Torente
Aa
Moto: „Ce-ar însemna, o Doamne, gândirea omenească, Și cine adevărul, vreodată, l-ar iubi, De n-ar fi bucuria și jalea pământească, De care nici un suflet nu pare-a se-ndoi?”
ALFRED DE MUSSET
„Povara acestei lumi e mult prea grea pentru ca vreun om s-o poată purta, iar suferința universului, prea crudă pentru o singură inimă.”
OSCAR WILDE
I.
ÎN AERUL FOARTE PROASPĂT și luminos, trăsurica ușoară, pe două roți, joasă și confortabilă, părea o jucărie de copil când trecea pe străzile unei țări ca Suedia, caracterizate de o arhitectonică modernă. Eleganta trăsurică mergea într-un mod foarte fantezist. Fiindcă Troll, calul de talie mică, dar de rasă pură, care fusese înhămat la ea, alerga așa cum avea el chef, nu cum îi poruncea stăpâna lui. Trăsurica și calul erau cadoul colectiv al lui Jan, al copiilor – care ținuseră neapărat să participe la această surpriză.
— Și de asemenea al câtorva vecini.
Thérese Yvarsen, iubită, răsfățată și prețuită de toți, se simțea fericită și liniștită. Nu-i mai rămânea altceva de făcut decât să tragă adânc în piept aerul proaspăt și să se bucure de peisajul care-i era atât de drag. Troll avea ideile lui și-și plimba stăpâna când de-a lungul lacului, când al râului. Nu se întorcea la Tjorpa decât după ce rătăcea îndelung, fie la trap, fie la galop. Mâinile înmănușate ale Théresei aproape că nici n-aveau nevoie să țină hățurile, fiindcă Troll știa și unde și când trebuia să se oprească, așteptând liniștit până ce Thérese se urca sau cobora din trăsurică. La început, soția lui Jan se revoltase foarte tare împotriva rețetei recomandată de propriul ei bărbat, pe care-l calificase drept „autocrat”.
Neliniștit de felul cum arăta Thérese, Jan îi prescrisese să petreacă zilnic doua sau trei ore în aer liber, renunțând la o parte din treburile casei. Dar a încerca s-o determini pe Thérese – veșnic ocupată cu treburile mărunte ale acelei case mari, moștenită de la mătușa Brita – să renunțe la îndeletnicirile sale și mai ales la împletitul a tot felul de lucruri pentru bărbatul, copiii sau nepoții ei, părea ceva aproape imposibil. Cum s-o obligi să-și petreacă, plimbându-se, adică nefăcând nimic, o bună parte din zi? Dar, pe de altă parte, cum să reziști complotului urzit de cei care te iubeau atâta? Cum să refuzi un dar tot atât de neașteptat, cum ar fi fost de pildă, o rachetă interplanetară?
Bucătăreasa Gerda vorbise unei precupețe despre recomandarea doctorului și despre refuzul categorie al doamnei Thérese de a pune mâna pe volanul unei mașini și de a se plimba singură. Încântate să vină în ajutorul doctorului, vecinele se adunaseră în mare taină și, tot tăifăsuind, le venise ideea reîntoarcerii la mijloacele de locomoție din trecut; fără să mai piardă vremea, se puseră pe treabă: trăsurica ce zăcea uitată, de multă vreme, în fundul unei magazii, fu atât de bine refăcută și vopsită, încât puteai să juri că e nouă. Troll – la rândul lui – se dovedi a fi un căluț ideal ca s-o plimbe pe doamna Thérese; în sfârșit, vecinii cei mai apropiați se oferiră să-l adăpostească pe Troll în grajdurile lor, dimpreună cu trăsurica. Thérese, care ieșise pe peronul casei însoțită de Jan, fu atât de uluită văzând trăsurica și calul, încât aproape că îi pieri glasul; cu atât mai mult cu cât trăsurica fusese modificată ca să fie mai comodă și să prezinte maximum de siguranță. Thérese Yvarsen nu putu mulțumi în alt fel acelor ființe atât de încântate de darul lor, decât strângându-le cu căldură mâinile. Surâsul și ochii ei împânziți de lacrimi erau mai grăitoare decât orice discurs. Acum putea da curs recomandației soțului ei. Când vremea era frumoasă, dar geroasă, se înfofolea într-o blană călduroasă și-și punea o pereche de mănuși groase, ca un vânător din Marele Nord. Îmbrăcată astfel, nu risca să răcească. Dacă ploua sau ningea, o capotă cu arcuri acoperea și trăsurica și pe Troll. În sfârșit, inovația cea mai ingenioasă aparținea Flaviei, care, petrecându-și copilăria și adolescența în Canada, știa totul despre zăpadă; inovația consta în faptul că roțile puteau fi oricând scoase și trăsurica, așezată pe două tălpici, se putea transforma cât ai bate din palme în cea mai confortabilă sanie.
Într-o zi furtunoasă, Thérese strigase:
— Ce păcat! Troll va fi foarte trist că nu-și poate face plimbarea zilnică.
Gerda se grăbi să împărtășească unei prietene starea de spirit a stăpânei sale și cuvintele femeii zburară din gură în gură:
— Doamnei Thérese au început să-i placă plimbările cu trăsurica și de altfel n-ai decât să te uiți la ea ca să vezi cât de bine a început să arate: și ochii și fața îi strălucesc de sănătate.
În acea dimineață luminoasă, în care primăvara se și anunțase, Thérese se simți dintr-o dată plină de viață. Își recăpătase puterile pe care aproape că se resemnase să și le creadă pierdute pentru totdeauna. După atâtea furtuni și necazuri, toți ai ei erau sănătoși și se simțeau minunat. Era atât de fericită și de bine dispusă, încât surâse aproape fără să-și dea seama. Privirile îi rătăceau peste câmpiile ce se întindeau de o parte și de alta a drumului. Vântul gonise zăpada în văioage. Ici, colo, se mai vedeau, totuși, câteva troiene. Straturi subțiri de gheață mai făceau să strălucească încă acoperișurile, dar în curând aceste rămășițe ale iernii aveau să dispară. Pretutindeni se simțea impulsul naturii, grăbită să reînvie. Corbii, în căutare de insecte sau mici rozătoare, săltau greoi printre băltoace și prin zăpada murdară.
