LASĂ-MĂ SĂ TE IUBESC

LASĂ-MĂ SĂ TE IUBESC
SANDRA BROWN
CAPITOLUL 1

—O femeie antrenoare a echipei de fotbal?Ronald Kershaw izbucni în râs. Ei. hai miss Brady. Glumești, nu-i așa?Geraldine Brady stătea pe scaunul din spatele biroului ei, își aranja ochelarii ei rotunzi, fără ramă pe nasul ei lung și subțire și privi spre înaltul profesor de gimnastică.
—Ronnie, doar n-ai să-mi spui că ești un misogin. Doar ai o mamă plină de calități și trei surori încântătoare.Ronald își trecu o mână prin părul său închis la culoare și scurt. Acesta era unul din dezavantajele de a crește și de a trăi într-un oraș mic precum Hillbrock. Oricine te știa. Îți cunoștea familia și cele mai multe din problemele tale.
Miss Brady fusese directoare la Hillbrock School pe când el era boboc aici, cu vreo 20 de ani în urmă. Ea nu era neapărat o bârfitoare, ci mai degrabă era una din persoanele care vroia să știe tot despre fiecare. El îndreptă spre ea ceea ce spera să fie un zâmbet dezarmant.
—Nu sunt. Dar știi… aceștia sunt băieți, miss Brady. Serios, sunt bărbați tineri. Vor fi probleme cu vestiarul, de exemplu. Nu le va plăcea să fie o femeie prin preajmă, când se vor schimba.
—Eu nu mi-o imaginez făcând duș alături de băieți, tu nu crezi?
Ronald își pierdu răbdarea, care nu fusese niciodată punctul lui tare.
—Dar ce spui despre jocul propriu-zis? Eu n-am auzit niciodată despre o femeie care să știe totul despre fotbal.
—Serios? Ai auzit vreodată de Diana Cintrell? Eu cred că a făcut o treabă extraordinară la postul național de televiziune cu emisiunea ei despre fotbal. Și acum, iată că a apărut Jane Trolls.Ai citit recomandările ci? Ronald sim i căț iritarea lui crește în timp ce se plimba prin micul ei birou.
—Știu că a fost alergătoare la Olimpiadă!
—Un pic mai mult decât o alergătoare obișnuită! A câștigat medalia de argint când avea 17 ani și apoi a intrat iar in concurs când avea 21 de ani și a câștigat medalia de aur.
—Ei bine, știe să alerge. Dar știe ea fotbal?
Deși dezamăgită de reacția lui, ea urmă totuși netulburală.
—Ea a continuat, devenind o performeră de elasă, și-a luat diploma în educația fizică, a fost antrenoare principală la un colegiu din est și antrenor olimpic pentru un an. Pentru o tânără care de-abia a împlinit 30 de ani, aș spune că are o impresionantă listă de realizări. Oprindu-se în fața biroului ei își împreună mâinile nervos și sc înelină spre ea.
—Repet, știe ea fotbal?
—Eu aș crede că da, dat fiind că ea a antrenat echipe de fotbal la nivel de colegii. Cu siguranță că ea poate să se descurce cu echipa de elevi de liceu. Geraldine Brady simți că privirea i se înmuia în timp ce studia trăsăturile lui Ronald ce trădau încăpățânare Ea știa exact de ce era el așa de supărat și își alese cuvintele cu grijă
—Ronald,îmi dau seama că acum zece ani când ai cerut să colaborezi cu banca tehnică a echipei de fotbal, visul tău era să devii într-o zi antrenor principal aici. la tine acasă. Cred că ai luat să antrenezi echipa de baschet numai temporar, gândindu-te că atunci când James Priest se va retrage te vei îndrepta spre fotbal. Dar tu ai făcut o treabă atât de minunată ducând echipa de baschet din liga B în liga A și oferindu-ne posibilitatea unui campionat pentru ultimii 2 ani. Nu vreau să te pierdem din locul unde te-ai dovedit o capacitate.
Ochii albaștri ai lui Ronald deveniră serioși El își închipui ca ceea ce gândea ea, gândea și restul orașuluiFusese o stea la cursa de alergări de 8OO m. În timpul anilor petrecuți la Hillbrock și la Colegiul Crownlake pe care-l frecventase pentru a-și obține diploma de profesorApoi au fost probleme, probleme serioase și a trebuit să-și rearanjeze visurile. Când s-a reîntors în orașul natal a fost mulțumit că i s-a cerut să antreneze echipa de baschet și să-1 asiste ocazional pe antrenorul Priest la fotbal. Chiar și acum ceea ce dorea cu adevărat era binele băieților din Hillbrock School. Dar știa că pentru a schimba modul de gândire al unui întreg grup de oameni care își aveau părerile lor preconcepute ar fi trebuit să se destăinuie cu mult mai mult decât îi era lui convenabil.
—Miss Brady, sunt foarte fericit ca antrenor al echipei de baschet. Sunteți conștientă, sunt sigur, că mulți dintre băieții din echipa de fotbal joacă și în cea de baschet. Îi știu pe acești tipi, ei nu vor accepta o femeie drept antrenor. Ea își îngustă ochii de un cenușiu pal și nu luă în seamă opinia lui.
—O vor accepta dacă le vei cere tu.Stând în vechiul scaun de lemn în fața biroului ei, Ronald se încruntă:
—Nu știu dacă pot să fac asta cu conștiința împăcată. Sprijinindu-și coatele de birou, miss Brady sc înelină spre el:
—Ronald, nu trebuie să-ți spun eu că acest oraș se implică mult în problemele sportive ale școlii noastre. Și echipa de fotbal a fost într-o linie descendentă. James Priest a fost un antrenor bun cândva, atunci când tu jucai pentru el. Dar de la un timp, el doar pierde vremea, numărându-și zilele până când va ieși la pensie.
—De acord, admise Ronald.
—Conducerea școlii a simțit nevoia de forțe proaspete, cineva care să ridice băieților moralul. Din cei șase solicitanți. Jane Trolls este de departe cea mai calificată. Am vorbit cu ea la telefon și mi-a făcut impresia că are personalitate și este inteligentă. Am angajat-o pe un sezon de probă și va sosi săptămâna viitoare. Nu vrei să fii rezonabil și să-i dai o șansă?Miss Brady era un bun administrator, judecata ei era de obicei la obiect, consimți Ronald. Totuși, de data asta, greșea.
—Eu nu am nimic împotriva persoanei în sine, înțelegi. Dar nu am convingerea că există vreo femeie care să poată antrena o echipă de fotbal. Este un joc prea aspru, prea fizic. Luă dosarul lui Jane Trolls și îl deschise acolo unde poza era prinsă pe interiorul coperții.
—Vezi ce mică pare! Ar putea să se lovească pe teren! Geraldine Brady oftă. Ronald Kershaw era un instructor care rareori îi crea probleme. Dar el recupera acum timpul pierdut. Privindu-și ceasul se ridică, dându-și scama că ar putea dezbate această problemă împreună toată ziua și niciunul nu ar ceda.
—Este de-abia 1 August. Mai avem câteva săptămâni până să înceapă cursurile. În tot acest timp îi vom observa îndeaproape gradul de instruire și metodele ei practice.Luându-și poșeta, ca înconjură biroul. Școala era pustie. Venise aici să înceapă lucrul la niște documente și fusese oarecum surprinsă când Ronald îi aținuse calea.
—De ce nu studiezi dosarul ei cu mai multă atenție și apoi să mi-1 lași pe birou? Eu am o întâlnire. Domnul din el îl făcu pe Ronald să se ridice și să zâmbească la subțirica directoare.
—Nu am vrut să vă fac probleme. Dar știți cât de mult înseamnă acești tineri pentru mine. Ea îi întoarse zâmbetul.
—Și pentru mine înseamnă foarte mult. Ronald dădu din cap în semn de aprobare.
—Plecați să conduceți o ședință?Geraldine își dădu seama că roșește în timp ceși trecea mâna prin părul cam neîngrijit. —Nu, de fapt am oră la coafor. El surâse spre ca.
—Aveți o întâlnire foarte importantă diseară, nu-i așa miss Brady? își strânse buzele ștrengărește, se întoarse și deschise ușa, prefăcându-se că nu a auzit întrebarea lui.
—Te rog, încuie când pleci, spuse ea și apoi porni grăbită pe hol.
Chicotind, Ronald se așeză, întrebându-se de ce miss Bradv nu se căsătorise niciodată. Prea prinsă de munca ei, presupunea Ronald. Puține femei ar putea să jongleze și cu munca și cu copiii și să mențină o căsnicie fericită. Mama sa, Mary Kershaw era singura dintre acestea pe care el o cunoștea. Dar era unica de acest fel. El deschise din nou dosarul,Jane Troll nu aducea cu ceea ce credea el despre un antrenor de fotbal.
Din pozaă ea părea a fi de înălțime mijlocie, chiar zveltă cu picioarele musculoase, de alergătoare. Părul ei șaten, lung până la umeri, încadra fața ovală, iar ochii ei mari și căprui priveau direct în aparatul de fotografiat. Nu părea agresivă sau arogantă, dar exista o tentă de hotărâre sugerată de poziția bărbiei. Totuși, dacă acesta femeie ar putea să stăpânească grupul de băieți scandalagii din liceu…, gândi Ronald încruntat. Trecu repede prin dosarul ci. Ca alte milioane de oameni; el era întotdeauna la curent cu ceea ce se întâmpla la Olimpiade. Auzise nenumărate povești în care se vorbea despre dăruire, sacrificii, perseverență și despre curajul de care era nevoie pentru a cuceri o medalie.Ea era o învingătoare, trebuia să recunoască. Dar ar putea ea oare să-i facă pe băieții din Hillbrock niște învingători? îndoielnic, gândi el, închizând dosarul. Îi știa pe acești băieți mai bine ca oricine, în orice caz mai bine decât cineva nou-venit.Și mai ales o femeie.Îi va da o șansă, dar va sta prin apropiere. O va ține sub observație, îi va verifica metodele, va avea grijă de băieți.I-ar atenționa pe câțiva băieți, pe Timmy,D.C. și Don că ar fi interesant să știe ce face antrenoarea Trolls în timpul antrenamentelor. Nu ar fi un spionaj cu adevărat, își spuse Ronald în timp ce puse dosarul lui Jane pe biroul directoarei. Ar fi o protecție? Scormonindu-se în buzunarele blugilor după chei, Ronald părăsi biroul fluierând.
Un curcubeu. Jane Trolls privi spre dreapta în timp ce conducea de-a lungul șoselei și zâmbi. Încetinind, trase mașina lângă un gard de lemn, care delimita o pășune. Intră în parcare, coborî din mașina ei sport decapotabilă, albă și a mers să se sprijine de gardul decolorat de vreme.
Fusese o dimineață ploioasă când plecase din St. Louis, o ploaie caldă de vară. Nebraska aflându-se mai la nord, era mai frig. Toamna se anunța mult prea timpuriu. Curcubeul strălucea pe cer unde ultimii nori se îndreptau spre est. Curcubeul este un semn care aduce noroc, își aminti Jane că a citit asta undeva.
Cu siguranță spera din tot sufletul să fie așa. Era timpul să aiba și ea puțin noroc.
Sub vrajă parcă, își puse o dorință: „Aș vrea sa-mi pot găsi fericirea în Hillbrock,spuse ea cu voce tare. O mică turmă de vaci păștea în apropiere, forme maronii pe câmpul încă umed de iarbă verde, nici măcar nu se uitau înspre ea. Respira adânc aerul atât de curat încât inspirarea lui părea aproape dureroasă. Nu existau gaze de eșapament, nu exista poluare, nu exista nici măcar fum. Pe parcursul drumului, a trecut pe lângă ferme de animale, multe dintre ele cu mori, spațioase hambare de lemn, pe lângă lanuri de ceareale, pe lângă câteva livezi De asemenea, erau și câteva ferme de cai. Ea alesese traseul acesta în locul autostrăzii pentru a se bucura de cotiturile drumului și de lacurile care se înșiruiau printre colinele verzi.
Atmosfera curată de la țară era o schimbare binevenită față de orașul pe care-1 lăsase în urmă.Părăsise o mulțime de lucruri, sau măcar așa spera. Durere, confuzie și îndoială. Frustrare, mânie și visuri neîmplinite.Și o poveste de dragoste distrusă. Și câteva lucruri bune, cum ar fi tatăl ei, Robert Trolls, care încă trăia în casa familiei, într-o suburbie a orașului. Și cei doi frați însurați, Jack și Charles, care o învățaseră mult mai multe lucruri decât fotbalul. Jane se răsuci și își sprijini coatele de gard. Era la o mică distanță de Hillbrock și spera că vor mai fi măcar încă două drumuri ca acesta. Era un loc perfect pentru a alerga, o culme netedă și neagră, cu foarte puțin trafic. Și ea trebuia să alerge, atât timp cât mai putea. Pentru sănătatea ei, pentru echilibrul ei mental și desigur pentru pura plăcere fizică. Un lătrat gros îi atrase atenția spre mașină și ea surâse. Era câinele ei, un ciobănesc german bătrân, alb și lățos care stătea pe bancheta din spate, având capul îndreptat spre ea, cu limba roz atârnându-i în jos.
—În regulă, Dandy, spuse ca strecurându-se în spatele volanului știu că ești nerăbdător să mergem. Aruncând o altă privire la curcubeu, Jane porni spre șosea. Și eu sunt nerăbdătoare să văd noua noastră casă.Dând,drumul la radio în timp ce demara auzi vocea inconfundabilă a lui Willie Nelson cântând: .,Pe drum din nou”.Jane privi rapid în spate la Dandy,ale cărui urechi fluturau din cauza vântului.
—Ă tia suntem noi,amice.Din nou la drum.Râzând fără să aibă vreun motivș aparent,cu excep ia unei senza ii bru te de anticipa ie a fericirii,ea înaintă spre ț ț ș ț Hillbrock.
Era exact ora două când sosi în centrul orașului Aici era piața centrală, o suprafață deschisă, cu iarbă și cu niște stejari bătrâni și cu straturi de flori bine îngrijite. Partea de jos a orașului era construită din câteva clădiri cu magazine construite din cărămidă, situate drept lângă strada principală. Atmosfera micului oraș o mulțumea pe Jane și ea opri în fața Poștei. Sus pe clădire era așezat un steag care flutura în vânt, dar clădirea arăta pustie în acea sâmbătă după masă. Întinzându-se pentru a se dezmorți coborî din mașină. După harta pe care Becky Randall i-o trimisese, era la foarte mică distanță de casa prietenei ei. Dar nu ar fi găsit un alt moment mai bun pentru a se uita un pic la împrejurimi. Peste drum ea recunoscu Biblioteca și Primăria, construite din cărămidă. În colțul opus era o frumusețe de magazin, firma arătând că acolo este coaforul. În apropierea lui se vedea altă firmă, Donna’s Inn. Jane mângâie capul lățos a lui Dandy.
— Mă întorc imediat, prietene! spuse ea și porni spre piață, în celălalt colț era o Bancă, care avea un turn cu un orologiu. Mai erau obișnuitele băcănii, magazine care vindeau articole de farmacie, cosmetice, ziare, și altele. Jane merse mai departe. Câteva bătrâne stăteau pe o bancă din parc și zâmbeau în timp ce ea se apropia, făcând-o să se simtă bine venită. Cinci tineri sc jucau cu banul. În centrul parcului observă câțiva oameni maturi implicați într-un joc improvizat de fotbal. Aceștia îi treziră interesul, așa că Jane se apropie. Privindu-i își aduse aminte din adolescența sa când, împreună cu tatăl ei și cu cei doi frați, petrecuseră multe după-amiezi de toamnă aruncând mingea de la unul la altul. În curând, acest gen de joc nu mai era de ajuns pentru Jane, așa că a organizat un grup de vecini și i-a împărțit în două echipe. Apoi a pregătit strategia de joc pentru echipa ei,încercând ca echipa ei să câștige. Spre marea surpriză a fraților ei, manevrele îi reușeau mult mai des decât eșuau. Respectul lor a impulsionat-o să încerce și mai mult. Era deja o alergătoare atunci, visurile ei erau concentrate asupra viitoarei Olimpiade. Dar dragostea ei pentru fotbal nu murise. Învățase întâi jocul practicându-l, apoi privind echipe la colegiu, fie la televizor, fie pe viu. Frumoase timpuri, gândi Jane. Timpuri care au făcut ca mica lor familie să devină mai legată după prematura și teribila moarte a mamei ei, îndesându-și mâinile în buzunare, ea se sprijini de un copac. Observă un tip mare, un zid puternic de mușchi, care nu prea avea viteză, dar de care era imposibil să treci datorită dimensiunilor sale. Mai văzu o femeie de vârsta ei, cu părul de culoare închisă, un bătrân înalt, aspru, cu păr negru, care părea că își petrece mult timp în aer liber, și spre surpriza lui Jane o văzu și pe prietena și noua colegă de cameră Becky Randell întinzându-se pentru a prinde mingea.
Zâmbind, Jane păși înainte sperând că Becky o va recunoaște. În timp ce stătea pe marginea terenului improvizat, văzu o minge venind spre ea. Nici un jucător nu era prin zonă. Uitându-se pe sine, alergă câțiva pași, sări și prinse mingea. Acționând din reflex. Jane începu să fugă spre terenul de pedeapsă urmărită de doi sau trei jucători pe care-i auzea alergând în spatele ei.
Ținând mingea strâns în mână, ea prinse viteză.”Aproape de țintă”, gândi ea. Apoi simți izbitura. Brațe puternice o înconjurară de talie, alunecând încet spre genunchi și care o trântiră jos. Rostogolirea ei amortiză căzătura pe corpul lui căci ea căzu mai mult pe el decât pe pământul dur.
—Lovitură reușită! strigă cineva din spate în timp ce venea spre ei.ș
—A fost placată înainte de a pune balonul în terenul de intă!strigă un adversar.ț Încă strângând balonul,Jane ie i stingherită din strânsoarea care o inea i seș ț ș ridică în picioare.Adversarul ei ro i de asemenea i ea î i dădu seama că priveaș ș ș în cei mai alba tri ochi pe care îi văzuse vreodată. Pe nea teptate,inima îiș ș stătu,pentru o clipă și ea înghiți în sec. Înălțimea lui era cu câțiva centimetri peste 1,85 m, avea un păr negru care îi cădea peste fa a slabă cu linii surâzătoareț la colțurile acelor incredibili ochi.El zâmbi atunci, scoțându-și în evidență trăsăturile blânde, în timp ce întinse mâna pentru a înlătura iarba de pe umărul ei. Reacția lui Jane la atingerea lui ușoară a fost asemănătoare cu cea pe care o simți atunci când privirile lor li se întâlniră pentru un moment -amețitoare. Ea se trase cu un pas înapoi.

descărcați cartea direct de aici:…adăugat link nou