziseră și de care râseseră acasă: ea aparținea lui William Joyce, trădătorul pe care Daily Express îl poreclise cândva „Lordul Hau-Hau“.

Ieri dimineață, la orele nouă, primul-ministru britanic Winston Churchill a semnat declarația formală de capitulare in fața forțelor victorioaseale Reich-ului german, punând astfel capăt lungului război din Europa. Înfrânte pe toate fronturile, jalnicele armate ale fostului Imperiu Britanic au depus astăzi armele, la capătul unei bătălii lungi și inutile împotriva unei voințe superioare, o bătălie pe care încăpățânarea și egoismul conducătorilor au prelungit-o în mod inutil și care a costat viața a milioane de tineri. În cele din urmă, trupele inferioare, dotarea lor inferioară și moralul scăzut n-au putut rezista în fața talentului și tăriei de caracter ale germanilor, după cum nici populația civilă a Marii Britanii nu a putut îndura atacurile cu noile arme ale groazei lansate împotriva ei de pe țărmurile Franței.

Cât timp se auzi vocea, pe ecran apăru imaginea unui interior de încăpere. La o masă lungă, acoperită cu pânză verde, câțiva bărbați, îmbrăcați în uniforme militare, semnau documente.

Mult îndrăgitul nostru Führer, Adolf Hitler, s-a aflat în Londra pentru a accepta capitularea britanică din partea primului-ministru și a șefilor lui de Stat Major. Iată-l aici, în Downing Street, cuceritorul neînvins al Europei, Führer-ul Reich-ului celor o mie de ani.

Chipul lui Hitler, zâmbind. Fața lui Churchill, întunecată și tristă. Mâna lui, semnând un document, tremurând ușor. Din nou Hitler, primind documentul, semnându-l la rândul lui cu o mâna nepăsătoare. Apoi, din nou chipul lui Churchill, încruntat.

El pare îngrijorat. Așa și trebuie. Deoarece el știe că jocul s-a sfârșit. Nu va mai dura mult până când generalul Guderian, noul comandant militar al Marii Britanii, va da instrucțiuni de începere a primelor procese dintr-o lungă serie asupra crimelor de război, în Coventry. Știm cu toții că ei vor fi pedepsiți cu maximă asprime. Churchill, Bomber Harris, Montgomery, Portal – toată banda de nelegiuiți. Aceștia sunt indivizii care au huzurit timp de șase ani lungi, până ce au îngenuncheat Anglia și mare parte din restul Europei o dată cu ea. Puteți să fiți siguri că ei vor ajunge la spânzurătoare.

Nici unul dintre ei însă nu va fi linșat. Pentru prima dată în istoria lor, britanicii vor recunoaște gustul adevăratei justiții. Justiția germană. Se va termina cu toate vechile privilegii, favoritisme și jocuri de culise. Un nou vânt suflă peste Europa, iar numele lui este Fair Play pentru toți. Acesta a fost scopul războiului.

Sistemul de ondine și dreptate, care constituie mândria Reich-ului german, va Fi acum adus pe țărmurile Angliei. Reich-ul va numi judecătorii acestui sistem, oameni buni, adevărați și netemători, care nu se află la mâna vreunui lord cu titlu aristocratic sau a vreunui evreu cu o geantă plină de arginți.

Ecranul se umplu acum cu scene de la procesele germane, toate având loc în incinta unor instanțe somptuoase, unde vulturii și zvasticile se înălțau întunecate deasupra capetelor judecătorilor. Cei din sală priveau nemișcați, reduși la tăcere de șocul celor văzute pe ecran.

După ce l-a instalat pe generalul Guderian în Downing Street, Führer-ul s-a dus la Palatul Buckingham, unde a fost primit în mod oficial de către regele Edward și consoarta lui, regina Wallis, care au sosit cu avionul din Bahamas alaltăieri, gata să-și ia în primire îndatoririle. Radiind de bucurie, cuplul regal a urat bun venit cuceritorului țării lor, întâmpinându-l ca pe un vechi prieten și ca pe un eliberator al poporului lor.

Scene cu ducele și ducesa de Windsor împreună pe balcon, făcând semne cu mâna. Apoi o mișcare rapidă spre dreapta, pentru a-l arăta pe Hitler stând lângă perechea regală, fără a face semn cu mâna, însă urmărind totul cu atenție.

Bineînțeles că evreilor nu le va plăcea asta. O să facă totul ca să-și salveze pielea mizerabilă. Ei s-au aflat în spatele conspirației Baldwin din 1936, care a dus la abdicarea forțată a regelui, și tot ei au fost responsabili pentru împingerea micuței Anglii într-un război în care această țară n-a avut nici o șansa de victorie. Germania a întins o mână prietenească, însă sioniștii și Rotschilzii au făcut totul ca Anglia să nu strângă această mână. În loc să-și unească forțele în scopul înfrângerii dușmanului comun, forțe armate ale Rusiei staliniste și celulele de conspiratori roșii din propriile orașe și sate, Marea Britanic și Germania au irosit viața celor mai buni tineri într-un război lipsit de orice rațiune. Ei bine, noi am învățat cum să-i tratăm pe evrei în Germania. Nu peste mult timp și britanicii, care au suferit atât de mult, vor scăpa de aceste jigodii, care acum nu vor mai reveni.

În timpul ultimului paragraf al cuvântării, pe ecran se derulară scene cu sinagogi arse și evrei împinși pe stradă, de la spate, de trupe SS. Într-una din scene, un steag britanic fu rupt cu brutalitate de pe ușa unei sinagogi.

După ce a luat prânzul la palat, mult îndrăgitul nostru Führer a făcut o vizită la Shipton în Oxfordshire, unde a fost întâmpinat de Sir Oswald și Lady Diana Mosley. După eliberarea lui din penitenciar, petrecută în 1943, sir Oswald s-a aflat sub supravegherea constantă a serviciilor secrete britanice. Führer-ul l-a invitat să preia fotoliul de prim-ministru până la ținerea alegerilor generale, când toată lumea se așteaptă ca partidul lui Sir Oswald, Uniunea Britanică a Fasciștilor, să fie purtat spre victorie de un val de entuziasm popular.

Pe parcursul paragrafului se prezentaseră scene cu Sir Oswald și Hitler strângându-și reciproc mâna și zâmbind camerei de luat vederi.

Apoi, brusc, imaginea Capitoliului din Washington, sub un cer noros.

Între timp, ieri după-amiază, în Washington, fostul consul german, Hans Thomsen, a fost rechemat pentru convorbiri cu secretarul de stat, Edward Stettinins. Se crede că el va face o vizită la Casa Albă de dimineață, pentru o întrevedere cu președintele Truman, în vederea deschiderii negocierilor pentru încheierea ostilităților dintre Statele Unite și Germania. Mai multe surse diplomatice sunt de părere că președintele intenționează să efectueze o vizită de stat la Berlin, în cursul toamnei.

Pe ecran apărură două steaguri, un drapel german alături de drapelul înstelat american. Cadrul se schimbă din nou. De această dată, pe ecran apăru un cer senin. Imaginea se modifică până când pe ecran apăru un dom, după care se focaliză asupra pieței Sfântul Petru, plină cu pelerini.

În Roma, Sanctitatea sa Papa Pius al XII-Iea l-a felicitat pe Führer cu ocazia victoriei obținute.

Pe ecran apăru o scenă din interiorul Vaticanului, în care se vedea cum Pius al XII-lea și Hitler își strângeau mâinile.

Această întâlnire urmează celei din săptămâna precedentă, când Suveranul Pontif și noul stăpân al Europei au semnat un nou Concordat, înlocuind acordul depășit din 1933. Cu ocazia acelei întâlniri, papa și-a declarat disponibilitatea de a recunoaște schimbările politice de teritoriu care au avut loc de la începutul războiului. La rândul lui, reinstauratul guvern fascist al Mareșalului Pietro Badoglio și-a declarai disponibilitatea de a recunoaște termenii Tratatului de la Lateran și de a păstra relația de natură specială cu Statul Vatican.

Joyce făcu o scurta pauză, apoi reveni cu o voce triumfătoare.

Oameni ai Marii Britanii! Lunga voastră noapte s-a sfârșit. Mână în mână cu frații și surorile voastre din Germania, vă aflați în pragul unei epoci noi și minunate. Pacea, justiția și libertatea vor lua locul tiraniei pe care ați cunoscut-o. Sub umbra ocrotitoare a zvasticii, o Europă unită se va împotrivi cu fermitate hoardelor subumane dezlănțuite împotriva ei din stepele Rusiei comuniste. Împreună, vom făuri pe nicovala suferinței comune un destin glorios pentru rasa ariană.

Muzica izbucni din nou, acompaniind noi scene cu soldați mărșăluind, drapele enorme cu zvastici și insigne SS sclipind în lumina soarelui. Ultima imagine fuse cea a Parlamentului. Deasupra Turnului Victoria, fâlfâind maiestuos în briza aspră, drapelul roșu, alb și negru al celui de-al Treilea Reich.

Lichter!

Ecranul se stinse. Deasupra luminile reveniră la viață. O tăcere profundă se lăsă peste încăpere. Se găseau acolo cam o sută de oameni, așezați pe scaune metalice rabatabile care fuseseră rânduite cu precizie militară pe nouă rânduri. Nici unul dintre spectatori nu făcea vreo mișcare. Un singur om se luptă în zadar să-și stăpânească tusea.

Capetele oamenilor fuseseră rase. Chipurile le erau marcate de durere și oboseală. Sub uniformele gri, de prizonieri de război, li se întrezăreau cu ușurință trupurile scheletice.

Camera în care se găseau se afla la mare adâncime sub pământ. Avea douăzeci de metri lungime și opt lățime, iar tavanul era foarte coborât. Din spatele unui perete se putea auzi murmurul unui generator electric. Pe lângă acest sunet se mai auzea zgomotul pompelor de ventilație, care, prin intermediul unui sistem bine proiectat de conducte, asigurau o rezervă constantă de aer proaspăt și invizibilitatea complexului, din care făcea parte acea încăpere, față de suprafață.

Pereții fuseseră drapați cu pânză neagră. La mijlocul lor atâma câte un drapel imens, roșu sângeriu. Fiecare drapel avea un cerc alb înăuntrul căruia se găsea o zvastică. În lumea din afară, adică la cincizeci de metri deasupra complexului, toate drapelele, precum acestea, fuseseră sfâșiate și arse de soldații ruși. Aici, jos, nu existau soldați ruși. Aici singurele trupe prezente purtau uniforma neagră Waffen-SS.

Paznicii SS erau postați de jur împrejurul camerei. Stăteau cu spatele la zid și cu armele încărcate, gata să tragă.

În fața spectatorilor se afla un ofițer german, care purta pe epoleți însemnele argintii ale gradului de Standartenführer SS.

Pe antebrațul drept al hainei avea cusut un mic diamant inscripționat cu literele „SD“, sigla pentru Sicherheitsdienst, serviciul secret al Reich-ului. Era un bărbat tânăr pentru gradul pe care-l avea, un absolvent al Vogelsang Ordensburg, care fusese promovat către sfârșitul războiului, datorita morții ofițerilor superiori. Nimic din înfățișarea lui nu trăda vreo urmă de nervozitate. Cizmele lui lustruite, însemnele SS, șapca neagră cu insigna cu capul de mort, toate păreau gata de paradă.

Filmul avusese efectul anticipat de el și de oamenii care-l montaseră. Prizonierii din fața lui erau nu numai șocați, ci de-a dreptul devastați. În câteva minute dispăruse tot ceea ce reprezenta credința lor, tot ceea ce-i ținuse în viață, pentru unii timp de trei sau chiar patru ani, în închisorile Gestapoului și în centrele de interogare ale SD-ului, tot ceea ce le mai oferise un pic de speranță.

— Domnilor, începu ofițerul, vorbind cu vag accent englezesc, sper că ați găsit buletinul de știri al acestei săptămâni mai interesant decât de obicei. Peste câteva momente vă veți întoarce în celulele dumneavoastră. Vi se va distribui, fiecăruia, câte un exemplar din ediția de astăzi a ziarului londonez Times. Veți putea citi acolo termenii capitulării britanice, precum și articole detaliate asupra recentelor evenimente. Puteți face câte comentarii vreți pe marginea lor.

Înainte de asta, însă, cred că îmi veți da voie să mă prezint. Mă numesc Standartenführer SS Klietmann. Sunt noul comandant al acestei închisori, iar dumneavoastră trebuie să vă socotiți ca fiind sub jurisdicția mea. Din câte am înțeles, sub comanda Obersturmbannführer-ului SS Grossmann, în ultimele luni condițiile de viață de aici au devenit mai mult decât lejere. Această situație a luat sfârșit. Obersturmbannführer-ului SS Grossmann a fost eliberat din funcție. De acum înainte veți trata numai cu mine.

Am intenția să conduc această închisoare ca la carte, încălcările disciplinei vor fi sever pedepsite. Orice tentativă de evadare se va plăti cu moartea celui care încearcă și a unui coleg de-al lui. Nu vor exista evadări reușite. Veți descoperi singuri că măsurile de securitate de aici sunt cele mai dure din tot Reich-ul.

După ce veți termina lectura, poate vă veți gândi mai bine la situația dumneavoastră personală. Să nu cumva să credeți că poporul german intenționează să lase nepedepsită vina. Tribunalele pentru crimele de război, care au și apărut, nu se vor mulțumi doar cu cei care au condus războiul de agresiune britanic împotriva Germaniei. Firește, accentul va cădea pe Churchill și pe banda lui. Însă noi nu ne vom găsi odihna până ce nu îi vom aduce în fața justiției pe toți criminalii, oricât de mici ar fi ei. Sunt multe întrebări la care trebuie să se găsească răspuns. Trebuie dezvăluită adevărata amploare a crimelor comise de britanici. Puteți fi convinși că nu se va precupeți nici un efort pentru descoperirea acestor crime și a înfăptuitorilor lor.

În cazul dumneavoastră, vina nu poate intra în discuție. Ați fost cu toții arestați pe pământ german sau pe pământul națiunilor administrate de Reich-ul german. În cursul zilei de astăzi veți fi vizitați de o echipă de avocați numiți ca să vă instrumenteze cazurile. Vi se va atribui în timp util un avocat al apărării. Peste câteva zile veți primi instrucțiuni scrise din partea autorităților din Marea Britanie, prin care vi se va cere să lămuriți lucrurile.

Până acum, refuzul dumneavoastră de a divulga faptele legate de misiunile pe care le-ați avut de îndeplinit a fost lăudabil. Sunteți cu toții oameni curajoși și, în alte circumstanțe, n-am nici o îndoială că ați fi primit cele mai înalte decorații pentru curaj. Numai că războiul s-a sfârșit. Țara dumneavoastră a fost învinsă cu mijloacele luptei curate și deschise. Acum este de datoria dumneavoastră să sprijiniți forțele legii și ordinii pentru atribuirea vinilor, acolo unde e cazul și pentru exonerarea de vină a nevinovaților. Comandantul făcu o pauză, după care continuă: Sunteți liberi. Sper că vă veți dovedi cu toții cooperanți. Vă asigur că e în interesul dumneavoastră să fiți așa.

În spatele sălii se deschiseră ușile. La un semn, primul se ridică în picioare. Pe măsură ce ieșeau, prizonierii evitau să se uite în ochii colegilor lor. Mai mulți oameni plângeau.

— Dumnezeu să ne ajute pe toți, rosti cineva încet.