Thales din Argos

SCRISORI către EMPEDOCLE ATENIANUL THALES DIN ARGOS.

POCALUL AL II-LEA DE INITIERE.

Thales din Argos, cu întelepciunea Pururea Tinerei Maicii Fecioarela toti prezenti bucurie:

Cu 9 mii de ani în urmă, înteleptul Heraclid Intunecatul a spus:

— Thales, a venit ceasul tău! Azi, când Ra-Luminosul va apune, te vei coborâ în templul subteran al lui Isis și vei primi acolo al doilea pocal de initiere din mâinile Divinei Maici.

Thales, oare este tare sufletul tău?

Thales, oare este curată inima ta?

Thales, oare este înteleaptă ratiunea ta?

Dacă nu ai aceste trei calităti, tu, muritor, nu vei putea suporta privirea Zeitei Maici;

— Invătătorule, am răspuns lui, e tare sufletul meu, e mare iubirea mea și mai mare e ratiunea mea sugerată de tine. Fără teamă mă voi coborâ în încăperea templului subteran și ucenicul nu va face de rusine învătătorul său.

— Du-te, Thales din Argos, a spus Heraclid.

Si când umbrele noptii au acoperit suprafata mărteată a Nilului, când vânturi de noapte din pustiu au răcorit arsita pământului, eu, Thales, învăluit în mantie și cu o lanternă aprinsă cu focul pământesc, m-am coborât în templul subteran al lui Isis.

Mult timp am mers prin coridorul strâmt, care, câte o dată se micsora până la crăpătura prin care eu treceam târâs în genunchi, nestiind dacă este iesire înainte sau dacă voi putea să mă reîntorc.

Am mers pe scările umede, am mers prin catacombele imense de pe bolta cărora picura apă și iată… patruzecisinouă de trepte. M-am urcat. Usa era căptusită cu fier și deasupra ei erau semnele de foc: Muritor, opreste-te.

Dar eu, Thales, mă duceam după nemurire și ce-mi păsa mie de aceste semne de precautiune?! Cu mâna puternică am deschis usa și am intrat. Mi-a venit o adiere de umezeală a unui subteran imens. Mult timp am mers. Vuind se auzeau pasii mei de lespezile de piatră si, deodată, deasupra capului meu, undeva în înăltime, a strălucit lumina mai mare, mai largă, mai albastră. Palpitând, au fugit în toate părtile umbre. S-au desemnat: colonade, grote, statui și m-am văzut stând în centrul imensului templu. In fată era altarul de marmură albă, simplu, pe care stătea un potir de aur, iar acolo, după altar, se înălta statuia unei femei cu fata acoperită. Intr-o mână femeia tinea sfera, iar în cealaltă un triunghi cu vârful în jos. Templul era gol, numai eu, Thales, eram acolo fată în fată cu statuia Zeitei Isis. Nici un sunet, nici un freamăt… Tăcere de moarte. Dar vine aici unul care cere a doua initiere, fără să stie ce trebuie făcut, fără să stie să întrebe, fără să stie cum să cheme.

El vine aici singur, cu întelepciunea sa, cu curătenia sa și cu tăria sufletului său. și eu, Thales, fiu întelept al strălucitei Elade, urmasul dinastiei dumnezeiesti, al orasului ( cetătii ) Poarta de Aur, cu pasi îndrăzneti m-am apropiat de Altar. Am ridicat mâinile si, poruncitor, am chemat pe Acela, care întodeauna răspunde la chemarea mea, ca stăpânul elementelor văzduhului. O usoară suflare a trecut prin templu și am auzit:

— Eu sunt aici, Thales! Ce vrei de la mine în acest groaznic loc și neobisnuit?!

— Ajutor și sfat, am răspuns eu. Cum trebuie să chem pe marea Zeită Isis?

— Păcat, Thales, nu stiu asta – a răspuns.

— Atunci pleacă, am spus.

Si eu, Thales, am rămas singur cu îtelepciunea mea. Am pătruns în trecutul meu,si mi-am adus aminte de tot ce era în măreata Atlantidă. Cu curaj m-am ridicat în planul măretei ratiuni, cu îndrăzneală mă agătam de toată învătătura tainică. Eu stiam că dacă nu voi chema pe Zeită,nu voi iesi din acest templu, cum n-au iesit toti cei care s-au coborât în templul acesta înainte de mine, asta o stiam. Atunci întelepciunea mea mi-a spus ce trebuie să fac. Cu curaj am început să pronunt marile și tainicele rugăciuni, care răsunau în Atlantida, în templul Pururea-Tinerei-Maici-Fecioare.

— Maică Isis, strigam eu, ridică vălul Fetei Tale! Eu te cunosc! M-am rugat Tie în măreata Atlantidă. Ridică valul Tău! Eu Te cunosteam pe Tine sub numele Pururea-Tânără-Maică-Fecioară. O! Maică Măreată! Dechide fata Ta preotului Tău! și încet, încet, din colturile îndepărtate ale templului, s-au prelins sunete argintii, tremurătoare de "Sistrum"( instrument de muzică în Egipt). De undeva de sus, s-au auzit clopotei luminosi, un cântec depărtat și templul a început să se umple cu ceata argintie albastră și nourul acestei cete s-a lăsat pe Altar… și prin această ceată, s-au aprins doi ochi. Dacă voi ati fi văzut adâncimea prăpastie haosului, asemănător mie, ati fi ajuns la marginile universului, numai atunci ati putea să vă dati seama de profunzimea acestor ochi.

Iată schita capului în "clafat". Cele mai frumoase trăsături de frumusete cerească. Gigantului tors cu linii de frumusete neînchipuită și iată și corul de îngeri… nu… aceasta este vocea Zeitei. și eu o aud.

— Thales, mare e întelepciunea ta; Thales mare e îndrăzneala ta! Thales mare va fi recompensa ta! Am venit la tine Thales. Am venit la tine, preotul meu bătrân care mi se ruga în templele Atlantidei; Am venit la tine lumina hramului de Theba, acum, ca ocrotitoarea ta, Isis. Apropie-te fiul meu! Am să suflu peste tine suflarea mea.

Tare era sufletul meu. M-am apropiat cu curaj de altar și am îngenunchiat și aici am primit suflarea Zeitei Maici.

— Thales, a spus Ea. In nesfârsitul universului Eu viu sub multe chipuri și numai înteleptii ca tine, Thales, în nesfârsitele aparitii ale mele. Thales am stiut că mă vei recunoaste, am stiut aceasta din cauză că atunci când ai primit întelept prima initiere, ai vorbit cu Elada, cu luminoasa mea fiică, pe care voi o numiti Pallas-Athena, și atunci am citit în gândurile tale că toate astea sunt una și aceeasi. Intâi, Intelepciunea a plecat în întâmpinarea marei Revelatiuni. Atunci te-am pecetluit cu degetul meu. Am stiut, ca și azi, că întelepciune ta va rămâne biruitoare. Cu ce am să te răsplătesc, marele meu fiu? Eu văd răspunsul tău.

— Cu nimic Maică Măreată! Dar Eu te răsplătesc cu cuvintele mele: Thales, stranie, neînteleasă și neobisnuită va fi soarta ta. Tu fiind om, vei fi ne -om, supra-om. Puterea ta va fi fără margini. Dar, Thales, puterea aceasta va fi adusă de tine la picioarele mele. Vor trece mii de ani deasupra capului tău și numai atunci tu, chiar tu mare în întelepciunea ta, vei întelege ce ti-am spus în acest Templu.

Zeita a luat potirul, l-a ridicat la sânul său dreptsi a apăsat sânul din care a pornit o tâsnitură în potir. Când potirul s-a umplut Ea mi l-a întins mie.

— Bea, fiul meu! Bea laptele mamei tale. și eu am băut.

Un trăznet s-a dezlăntuit în pieptul meu. Un zgomot de sute de mii de cosmose, a trecut pe deasupra capului meu, parcă nemărginirea eu-lui cădea în prăpastie, parcă nemărginirea eu-lui se înălta spre perdeaua de foc…

M-am desteptat și am văzut la capul meu fata îngrijorată și blândă a învătătorului meu Heraclid.

— Scoală, fiul meu! Scoală, noua lumină a sanctuarului Thebei.

Aceasta a fie scris deosebit de către Cleon.

Dumnezeu să vă binecuvânteze.

THALES din ARGOS.

BLACHIS REGINA SAVIEI.

Thales către Empedocle, fiul lui Meles din Atena:

— Bucură-te de întelepciunea Pallas Atenei. Să dăm deoparte ceata trecutului, amicule Empedocle și să ne ducem în sfera aceia pe voi oamenii secolului XX o numiti poveste, iar noi fii constiintei nemuritoare a întelepciunii care e prezentă în analele universului, fapta.

Era noapte și Selene, ca stâlp de diamant se reflecta în apele tainice ale Nilului. Eu, Thales, am stat pe turnuletul templului Isidei și am notat pe panglica papirusului socotelile mele despre ridicarea unei stele noi – Gora – în constelatia Câinelui. și iată, o mână dezmierdătoare s-a lăsat pe umărul meu și a răsunat glasul dulce al învătătorului meu, marele Heraclid.

— Thales, a spus el, stii tu istoria strălucitei regine a Saviei, a acelei frumoase Blachis?