Umbre din trecut

Umbre din trecut de Sandra Brown

CAPITOLUL 1

-S-a întâmplat ceva,doamnă? Vă pot ajuta cumva?Leigh Bransom nici nu îl văzu până când nu îi bătu în fereastra mașinii.Copleșită de durerea care îi cuprinsese partea inferioară a trupului,nu își mai dădea seama de nimic altceva.Ridicându-și capul de pe volan și întorcându-l spre glasul care îi atrăsese atenția,scoase un geamăt de reînnoită agonie.Presupusul ei salvator arăta a orice altceva,numai a cavaler în armură strălucitoare,nu.

-Vă simțiți bine? întrebă el din nou.Nu,nu se simțea bine,dar nu avea să o recunoască în fața acelui individ grosolan,care putea comite o crimă foarte ușor pe șoseaua pustie.Hainele îi erau murdare,pătate de unsoare și transpirație.

Catarama mare din bronz,înfățișând emblema statului Texas,îi apăru lui Leigh în dreptul ochilor în clipa când necunoscutul se aplecă de la o înălțime de cel puțin un metru optzeci pentru a se uita la ea prin geam.Blugii foarte uzați și cămașa ecosez din bumbac,cu mâneci scurte,cădeau foarte bine pe trupul lui voinic. Pălăria veche de cowboy îi arunca o umbră sinistră pe chip,ceea ce făcu ca,pe lângă dureri,groaza să îi dea lui Leigh o altă strângere de inimă.

Măcar să nu fi avut ochelarii aceia fumurii,care o împiedicau să-i vadă ochii!

Parcă ghicindu-i gândurile,necunoscutul își scoase ochelarii și Leigh se trezi având în față cei mai albaștri ochi pe care îi întâlnise vreodată.Nu surprinse nici o urmă de amenințare în acea privire neliniștită,așa că teama o părăsi.Omul putea fi murdar,dar nu și periculos.

-Nu vreau să vă fac nici un rău,doamnă.Vreau numai să știu dacă vă pot ajuta cu ceva.Leigh simți în glasul străinului,ca și în ochii lui,ceva ciudat de liniștitor. O altă durere îi străbătu trupul,de la șira spinării pornind,apoi în jurul mijlocului, până la abdomen.Își mușcă buza inferioară pentru a înăbuși țipătul pe care îl simțise urcându-i în gât,după care se prăbuși în fa ă lovindu-se cu capul deț volan.

-Dumnezeule mare! mai zise glasul acela nelinișit înainte ca portiera să fie larg deschisă.Văzându-i burta atât de mare,bărbatul fluieră ușor.

-Ce naiba căutați aici,singură,în halul ăsta?o întrebă el aruncându-și ochelarii neglijent pe bordul mașinii peste volan.Leigh răsufla greu,încercând să numere secundele cât dura contracția.Întrebarea lui era aparent retorică, pentru că nu părea să aștepte vreun răspuns.Îi puse o mână pe umăr.Pe pielea ei rece și umedă,mâna lui părea fierbinte și uscată.

-Ușurel,da? Ușor.E mai bine acum? întrebă el văzând-o oftând și rezemându-se de spătar.

-Da,zise ea și închise ochii o clipă,încercând să mai capete ceva putere,ceva demnitate în fața acelui străin,torturată,în același timp,de chinurile facerii.

Mulțumesc.

-Pe dracu,n-am făcut încă nimic.Spuneți,ce vreți să fac? încotro mergeați?

-Spre Midland.

-Și eu la fel.Vreți să vă duc eu până acolo?Ea îl privi atent.Se ghemuise între ea și portieră.Își ținea o mână puternică și bronzată pe scaun,iar cealaltă pe volan.Acum că nu mai avea ochelarii de soare,îi putea cerceta ochii de un albastru intens care o priveau cu îngrijorare.Dacă era adevărat că ochii sunt oglinda sufletului,atunci Leigh știa că se putea încrede în acel bărbat.

-Cred...cred că ar fi cel mai bine.

El zise atunci,după ce aruncă o privire peste umăr:

-Bănuiesc că ar trebui să vă duc cu mașina dumneavoastră și să-mi las camioneta aici.Este...Oh,Doamne,iar?

Simțise că avea să vină o altă contracție înainte să o apuce durerea.Apăsându-și mâinile de ambele părți ale abdomenului,încercă să-și aducă aminte că trebuia să gâfâie pentru a se forța să se relaxeze și să-si controleze durerea.După trecerea contracției,se lăsă moale pe spate.

-Doamnă,până la Midland sunt vreo patruzeci de mila.N-o să reușim.De când sunteți în această stare? o întrebă el mângâietor și calm.

-Am oprit acum vreo trei sferturi de oră.Avusesem ceva dureri și până atunci,dar am crezut că e vorba da o indigestie.El zâmbi ușor și Leigh observă niște riduri provocate de râs în jurul acelor ochi uluitori. -Și n-a oprit nimeni să vă ajute? Ea clătină din cap.

-Au trecut doar două mașini,dar n-au oprit.Privirea lui cercetă interiorul mașinii pentru a-și da seama dacă era destul spațiu.

-Credeți că puteți merge? Dacă nu,o să vă duc eu.Să o ducă? Unde? El îi citi panica din priviri și îi explică:

-Pute i să vă întindeți în camioneta mea.Nu este o veritabilă sală da nașteri,darcopilașul n-o să știe.De data aceasta zâmbi vizibil.Ridurile erau proeminente și adânci,albul lor contrastând cu restul pielii care era bronzată puternic,iar dinții perfecți și strălucitori îi luminau chipul arămiu.Leigh își dădu seama că,în alte condiții,l-ar fi găsit dezarmant de atrăgător.

-Cred că pot să merg singură,zise ea și își trase picioarele de sub volan,în timp ce el se ridică pentru a-i face loc.Brațul lui puternic cuprinse ceea ce,odată, fusese un mijloc subțire și ea se lăsă susținută cu recunoștință.Cu pași nesiguri și mărunți,se îndreptară spre spatele mașinii.Valuri sufocante de căldură se ridicau din câmpiile din vestul Texasului.Leigh abia putea trage în piept acel aer dogoritor.

-Haideți,nu mai e mult.Îi simți în obraz răsuflarea fierbinte,dar își concentra atenția asupra mersului.Efortul lui de a-și potrivi pașii după ai ei,mărunți și nesiguri,îl făcea să se clatine.Praful de pe șosea se ridica în norișori lăsânduse,apoi,pe unghiile degetelor ei de la picioare,care ieșeau din sandale,și pe pielea crăpată a cizmelor lui.Camioneta era la fel de murdară ca și el,acoperită de un strat subțire de praf de preerie.Albul și albastrul se transformaseră într-un bej lipsit de strălucire.Era,de asemenea,plină de zgârieturi,dar Leigh răsuflă ușurată văzând că nu avea nici o inscripție,obiect obscen sau sugestiv.

-Sprijiniți-vă puțin până las în jos scărița,îi spuse el lăsând-o lângă camionetă, dar,de cum se întoarse el cu spatele,ea simți o altă durere străbătându-i trupul. -Ah! țipă Leigh,întinzând instinctiv mâna spre el.O cuprinse după umeri și o palmă bătătorită îi trecu peste abdomenul tare pentru a-l susține de dedesubt.

-Gata,gata,faceți ce trebuie să faceți.Eu sunt aici.Când contracția o făcu să se simtă ca sfâșiată în două,î i îngropă fa a în umărul lui.Păru să țină o veșnicie,dar,în cele din urmă,trecu.Se surprinse gemând.

-Vă puteți ridica?o întrebă el și ea încuviință.Se auzi,apoi,un zdrăngănit de metale,după care el se întoarse și o ajută să se urce în partea din spate a camionetei.Rămase rezemată de o parte a mașinii,în timp ce el întinse repede oș prelată pe podeaua striată a vehicolului.Nu părea deloc prea curată,dar era,oricum mai bine decât fundul ruginit al camionetei.Îl auzi înjurând încet și murmurând reproșuri ca pentru sine,întinzând,în același timp,pânza kaki.

-Haide i,spuse el apoi,luându-i umerii în mâini și așezând-o pe prelată.O să vă simțiți mai bine.Asta a fost. Oftă când spatele atinse suprafa a dură,fără să-i pese și nici măcar de faptul că aceasta era fierbinte.Transpira ia făcea ca rochia de varăț să i se lipească de trup.

-Ați luat lecții ca să învățați să respirați și așa?

-Da.N-am putut să mă duc chiar de câte ori aș fi vrut,dar am învățat câte ceva.

-Simțiți-vă liberă să puneți în aplicare tot ce ați învățat,zise el grijuliu.Aveți cevaîn mașină care ne-ar putea fi de folos?

-Am o geantă cu tot felul de lucruri,printre care și o cămașă de noapte din bumbac.În compartimentul pentru mănuși este un pachet de șervețele.Leigh se gândea că mama ei ar fi mândră,deoarece mereu îi spusese că o doamnă nu pleacă fără a a ceva la drum.

-Mă-ntorc imediat. Sări din camionetă și Leigh observă că,pentru un om cu greutatea lui,dovedea multă agilitate.Când intră din nou în raza ei vizuală,îl văzu venind cu cămașa de noapte aruncată pe umăr ca o togă.Îi dădu pachetul de șervețele.

-Dimineață am cumpărat ziarul ăsta.Am văzut odată,într-un film,că,în asemenea cazuri de urgență,un ziar este foarte bun.Oricum,ați putea să-l puneți sub... ăă...sub șale,zise el și,după ce îi dădu ziarul împăturit și necitit,îi întoarse spatele imediat coborând din camionetă.Îl ascultă dându-și seama că era foarte sfioasă. Stânjeneala îi dispăru,însă,complet,când dureri puternice îi străpunseră abdomenul.Într-o clipă el îngenunche alături strângându-i mâna cu putere.

Gâfâind,ea zări ceasul de pe mâna lui stângă.Era din oțel inoxidabil,cu tot felul de cadrane și alte prostii,și ticăia foarte tare.Un obiect complicat și scump care nu se potrivea deloc cu cizmele de cowboy pline de noroi și cu hainele murdare.

De la ceas,privirea lui Leigh alunecă spre degetele lungi și subțiri ale străinului, fapt care o făcu să observe că acesta nu purta verighetă.Avea,oare,copilul să fie adus pe lume de un bărbat care,nu numai că nu era medic,dar nu era nici măcar tată?

-Sunteți căsătorit? îl întrebă ea când o mai lăsă durerea.

-Nu.Își scoase pălăria și o azvârli în cabina camionetei.Avea părul lung,de un șaten jnchis.

-Trebuie să fie groaznic.Îmi pare rău.El zâmbi și scoase din buzunarul de la spate al blugilor o batistă pe care și-o legă în jurul frunții.Pe Leigh o uimea faptul că era atât de conștientă de atractivitatea acelui bărbat.Își descheiase câ iva nasturi de la cămașă pentru a se răcori și ea zări cum părul i se întindea cao pânză fină de păianjen pe pieptul bronzat.

-Eh,nu-i chiar așa.Am avut eu probleme și mai mari,zise el,buzele senzuale dezvelindu-i dinții sclipitori.Scoase un șervețel din pachet,cu care,cu mișcări blânde,îi șterse picăturile de transpirație de pe frunte și de deasupra buzei superioare.

-Data viitoare ați putea să vă alegeți o zi mai răcoroasă,glumi el smulgându-i un zâmbet.

-Doris Day,spuse ea.

-Poftim?

-Era un film cu Doris Day.James Garner era soțul ei și era de meserie obstetrician.Pe Arlene Francis au apucat-o durerile facerii într-un Rolls-Royce și Doris Day l-a ajutat să aducă bebelușul pe lume.

-E filmul în care el intră cu mașina în piscină? Ea îi răspunze râzând:

-Cred că da.

-Cine ar fi crezut că un asemenea film ar putea fi educativ? zise el ștergând-o cu șervețelul în jurul gâtului.

-Cum vă numiți?

-Chad Dillon,doamnă.

-Eu sunt Leigh Bransom.

-Încântat,doamnă Bransom.Când o apucară iar durerile,nu mai fu atât de rău deoarece mâinile îndemânatice ale lui Chad începură să îi maseze ușor abdomenul,care se transformase ca într-o minge tare și chinuitoare.

-Cred că nu mai e mult,zise el după ce trecu contracția.Din fericire,am în cabină un termos cu apă.Mă duc să mă spăl pe mâini.Luă termosul din care își turnă pe mâini cât putu mai bine,afară,lângă camionetă.

-Ce-ai făcut în după-amiaza aceasta? îl întrebă Leigh cu tact,mirându-se cum

s-ar fi putut murdări în asemenea hal.

-Am reparat un motor de avion.Mecanic,deci.Ciudat,dar nu părea...

-Ar trebui să-ți scoți lenjeria îi spuse el încet.Leigh închise ochii,simțindu-se prea umilită pentru a-i putea susține privirea.Dacă n-ar fi fost atât de atrăgător...

-Nu e cazul acum să-ți fie rușine de mine.Trebuie să scoatem copilașul.

-Iartă-mă,șopti ea,după care își ridică rochia.Pentru că nu purta nici furou,nici sutien,din cauza căldurii,nu trebui decât să își scoată bikinii.Ajutată de Chad,îi dezbrăcă trecându-i peste picioarele încălțate în sandale.

-Nu te-ai simți mai bine desculță?

-Nu,e bine...Chad,țipă ea străpunsă de o altă durere și el îngenunche imediat între picioarele ei ridicate.

-Îi văd căpșorul,zise el zâmbind ușurat.Trebuie să împingi sau...ce?

Gâfâind,ea începu să împingă cât putu de tare.

-Așa,o încuraja el.E foarte bine,doamnă.Glasul lui scăzut și calm era ca un balsam revărsat peste trupul ei măcinat de durere.

-Aproape că am terminat,Leigh,zise el și se aplecă în față puțin pentru a-i șterge transpirația cu un alt șervețel.Batista,pe care și-o legase în jurul frunții,era udă de propria lui sudoare.Își trecu dosul mâinii peste sprâncenele groase.Părul de pe piept era umed și ondulat.Repede scoase un cuțit din buzunarul de la spate al blugilor,întinzând piciorul ca să își poată strecura mâna înăuntru,apoi turnă apă peste el și tăie o bretea de la cămașa de noapte.

-Ești nemaipomenită,știai?Majoritatea femeilor ar țipa și s-ar da în spectacol,dar tu ești cea mai curajoasă femeie din câte am cunoscut.

Nu,nu,nu sunt!țipă ea în gând,pentru că nu îl putea lăsa să creadă așa ceva. Trebuia să-i spună cât de lașă era,de fapt,dar,înainte să apuce să deschidă gura,îl auzi spunând:

-Soțul tău va fi foarte mândru de tine.

-Nu...nu am nici un soț,zise ea strângând din dinți,când o altă durere îi străbătu ființa.Uluit,Chad o privi cu o clipă înainte ca grimasele ei să îl alerteze.Ochii i se măriră de încântare.

-Ești extraordinară.Așa.Puțin mai tare.Căpșorul a ieșit! strigă el râzând.

Copilul se înecă,scuipă și apoi începu să țipe.

-Haide,Leigh,te descurci de minune.Nu mai trebuie decât să scoatem umerii. Așa,așa,acum..Oh Doamne! făcu el prinzând în mâini trupul alunecos al copilului,ia uite ce fetiță frumoasă ai!Leigh simți lacrimi de ușurare alunecândui pe obraji când îl văzu radiind.

-Arată-mi-o,zise ea foarte slab.E sănătoasă?

Simți lovituri de pumnișori și piciorușe când el îi așeză pruncul între coapse.

-Cum te simți? o întrebă neliniștit după o clipă,fără să își ridice privirea. Se concentra asupra a ceea ce avea de făcut.O picătură de sudoare îi atârna pe vârful nasului delicat.

-Foarte bine,îi răspunse ea somnoroasă.

-Te cred.Să știi că ești extraordinară.Ghemuit între picioarele ei,el își continua treaba.Își șterse cu mâneca transpirația de pe față,după care luă copilul roșu,ud și cu pielea încrețită,care țipa și se zbătea,așezându-i-l încetișor pe piept.

-Oh,Chad,îți mulțumesc.Uită-te la ea,nu-i așa că-i o minune?

-Așa e,zise el cu un glas aspru.Privirea ei duioasă se schimbă din nou într-una de durere.Simți o ușoară zvâcnire și,apoi,ușurare.

-Așa,e mai bine acum? o întrebă el adunând placenta în ziar.

-Da.Tăie cu îndemânare cămașa de noapte.Copilașul scâncea la pieptul mamei,care nu mai simțea zăpușeala,ci numai fărâma de viață ce i se mișca în brațe.Mâinile ei începură să cerceteze trupul umed al copilului.Îi numără degetuțele de la mâini și de la picioare,apoi îi sărută căpșorul.Fiica ei! Nu-i venea să creadă că fetița aceea micuță și perfectă ieșise din propriul ei trup. Chad îi așeză între picioare tamponul făcut din cămașa de noapte,prinzându-l de mijloc cu un cordon improvizat.

-Ce ciudat e să ai din nou abdomenul plat,zise ea oftând.

-Sunt convins,chicoti el.Te simți rău? Abia acum începea să simtă o durere surdă.

-Nu,răspunse ea știind,însă,că,din scurta ezitare,se înțelesese că da.

-Trebuie să ajungem la un spital,spuse Chad mai mult ca pentru sine.

Îi trase,apoi,rochia peste picioare și îi dădu bikinii cu stângăcie.

-Dacă iei tu copilul,eu o să te iau pe tine,îi spuse după aceea și,prinzând-o pe sub genunchi și pe după gât,coborî din camionetă.Grație pașilor lui mari ajunseră la mașină în câteva secunde.Deschise,portiera și Leigh simți aerul fierbinte dinăuntru izbind-o în față.După ce o așeză pe locul însoțitorului,Chad ocoli repede mașina până la locul șoferului și porni motorul.

-Aerul condiționat va răcori atmosfera imediat.Te-aș duce cu camioneta mea,dar drumul n-ar fi deloc prea lin și,apoi,e și plină de fiare.

-Nu-i nimic,dar cum ți-o vei recupera?

-Nu-mi fac eu griji pentru asta,dar așteaptă puțins-o încui.Într-o clipă a fost înapoi.Dădu scaunul în spate cât putu de mult pentru a-și întinde picioarele lungi,după care o întrebă:

Scaunul acela nu se întinde?

-Ba da.

-Cred că ar fi mult mai comod așa.Modifică poziția scaunului și o ajută să se reinstaleze împreună cu copilașul.Când fu sigur că stăteau cât se putea de bine, își puse din nou ochelarii de soare.Pălăria de cowboy îi rămăsese în camionetă,dar mai avea încă batista legată în jurul frunții și își încheiase aproape toți nasturii de la cămașă.

-Chad,poți să-mi dai puțin geanta? Cred că ar trebui să o înfășor în ceva.

-Bineînțeles,spuse el uitându-se la trupul gol al nou-născutului.

Nu îi trebui mult ca să apuce micul geamantan și să îl pună pe locul din față.

-Gata? Te simți bine?

-Foarte bine,îi răspunse ea zâmbind.El îi întoarse zâmbetul și păru că ar fi vrut să spună ceva,dar se răzgândi,ambalând mașina pentru a o scoate din refugiu.Zgâlțâiturile pe care trebuiră să le suporte până când ajunseră la șosea o făcură pe Leigh să își muște buzele.

-Îmi pare rău,știu că te doare,dar mi se pare că n-ai sângerat prea mult.Nu cred că o să mai ai mult de suferit după ce vei ajunge la spital.

Leigh scotoci prin geantă și găsi un tricou vechi în care înfășură fetița.

-Bine că l-am luat cu mine,zise ea absentă.

-Unde ai fost sau unde te duceai,dacă tot veni vorba?

-Am fost la Abilene,la o prietenă care s-a căsătorit aseară.Îmi luasem cea mai bună rochie de purtat în starea în care mă aflam ca să o îmbrac cu această ocazie, zise ea arătând spre umerașul agățat lângă bancheta din spate.Totuși,mi-am luat și ceva mai confortabil..El zâmbi văzând tricoul portocaliu al Universității din Texas în care înfășurase fetița.

-Providența a făcut așa,îi spuse el și,încruntându-se,își luă ochii de pe șosea destul de mult timp pentru a o privi cu seriozitate.Nu aveai ce să cauți singură pe drum.Când trebuia să naști?

-Peste vreo două săptămâni.Ai dreptate,am căutat-o cu lumânarea.Dar țineam atât de mult să merg la nuntă și,dacă nu era cine să mă însoțească,am...

Lăsă fraza neterminată.

-De ce n-ai rămas pe drumul 1-20? Merge direct de la Abilene la Midland. -Am condus o altă prietenă acasă,în Tarzan.Trebuia neapărat să văd și eu un oraș numit Tarzan,în Texas.Durerile m-au apucat abia după ce-am plecat deacolo.El murmură ceva,râzând ușor.

Sper ca fetița să nu aibă nimic,zise ea din nou,privindu-și fiica ce se afla într-o stare de agitație.

-La plămâni n-are nimic,spuse Chad zâmbind.Fetița urla.Chipul i se pătase și niște brațe mici se întindeau spre mamă.Leigh îl privea pe Chad cu nervozitate, temându-se ca plânsul ei să nu îl enerveze dar el era concentrat asupra șofatului, treabă nu prea dificilă,datorită faptului că nu mai trecea nici o mașină pe șosea.

Ce-aș fi făcut dacă Chad n-ar fi ajuns la timp?,se întrebă Leigh mutând copila de pe un braț pe celălalt.Mai aveau încă vreo douăzeci de mile până la Midland și țipetele deveniseră și mai acute.Leigh se uită la Chad,care îi întâlni privirea peste umăr.Încetini și opri în mijlocul șoselei.Nu era nimeni pe șosea.

-Ce să fac? îl întrebă ea consternată.Ce putea să știe omul acela despre copii,când el nici măcar nu era căsătorit?Totuși,conta pe el fără să se întrebe măcar de ce i se părea atât de normal acest lucru.El își trecu obosit o mână peste ceafă și își dădu la o parte de pe frunte o șuviță arsă de soare.

-Habar n-am.Poate ar trebui...să...o hrănești...Leigh era fericită că lumina violetă a amurgului îi ascundea tulburarea.

-Bine,dar nu voi avea lapte...cel puțin câteva zile încă.

-Știu,dar poate e numai...știi...nevoia instinctivă de...liniștire,zise el și ridică din umeri.Copilul țipa și mai tare.Micuțele vinișoare albăstrui de pe cap deveniseră alarmant de proeminente,în timp ce își lovea mama cu pumnișorii.Luând hotărârea în locul ei,Chad își întinse mâna peste spătarul scaunului și trase de breteaua rochiei de vară a lui Leigh.Incapabilă să îl privească,ea își mișcă umărul până când rochia îi alunecă îndeajuns pentru a-i dezveli un sân.

Apucându-l cu mâna,îl îndreptă spre fața furioasă a micuței,care cu o surprinzătoare precizie,se agăță cu gurița de sfârc.Leigh și Chad izbucniră în râs în același timp.Câteva clipe continuară să chicotească văzând cu câtă poftă și cât zgomot sugea.Ridicându-și privirea,Leigh observă că Chad nu mai privea copilul,ci pe ea,iar privirea aceea o făcu să se oprească din râs instantaneu.. Își dădu seama,după acea privire plină de admirație,că,și așa neîngrijită cum era,el o găsea tot frumoasă.De fapt,cuvintele lui îi oferiră confirmarea:

-Îți stă bine în postură de mamă,Leigh,zise el încet.

Buclele astea lungi și castanii,ochii albaștri-cenușii asemeni norilor aducători de furtună,gura la fel de fragedă și roză ca a fiicei tale și,mai ales,expresia ta când te uiți la copil -îmi amintesc de una din picturile acelea italiene ale secolului al XV -lea în care e zugrăvită Sfânta Fecioară.Numai că tu nu ești o pictură,mai adăugă el și continuă să o privească cu admirație.Leigh îl studie cu aceeași atenție.Cum de se putuse gândi vreo clipă că acel om ar fi reprezentat un pericol? Nu îi văzuse decât hainele murdare,chipul brăzdat de sudoare și neras.Acum îi observă blândețea din privire.Mâinile,deși cu bătături,păreau sigure,puternice și capabile de mângâiere.Amintindu-și intimitatea în care o văzuse,își plecă genele negre pentru a-și feri ochii de ai lui.Uitându-se în jos,la fetiță,văzu mâna lui Chad întinzându-se spre aceasta.Și mai aproape.Își ținu răsuflarea.Degetul lui arătător atinse obrazul fiicei ei mângâind-o,și Leigh simți acea mângâiere și pe sânul ei.