Viata și lucrarea Parintelui Arsenie Boca

RECOMANDARE.

Sunt tot mai puțini cei ce l-au cunoscut pe Părintele Arsenie Boca. Tot mai puțini sunt cei ce-și amintesc de Părintele Arsenie și pot să dea mărturie despre el. Din toți aceia câți mai sunt, nu toți au competența necesară, iar unii dintre ei au un cerc prea restrâns de acțiune și de răspândire a cuvântului. Mai sunt și din aceia care, deși sunt bine informați, au ezitări când e vorba să dea mărturie despre cel ce a fost, este și va fi Părintele Arsenie, în cer și pe pământ. În același timp, sunt însă mulți, în vremea noastră, cei ce doresc să afle și să știe câte ceva despre Părintele Arsenie cel de odinioară, dar cu acțiune și în vremea noastră, mai ales prin lucrarea sa, intitulată Cărarea Împărăției.

Eu însumi am fost întrebat adeseori în mânăstirea noastră, în alte mânăstiri și în multe orașe: „Ce ne puteți spune despre Părintele Arsenie?” La fel, mi s-a cerut de multe ori: „Spuneți-ne ceva despre Părintele Arsenie.” De fiecare dată am răspuns cu plăcere la aceste solicitări și am pus în atenția ascultătorilor tot ce am socotit mai important din cele ce le știu despre acest om mare, ca și care nu știu să mai fi fost unul asemenea dintre cei cunoscuți de mine, ca lucrători în Biserică. Aceasta a fost până acum.

De acum înainte și deocamdată, cel mai bun răspuns, răspunsul cel mai autorizat la întrebarea „Cine a fost, ce a făcut și ce a gândit Părintele Arsenie?” ni-l dă cartea de față, pe care o recunoaștem ca cea dintâi carte competentă despre Părintele Arsenie, o carte serioasă și vrednică de a fi luată în seamă, pe care o recomandăm cu toată inima, în vederea folosului duhovnicesc.

Autorul cărții de față a făcut această lucrare ca proiect de teză de licență în teologie. El a lucrat cu seriozitatea cuvenită, a adunat material, l-a selectat și l-a organizat cu rigorile cerute pentru o lucrare științifică. Lucrarea a fost apreciată ca foarte bună, iar autorul ei, pe nume Ioan Gînscă (Ionuț, cum îi zicem noi, prietenii) a fost declarat licențiat în teologie. Ea este a doua lucrare de licență a autorului, pentru că ei îi premerge licența realizată la Facultatea de Arte Vizuale, cu care a obținut titlul de licențiat la prima facultate.

Când Ionuț mi-a oferit un exemplar din lucrarea sa despre Părintele Arsenie, am aranjat lucrurile în așa fel ca această lucrare să-mi fie imprimată pe casete ca s-o pot studia, iar studiind lucrarea, mi-am dat seama de valoarea ei și l-am îndemnat s-o tipărească, spre a ajunge la cititori. La fel au gândit și alți prieteni ai noștri și, cu ajutorul lui Dumnezeu, iată că s-a ajuns la această carte, care pornește la propovăduire ducând la cititori nu numai informații despre Părintele Arsenie, ci și multe din gândurile lui, cuprinse în partea de mijloc a cărții, intitulată „O sinteză a gândirii Părintelui Arsenie în 800 de capete”. Sinteza gândirii Părintelui Arsenie este prezentată pe idei puse în ordine alfabetică, așa încât cititorul se poate orienta și își poate alege ceea ce-l interesează în primul rând.

Ca unul care am contribuit și eu la această lucrare cu informațiile pe care le-am dat, dar și ca unul care am insistat pentru tipărirea ei, bineînțeles, o recomand din toate puterile mele. O recomand pentru toate categoriile de vârstă, dar în mod special pentru tinerii intelectuali și, mai cu seamă, pentru studenți. Tinerii, care au viața în față și se pregătesc pentru viitor, e bine să pornească în viață cu niște lucruri știute, cu niște lucruri învățate de la Părintele Arsenie, care le vorbește din carte.

Socotesc că nu-i cazul să insist asupra faptului că recomand această carte, deoarece cartea se recomandă ea însăși pe sine. Ceea ce trebuie să fac eu, este doar să spun cu apăs că această carte nu este o carte de lectură, ci este o carte de studiu. O singură lectură, o lectură superficială, este pur și simplu fără rost. Cartea fiind foarte densă, mai ales în partea în care se prezintă gândirea Părintelui Arsenie, ea nu poate fi asimilată și impropriată decât insistând și revenind. Deci, când recomand cartea, recomand și această stăruință asupra cuprinsului ei.

Ionuț Gînscă ne face un mare dar, prin cartea pe care ne-o oferă spre luare aminte, pentru binele nostru și al celor din jurul nostru și pentru înmulțirea binelui din această lume. Îi mulțumim și îi suntem recunoscători că ne-a oferit această carte, care nu-i o carte ca cele multe, ci este o carte de referință, al cărui folos îl vor cunoaște toți cei ce vor lua aminte la cele scrise în carte și le vor împlini după a lor putere. Nouă nu ne rămâne decât să mutăm gândurile din carte în mintea noastră și să le dăm viață, prin împlinirea lor cu fapta. Dacă vom face așa, va fi ca și când Părintele Arsenie va fi între noi, cu povățuirile sale de odinioară. Luând aminte la gândurile Părintelui Arsenie, va fi ca și cum l-am fi întâlnit fiecare dintre noi, la Mânăstirea de la Sâmbăta, la Mânăstirea Prislop, la București și Drăgănescu, ori la Sinaia. Pentru noi, cei de azi, cartea de față ține loc de orice loc pe unde a putut fi întâlnit Părintele Arsenie. Ea este Părintele Arsenie adus lângă noi, cu cuvântul său, care e același pentru noi, cum a fost pentru cei care l-au auzit rostit prin viu grai.

Pentru toate acestea, „Să mulțumim Domnului”, „Sus să avem inimile!”

Arhimandrit Teofil Părăian.

Mânăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus.

ARGUMENT

„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7).

Acest îndemn, pe care îl pun ca început al lucrării de față, mi-a fost pus în vedere în chip deosebit în urmă cu cîțiva ani de un pustnic, pe când mă aflam într-un pelerinaj la Muntele Athos. Eram împreună cu trei prieteni (dintre care unul – Ioan, Dumnezeu să-l odihnească – s-a mutat la Domnul) și eram tare bucuroși de întâlnirea noastră cu dânsul. Eram dornici de cuvânt de învățătură, așa că Părintele a fost bun și ne-a vorbit. Nu ne-a spus prea multe, deși nouă poate că nu ne-ar fi ajuns nici o noapte întreagă să-l ascultăm.

Au trecut anii, însă rețin și acum din acea întîlnire mai ales îndemnul din Evrei 13, îndemn cu care am început.

De atunci încoace, am încercat, după puterile mele, să împlinesc acest cuvânt, să-l fac lucrător. Și, împreună cu câțiva prieteni, ne-am propus, pe lîngă rânduiala și profesia pe care o are fiecare în parte, următorul obiectiv: recuperarea și promovarea gândirii și a scrierilor marilor părinți duhovnicești ortodocși, în special români.

Este un demers care își arată actualitatea și necesitatea mai ales azi, când lumea creștină a cam început să orbecăiască ea însăși „în noaptea neștiinței și a lipsei de sfat, de unde vin toate relele care chinuiesc pe oameni, întunecă vremile și prea adesea cruntă pământul” (Arsenie Boca).

Deci motivele pentru care avem nevoie și trebuie să ne îngrijim de acești Părinți, pe drept cuvânt, „ca de ochii din cap”, sunt evidente, întrucât ei sunt luminătorii trupului eclesial, ei sunt „luminătorii lumii” – „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat” (Matei 6, 22-23).

Așa am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne îngrijim de editarea câtorva cărți de spiritualitate ortodoxă și de organizarea unor expoziții de fotografii, documente și scrisori, acestea din urmă, închinate Părintelui Paisie Olaru de la Sihla.

Prin urmare, și studiul de față, închinat și el unui Părinte, se înscrie în același demers, de redescoperire și promovare a gândirii părinților duhovnicești, pentru că, fără nici o îndoială, Părintele Ieromonah Arsenie Boca este unul din mai-marii noștri, căruia i se cuvine amintirea noastră, după cum se zice în Epistola către Evrei.

Așadar, să aducem lui Dumnezeu jertfă de laudă, adică rodul buzelor, care preaslăvesc numele Lui (cf. Evrei 13, 15).

Ca absolvent al unei Academii de Arte Vizuale, pot afirma că mi-ar fi mult mai ușor să zugrăvesc, nu prin cuvinte, ci cu ajutorul penelului, sau să modelez în lut chipul Părintelui Arsenie Boca. Dar, și în această situație, mă simt oarecum ca și Anania, zugravul Regelui Avgar al Edessei, care, cu toate că era un „zugrav iscusit”, nu a reușit să „isvodească” chipul Mântuitorului.1

Desigur, nu se pune problema că aș fi și eu un zugrav iscusit, dar mi-a venit în minte această comparație pentru că mă simt și eu neputincios din pricină că, studiind personalitatea și scrierile Părintelui Arsenie, la câte am reușit eu să ajung, îmi dau seama că dimensiunea spirituală a Părintelui Arsenie Boca e greu de cuprins în cuvinte (de „zugrăvit”) și, pe lângă aceasta, mai mărturisesc, ca mulți alții, că „cunosc mult prea puțin din tot ce Părintele Arsenie a reprezentat pentru neamul nostru”.2