Toate numele

de AnnaE 1.570 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

Deasupra tocului ușii se află o placă metalică lungă și îngustă, acoperită cu smalț. Pe fondul alb, literele negre spun Arhiva Generală a Stării Civile. Smalțul e plesnit și spart pe alocuri. Ușa e veche, ultimul strat de vopsea cafenie a început să se cojească, vinele lemnului, vizibile, amintesc de o piele zbârcită. Fațada are cinci ferestre. De cum pășești peste prag, simți mirosul de hârtie veche. Nu trece, bineînțeles, nicio zi fără să intre noi hârtii în Arhivă, ale persoanelor de sex masculin și de sex feminin care se nasc afară, însă mirosul n-apucă niciodată să se schimbe, în primul rând pentru că, de îndată ce iese din fabrică, soarta oricărei hârtii este să înceapă să se învechească, iar în al doilea rând pentru că, mai frecvent pe hârtia veche, dar de multe ori și pe hârtia nouă, nu trece o zi fără să fie scrise cauze de decese, cu respectivele date și locuri, fiecare contribuind cu propriul miros, nu întotdeauna supărător pentru mucoasele olfactive, așa cum o demonstrează anumite efluvii aromatice care, din când în când, plutesc, aproape imperceptibile, prin atmosfera Arhivei Generale și în care nările mai fine recunosc un parfum pe jumătate roză, pe jumătate crizantemă.

În dosul ușii se ivește un paravan înalt, cu două canaturi de sticlă prin care se pătrunde în uriașa sală dreptunghiulară unde lucrează funcționarii, separați de public printr-un pupitru lung ce unește cei doi pereți laterali, cu excepția, la una din extremități, a unei tăblii rabatabile care permite trecerea spre interior. Dispoziția locurilor în sală respectă în mod firesc precedențele ierarhice, și fiind, cum era de așteptat, armonioasă din acest punct de vedere, la fel este și din punct de vedere geometric, ceea ce e o bună dovadă că nu există nicio contradicție ireconciliabilă între estetică și autoritate. Primul șir de mese, paralel cu pupitrul, este ocupat de opt registratori cărora le revine sarcina să răspundă cererilor publicului. În spatele lui, centrat în același mod în raport cu axa mediană care, pornind de la ușă, se pierde în depărtare, la hotarele obscure ale edificiului, se află alt șir, format din patru mese. Acesta aparține inspectorilor. Dincolo de ei se zăresc subșefii, iar aceștia sunt în număr de doi. În sfârșit, izolat, singur, așa cum se cuvine să fie, conservatorul, numit șef în relațiile cotidiene.

Distribuirea atribuțiilor pe ansamblul funcționarilor respectă o regulă simplă, aceea că membrii fiecărei categorii sunt datori să execute toată munca de care sunt capabili, în așa fel încât numai o minimă parte din ea să treacă în sarcina categoriei următoare. Asta înseamnă că registratorii sunt obligați să lucreze fără întrerupere de dimineața până seara, în timp ce inspectorii muncesc din când în când, subșefii numai foarte rar, iar conservatorul aproape niciodată. Continua agitație a celor opt din față, care ba se așază, ba se ridică, într-un du-te-vino continuu de la masă la pupitru, de la pupitru la fișiere, de la fișiere la arhivă, repetând fără odihnă acestea și alte secvențe și combinații în fața indiferenței superiorilor, atât a celor imediați, cât și a celor îndepărtați, este un factor indispensabil pentru a înțelege cum de au fost cu putință abuzurile, abaterile și falsificările, întristător de ușor de înfăptuit, care constituie materia centrală a relatării de față.

Pentru a nu pierde firul conducător într-un subiect de o asemenea transcendență, se cuvine să aflăm mai întâi unde sunt instalate și cum funcționează arhivele și fișierele. Sunt divizate, în mod structural și esențial, ori, dacă vrem să folosim cuvinte simple, în conformitate cu legea firii, în două mari secțiuni, cea a arhivelor și fișierelor celor morți și cea a fișierelor și arhivelor celor vii. Actele celor care nu mai sunt în viață se află mai mult sau mai puțin orânduite în partea din spate a edificiului, al cărui perete din fund, din pricina creșterii de nestăvilit a numărului de defuncți, trebuie din când în când dărâmat și reclădit câțiva metri mai încolo. Cum se va deduce cu ușurință, dificultățile de plasare a celor vii, deși îngrijorătoare, având în vedere că lume se naște tot timpul, sunt mult mai puțin presante și, până acum, au fost rezolvate în mod destul de satisfăcător, fie recurgându-se la compresia mecanică pe orizontală a dosarelor individuale puse pe rafturi, cazul arhivelor, fie prin utilizarea unor cartonașe fine și ultrafine, cazul fișierelor, în pofida incomodei probleme menționate, pe care o reprezintă peretele din fund, merită toate laudele spiritul de prevedere al arhitecților istorici care au proiectat Arhiva Generală a Stării Civile, propunând și susținând, împotriva opiniilor conservatoare emise de anumite spirite înguste cu privirea întoarsă spre trecut, instalarea a cinci gigantice corpuri de rafturi care se înalță până la tavan în spatele funcționarilor, mai retras corpul din centru, care aproape atinge jilțul conservatorului, și foarte avansate extremitățile corpurilor laterale, până lângă pupitru, rămânând celelalte două, cum s-ar spune, la jumătate de drum. Considerate ciclopice și supraomenești de către toți observatorii, aceste construcții se întind în interiorul clădirii mai departe decât poate cuprinde privirea, aceasta și pentru că, de la un punct încolo, se instaurează întunericul, lămpile aprinzându-se numai când trebuie consultat un anumit dosar. Corpurile de rafturi mai apropiate sunt cele ce suportă greutatea celor vii. Morții, mai bine zis hârtiile lor, stau departe, mult spre interior, într-o dezordine mai mare decât ar trebui s-o permită respectul, de aceea regăsirea lor dă atâta bătaie de cap atunci când vreo rudă, vreun notar sau alt reprezentant al justiției vin la Arhiva Generală pentru a cere certificate sau copii după documente din alte vremi. Dezorganizarea acestei părți a arhivei este provocată și agravată de faptul că tocmai decedații cei mai vechi sunt așezați cel mai aproape de aria denumită activă, în imediata vecinătate a celor vii, constituind, după inteligenta definiție a șefului Arhivei Generale, o povară de două ori moartă, dat fiind faptul că extrem de rar se întâmplă să întrebe cineva de ei, doar la mari intervale de timp se prezintă aici câte un excentric cercetător de amănunte istorice fără prea mare relevanță. Dacă nu se va hotărî într-o zi separarea celor morți de cei vii, clădind altundeva o nouă Arhivă pentru găzduirea exclusivă a defuncților, situația va rămâne fără soluție, așa cum s-a văzut când unuia dintre subșefi, într-un moment de proastă inspirație, i-a venit ideea să propună ca ordonarea arhivei morților să fie făcută în sens contrar, mai încolo cei îndepărtați în timp, mai încoace cei de dată recentă, cu scopul de a facilita, birocratice vorbe, accesul la defuncții contemporani, care, cum bine se știe, sunt autori de testamente, furnizori de moșteniri și, ca atare, previzibile obiecte de dispută și de contestații de când trupurile încă le sunt calde. Sarcastic, conservatorul a aprobat ideea, cu condiția ca acela care făcuse propunerea să-și ia chiar el sarcina să împingă spre străfundurile Arhivei, zi de zi, masa gigantică a dosarelor individuale ale morților trecutului, pentru ca, în spațiul astfel recuperat, să-și afle un loc proaspeții răposați. Vrând să-și facă uitată stupida și irealizabila idee, ca și pentru a-și distrage spiritul de la umilința încercată, subșeful n-a avut altă idee mai bună decât să le ceară funcționarilor să-i cedeze câte ceva din sarcinile lor, încâlcind astfel, atât în sus, cât și în jos, istorica pace a ierarhiei. De la acest episod a crescut neglijența, a prosperat delăsarea, s-a accentuat incertitudinea, așa încât, într-o bună zi, în labirinticele catacombe ale arhivei morților s-a pierdut un cercetător, care, la câteva luni după absurda propunere, se prezentase în Arhiva Generală pentru a efectua niște investigații heraldice ce-i fuseseră comandate. A fost descoperit, aproape printr-o minune, abia după o săptămână, flămând, însetat, epuizat, delirând, încă în viață doar grație disperatului expedient de a ingurgita enorme cantități de hârtie veche care, netrebuind mestecată pentru că se destrăma în gură, nu zăbovea în stomac, nici nu-l alimenta. Șeful Arhivei Generale, care deja ceruse să-i fie aduse pe birou fișa și dosarul imprudentului istoric pentru a-l înscrie în catalogul morților, se hotărî să treacă cu vederea aceste pagube, atribuite oficial șobolanilor, emițând apoi un ordin de serviciu care stipula, amenințând, în caz de contravenție, cu amendă și reținere din salariu, obligația de a utiliza firul Ariadnei pentru toți cei care aveau treabă în arhiva morților.

Fișiere de descărcat

DOC
Toate numele de Jose Saramago.doc
1,0 MB · 294 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Jose Saramago

Toate ›