Țara de dincolo de negură (Povestiri de vânătoare)

ȚARA DE DINCOLO DE NEGURĂ de Mihail Sadoveanu

(Povestiri de vânătoare)

Despre această Țară și despre vânat și pescuit prefața autorului din 1 octombrie 1936

Mirajul

I.Maică-mea era mare farmazoană

II. Ucenicie, într-o breaslă veche

III. Poveștile de vânătoare sunt de la Dumnezeu

IV. Vânători de lupi, în veacuri vechi

V. April - o clipă

VI. Tovarășul meu Voișel e vrednic vânător, ca mulți alții

VII. Sitarii, când prietinii mei se ceartă

VIII. Ploaie, în păduri depărtate

IX. Lupii de la Cucoara, urmează un război neistovit

X. Pasaj de rațe, sara

XI. Gâște sălbatice - adică numere incomensurabile

XII. Oameni din bălți, lângă Ostrovul lui Caliniuc

XIII. Când a căzut Moș Calistru, pe Deleleu

XIV. Caprele lui Sfântu-Antonie

XV. Vânt dinspre Căliman

XVI. În singurătățile Rarăului a cântat cucoșul sălbatic

XVII. Kiki dă examen în fața onoratei comisii

XVIII. Tom a fost odată tânăr, ca și Kiki

Mirajul

Cum, prietine? Nu-ți mai aduci aminte de moș Procor? Și de alte umbre ciudate, care au trecut prin viața noastră, după ce am intrat în bălțile Dunării, în Țara de dincolo de negură? Nu se poate să fi uitat minunile acelei călătorii în Deltă!

Am rătăcit amândoi multe zile, prin cotloanele necunoscute ale stuhului ș-ale fluviului.

Eram în tovărășia unui prietin distins, care acuma nu mai este, subt ocrotirea lui și-ntr-un vaporaș harnic și curat. Cum am ieșit în lungul Dunării, printre luncile cele mari de sălcii, care se închinau lin la suflarea vântului, am înțeles că intrăm în altă viață, ori într-un basm. Dincolo de lunci erau gârlele afunde și nenumărate, cu închisorile peștelui; cherhanalele de ciamur, otacurile primitive ale pescarilor; ostroavele și plăviile.

În plaurul plutitor, adică în pământul nou alcătuit din aluviuni, stuhuri, plante și tot ce adună și preface moartea , - o viață nouă și înfrigurată fremăta. Plante necunoscute scânteiau în soare. Lejnicioare albastre se cățărau spre pămătufurile stuhului. Liane felurite se amestecau alcătuind draperii. Într-o luncă de tamarix, înflorită ca cerul, cântau într-un amurg privighetorile. În adâncul umbrei, în dosul acestui strălucit decor, miile de paseri și de animale trăiau o viață neînfrânată. Și subt ele, în apa fierbinte mâlul cald, altă viață a gângăniilor fără număr, fără sfârșit, multiplă și fabuloasă, izvorâtă din veșnicie. Pajura țipa sus în cer, unde curge râul cel mare al vânturilor. Mai aproape de noi pluteau și vâsleau lebedele și cormoranii. Lopătari albi se înșirau pe deasupra trestiilor. Din scorburi bătrâne de sălcii tresăreau egrete grațioase - ca niște bucăți de zăpadă înaripată. Și rațele, și gâștele, și bâtlanii, și cocorii, și becațele și pescărușii de felurite neamuri... Și oamenii bizari cu care aveam raporturi, din alt neam și altă zodie, ne vorbeau nu numai de felurimile de pești ale gârlelor și bălților, ci și de animale ale plăviilor: lup și mistreț, vidră și nurcă. Iar urechile noastre ascultau povestiri și mai ciudate decât aceea a lui Caliniuc, pe care lau mâncat lupii, - întâmplare de altminteri mai adevărată decât toate adevărurile. Poposind subt revărsarea argintie a unei sălcii, stând amândoi cap la cap, am văzut gângănii înotătoare îmbrăcate în crustă cafenie tivită cu roș, alungându-se într-o rază de soare printre alte gângănii, puzderii de nenumărate forme. Ș-am auzit și broaștele care au cântat oamenilor din locuințile lacustre. Și trecând pe lângă un ostrov, am văzut o livadă de gutăi, în care atârnau fructe mari de aur ca-n poveste. Debarcând în loc singuratic, departe de oamenii lumii noastre, am dat peste acel moș Procor, pe care se pare că lai uitat.

Trăia într-o căsuță de ciamur, tristă ca și bătrâneța lui și zbârlită ca și el. Ai intrat în vorbă cu el și ți-a grăit de niște întâmplări, care păreau neverosimile pentru că se petrecuseră în altă lume. Acolo, în afundurile Deltei, n-a ajuns încă mâna stăpânirii și oamenii stau față în față cu natura și cu Dumnezeu.