Confruntarea

CONFRUNTAREA
SANDRA BROWN
CAPITOLUL 1

-Tocmai am auzit știrile la radioul din mașină, spuse Tiel McCoy când Gully răspunse la telefon.Tiel începuse discuția fără politețuri inutile.Nu avea nevoie de nici o altă introducere, iar Gully, probabil, aștepta telefonul ei.
-Tu ești, Tiel? Cum e în concediu? întrebă el prefăcându-se mirat.
Concediul ei începuse chiar în acea dimineață, după ce plecase din Dallas și se îndreptase spre vest pe autostradă.La Abilene se oprise ca să-și vadă unchiul, care locuia de cinci ani într-un cămin de bătrâni.Unchiul Pete era un bărbat înalt și bine făcut, cu un simț al umorului bine dezvoltat, amator de picnicuri cu costiță pe grătar și meciuri de baseball în parc.Astăzi mâncaseră împreună niște crochete de pește, mazăre din conservă și se uitaseră la un episod din Gui-ding Light.Tiel îl întrebase dacă îl mai putea ajuta cu ceva cât mai era acolo cu el – să-i scrie vreo scrisoare sau să-i cumpere vreo revistă.El îi zâmbise cu tristețe și îi mulțumise că a venit să-1 vadă, după care fusese dus la culcare, ca un copil, de către o asistentă.Tiel ieșise din azil și inspirase aerul fierbinte al Texa-sului, dornică să scape de senzația apăsătoare din azil.Se simțea ușurată că își îndeplinise obligația de familie.Ca să-și alunge remușcările, se gândea la concediu.Afară era prea cald pentru luna mai.La azil nu găsise nici un loc la umbră unde să parcheze, și acum în mașină era atât de cald încât putea să coacă prăjituri pe bord.Pornise aerul condiționt la maxim și căută un post care să difuzeze și altă muzică decât country.

-O să mă distrez de minune.O să-mi priască concediul.Mă bucur că am luat această decizie.Acest dialog intern o ajuta să se convingă pe sine că vacanța era un lucru bun.înainte de concediu, se gândea la această plecare ca la un laxativ amar.Din cauza căldurii avea impresia că autostrada se on-dula în fața ei aproape hipnotizând-o.Conducea în mod automat, gândurile îi zburau, radioul era doar un zgomot de fundal.Când auzi știrile, totul luă viteză – mașina, pulsul lui Tiel și mintea ei.Scotoci grăbită prin geantă, scoase telefonul mobil și îl sună pe Gully pe linia directă.Intră direct în subiect, fără vorbe de prisos:
-Dă-mi detalii.
-Ce spun la radio?
-Că fiica lui Russell Dendy a fost răpită la Fort Worth, de un elev de liceu.
-Păi, cam asta-i povestea, îi confirmă Gully.
-Poate asta e povestea, dar eu vreau detalii.
-Ești în concediu, Tiel.
-Renunț la concediu.Întorc la următoarea ieșire de pe autostradă.Tiel se uită la ceasul de pe bord.Ajung acolo la…
-Stai un pic.Unde ești acum?
-Cam la optzeci de kilometri de Abilene.
-Hmm.
-Ce e, Gully? își simțise palmele umede.Stomacul i se strânse, senzație pe care o avea ori de câte ori mirosea o poveste de senzație.Acel flux de adrenalină era de neconfundat.
-Te duci spre Angel Fire, nu?
-Da.
-Partea de nord-est de New Mexico…Da, asta-i.Pro-babil că Gully se uita pe o hartă în timp ce vorbea.
-Nu, las-o baltă.Nu e cazul să preiei reportajul ăsta, Tiel.O să te încurce prea tare.Gully o testa și ea era conștientă de intenția lui, însă în clipa aceea nu-i păsa.Voia reportajul ăsta.Răpirea fiicei lui Russell Dendy era o știre foarte mare și avea toate șansele să devină senzațională.
-Nu-mi pasă dacă fac un ocol.Spune-mi unde să mă duc.
-Bine, zise el pe un ton nevinovat, dacă insiști.
-Insist.
-O.K.Nu departe de unde ești tu acum ajungi la bre-teaua de acces pe autostrada 208.Ia-o spre sud, spre San Angelo.La sud de San Angelo o să te intersectezi…
-Gully, câți kilometri o să ocolesc?
-Credeam că nu-ți pasă.
-Nu-mi pasă, dar aș vrea să știu.
-Păi, să vedem.O să faci cam…cinci sute de kilometri.
-De la Angel Fire? întrebă ea amărâtă.
-De unde te afli acum.Nu mai contează cât îți ia ca să ajungi la San Angelo.
-Cinci sute…?
-Într-o direcție.Tiel oftă, dar avu grijă ca Gully să nu audă.
-Deci, merg pe autostrada 208 la sud de San Angelo, și de acolo?

Proptise volanul cu un genunchi, ținea telefonul cu stânga și nota cu dreapta.Mintea ei zbura.Pasiunea pentru meseria ei era mai puternică decât nevoia de odihnă.Gândul la serile plăcute petrecute într-un balansoar, pe o verandă, spulberat de agitația caracteristică, interviuri, blițuri.
Dar se pripea- îi lipseau amănuntele importante.Când îi ceru aceste date, Gully o refuză:
-Nu acum, Tiel.Sunt foarte ocupat, iar tu ai de condus cinci sute de kilometri.Când ajungi acolo, o să-ți dau mai multe amănunte.Frustrată și enervată pentru că Gully era atât de zgârcit cu amănuntele, ea îl întrebă: -Care spuneai că e numele orașului. -Hera.
Autostrada era încadrată pe ambele părți de o prerie fiiră sfârșit, pe care din când în când se vedeau păscând cirezi de vite.Sondele petroliere se conturau la orizont.Din când în când prin fața mașinii se rostogolea câte un ghem mare de iarbă uscată purtat de vânt.După ce trecuse de San Angelo, traficul se împuținase considerabil.Ciudată mai este viața asta, se gândi ea.
În mod normal ar fi zburat la New Mexico.Dar, cu câteva zile în urmă, se hotărâse să meargă cu mașina la Angel Fire, ca să-l viziteze pe unchiul Pete, dar și ca să intre în atmosfera de concediu.Lunga călătorie cu mașina ar fi ajutat-o să se relaxeze, să se dezmorțească, astfel încât înainte de a sosi în stațiunea montană să se afle deja într-o stare psihică potrivită vacanței.
Acasă, în Dallas, se mișca cu viteza luminii, mereu pe fugă, mereu sub presiunea timpului.în această dimineață, când ajunse la marginea vestică a orașului Fort Worth, după ce lăsase în urmă aglomerația citadină și concediul devenise o realitate, începuse să se gfindească la zilele relaxante ce o așteptau.Visase la pârâiașe limpezi, la plimbări pe poteci umbrite de plopi, la aer proaspăt, la diminețile liniștite pe care urma să le petreacă cu o ceașcă de cafea și un roman bun.Nu va mai avea program fix, va lenevi ore întregi, ceea ce era minunat.Tiel McCoy avea nevoie de odihnă.Amânase deja de trei ori acest concediu.
-Dacă nu-ți iei zilele astea, le pierzi, îi amintise Gully.Și păcat de ele, că se strânseseră destule.Gully încercase să-i explice cât de bine se va simți și cum își va aduna resurse noi după o vacanță.Și toate astea i le spunea un om care nu-și luase decât câteva zile de concediu în ultimii patruzeci și ceva de ani – inclusiv săptămâna de spitalizare când își scosese vezica biliară.
Iar când ea îi amintise de acest lucru, Gully o certase:

-Exact asta este și ideea.Vrei să ajungi o fosilă urâtă, zbârcită și patetică ca mine? Apoi atinse punctul sensibil: Dacă îți iei concediu, nu înseamnă că-ți ratezi cariera.Nu e că pierzi jobul când te vei întoarce.
Tiel înțelese sensul ascuns al vorbelor lui.Era supărată că el își dăduse seama de adevăratul motiv pentru care nu-și lua concediu, fie și câteva zile.Cu greu se hotărî să plece pentru o săptămână.Și-a făcut toate rezervările și planul de călătorie.Dar orice plan putea fi flexibil să suporte câteva modificări.Și orice jurnalist ar fi fost flexibil cu planurile făcute când afla vestea răpirii fiicei lui Dendy.Tiel ținea receptorul telefonului public între vârfurile degetelor, scârbită de jegul care-1 acoperea.
-Ei, Gully.Am ajuns.De fapt, nu prea.M-am rătăcit.Gully chicoti.
-Ești prea nerăbdătoare și nu te mai poți concentra pe unde o iei?
-Vorbești de parcă am trecut pe lângă o mare metropolă foră s-o observ.
– Chiar tu ai spus că locui ăsta nici măcar nu apare pe hartă.
Îi dispăruse simțul umorului de când îi înțepenise fundul și începuse să o doară spatele de la atâtea ore de condus mașina.De când vorbise cu Gully, oprise o singură dată, și atunci pentru că era absolut necesar.Era flămândă, însetată, obosită, nervoasă, o durea corpul și era moleșită de la căldură.Aerul condiționat nu prea mai făcea față.Un duș acum ar fi mers de minune.
Întrebarea lui Gully nu o făcuse să se simtă mai bine.
-Cum ai reușit să te rătăcești?
-M-am rătăcit după apusul soarelui.Peisajul este nes-chimbat pe sute de kilometri.Iar după ce a apus soarele, a fost și mai rău.Te sun de la un magazin dintr-un oraș cu opt sute douăzeci și trei de locuitori, după cum scrie pe indicatorul de la intrare, dar părerea mea este că cei de la recensământ au umflat cifra.Magazinul ăsta este singurul loc luminat pe o rază de câțiva kilometri.Se numește Rojo, și nu mai știu cum.
-Flats.Rojo Flats se numește.Bineînțeles că Gully știa denumirea acelui cătun necunoscut.Probabil știa și numele primarului.Gully știa tot.Era o enciclopedie ambulantă.Colecționa in-formațiile așa cum colecționează fustangiii numerele de telefon ale fetelor.Postul de televiziune la care lucra Tiel avea un director de știri, dar care exercita această funcție dintr-un birou mochetat cu ușile închise și era mai degrabă administrator și contabil, decât un adevărat șef.

Omul din tranșee, cel care lucra direct cu reporterii, ziariștii, fotografii și editorii, cel care aranja programele, care asculta reportaje lacrimogene și care hărțuia pe toată lumea, dacă era nevoie, cel care conducea, de fapt, toată activitatea postului era Gully, redactorul care se ocupa cu distribuirea reportajelor.El lucra la postul de televiziune încă de la înființarea acestuia, la începutul anilor ’50, și hotărâse că va pleca de acolo doar cu picioarele înainte.Mai degrabă ar fi murit decât să se pensioneze.Lucra câte șaisprezece ore pe zi și îi părea rău că pierde restul timpului.Avea un vocabular colorat, deținea un șir de povești din tinerețe și se părea că nu mai avea o altă viață în afara știrilor.Prenumele lui era Yarborough, dar puțini și-l mai aminteau.Toți îi spuneau Gully.
-Îmi dai sau nu reportajul ăsta?Gully nu se lăsa prea ușor.
-Și planurile tale de vacanță?
-Sunt în vacanță.
-Mda.
-Sunt în vacanță! Nu renunț la săptămâna de concediu.Doar că o mai amân puțin.
-Și ce zice noul tău iubit?
-Ți-am mai spus de o mie de ori că nu există nici un nou iubit.
El râse răgușit, un râs de fumător înrăit; știa prea bine că ea minte și că știe că el no crede.
-Ai caietul deschis?
-Ăăă, da.
Dacă receptorul acela era plin de microbi, probabil că acum migraseră pe ea.Resemnată, și-1 puse pe umăr și îl ținu cu obrazul, pentru a scoate din geantă un carnețel și un pix, pe care le așeză pe mica tejghea metalică de sub telefonul atârnat pe perete.
-Spune!
-Numele tânărului este Ronald Davison, începu Gully.
-Am auzit asta la radio.
-I se spune Ronnie.Este în ultimul an de liceu, ca și fiica lui Dendy.Nu va absolvi cu laude, dar se pare că e un student de nota 8.N-a avut nici un fel de probleme până acum.A ieșit din biroul dirigintei, apoi a plecat din parcarea liceului cu Toyota lui, cu Sabra Dendy, pasager în față.
-Copilul lui Russ Dendy?
-Singurul lui copil.
-Se ocupă și FBI de caz?
-FBI, poliție, tot ce poartă uniformă și insignă se ocupă de cazul ăsta.Toți cer jurisdicție și vor să le aparțină cazul.Tiel avu nevoie de câteva clipe ca să proceseze am-plitudinea acestei știri.Micul hol în care era amplasat telefonul ducea la toaletele publice.Pe o ușă era desenată o fată într-o fustă cu franjuri.Și, absolut previzibil, pe cealaltă, silueta unui tânăr cowboy în pantaloni de piele, cu o pălărie cu boruri largi.Pe hol Tiel îl observă pe bărbatul arătos care tocmai intra în magazin.Era înalt, suplu și avea o pălărie cu boruri largi.

Acesta o salutase pe casieră, al cărei păr încrețit de un permanent prost era vopsit într-o nuanță oribilă de ocru.În apropierea lui Tiel se afla un cuplu de bătrâni în căutare de suvenire, care nu se grăbeau să se întoarcă la rulota lor.Tiel presupunea că rulota staționată la pompă aparținea acestora.Doamna citea, prin lentile bifocale, ingredientele conținutului unui borcan aflat pe raft.Tiel o auzi exprimându-și uimirea:
-Ardei iuți în aspic.Dumnezeule!Cei doi se apropiară de Tiel, îndreptându-se fiecare către toaleta corespunzătoare.
-Să nu stai mult, Gladys, spuse bărbatul.Avea picioarele albe, subțiri, fiiră păr și arăta caraghios în pantalonii scurți kaki și în încălțările cu tălpi groase.
-Tu vezi-ți de treaba ta, replică bătrânica și când trecu pe lângă Tiel îi făcu acesteia cu ochiul în sensul că „noi suntem mai deștepte decât bărbații „ăștia”.Într-o altă situație, Tiel i-ar fi considerat pe bătrânei simpatici, dar acum citea cu atenție tot ce notase, aproape cuvânt cu cuvânt, din ceea ce-i spusese Gully.
-Ai spus „pasager în față”.Ciudat când vine vorba de răpire, Gully.
-Poți să păstrezi un secret? Gully coborî vocea mult.Sunt terminat dacă se află ceva înainte de următorul nostru buletin de știri.Suntem înaintea tuturor celorlalte canale de televiziune și ziare din stat.
Tiel simți furnicături pe pielea capului, așa cum i se întâmpla ori de câte ori afla ceva ce nu știau alții sau când descoperea câte un detaliu care o plasa în fruntea altor reporteri, când știrea ei îi putea aduce vreun premiu sau invidia colegilor, ori râvnitul post de la Nine Live.
-Cui aș putea să-i spun, Gully? Lângă mine am un tânăr cowboy care-și cumpără niște bere, doi bătrânei, din alt stat, presupun după accent, și doi mexicani care nu vorbesc engleza.Cei doi mexicani intraseră între timp în magazin și vorbeau în spaniolă, în timp ce-și încălzeau niște burrito într-un cuptor cu microunde.

Gully spuse:
-Linda…
-Linda? Ea a primit reportajul?
-Tu ești în concediu, ai uitat?
-Într-un concediu pe care m-ai forțat să-1 iau! exclamă Tiel.Linda Harper, o reporteră al dracului de bună, era rivala ei.Pe Tiel o deranja faptul că Gully îi dăduse Lindei un reportaj care, de fapt, ar trebui să-i aparțină ei.Cel puțin așa vedea ea lucrurile.
-Vrei să mă asculți sau nu? o întrebă Gully arțăgos.
-Spune.Bătrânelul ieși de la toaletă, merse până la capătul holului și se opri ca să o aștepte pe nevastă-sa.Ca să-și mai omoare timpul, scoase o cameră video dintro pungă de plastic și începu să meșterească.
-Linda i-a luat un interviu celei mai bune prietene a Sabrei Dendy în dupăamiaza asta.Acum ține-te bine:fata este gravidă cu copilul lui Ronnie Davison, în opt luni.Au ținut secret sarcina. -Glumești! Și familia Dendy nu a aflat?
-Din spusele prietenei Sabrei, nimeni nu a știut.Până aseară.Cei doi le-au dat vestea părinților lor, iar Russ Dendy a înnebunit de furie.
Mintea lui Tiel o luase înainte, completând necunoscutele.
-Așadar, nu este o răpire.Este o poveste modernă gen Romeo și Julieta.
-N-am spus asta.
-Dar…?
-Dar asta este și părerea mea.O părere a prietenei și confidentei Sabrei Dendy.Ea pretinde că Ronnie Davison este înnebunit după Sabra și că nu i-ar face nici un rău.Spunea că Russell Dendy luptă de un an împotriva acestei legături: nimeni nu e suficient de bun pentru fiica lui, sunt prea tineri să știe ce vor, trebuie să termine liceul etcetera.Cred că înțelegi cum stau lucrurile.
-Da.Tiel înțelegea foarte bine, mai ales că nu Tiel McCoy se afla în mijlocul situației, ci Linda Harper.Drace! Tocmai acum și-a găsit momentul să plece în concediu?!
-Mă întorc diseară, Gully.
-Nu.
-Încep să cred că m-ai trimis în călătoria asta pentru a mă împiedica să mă întorc.
-Nu e adevărat.
-La ce distanță sunt de El Paso?
-El Paso? Ce treabă ai la El Paso?
-Sau San Antonio.Care dintre ele este mai aproape.Aș putea să ajung acolo diseară și să iau primul avion de dimineață.Ai vreun orar de curse la îndemână? Când este primul zbor spre Dallas?
-Ascultă-mă, Tiel.Reportajul este deja repartizat.Bob se ocupă de partea juridică, iar Linda de prieteni, profesori și familie.Steve aproape că s-a mutat în casa familiei Dendy, așadar va fi prezent, în caz că apare vreun mesaj cu cerere de răscumpărare, lucru de care mă îndoiesc.Mai mult, probabil că acești tineri își vor face apariția înainte de a ajunge tu la Dallas.
-Atunci ce dracului caut eu aici, în pustietatea asta? Bătrânelul o privi curios peste umăr.
-Ascultă, șuieră Gully.Mai ții minte prietena? Sabra i-a spus acum câteva săptămâni că cei doi s-ar putea să plece în Mexic.Îmbunată de faptul că se afla mai aproape de frontiera cu Mexicul decât de Dallas, Tiel îl întrebă:
-Unde anume în Mexic?
-Nu știe.Sau n-a vrut să spună.Linda cu greu a scos informația asta de la ea.Fata nu voia să-și trădeze prietena.Singurul lucru pe care i 1-a mai spus a fost că tatăl lui Ronnie – tatăl lui biologic (maică-sa s-a recăsătorit) -este de partea lor.Cândva s-a oferit să-i ajute dacă vor avea nevoie.Acum o să-ți pară rău că ai urlat la mine când ai să afli unde trăiește el.Ia ghici?
-Hera.
-Ești mulțumită? Tiel ar fi trebuit să-și ceară scuze, dar n-o făcu.
-Cine mai știe de asta?
-Nimeni.Dar se va afla.Avantajul nostru constă în faptul că Hera este un orășel foarte mic.
-Mie-mi spui? mormăi ea.
-Când vor afla, le va lua mult timp să ajungă acolo, chiar și cu elicopterul.Dar tu deja ești acolo.
-Gully, te iubesc! spuse ea fericită.Spune-mi pe unde s-o iau.Bătrânica ieși de la toaletă și se apropie de soțul ei.Îl certă pentru faptul că umbla la camera video și îi ceru să o pună înapoi în pungă, cât mai funcționa. -De parcă tu te pricepi la camere video, replică bătrânelul.

-Eu am citit instrucțiunile, spre deosebire de tine.Tiel își vârî degetul în ureche ca să-l audă mai bine pe Gully.
-Cum se numește tatăl? Presupun că Davison.
-Am adresa și numărul de telefon.Tiel își notă grăbită datele.
-Și am programată o întâlnire cu el?
-Mă ocup acum de asta.S-ar putea să nu vrea să apară la televizor.
-Îl fac eu să fie de acord.
-Trimit un elicopter cu un fotograf.
-Dă-mi-1 pe Kip, dacă se poate.
-Vă puteți întâlni la Hera.Vei face interviul mâine, imediat ce vorbim cu Davison.Pe urmă poți să-ți continui călătoria.
-Dacă nu apare și altceva.
-Nu, am să-ți pun o condiție.Tiel îl și vedea dând încăpățânat din cap.Tu te ocupi doar de partea asta; pe urmă pleci la Angel Fire.Și cu asta, am terminat discuția. -Bine.De ce să nu fie de acord acum? Pe urmă putea să se certe cu el, dacă mai apărea ceva.
-Bine, să vedem.Cum să ieși din Rojo Flats…Probabil că harta se afla chiar în fața lui, pentru că după câteva secunde începu să-i dea instrucțiuni precise.Nu-ți ia mult până acolo.Ți-e somn?Niciodată nu era mai trează ca atunci când lucra la un reportaj.Problema era, de fapt, că nu reușea să doarmă.
-O să cumpăr ceva cu cofeină.
-Să mă suni când ajungi acolo.Ți-am rezervat o cameră la singurul motel din localitate.Îl găsești ușor.Mi s-a spus că se află lângă un semafor – singurul.Te vor aștepta ca să-ți dea cheia de la cameră.Apoi o întrebă pe un ton ironic: O să se supere noul tău iubit?
-Gully, îți spun pentru ultima oară că nu există nici un iubit.
Tiel închise telefonul și formă numărul noului ei iubit.Joseph Marcus muncea la fel de mult ca și ea.Pentru că urma să plece a doua zi devreme, Tiel își zise că el încă era la birou, ca să-și pună lucrurile în ordine înainte de plecare.Avusese dreptate.Joseph răspunse la telefon la al doilea apel.
-Ești plătit pentru ore suplimentare? îl tachină ea.
-Tiel? Bună.Mă bucur că m-ai sunat.
-Ziua de muncă s-a terminat de mult.Mă temeam că n-o să te mai prind.
-Răspund din reflex.Unde ești?
-La capătul pământului.
– E totul bine? Ai vreun necaz cu mașina sau ceva?

-Nu, totul e OK.Te-am sunat din două motive.Primul, pentru că mi-e dor de tine. Așa trebuia să-1 ia.Ca să știe că această călătorie mai era valabilă, doar că o amâna puțin.Trebuia să-1 asigure că totul era bine și abia pe urmă să-i spună că intervenise ceva. -Dar m-ai văzut aseară.
-Da, dar pentru scurtă vreme, și ziua de azi a fost lungă.Apoi, te-am sunat să-ți amintesc să-ți pui costum de baie în bagaje.Jacuzzi de la complex este pentru uzul locatarilor.După o scurtă pauză, el spuse:
-Da, e bine că m-ai sunat.Trebuia să vorbesc cu tine.Ceva în vocea lui o făcu să nu se aștepte la ceva bun.Tiel așteptă ca el să continue.
-Te-aș fi putut suna pe mobil azi, dar nu aveam curaj să-ți spun…De fapt…îmi pare atât de rău.Nici nu-ți poți imagina cât de rău îmi pare.Tiel privea fix găurile multiple făcute în pereții care înconjurau telefonul public.Privi atât de intens, fără să clipească, încât găurile începură să se suprapună.
-Din păcate nu pot să plec mâine.Tiel își ținuse răsuflarea.Acum expiră adânc, ușurată.Schimbarea lui de plan era în favoarea ei și îi reducea din sentimentul de vinovăție.Înainte ca ea să spună ceva, Joseph continuă:
-Știu cât de mult ai așteptat această călătorie.La fel ca și mine, se grăbi el să adauge.
-Lasă, nu mai fi supărat, Joseph.Adevărul este că te-am sunat să-ți spun că și eu mai am nevoie de încă câteva zile ca să ajung la Angel Fire.Așa că nu mă deranjează o scurtă amânare.Am putea să ne întâlnim, să zicem, marți și nu mâine?
-Nu înțelegi, Tiel.Nu mai putem pleca împreună deloc.Găurelele se suprapuseră din nou.
-Ah, înțeleg.Ce păcat.Ei…
-Am avut probleme.Nevastă-mea a găsit biletul de avion și….
-Scuze, repetă, te rog, că n-am înțeles.
-Am spus că nevasta mea a găsit…
-Ești însurat?
-Ăăă…Da.Credeam că știi.
-N-am știut.Mușchii feței i se încordaseră.
Nu ți-a trecut deloc prin minte să-mi spui de doamna Marcus.
-Pentru că soția mea nu are nici o legătură cu tine, cu noi.De fapt, nu mai am o căsnicie adevărată de multă vreme.O să-ți explic cum stau lucrurile și o să înțelegi.
-Ești însurat.De data asta era o afirmație, nu mai era o întrebare.
-Tiel, ascultă-mă…
-Nu, nu.Nu te ascult, Joseph.Închid telefonul, nenorocitule!

Tiel mai ținu o vreme receptorul până să-1 atârne din nou în furcă, acel receptor de care îi fusese scârbă să se atingă cu zece minute în urmă.Se sprijini de telefon, cu fruntea de metalul perforat, și continua să țină strâns în mână receptorul.Însurat.Totul era prea frumos ca să fi fost adevărat, iar el era întradevăr frumos.Joseph Marcus cel arătos, musculos, prietenos, inteligent, șarmant, plin de succes și de bani, era însurat.Dacă soția lui n-ar fi găsit biletul de avion, Tiel ar fi avut o relație cu un bărbat însurat.Se chinuia să nu vomite și avu nevoie de ceva timp ca să-și revină.O să-și lingă rănile mai târziu, o să-și reproșeze faptul că a fost o fraieră și o să-l înjure.Acum însă avea treabă.
Mărturisirea lui Joseph o șocase.Apoi o cuprinse furia.Se simțea rănită, dar, mai mult decât orice, era supărată că fusese atât de naivă și de credulă.Cu atât mai mult, nu avea să-i permită ticălosului să-i taie cheful de lucru.
Munca era pentru Tiel un refugiu, o alinare.Când era fericită, lucra.Când era tristă, lucra.Când era bolnavă, lucra.Munca era leac pentru toate, pentru orice…chiar și pentru profunda dezamăgire dureroasă pe care o simțea acum. Își regăsi mândria, împreună cu notițele legate de reportajul despre răpirea fiicei lui Dendy și cu instrucțiunile lui Gully.Gata! Trebuia să se mobilizeze.
După întunericul din hol, lumina fluorescentă din magazin părea anormal de puternică.Cowboy-ul plecase, bătrânii se uitau prin niște reviste, iar cei doi mexicani mâncau și discutau liniștit.Tiel simți privirile lor, când trecu pe lângă ei în drum spre frigidere.Unul îi spuse ceva celuilalt și ambii izbucniră în râs.Era ușor de ghicit ce tip de comentariu făcuse.Din fericire, spaniola ei era mult prea slabă.Tiel deschise frigiderul și alese un pachet cu șase cutii de Cola.De pe un raft cu gustări luă o pungă de semințe.Când era studentă la colegiu descoperise că spartul de semințe sărate, ca să le mănânce miezul, era un bun exercițiu pentru a se ține trează atunci când studia.Spera să funcționeze și la condus.Se gândi dacă să ia și o cutie cu caramele învelite în ciocolată.Faptul că bărbatul cu care se întâlnea de câteva săptămâni se dovedise a fi căsătorit nu era un motiv să exagereze.Dar, dacă ar fi avut să se bucure de ceva…Camera de luat vederi din colțul tavanului explodă, bucățile de sticlă și metal se împrăștiară peste tot.
Instinctiv, Tiel se ghemuise din cauza zgomotului.Camera de luat vederi nu explodase din senin.Un tânăr intrase în magazin și trăsese în ea cu un pistol pe care apoi îl îndreptă spre casieră.
-Acesta este un jaf, spuse tânărul inspirat din filme, anunț inutil, de altfel, deoarece lucrurile vorbeau de la sine.Tânărul i se adresă fetei care intrase odată cu el în magazin:
-Sabra, fii atentă la ceilalți.Dacă mișcă cineva, spu-ne-mi.
-Bine, Ronnie.Măi să fie, se miră Tiel.Acum chiar că reportajul e al meu. Nici măcar nu mai era nevoie să meargă până la Hera.Povestea venise singură la ea.

descărcați cartea direct de aici: ........adăugat link nou