Un debut in viata

Fără îndoială, într-un viitor destul de apropiat, calea ferată va face să dispară câteva meserii, iar pe altele le va transforma, mai ales pe acelea privitoare la diferitele mijloace de transport folosite în prezent pentru a călători în împrejurimile Parisului. De asemenea, în curând, persoanele și întâmplările care reprezintă părțile componente ale povestirii de față vor face ca această Scenă să aibă valoarea unui document arheologic. Nepoții noștri nu vor fi oare încântați să ia cunoștință de materialul social al unei epoci despre care vor vorbi spunând „pe vremuri”? De exemplu, astăzi nu mai există pitoreștile coucous2, faetoanele care staționau în Place de la Concorde încurcând circulația pe strada Cours-la-Reine3, acele coucous atât de înfloritoare un secol întreg și atât de numeroase încă în anul 1830; și chiar și la cele mai atrăgătoare serbări câmpenești, în 1842 abia dacă mai zărești câte unul mergând pe drum.

În 1820, regiunile renumite pentru pitorescul lor și cunoscute sub numele de Împrejurimile Parisului, încă nu aveau toate un serviciu regulat de transport public. Totuși, Touchard tatăl și fiul4 cuceriseră monopolul transporturilor pentru orășelele cele mai populate, pe o rază de cincisprezece leghe, iar întreprinderea lor ocupa o clădire măreață pe strada Faubourg Saint-Denis. Deși întreprinderea de transport Touchard era veche, se străduia în fel și chip, poseda un capital mare și avea toate avantajele pe care le oferă o centralizare puternică, găsise în faetoanele acelea din foburgul Saint-Denis un concurent teribil pentru punctele situate pe o rază de șapte-opt leghe de Paris. Pasiunea parizianului pentru viața la țară e atât de puternică încât întreprinderile locale luptau la rândul lor cu destul folos împotriva Micilor-Mesagerii, cum era numită întreprinderea lui Touchard pentru a se deosebi de Marile-Mesagerii din strada Montmartre. Pe vremea aceea, succesul întreprinderii Touchard îi stimula pe oamenii de afaceri. Pentru cele mai neînsemnate localități din împrejurimile Parisului apărură deodată întreprinderi de transport cu trăsuri frumoase, rapide și comode, plecând din Paris și întorcându-se la ore fixe, în toate direcțiile și pe o rază de zece leghe, și care își făceau o concurență îndârjită. Învins în cursele de patru la șase leghe, acest coucou s-a mulțumit cu distanțele mici și a mai trăit încă vreo câțiva ani. În sfârșit, și-a dat duhul de îndată ce omnibuzele5 au demonstrat posibilitatea de a transporta optsprezece persoane într-un vehicul tras de doi cai. Astăzi, dacă din întâmplare va mai fi existând vreo pasăre din acestea cu zborul atât de împleticit6 în dugheană vreunui negustor de trăsuri vechi, acest coucou ar fi prin structura și prin aranjamentul său obiectul unor cercetări savante, comparabile cu acelea ale lui Cuvier7 asupra animalelor găsite în carierele de ghips din Montmartre.

Micile întreprinderi, amenințate de afaceriștii care luptau încă din 1822 împotriva mesageriei Touchard tatăl și fiul, găseau de obicei un punct de sprijin în simpatia localnicilor din regiunea pe care o deserveau. De exemplu, antreprenorul, atât vizitiu cât și proprietar al trăsurii, era un hangiu din regiune, care cunoștea bine oamenii, lucrurile și socotelile lor. Îndeplinea cu iscusință toate comisioanele, nu cerea mare lucru pentru micile servicii făcute și tocmai de aceea obținea mai mult decât Mesageriile Touchard. Știa să evite necesitatea unui acciz8. La nevoie, trecea peste ordonanțele privitoare la numărul pasagerilor pe care avea voie să-i ia. În sfârșit, era iubit de oamenii din popor. De aceea, când apărea un nou concurent, chiar dacă vechiul antreprenor localnic își împărțea zilele săptămânii cu noul venit, tot mai rămânea câte cineva care își amâna călătoria numai ca s-o facă tot în tovărășia celui vechi, deși caii, hamurile și trăsura erau într-o stare nu tocmai liniștitoare.

Una dintre liniile pe care Mesageriile Touchard tatăl și fiul încercaseră s-o monopolizeze, linia Mesageriilor Toulouse9, și pentru care s-au luptat cel mai mult și se mai luptă încă și astăzi succesorii lor, fusese traseul Paris-Beaumont-sur-Oise, linie uimitor de productivă, deoarece trei companii o exploatau simultan în 1822. Zadarnic își reduceau tariful Micile-Mesagerii, zadarnic înmulțeau numărul curselor și zadarnic construiau vehicule excelente, concurența se menținea în continuare; într-atât poate fi de productiv un traseu de-a lungul căruia se înșiră orășele ea Saint-Denis și Saint-Brice, sate ca Pierrefitte, Groslay, Écouen, Poncelles, Moisselle, Baillet, Monsoult, Maffliers, Franconville, Presles, Nointel, Nerville etc. Până la urmă, Mesageriile Touchard și-au prelungit traseul de la Paris la Chambly. Concurența a ajuns și ea până la Chambly. Astăzi cursele Toulouse merg până la Beauvais.

Pe această șosea, calea spre Anglia, există un drum care o ia înspre un loc pe bună dreptate numit La Cave, având în vedere topografia sa, și care duce la una dintre cele mai fermecătoare văi ale bazinului râului Oise, orășelul L'Isle-Adam, localitate care se bucură de o dublă faimă, atât ca leagăn al familiei de L'Isle-Adam, astăzi stinsă10, cât și ca vechea reședință a Burbonilor-Conti11. L'Isle-Adam este un orășel fermecător, străjuit de două sate mari, Nogent și Parmain, amândouă renumite prin falnicele lor cariere de piatră care au furnizat materialele pentru cele mai frumoase clădiri din Parisul modern și din străinătate, căci bază și ornamentele coloanelor teatrului din Bruxelles sunt din piatră de Nogent. Deși remarcabilă prin minunatele sale priveliști, prin castelele sale celebre pe care le-au construit prinți, călugări sau renumiți desenatori, ca Stors, Cassan, Le Val, Nointel, Persan etc., în 1822 această regiune fusese ferită de concurență și era deservită de doi mesageri înțeleși între ei în privința curselor.