Rex P Ameninta

de AnnaE
Descarcă fișierul · DOCX sau citește mai jos
Aa

Rex P Ameninta de Charles Leblanc

Noel Forster se așeză comod în fotoliul de orchestră și privi cu un aer distrat eleganta societate din jurul său. Era doar seara premierei. Momentul ridicării cortinei se apropia și totuși nu reușise să afle răspunsul întrebării care-l obseda: Cine să-i fi trimis oare biletul pentru spectacolul la care avea să asiste?

Pentru tânărul Noel lucrul era inexplicabil. Petrecuse ultimii trei ani în America de Sud și abia revenise la Londra pentru un concediu de câteva luni, după o muncă obositoare depusă în întreprinderea la care lucra ca funcționar. Nici nu avusese timp să-și vadă vechile cunoștințe. De un lucru era sigur. Adresa de pe plicul în care fusese expediat biletul era scrisă de o mână de femeie. Care dintre vechile sale cunoștințe i-ar fi putut face acest delicat cadou? Din prima clipă în care se așezase în fotoliu, Forster își împărțise atenția între scenă și ușa de Ia intrare. Noel se tot întreba: oare expeditoarea biletului va veni la teatru? Sala devenise arhiplină, cortina se ridicase, dar fotoliul vecin rămăsese liber.

După primul act Noel Forster se duse la bufet să ia o băutură răcoritoare. Revenind în sală, avu surpriza așteptată. O tânără înaltă și zveltă ocupa locul de lângă el. Purta o toaletă elegantă de seară acoperită în parte cu o mantie ușoară de hermină. Părul ei frumos părea aproape negru, în contrast cu albul imaculat al blănii. Neglijând complet spectacolul, Noel Forster se uita la tânăra sa vecină cu o curiozitate și o admirație crescândă. Irezistibila atracție pe care o exercita această tânără și captivantă femeie asupra lui se mărea odată cu misterul ce înconjura pe frumoasa necunoscută. „Ea trebuie să-mi fi trimis biletul”, își spuse Forster. Sau poate faptul că fotoliul vecin rămăsese liber în cursul primului act, era doar o simplă coincidență? Ar fi în acest caz o adevărată decepție… În timp ce făcea aceste reflecții, frumoasa tânără îl privi drept în ochi și începu să-i vorbească:

— Am cinstea să vorbesc cu domnul Forster?

— Da, domnișoară. Dumneavoastră ați avut amabilitatea să-mi trimiteți biletul pentru acest spectacol?

La această întrebare frumoasa spectatoare înclină capul cu un surâs.

— Da, domnule, eu sunt. Doream să vă văd pentru o chestiune în legătură cu un prieten comun. Dacă sunteți liber astă seară, aș dori să mergem, după reprezentație, la acest prieten.

Noel, surprins, ezită.

— Cine este acest prieten?

Tânăra surâse.

— E o surpriză. Vă e teamă de tovărășia unei fete tinere pe care n-o cunoașteți? Vă rog să fiți sigur că nu vreau să vă asasinez!

După reprezentație, se urcară într-o limuzină care porni rapid. Forster de-abia legă o scurtă conversație cu tânăra necunoscută și mașina stopă în fața unui imobil construit din piatră galbenă, situat într-unul din cele mai elegante cartiere ale Londrei: Bellington-street, 17.

Necunoscuta intră cea dintâi în casă și aprinse lumina. Noel o urmă fără nicio ezitare. Privi atent interiorul. Un hol luxos, din care pornea o scară. Pe pereți tablouri de preț.

— Să mergem sus. Cred că prietenul nostru nu a sosit încă.

Urcară scara și ajunseră într-un salon elegant mobilat.

— Vă rog să luați loc, îl pofti necunoscuta. Scuzați-mă dacă vă las puțin singur, dar trebuie să dau ordine feciorului.

Noel luă o revistă de pe măsuța de lângă fotoliul în care se așezase și începu s-o răsfoiască. Trecu un sfert de oră de așteptare. Nerăbdător, Noel începu să se neliniștească.

Nici după aproape o oră, misterioasa gazdă nu se întoarse. În tot apartamentul domnea o liniște de mormânt. Noel fu cuprins de teamă. Era convins că fusese atras într-o cursă, iar tânăra ce-i păruse atât de fermecătoare avusese un rol misterios. Fără să mai stea pe gânduri ieși din salon și coborî în hol. Se repezi la ușă, așteptându-se s-o găsească încuiată. Dar, apăsând pe clanță, ușa se deschise. Buimăcit, luă o mașină care-l duse până în fața casei sale. Aci avu o surpriză și mai neplăcută. Ușa dormitorului, pe care o încuiase la plecare, era deschisă. Camera era răvășită. Lângă fereastra întredeschisă, cineva așezase un scaun și o măsuță pe care se afla un sifon și o sticlă de whisky. Noel privi pe fereastră de jur-împrejur. La lumina lunei observă ferestrele luminate din imobilul de vizavi. Oare fereastra dormitorului lui servise ca post de observație? Oare aventura cu misterioasa străină nu era în legătură cu ceea ce se petrecuse în apartamentul lui? Invitându-l la teatru, fără îndoială că cineva căutase să-l îndepărteze de acasă și, pentru a-l reține cât mai mult, îl atrăsese în imobilul acela gol din Bellington street. Noel își turnă un pahar de whisky, mulțumind în gând necunoscutului că nu-i golise întreaga sticlă. Apoi se culcă obosit de grijă și gânduri sumbre.

*

A doua zi dimineață, ca de obicei, Noel fu trezit de d-na Wilkins, menajera sa, care venise să-i aducă gustarea de dimineață.

— Domnule, am auzit că în imobilul nostru s-a întâmplat o crimă sau o sinucidere. Victima e un bătrân care trăia singur. Un om de știință. Cadavrul a fost descoperit de lăptăreasa care îi aducea zilnic laptele.

— O crimă aici! exclamă Noel, privind intrigat la menajeră. Ce vreți să spuneți, d-nă Wilkins?

— Da, răspunse ea, o crimă, dar n-a fost comisă chiar în clădirea noastră, ci în blocul de peste drum, acela care se vede de la fereastra dormitorului dumneavoastră.

Știrea apăruse în ziarele de dimineață.

„Un bătrân savant singuratic, fără rude, anume Isidore Gorden, a fost găsit mort, cu capul străpuns de un glonte. Nimeni în casă sau în vecini nu-și amintește să fi auzit vreo detunătură în noaptea trecută”; scria ziarul.

Noel era intrigat de misterul ce înconjura moartea bătrânului savant. Era aproape sigur că exista o legătură între strania lui aventură din ajun și moartea lui Gorden: bătrânul fusese ucis cu un foc de armă tras chiar de la fereastra dormitorului lui Forster. Nu știa ce să facă. Trebuia să se adreseze autorităților sau să facă pe cont propriu o mică anchetă, mai înainte de a înștiința poliția? Opină pentru cea de-a doua soluție. Aventura lui din noaptea trecută era mult prea vagă pentru ca să formuleze o acuzație pozitivă. Se înfiora la gândul că trebuia, într-un fel sau altul, să pună în legătură pe fermecătoarea tânără din ajun cu asasinarea unui bătrân lipsit de apărare. După ce chibzui mult timp, se decise să caute cu orice preț pe frumoasa tânără și să-i ceară explicații. „Dacă locuiește la Londra, voi sfârși prin a o găsi și va trebui să aflu ceva”, se gândea el.

Investigațiile făcute asupra casei din Bellington Street nu aduseră lumină. Nu-i mai rămânea decât să încerce să regăsească pe tânără fată. Reflectând, sarcina aceasta nu-i păru la fel de grea ca la început. În adevăr, automobilul luxos, toaleta elegantă, aerul distins, totul dovedea că aparține păturii avute. Pentru prima dată în viața lui, Noel Forster începu să frecventeze saloanele societății londoneze. Cu toate acestea, deși sacrificase zile de-a rândul și, mai cu seamă nopți, simțea că pierde speranța de a mai regăsi pe tânără elegantă. Asta până în ziua când se întâlni cu mrs. Billy Johnstone. Văduvă tânără, cu relații în înalta societate a Londrei, frecventa toate saloanele și cunoștea pe toată lumea. Îi făcu o descriere amănunțită a tinerei în căutarea căreia se găsea. Fără să-i explice motivele. Tânără văduvă surâdea ironic.

— După descriere, cred că e vorba de Wynne Torrence, spuse ea. Chiar astă seară am văzut-o; purta o rochie de culoare verde-jad și o mantou de hermină.

— Atunci credeți că aceasta e persoana?

— Stai puțin, îl întrerupse mrs. Billy.

Se aflau într-un salonaș foarte luxos mobilat, când tânăra văduvă se ridică brusc și trecu într-o cameră alăturată. După puțin se înapoie cu o fotografie în mână.

— Recunoști pe seducătoarea dumitale? întrebă ea.

Noel identifică imediat pe femeia care-l atrăsese în casa din Bellington street.

— E chiar ea, constată el cu bucurie. Unde aș, putea s-o întâlnesc?

— Peste două zile are loc în apartamentul meu un ceai. Wynne va li printre invitate.

*

Când Wynne apăru în salonul feeric luminat, îmbrăcată într-o rochie de muselină albă, Noel avu o frumoasă surpriză.

— Bună ziua, domnișoară Torrence, o salută el calm. Tânăra femeie tresări ușor.

— Bună ziua, domnule Forster.

O conduse într-un colț liniștit al salonului și îi spuse cu gravitate:

— Aș dori să avem o explicație.

— Ce explicație? Dacă v-am adus până în casa din Bellington street am făcut-o ca să întâlniți pe unul din prietenii noștri. Dar, în ultimul moment, eu… noi… am fost obligați să plecăm.

— Asta nu are nicio importanță, spuse Noel cu ochii țintă asupra ei. E vorba de altceva, ceva ce știți și dumneavoastră Mă refer la asasinarea lui Isidore Gorden. Aș vrea să-mi spuneți, domnișoară, de ce atunci când mă aflam cu dumneavoastră cineva a pătruns în apartamentul meu și a tras asupra nefericitului bătrân? Cine este autorul acestui asasinat mârșav?

Auzind acestea, Wynne Torrence tresări. Chipul ei frumos se făcu alb, atât de alb încât Noel fu cuprins de teamă că va leșina și o întrebă îngrijorat:

— Ce aveți? Vă simțiți rău? Să vă aduc apă?

— Nu, nu, mulțumesc.

Ea făcu o puternică sforțare să-și recapete sângele rece. Noel o observa foarte atent.

— Scuzați-mă, zise el, am fost stângaci.

— Nu, răspunse ea încet. E dreptul dumneavoastră să-mi cereți o explicație. Ceea ce m-a surprins era amintirea morții lui Gorden. La prima noastră întâlnire nu mă gândeam că… Țin însă mult să stau de vorbă cu dumneavoastră, undeva unde să nu fim tulburați, dar mă tem că veți avea o dezamăgire. Trec prin mari supărări și am motive să cred că însăși viața mea e în primejdie.

— Sunt foarte nerăbdător să ascult lămuririle dumneavoastră și dacă vă pot fi de folos, dacă vă pot ajuta…

Wynne îi, mulțumi din ochi. Muzica tocmai încetase. Trecu pe lângă, o masă, luă o țigară și și-o aprinse. Apoi se îndreptă spre gazdă, urmată de Noel.

— Spre marea mea părere de rău, trebuie să plec mrs. Billy, se adresă ea văduvei. Sper să nu vă supărați. Ați avut o orchestră excelentă. Mulțumesc pentru drăguța dumneavoastră primire.

Pe drum, amândoi rămaseră tăcuți. Fiecare era absorbit de propriile lui gânduri. Mașina stopă în fața unui imobil mare, puțin mai retras de la stradă. Un servitor le deschise ușa și câteva minute mai târziu se aflau într-un salon în care toate detaliile mărturiseau mâna și atenția unei femei îndrăgostită de interior. Ea își scoase pălăria și luă loc într-un fotoliu.

— Luați loc, domnule Forster. Acum vom putea să stăm de vorbă comod. Doriți să știți două lucruri: primul, care ar fi motivul atragerii dumneavoastră într-o casă pustie, iar al doilea de ce a fost asasinat Isidore Gorden. La prima vă pot răspunde, cât privește pe cea de-a doua, vă asigur că este un mister și pentru mine. Domnule Forster, v-am atras în această casă, deoarece tatăl meu îmi ceruse acest lucru printr-o scrisoare, care mai târziu am constatat că era falsă.

— Cum? Tatăl dumneavoastră a cerut să mă duceți în această casă pustie? Dar pentru ce?

— Vă rog să credeți că nu aș putea să vă spun de ce mi-a cerut așa ceva. De mai multă vreme, să fie aproape un an, purtarea tatălui meu a devenit cu adevărat extraordinară, de neînțeles. În mai multe rânduri mi-a comunicat că viața lui ar fi în pericol și că ar fi amenințat de necunoscuți misterioși. Mi-a precizat atunci, că pentru a se salva se va găsi, probabil, în situația de a-mi cere anumite acte, ce mi-ar părea la prima vedere stranii și mă ruga să mă supun imediat. Precizez faptul că tatăl meu era prieten intim cu Isidore Gorden. Acuma acesta e mort, iar tatăl meu a dispărut. Am angajat pe agenții unui birou de detectivi particulari, condus de cunoscutul George Brown să-l caute pe tatăl meu căci celeilalte poliții, cele oficiale, nu am îndrăznit să mă adresez de teamă să nu stric totul. Se duse la masa de lucru, trase un sertar, apoi se înapoie lângă Noel ținând în mână două scrisori.

— Această scrisoare e o abilă imitație a scrisului tatălui meu. Pe tata nu l-am văzut din ajunul zilei în care am primit-o. Când am comparat scrisoarea era prea târziu și evident m-am convins că era vorba de un fals.

Noel citi scrisoarea: nu purta nicio dată și nici adresa expeditorului. Tatăl lui Wynne recomanda fiicei sale să nu se neliniștească dacă nu avea să-l vadă mai multe săptămâni. Viața lui era amenințată, dar pentru moment se afla în siguranță. Îi cerea să facă ceva pentru dânsul, ceva ce avea să-i îmbunătățească situația și să-i salveze viața. Scrisoarea continua, dând lui Wynne instrucțiuni foarte amănunțite asupra metodei și mijloacelor prin care ea putea să-l îndepărteze pe Forster din locuința lui. Încercarea trebuia făcută seara, astfel ca Forster să lipsească de acasă timp de 4 – 5 ore.

— Și spuneți că această scrisoare e falsă? întrebă Noel, curios.

— Acum nu mai am nicio îndoială asupra acestui lucru, căci am dat-o și unui expert grafolog care mi-a declarat că e vorba de un fals abil. Apoi ea îi înmână cea de-a doua scrisoare.

— Asta poate că e mult mai interesantă ca cealaltă. În ea e cuprinsă explicația morții lui Isidore Gorden și dispariția tatălui meu. E o scrisoare adresată de bătrânul savant, sărmanului meu tată. A fost scrisă de către Gorden chiar în ziua morții sale. Presupun că autorii morții lui Gorden sunt responsabili și de dispariția tatălui meu. Noel începu să citească.


Fișiere de descărcat

DOCX
Rex P Ameninta de Charles Leblanc.docx
100 KB
Descarcă

Din aceeași secțiune

Toate ›