Rob Roy

Rob Roy de Walter Scott 

Cu ce-am greșit ca astă grea urgie

Apăsător asupra mea să vie?

Alți fii eu n-am, și-acesta acum mi-e-nstrâinat.

Blestem pe capul celui ce astfel te-a schimbat!

Călătorii? De azi în viitor

Doar calu-l voi trimite călător!

MONSIEUR THOMAS

Mi-ai cerut, dragul meu prieten, să hărăzesc scrisului o parte din răgazul cu care pronia cerească mi-a binecuvântat bătrânețele, spre a însemna primejdiile și greutățile ce m-au însoțit la începuturile vieții mele. Amintirea acelor aventuri, așa cum îți place să le numești, mi-a lăsat într-adevăr în suflet un variat și împestrițat simțământ de plăcere și durere, amestecat, nădăjduiesc, cu multă venerație și recunoștință pentru acel care hotărăște faptele omului și care m-a călăuzit pe calea tinereții, prin multe primejdii și trude, astfel ca traiul lesnicios cu care mi-a fericit amurgul vieții să-mi pară mai plăcut față de necazurile de odinioară. De asemenea, nu pot să mă îndoiesc de adevărul celor ce adeseori mi-ai afirmat, anume că întâmplările pe care le-am trăit în mijlocul unor oameni deosebit de primitivi, prin apucăturile și prin felul lor de a se cârmui, au câte ceva interesant și atrăgător pentru acei cărora le place să asculte poveștile despre trecutele vremuri trăite de un om, astăzi bătrân.

Totuși, nu uita că povestea, spusă de un prieten și ascultată de altul, își pierde pe jumătate farmecul atunci cind este așternută pe hârtie și că povestirile pe care le asculți cu desfătare din gura celui care le-a trăit vor apărea mai puțin vrednice de luare-aminte atunci când le vei răsfoi în liniștea camerei de lucru. Vârsta ta mai crudă și firea ta robustă îți făgăduiesc o viață mai îndelungată decât o va avea, după toate probabilitățile omenești, prietenul tău. Aruncă așadar aceste foi în vreun sertar secret al mesei tale de scris, până când ne va despărți evenimentul ce se poate întâmpla în orișice clipă și care în orice caz se va săvârși în cursul a puțini – chiar foarte puțini – ani. Când ne vom despărți în această lume, pentru a ne întâlni, sper, într-alta mai bună, tu vei îndrăgi, sunt sigur, mai mult decât se cuvine, amintirea prietenului tău plecat și vei găsi în aceste pățanii, a căror istorie sunt pe cale a o așterne pe hârtie, un bun prilej pentru cugetări triste, dar totuși plăcute. Unii obișnuiesc să lase celor apropiați, cărora li se destăinuiesc, portretul lor fizic; eu însă îți înmânez o transcriere fidelă a gândurilor și simțămintelor, a virtuților și cusururilor mele, cu speranța întemeiată că nebuniile și aprigile porniri ale tinereții vor găsi aceeași tălmăcire binevoitoare și aceeași înțelegere cu care adesea ai luat în seamă greșelile mele la o vârstă mai înaintată.

Unul din multele foloase, ce se pot trage din faptul că adresez memoriile mele (dacă pot da un nume atât de impunător acestor foi) unui prieten scump și apropiat, este acela că pot trece peste unele amănunte, zadarnice în acest caz și care, unui străin, i-ar fi oprit atenția în pofida faptelor mai interesante.

De ce să te fac părtașul plictiselii mele pentru că ești în puterea mea și pentru că am înainte cerneală, hârtie și timp? Totodată, nu-ți făgăduiesc că nu voi abuza de prilejul atât de ispititor ce mi se oferă, de a povesti despre mine însumi și despre îndeletnicirile mele, deși voi aminti împrejurări tot atât de cunoscute ție, ca și mie.

Ademenitoarea patimă de a povesti, atunci când noi înșine suntem eroii faptelor pe care le înfățișăm, nesocotește adeseori considerația ce se cuvine timpului și răbdării ascultătorilor; cei mai buni și mai înțelepți au căzut în mrejile acestui păcat. Nu e nevoie să-ți amintesc decât ciudatul exemplu oferit de acea rară și originală ediție din memoriile lui Sully[1], la care tu (cu înduioșătoarea vanitate a colecționarului de cărți) ții mai mult decât la ediția redusă la forma obișnuită și utilă a unor astfel de memorii; ciudat îmi pare, însă, faptul ilustrat de aceste memorii, anume cât de lesne cade pradă păcatului înfumurării, chiar și un om atât de mare ca autorul lor.

Dacă îmi amintesc bine, acel venerabil nobil și mare om de stat numise nu mai puțin de patru gentilomi din suita sa, ca să consemneze datele și evenimentele vieții sale într-o carte cu titlul Memoires des sages et royales économies dEtat, domestiques, politiques et militaires de Henry de Grand și așa mai departe. Întocmindu-și compilațiile, acești vajnici cronicari reduseră memoriile conținând toate evenimentele deosebite ale vieții stăpânului lor, la o narațiune, adresată lui însuși în propria persona. Astfel, în loc de a-și povesti singur viața, la persoana a treia, ca Julius Caesar, sau la persoana întâia, ca cei mai mulți care în salon sau în camere de lucru devin eroii propriei lor povestiri, Sully s-a desfătat cu plăcerea rafinată, deși fantezistă, de a-și auzi isprăvile povestite de către secretarii săi; el era în același timp auditorul, după cum de asemenea era și eroul și, probabil, autorul întregii cărți.