Steagul cu cap de lup – – povestiri istorice

Steagul cu cap de lup – Dumitru Almas

Cel mai viteaz și mai înțelept rege al dacilor, stramoșii noștri, a fost Decebal. Înca de pe cand era baiețas era curajos, drept, cinstit, milos cu cei în suferința.

Si vreau sa va spun ca nu numai cu oamenii, ci și cu animalele se purta cu grija și mila. Într-o zi, umbland cu prietenul sau Duran prin padurile din preajma Sarmizegetusei, a gasit un pui de lup cazut într-o prapastie. Era mic, abia facea ochi și în cadere își rupsese un picior. Tremura, scheuna, parea gata sa moara.

Decebal l-a dus în cetate, i-a legat piciorul rupt între lopațele și l-a adapostit într-o șura. Cand s-a vindecat, a crescut mai mare și mai voinic decat un caine ciobanesc. Era domesticit, bland cu cei buni și aprig cu cei rai. Avea parul sur, aspru, gat gros, picioare puternice și colții ascuțiți. Cand se înfuria, scotea un scheunat subțire, ca un șuier, de care toți cainii și chiar oamenii se înspaimantau. Poate de aceea Decebal l-a numit Șuier și l-a învațat sa adune vanatul sagetat de el în padure.

Odata, pe vreme de iarna cu nameți mari, Decebal s-a razlețit de ceata vanatorilor. Și iaca, într-o poiana, s-a napustit asupra lui o ceata de lupi flamanzi. În primele clipe Șuier și-a sticlit ochii, parca bucuros ca-și vede frații.

Decebal, langa tulpina unui fag, și-a tras sabia cu varful curbat, sa se apere de fiare. L-a chemat pe Șuier sa-i fie de ajutor. Lupul îmblanzit i-a venit la picioare. Dar haita de lupi a înconjurat copacul.

Primul lup care a atacat a fost prins în curbura sabiei de tanarul prinț și crestat în ceafa. Ceilalți lupi se pregateau sa sara… Deodata, Șuier s-a repezit între lupi, începand o lupta apriga cu ei, scurmand si spulberand zapada. Dar lupii erau numeroși și au prins sa-l sfașie cu colții. Decebal, urcat in fag, îi strapungea cu sagețile și haita s-a retras în padure, urland a paguba.

Scorilo, tatal lui Decebal, s-a minunat de curajul fiului sau.
– Tata, Șuier m-a salvat!…

Atunci toți l-au vazut pe Șuier zacand între cei patru lupi sagetați, care înroșisera zapada.
Șuier n-a mai trait. A murit privindu-și stapanul pe care l-a aparat cu credinta.

Tanarul i-a cerut unui meșter fierar sa-i faureasca din arama un cap de lup, cu gura cascata, un cap ca al lui Șuier. Un cojocar a cusut din pielicele de ied un fel de punga lunga de trei coți, care, prinsa de capul de lup de arama pus într-o prajina de fier, șuiera în bataia vantului.

Așa s-a facut steagul de lupta al dacilor.