Povestiri istorice – Decebal eroul dacilor
Aa
Decebal eroul dacilor
Într-o vizită la Muzeul de istorie, Oana, Andrei și Dorina au văzut o statuie de marmură albă. Reprezenta un bărbat înalt, cu barbă scurtă, cu fața aspră, brăzdată de multe zbârcituri, cu umerii lați, cu brațe vânjoase, cu pantaloni strânși pe picior, cu centură lată.
Oana i-a observat căciulița, cu moțul aplecat înainte. Dorina a văzut încălțămintea, asemănătoare opincilor. Ca de obicei, Andrei a admirat sabia scurtă și încovoiată, pe care o poartă bărbatul din statuie. Și m-au întrebat, toți trei odată:
– Cine-i? Cum îl cheamă pe acest bărbat falnic?
– Îl cheamă Decebal. Și a fost cel mai de seamă conducător al dacilor, după Burebista. Și el a întărit Dacia cu cetăți multe și cu ostași viteji. Mai ales că acum se ivise un dușman nou: împărăția romanilor. Mult au luptat dacii cu romanii, care voiau să cucerească Dacia și să supună poporul dac. La început au biruit dacii.
Așa, de pildă, când împăratul romanilor a trimis o oaste mare împotriva lui Decebal, acesta și-a strâns oștenii și i-a ieșit in cale. A trimis soli să întrebe pe generalul roman dacă nu crede c-ar fi mai bine să se întoarcă acasă, în împărăția lui, că-i mare și bogată și nu-i bine să se năpustească asupra oamenilor care vor să trăiască slobozi, în țara lor.
Dar generalul roman a respins solia de pace a lui Decebal. S-a arătat trufaș: se credea nebiruit, căci până atunci câștigase multe victorii, în bătălii grele.
Decebal știa asta: de aceea a căutat să-l răpună nu numai cu puterea armelor, ci și cu istețimea. Și știți ce-a făcut? S-a retras spre munți și l-a lăsat pe generalul roman să înainteze pe râul Olt în sus, cu oștirea lui multă și bine înarmată. Când a ajuns la un loc strâmt, Decebal și-a năpustit Dacii săi asupra romanilor. Pe mulți i-a luat prizonieri.
Văzând primejdia, generalul roman a cerut să lupte singur, cu Decebal. Acesta i-a trimis vorbă: „M-aș lupta, bucuros, căci nu mă tem de moarte și mă știu viteaz. Dar rangul mă oprește să lupt cu cineva care nu-i de rangul meu. Dacă vine împăratul tău, da, mă bat cu el, fără șovăire. Iar acum, viteazule roman, îți trimit pe cel mai vrednic general al meu, pe Duras. Luptă-te cu el. Și de-l vei birui, slobod ești să te-ntorci în împărăția ta, cu toți ai tăi.”
Trufaș, generalul roman n-a primit să se bată cu un general dac. A strigat: „Eu sunt general roman! Nu mă lupt cu orice general…”
Văzând atâta trufie, ce s-a gândit Decebal? „Decât să pierd mulți soldați în bătălie, mai bine îmi calc pe inimă și mă lupt eu, deși sunt rege și el general.”
Așa a făcut. După multe lovituri de spadă, Decebal l-a doborât pe acel general viteaz, dar prea încrezător în sine. L-a învins, însă nu l-a ucis, ci i-a spus: „Îți las viața, poruncește ostașilor tăi să se retragă din țara mea.”
S-a dus generalul roman la ai săi. Dar împăratul roman l-a primit cu mânie, l-a socotit nevrednic și l-a osândit la moarte. Apoi romanii s-au retras din Dacia.
Victoria lui Decebal l-a cam speriat pe împăratul roman. Și o vreme a renunțat la planul de a cuceri Dacia.Mai târziu, când Traian a ajuns împărat al romanilor, războiul cu dacii s-a stârnit din nou.
sursa: Dumitru Almaș, Povestiri istorice, partea I, copertă și ilustrații Valentin Tănase, Editura Didactică și Pedagogică