Chiar și îngerii cad

Prolog

Bărbatul sări în picioare, scoase pistolul cu un gest neîndemînatic, îl armă și ținti.

Pulpele lui groase loviră marginea mesei, făcînd-o să se miște. Paharele pline de lichior de pe masă se clătinară; unul din ele dădu pe dinafară. O țigară de foi se rostogoli dintr-o scrumieră și decupă o mică gaură în fața de masă din bumbac verde. ■Jake Langston oftă obosit. Venise pentru a se amuza la o partidă de poker, un pahar de whisky și, poate, o tăvăleală întrunul din paturile de la etaj - toate acestea pentru a-și umple timpul ce mai rămînea pînă la plecarea trenului.

Iată-l acum implicat într-o ceartă asupra unei mîini la poker, cu un țărănoi pe nume Kermit și nu mai știu cum, despre care spera să fie mai îndemînatic la mînuirea plugului decît a pistolului.

• Mă faci pe mine trișor? se răsti fermierul. Neobișnuit să bea mai mult decît berea de sîmbătă seara, nu era tocmai treaz și, deși se ținea bine pe picioare, se legăna asemeni unui marinar pe o mare neliniștită. Fața lui rotundă și roșie transpira din abundență. Pistolul ațintit direct spre pieptul lui Jake se legăna în mîna lui nesigură.
• Am spus doar c-aș vrea să văd toți așii ăia pe care-i ții în mînecă dintrodată, mai degrabă decît pe rînd, la fiecare joc. Cu o nonșalanță enervantă, Jake își întinse mîna dreaptă, cea în care ținea de obicei pistolul, spre paharul cu whisky și sorbi, fără grabă, o înghițitură.

Fermierul arunca priviri nervoase în jur, realizînd, dintr-odată, că se făcea de rîs. Nimeni altcineva în acea încăpere cavernoasă nu se mai mișca. Muzica se oprise încă de la primul semn de scandal. Ceilalți jucători de la masa de poker se îndepărtară încet, ca cercurile făcute de o piatră aruncată într-o apă liniștită.

Bărbatul se străduia din răsputeri să pară cît mai amenințător.

• Ești un mincinos. Nu trișam. Scoate pistolul.
• Bine.

Totul se petrecu atît de repede încît, mai tîrziu, numai cei aflați în imediata lor apropiere putură descrie ce se întîmplase de fapt. Cu o singură mișcare abilă, Jake sări din scaunul lui, își scoase pistolul, făcu o mișcare largă, cu cealaltă mînă lovind brațul fermierului și pistolul acestuia ateriză pe podea.

Kermit, cuprins de frică, înghiți dureros, mărul lui Adam mișcîndu-i-se în sus și în jos. Ochii în care privea erau tot atît de reci și casanți ca și țurțurii de gheață ce atîrnau de streșini la sfîrșitul unei zile umede de ianuarie. Erau cu mult mai înspăimîntători decît gaura pistolului ațintit drept asupra nasului său. Se afla în fața unui ins mai ușor ca el cu douăzeci de kilograme, dar amenințător prin controlul pe care îl avea asupra mușchilor.

• Ia cu tine jumătate din banii pe care i-ai strîns aici. Cred că atît ai cîștigat cinstit.

Mîinile fermierului se străduiau, neîndemînatice, să îngrămădească monedele și banii de hîrtie în buzunarele pantalonilor. Fremăta ca o vulpe care abia așteaptă să-și elibereze piciorul prins în capcană.

• Acum ridică-ți încetișor pistolul și șterge-o de aici.

Kermit se supuse. Doar un miracol împiedică pistolul să se descarce în mîinile lui tremurătoare în timp ce îl dezamorsa și-l băga în toc.

• Și te sfătuiesc să nu te întorci pînă cînd nu înveți să trișezi fără să fii prins.

Fermierul se simțea umilit, dar extrem de ușurat că încă îi mai bătea inima, că nu sîngera din abundență din cauza vreunei răni provocate de glonț și că nu se întorcea acasă la nevasta-i hrăpăreață fără un sfanț în buzunar. Plecă, promițîndu-și solemn să nu se mai întoarcă niciodată.

Pianistul reluă cîntecul săltăreț și fals.

Alți clienți permanenți ai jocurilor de noroc se întoarseră la mesele de joc, dînd din- cap amuzați. Țigările abandonate fură reaprinse. Imediat, barmanul începu să umple paharele.

• Scuzați de întrerupere, le spuse Jake pe un ton prietenos celorlalți jucători în timp ce-și ridica grămada de bani de pe masă. împărțiți restul între voi, spuse, arătînd spre banii pe care fermierul ascultător îi lăsase pe masă.
• Mulțumesc, Jake.
• Ne mai vedem noi.
• Trebuia să-l fi curățat pentru că te-a amenințat cu pistolul.
• Să fiu al naibii dacă nu. Noi te-am fi sprijinit.
• Lua-i-ar dracu' de țărănoi.

Jake ridică din umeri indiferent, se întoarse și-i lăsă vorbind. Scoase un trabuc din buzunarul cămășii, îi mușcă hotărît capătul și-l scuipă pe podea. Frecînd un chibrit de unghia de la degetul mare, își aprinse trabucul și își croi drum clătinîndu-se printre mesele barului făcut din lemn de stejar ce se întindea de-a lungul unui întreg perete al încăperii.

Se spunea că fusese adus pe apă bucată cu bucată din St.Louis pînă la Fort Worth și asamblat cu foarte mare grijă. Avea ornamente sculptate în lemn, era decorat cu oglinzi și cu sticle, și pahare ce străluceau de curățenie, perfect aliniate. Proprietăreasa n-ar fi tolerat murdăria pentru nimic în lume.

De-a lungul barei de bronz ce străjuia barul erau așezate strategic scuipătoare din metal galben. în Grădina Edenului, ce aparținea Priscillei Watkins, scuipatul pe jos era interzis. Cîteva afișe scrise de mînă, lipite pe peretele barului la interval de șase picioare unul de altul atrăgeau atenția asupra acestui lucru.

Jake zîmbi. Podeaua aceea, foarte bine ceruită, era acum pîngărită de

vîrful țigării sale. Simți o plăcere perversă cînd se asigură că pintenii bocancilor lui zgîriară podeaua de care patroana stabilimentului se simțea atît de mîndră.

Un zîmbet forțat se ivi în colțul buzelor lui subțiri. Priscilla. Chiar în clipa cînd în mintea lui apăru acest nume, o văzu stînd pe ultima treaptă a scării în spirală, arătînd la fel de strălucitoare ca și regina din Saba. îmbrăcată într-o rochie de satin purpuriu, tivită cu dantelă neagră, atrăgea atenția oricărui bărbat. Ca întotdeauna. Cînd o cunoscuse Jake în urmă cu aproape douăzeci de ani, purta rochii de stambă. Dar avusese trecere la bărbați chiar și așa.

Părul ei blond-cenușiu era strîns în vîrful capului și împodobit cu o singură pană roșie de struț, ce se răsucea în apropierea obrazului, asortată cu perechea de cercei ce i se legăna în urechi. își ținea capul ridicat, asemeni unui membru al familiei regale.

Bordelul era, într-adevăr, domeniul ei. îl conducea ca un despot. Dacă angajații sau clienții erau nemulțumiți de felul în care organiza lucrurile, erau concediați urgent și fără drept de apel. Dar toată lumea știa, în Texas, că această Grădină a Edenului din Fort Worth era, în 1890, cea mai bună casă de toleranță din stat.

Priscilla întinse piciorul încălțat în pantof fără toc și coborî ultima treaptă a scării. Mîndră, lăsînd în urmă un val de parfum de mosc importat de la Paris, ajunse la barr chiar în momentul în care Jake ridica spre gură un pahar de whisky.

• Tocmai am pierdut un client din cauza dumitale, domnule Langston.

Jake nici măcar nu întoarse capul. Făcîndu-i semn barmanului, îi ceru să-i mai umple o dată paharul.

• Cred că-ți poți permite să mai pierzi cîte unul sau doi, Pris.

O irita în ultimul hal felul în care i se adresa. Jake simți tot atîta plăcere în a face acest lucru ca și atunci cînd murdărise podeaua saloon-ului. Numai un prieten vechi, ca el, își putea permite să facă asemenea lucruri.

Dar oare erau prieteni sau dușmani? Nu fusese niciodată sigură.

• Oare de ce treburile pot merge bine luni de zile și-n clipa în care apari tu iese scandal?
• Chiar așa?
• întotdeauna.
• Țărănoiul ăla m-a amenințat cu pistolul. Ce-ai fi vrut să fac? Să întorc și celălalt obraz?
• L-ai provocat.
• Trișa.
• N-am nevoie de necazuri în plus. Șeriful a fost deja de două ori aici săptămîna asta.
• Pentru afaceri sau plăceri?

Vorbesc serios, Jake. Tot orașul este împotriva mea, Abia așteaptă să mă doboare. De cîte ori se iscă un scandaL.

• Bine, bine. îmi pare rău.

Priscilla rîse, ridicîndu-și bărbia.

• Mă cam îndoiesc. Tu, nu ești în stare decît să te iei la ceartă la masa de

joc sau să creezi dispute între fete.

• Cum așa?
• Se bat pentru tine, așa cum știi și tu foarte bine, îl repezi ea.

Se întoarse să o privească și zîmbi cu nerușinare.

• Zău? Nu mai spune.

Priscilla îl privi apreciativ și-i plăcu acea aroganță plină de farmec pe care o dobîndise de-a lungul anilor. Nu mai era băiatul stîngaci de altădată. Era un bărbat în toată puterea cuvîntului, un bărbat de care trebuiau să țină cont atît femeile, cît și ceilalți bărbați, îl bătu ușor pe piept cu evantaiul făcut din pene.

• Nu te pricepi deloc la afaceri.

Aplecîndu-se asupra ei, Jake îi șopti confidențial:

• Atunci cum de ești întotdeauna fericită să mă vezi?

Gura Priscillei se crispă ofensată, dar cedă imediat în fața zîmbetului lui cuceritor.

• Am un whisky mai bun decît ăla, în biroul meu, spuse ea apucîndu-l de mînecă. Hai, vino.

Pe cînd traversau încăperea, toate capetele se întorceau după ei. Nu exista om pe lume care să-i reziste Priscillei. Era teribil de sexy, într-un fel chiar obscen, iar poveștile despre ce-i putea ea face unui bărbat o transformaseră într-o legendă vie. Chiar ținînd cont de tendința naturală a bărbaților de a exagera în poveștile despre succesele lor sexuale, povestirile pe seama Priscillei Watkins erau prea răspîndite ca să nu conțină un sîmbure de adevăr. Bărbații nu voiau ca soțiile lor să aibă acea sclipire îndrăzneață, de felină, în priviri, dar, cu siguranță, curvele pe care le frecventau trebuiau să o aibă.

Majoritatea dorințelor lor nu se născuseră din amintirile experiențelor avute, ci din curiozitate și fantezie. Puțini se puteau lăuda că-i cunoscuseră farmecele în intimitate. Era mofturoasă, pretențioasă. Chiar dacă ar fi avut bani să plătească suma frumușică pe care o cerea, majoritatea nu erau admiși în acea cameră intimă, dincolo de ușa care era în permanență zăvorîtă și care păzea secrete palpitante. În acel moment toți bărbații din încăpere îl invidiau pe Jake Langston.

Dar dacă bărbații îl priveau cu gelozie, femeile se uitau după el cu jind. Curvele împrăștiate prin cameră distrînd mulțimea de bărbați strînși în dupăamiaza aceea erau femei care-și cîștigau pîinea. Cunoșteau valoarea dolarului, așa că trebuiau să fie practice. Timpul lor însemna bani. Așa că exercitau arta seducției asupra clienților lor, dar oricare dintre ele ar fi renunțat bucuroasă la acești cîțiva dolari pe care i-ar fi putut cîștiga în schimbul unei singure ore petrecute cu cowboy-ul Jake Langston.

Era zvelt, avea șolduri înguste și era bine legat, dar se mișca cu grația felină a unei pisici de munte și avea aceeași culoare galben-maronie. Pantalonii mulați acopereau fesele tari și pulpele lungi ca o a doua piele. Centura pistolului era prinsă pe sub șolduri și-i punea și mai mult în evidență masculinitatea.

Bărbații îi respectau talentul de pistolar. Pentru femei, reputația pe care o avea nu făcea decît să le sporească nerăbdarea de a-i fi prin preajmă. Adăuga o notă de pericol, lucru pe care numai cîteva femei respectabile l-ar fi recunoscut ca fiind stimulator.

Umerii lui erau mari, ca și pieptul, de altfel, dar nu atît încît să pară disproporționați. Nu părea că merge, ci mai curînd că alunecă. Fetele care avuseseră norocul să-l distreze în camerele lor jurau că era la fel de îndrăzneț în toate, așa cum era și-n mersul acela ondulat și că acea unduire a șoldurilor lui nu era folosită doar la mers.

Priscilla scoase o cheie din decolteul adînc al rochiei și descuie ușa apartamentului ei. De cum intră, își aruncă evantaiul într-un scaun rotativ la modă și se îndreptă spre o măsuță joasă ca să-i toarne lui Jake ceva de băut dintr-o carafă mare și grea de cristal. Jake închise ușa în urma lor cu un declic a cărui semnificație era clară. Privirea Priscillei o căuta pe a lui. Ea își detesta bătăile repezi ale inimii.

Avea să fie asta noaptea cea mare?

Camera de zi ar fi făcut cinste oricărui hoteî elegant, cu excepția unui tablou ce o reprezenta pe Priscilla goală, pictat de unul din clienții ei și careși plătise, astfel, nota de plată. Fără îndoială, fusese unul din iubiții ei, pentru că pictura o înfățișa într-o' postură de satisfacție indolentă. De-a dreptul decadent, portretul încadrat de o ramă aurită împodobea peretele din spatele sofalei acoperite cu satin și perne cu dantele de mătase puse una peste alta. Draperiile de la ferestre erau din moire, cu un model ce nu era mai încărcat decît al draperiilor ce puteau fi găsite în cele mai arătoase case ale epocii. Mesele erau decorate cu mileuri fine ca și pînza de paianjen, care ar fi putut fi croșetate de bunica ei.

Lămpile cu petrol aveau globuri mari de sticlă pictate cu flori. Bucățele de cristal, cît picăturile de ploaie, se legănau și se ciocneau ușor la cea mai mică adiere de vînt. Un covor gros acoperea aproape toată dușumeaua. O vază înaltă de porțelan, plină cu pene de păun, ocupa un colț de cameră. Pe suprafața ei, un tînăr păstor admira cu ardoare nemuritoare o păstoriță gen secolul șaptesprezece, cu sînii goi și voluptuoșl.

Jake exploră camera încet, fără grabă. Fusese acolo de mai multe ori. Niciodată nu încetase să-l fascineze. Priscilla prosperase, nu mai era fiica rebelă a unei mame autoritare și a unui tată lipsit de personalitate. Jake, care la vremea aceea se numea Bubba, se culcase cu ea în lanurile ce dădeau în pîrg sau în paturi murdare, incomode. Dar cînd erau foarte dornici de a face dragoste, locul unde se întîmpla nu mai avea nici o importanță. O curvă rămîne tot curvă, indiferent de locul unde își practica meseria.

Priscilla, neștiindu-i gîndurile prea puțin măgulitoare, se îndreptă spre el și-i înmînă un pahar de whisky. Ea îi smulse țigara de foi dintre buze, o duse la gură și trase un fum lung, lăsînd fumul să-i invadeze plămînii, apoi expiră încet.

• Mulțumesc. Nu le las pe fete să fumeze, așa că nu pot să fiu un exemplu rău. Să mergem în dormitor. Trebuie să mă schimb pentru seară.

El o urmă în cealaltă cameră. Era un loc indecent,- mult prea feminin și care, într-un mod straniu, nu i se potrivea deloc. Priscilla era prea mult femeie pentru a se încadra în acea cameră pompoasă, confortabilă, dar Jake se gîndi că asta făcea parte din recuzita oferită clienților.

• Ajută-mă, te rog, Jake. Se întoarse cu spatele la el. Jake îndesă țigara înapoi în gură, strîngînd-o între dinții lui albi, drepți și mijind puțin ochii din cauza fumului. își puse paharul de băutură alături, apoi desfăcu, îndemînatic, butonii perfect aliniați ai rochiei. Cînd termină, ea îi aruncă o privire scurtă peste umărul dezgolit.
• Mulțumesc, dragule, îi spuse , cu o voce răgușită și se îndepărtă.

Jake rînji și se așeză pe scaunul tapițat cu brocart, își puse picioarele pe scaun, fără să țină cont de pinteni, asta ca să nu mai vorbim de noroiul uscat de pe cizme.

• Ce-ai mai făcut în ultimul timp? întrebă Priscilla în timp ce-și dezbrăca rochia adînc decoltată cu o mișcare de expert, îndelung repetată.

Jake suflă în aer un rotocol perfect de fum și întinse mîna după paharul cu whisky.

• Am lucrat în Panhandle, am mai meșterit cîte un gard de-acolo pînă la mama dracului.

Ea ridică din sprîncene semnificativ în timp ce-și arunca din picioare papucii roșii. Nu se obosi să • culeagă lucrurile de pe jos. într-o anume măsură, a-și lăsa hainele exact în locul unde se dezbrăcase sporea efectul de inedit. Bărbații preferau ca femeile lor să nu facă prea mult caz de ordine, mai ales cînd era vorba să intre în pat. Neglijența asta studiată făcea ca sexul plătit să pară mai spontan decît era. Pe un ton ușor ridiculizant, îl întrebă:

• Te-ai statornicit undeva și ai devenit omul cu cleștele?

Aceasta era porecla dată cowboy-ilor care, după ce rătăceau de colo-colo, se vedeau puși în situația de a accepta orice slujbă. Deseori trebuiau să întindă gardurile de sîrmă ghimpată care împrejmuiau fostele pășuni și care îi lăsaseră fără locuri de muncă.

• Da, m-am obișnuit să mănînc și alte chestii de genul ăsta, spuse Jake cu voce joasă.

Ochii lui nu pierdeau nici măcar una din mișcările seducătoare pe care le făcea ea.

Corsetul ei era bine strîns în șireturi. îi împingea sînii în sus și în afară atît de mult, încît cămașa de dedesubt de abia îi mai acoperea. Fusese întotdeauna foarte bine dotată. Jake își amintea acești sîni mari și duri. Dîndu-și la o parte jupoanele, se așeză pe un taburet rotund în fața unei măsuțe de toaletă. Avea oglinzi prinse în balamale, așa încît să se poată studia din toate unghiurile. Cu un pămătuf din coadă de miel, ea se pudră pe gît, pe umeri și pe sîni.

• Ești în vacanță?

Un rîs gros răbufni din pieptul lui Jake.

• Nu. M-am săturat să nu văd altceva decît flori de cîmp și murdărie. Miam dat demisia.
• Și ce-ai de gînd să faci acum?

Ce avea de gînd să facă? Să se lase dus de curent pînă cînd găsea o

slujbă. Asta făcuse cam toată viața lui de adult. Mai putea să cîștige și ceva premii în bani la rodeo-uri, suficient pentru ca el și calul lui să supraviețuiască, suficient pentru cîte o partidă de poker cînd și cînd, sau pentru cîte o plăcere în locuri ca Grădina Edenului deținut de Priscilla.

• Cîte drumuri ai făcut, Jake? Eu nu mai știu de cîte ori te-ai dus înapoi la Fort Worth după ce te-ai întors din nord.
• Nici eu nu mai știu. M-am dus la Kansas City de mai multe ori. Am bătut drumul spre Colorado o dată. Nu mi-a plăcut. Este o țară frumoasă, dar afurisit de rece.

Jake își duse palmele la ceafă, savurînd spectacolul pe care ea îl oferea în timp ce-și ungea sfîrcurile. Degetele ei aplicau pe sîni balsamul colorat ce se afla în recipientul minuscul de sticlă de pe « măsuța de toaletă. Făcea acest lucru cu foarte mare finețe, aproape cu dragoste.

• Dar tu, Priscilla? Tu de cînd ai locul ăsta?
• De cinci ani.
• Și cît te-a costat?

„Ore în șir de stat pe spate", ar fi vrut ea să spună. Ore în șir în compania unor țărani grași și transpirați care se plîngeau că nevestele lor nu mai voiau copii și îi refuzau la pat, sau a cowboy- lor neciopliți care aduceau cu ei putoarea din grajduri.

La început lucrase în Jefferson - ultima oprire înainte de frontieră. Dar cînd în apropiere fu construită o cale ferată, ceea ce distrusese orașul din punct de vedere comercial, Priscilla se mută în Fort Worth, loc unde se întîlneau toate drumurile din stat. Era un oraș zgomotos, plin de cowboys care abia așteptau să-și cheltuiască banii pe care îi cîștigau mînînd vitele spre tîrg.

Priscilla vedea că reputația ei creștea. în acele zile nu le trăgea rasol clienților. Ba chiar lăsa de la ea. Era căutată. Banii îi pusese deoparte. Cînd a avut destui, apelă la unul dintre clienții săi loiali, un bancher, și îl convinse să-i semneze, în secret, actul de cumpărare a saloon-ului. împreună cu el cumpărase localul de la fosta matroană și-l transformase într-o oază a plăcerilor de primă clasă, ce-i atrăgea nu doar pe cowboys, ci și pe cei care-i angajau. Mu s-a făcut nici o economie și investiția s-a dovedit a fi înțeleaptă. Ea reuși să-i plătească bancherului datoria în doi ani. Cu excepția faptului că era exclusă din comunitatea „decentă", stabilimentul ei, situat în acea parte a orașului cunoscută ca Ogorul Iadului o făcea să nu-și facă griji prea mari pentru bani.

• Dacă ai nevoie de o slujbă, poți avea, te pot angaja oricînd ca om de ordine sau crupier.

Jake rîse și își așeză paharul gol pe măsuța de lîngă scaun.

• Nu, mulțumesc, Priscilla. Eu sînt cowboy. Nu-mi place să am pereți în jurul meu. în plus, dacă e să mă iau după ce spui, stînd eu aici tot timpul, fetele tale n-ar mai lucra. Și asta nu putem permite, așa-i? întrebă el pe un ton sarcastic.

Priscilla se strîmbă dezaprobatoare în timp ce îmbrăca o rochie de satin negru. Pana roșie din părul ei fu înlocuită cu una neagră, lucioasă, prinsă cu o agrafă cu piatră. Jake Langston nu mai era un băiețaș. Priscilla își înăbuși un zîmbet cînd își „corectă" acest gînd. Jake Langston fusese întotdeauna prea mare pentru pantalonii lui. în mod sigur nu-i lipsea înzestrarea de bărbat. îl măsură cu ochii întredeschiși în timp ce-și punea mănușile lungi, negre,

strînse pe degete și pe antebrațe. Jake se maturizase și devenise al naibii de atrăgător. Era normal să fie sigur pe el. în tinerețe, fusese blond spălăcit. Acum, părul i se mai închisese la culoare, dar numai pe la margini. Șuvițele blonde, aproape albe, erau ca un far atrăgînd femeile spre el așa cum o lampă atrage fluturii.

Pielea lui parcă fusese tăbăcită. Expunerea îndelungată la soare îi dădea o nuanță arămie care scotea și mai mult în evidență albastrul ochilor lui. Linii subțiri erau gravate în jurul ochilor și la colțurile gurii. Dar în loc să-i dăuneze aspectului general, intemperiile îl făceau și mai atrăgător, cum nu fusese în tinerețe.

Era neșlefuit. Dur. Potențial periculos. Părea să aibă un secret ascuns în spatele zîmbetului său leneș, care sugera că era vorba de ceva rău și că murea la dorința de a-l dezvălui. Iar virilitatea lui era o provocare căreia nici o femeie nu-i putea rezista.

Priscilla își amintea de băiatul pe care îl inițiase sexual. Întîlnirile lor fuseseră fierbinți și frecvente, violente și trăite cu intensitate, cu ardoare.

Oare cum va fi acum? Ani de zile ea a tot vrut să afle.

• Cît timp rămîi la Fort Worth?
• Plec diseară spre est. Iau un tren de noapte. Ți-i amintești pe Colemani?

Fata lor se căsătorește mîine.

• Coleman? Tipul din convoiul de căruțe? Parcă Ross se numea. Ea știa foarte bine despre cine era vorba, dar voia să-l provoace tot așa de mult pe cît voia și el să o provoace întotdeauna. Era un joc pe care-l jucau de fiecare dată cînd se întîlneau.
• Și care era numele femeii? Cea cu care s-a căsătorii din caritate.
• Lydia, răspunse el Imediat.
• A, da, Lydia. N-avea nume de familie, nu-i așa? întotdeauna m-am întrebat ce avea de ascuns.

Scoțînd dopul unei sticluțe de parfum din cristal își tamponă dosul urechilor, gîtul, încheieturile mîinilor, sînii.

• Am auzit că se descurcă destul de bine cu ferma lor de cai.
• într-adevăr. Mama mea locuiește pe pămîntul lor. La fel și fratele meu mai mic. Micah.
• Broscoiul ăla?
• A crescut acum. Este unul dintre cei mai buni îngrijitori de cai pe care-i știu.
• Ce s-a întîmplat cu sugarul domnului Coleman? Cel pentru care Lydia era doică încă înainte de căsătorie?

Jake se opri un moment, căutînd să vadă dacă Priscilla vorbește cu ranchiună. în cele din urmă răspunse:

• Lee. Ei și Micah sînt la fel. Tot timpul fac cîte o prostie.

Priscilla își contemplă imaginea în oglindă și își aranja părul din cîteva mișcări.

• Și au o fată. A ajuns deja la vîrsta măritișului?

Jake zîmbi afectuos.

• Nu chiar. Ultima dată cînd am văzut-o, mai avea încă fundițe și alerga după Lee și după Micah, implorîndu-i să o ia cu ei la prinderea unui cal nărăvaș.
• Deci e băiețoasă? întrebă Priscilla, mulțumită. își amintea cum se uita Jake la Lydia Coleman: ca un vițel. Toți bărbații din convoiul de căruțe se simțeau atrași de ea, cu toată reticența pe care soțiile lor o arătau la început. Dacă Lydia nu s-ar fi căsătorit cu Ross Coleman, Priscilla ar fi fost nebună de gelozie. îi plăcea, să creadă că fiica Lydiei este o slăbănoagă stîngace sau un fel de fată-băiat.
• Mă gîndesc că dacă se mărită, trebuie să se mai fi schimbat de cînd am văzut-o ultima dată.

Priscilla luă evantaiul și se învîrti prin fața lui, provocatoare.

• Ei bine?

Rochia îi era foarte strîns mulată pe corp. Decolteul era larg, adînc și-i acoperea sînii cu o dantelă tot așa de fină ca și a mănușilor. Croiala era astfel concepută ca să-i dezvăluie sfîrcurile colorate ale sînilor. în față poalele rochiei lăsau să i se vadă botul papucilor din satin negru, iar în spate formau o scurtă trenă. Un corset modern accentua forma de clepsidră a corpului ei.

Jake o fixă insolent cu ochii lui albaștri, cinici.

• Arăți foarte bine. întotdeauna am spus că ești cea mai drăguță curvă pe care am cunoscut-o vreodată, spuse el sesizînd licărul de mînie din ochii ei cenușii.

O luă de mînă și o trase în jos, spre scaunul pe care stătea. Priscilla scăpă evantaiul care căzu pe covor. Pana din părul ei alunecă într-o parte.

• Te-ai tot agitat prin fața mea toată noaptea, Pris. Ei bine, cred că-i vremea să primești ceea ce cauți, spuse Jake și își apăsă cu putere gura pe gura ei. înfometate, buzele ei se deschiseră permițînd pătrunderea limbii lui. Fetele ei nu exageraseră. Jake era un băiat experimentat. Și trupul ei simți' asta, răspunzînd cu toată vigoarea.

Corpul lui era dur, mușchii stăteau încordați. Priscilla se lăsă pe spate arcuindu-și trupul și, ridicîndu-și mîna spre capul lui blond, îl prinse de păr.

Cu un gest bine cunoscut, mîna lui găsi calea pe sub fusta ei, lunecînd în sus pe coapsă deasupra genunchiului delicat, prinse carnea caldă, fremătătoare și frămîntă. Priscilla ridică genunchiul.

• Așa, Jake, Jake, șopti ea, căutîndu-i gura.

Jake își strecură mîna liberă în-tre trupurile lor.Priscilla crezu că vrea să-și desfacă pantalonii și-l privi stupefiată cînd el scoase la iveală un ceas de buzunar și îl privi.

• îmi pare rău, Pris, spuse el, pe un ton nesincer. Am de prins un tren. Priscilla îl îmbrînci furioasă.
• Porcule!

Rîzînd, Jake se ridică de pe scaun.

• Oare așa se vorbește cu un prieten vechi?

Priscillei i se întîmplă un lucru foarte rar. își pierdu cumpătul.

• Terchea-berchea stupid ce ești! îngrămăditule! Chiar crezi că am vrut să fac dragoste cu tine?

, - Nu cred, sînt sigur, spuse el, clipind din ochi și pornind spre camera de zi. îmi pare rău că te-am dezamăgit.

• Nu mai sînt destul de bună pentru tine?

Jake se răsuci spre ea.

• Ba ești destul de bună. Prea bună. Cea mai bună. Tocmai de-aia nu te vreau. Pentru că ești cea mai bună curvă de pe aici.
• Tu dormi cu curve tot timpul. Numai cu curve te culci.
• Dar dacă nu le cunosc, pot să-mi închipui cu totul altceva. Pot să-mi imaginez că sînt primul. Dar tu ești curvă de cînd te știu. În patul tău au fost duzini întregi de bărbați. Asta cam scade din romantism, în ce mă privește.

Fața ei deveni lividă și Jake realiză cît de urîtă putea să fie.

• Asta-i din cauza lui frate-tu, nu-i așa? N-ai mai putut să te culci cu mine din ziua în care a murit.
• Taci din gură.

O spuse cu atîta răceală încît o înspăimîntă. Priscilla se trase un pas înapoi, dar nu se dădu bătută.

• Ești încă un terchea-berchea tîmpit din Ten- nessee, deși ai învățat să vorbești mai bine. îți pierzi cumpătul ușor .și asta ți-a creat o reputație pe care bărbații o respectă. Știi cum să le mulțumești pe femei. Dar dincolo de toate astea ești tot Bubba Langston, un simplu țărănoi.

Jake se opri la ușă. Ochii lui nu mai erau aprinși de durere, ci reci și necruțători. Pielea feței lui era întinsă la maximum, iar liniile care îi Încadrau gura parcă și mai adînc săpate.

• Nu, Priscilla. Acel băiat, Bubba, a dispărut cu mult timp în urmă.

Priscilla încă mai era furioasă. Ochii ei aruncau săgeți cînd își ridică privirea spre el.

• Am să-ți dovedesc că încă mă mai dorești. Asta-i o promisiune. în curînd o să-ți amintești cum eram. Pe vremea aia eram doar niște copii.

Aprinși de dorință. Am mai putea fi la fel. îi lăsă capul pe spate și îi puse mîna pe piept.

• O să te am din nou, Jake.

Jake își amintea foarte bine prima lor îmbrățișare. După-amiaza aceea îi era întipărită în memorie pentru totdeauna. - Nu fi chiar așa sigură, Priscilla.

închise ușa apartamentului ei privat și mai rămase acolo o clipă,

meditativ. Afacerile începuseră. Distracțiile serii erau în toi. Fete îmbrăcate sumar se mișcau de colo-colo prin saloane și săli de jocuri, flirtînd, tachinînd, oferindu-se jucătorilor. Cîteva îi priveau cu respirația tăiată, așteptînd.

Le zîmbi, dar fără să le încurajeze. Nu pentru că nu ar fi avut nevoie de ele. Nu avusese o femeie de, cîteva săptămîni. Cu toate că nu s-ar fi culcat pentru nimic în lume cu Priscilla, totuși nu era făcut din lemn. Imaginea ei dezbrăcată, mirosul de carne de femeie fuseseră un stimulent puternic.^ încă un pahar de whisky? încă o partidă de cărți? O oră într-unul din

paturile de sus, un moment de uitare?

• Bună, Jake.

Una din curve încercase să-l abordeze.

• Bună, Sugar.

Sugar Dalton era angajata Priscillei încă de cînd începuse Jake să frecventeze localul.

• Cum merge treaba?
• Nu mă pot plînge, răspunse ea, cu un zîmbet deloc convingător. Liniile ce i se vedeau pe față, în ciuda machiajului abundent, lăsau să se vadă cît de rău mergeau lucrurile și cît de mult își ura ea viața. Dar era resemnată și dornică de a mulțumi. Lui Jake întotdeauna îi păruse rău de ea.
• Aș putea să te fac să te simți bine la noapte, Jake, spuse, plină de speranță.

De dragul ei, aproape că fu tentat să o ia cu el la etaj. Dar se mulțumi doar să dea din cap în semn de refuz.

• Dar poți să-mi aduci pălăria și desaga. Uite bonul. Scotoci în buzunar după hîrtia de la vestiar și ea se grăbi să facă ce i s-a spus. Cînd se înapoie, îi strecură în palmă cincizeci de cenți, mult mai mult decît un bacșiș obișnuit, pentru o treabă pe care ar fi putut să o facă și singur fără prea mare efort.
• Mulțumesc, Sugar.
• Pentru puțin,Jake, spuse ea cu o privire ademenitoare.

Oare ar fi trebuit să fie binevoitor cu ea și să-și satisfacă trupul flămînd? Nu. înainte de a se răzgîndi, porni printre mese spre ușa de la intrare. Trebuia să prindă ultimul tren din seara asta. Era așteptat în Larsen în dimineața următoare.

Banner Coleman urma să se căsătorească.

Era ziua cununiei lui Banner Coleman.

Banner se simțea mireasă pînă în vîrful unghiilor așa cum stătea în spatele bisericii, în spatele unui arbust înflorit, uitîndu-se la oamenii care își sacrificaseră o după-amiază de sîmbătă ca să vină s-o vadă măritîndu-se cu Grady Sheldon.

Aproape toată lumea din Larsen fusese invitată. Și se părea, judecînd după mulțimea care umplea cu repeziciune stranele bisericii, că toți cei care primiseră o invitație se îmbrăcaseră în hainele lor de sărbătoare și erau prezenți.

Banner își mișcă picioarele încetișor; îi plăcea foșnetul rochiei de mătase la atingerea picioarelor. Partea de jos a rochiei era strimtă, în pas cu moda, și cădea ca o draperie peste pantofii din satin. Surplusul de material fusese adunat într-o încrețitură la spate, care se revărsa, ca o cascadă, într-o trenă scurtă. Partea de sus a rochiei, din mătase foarte fină, care se deschidea la baza gîtului asemeni petalelor unui crin, era presărată cu perle minuscule și era transparentă pînă la rădăcina sînilor ei ușor conturați. Era un model provocator, mai ales pentru că se potrivea de minune cu trupul zvelt al lui Banner, dar rămînea în același timp, neprihănit. Voalul fin ce abia îi acoperea părul negru și fața fusese comandat de către cea mai bună croitoreasă din Larsen tocmai la New York:

în mod normal, lui Banner îi plăceau culorile vii, dar albul de fildeș al

rochiei de mireasă contrasta perfect cu părul ei negru ca smoala. Tenul ei avea culoarea caisei coapte, nu alb ca laptele, așa cum era în vogă, pentru că ea prefera să stea la soare fără ceea ce-doamnele considerau a fi protecția necesară oferită de o umbrelă de soare.

De la mama ei moștenise predispoziția de a face pistrui pe nas cînd stătea la soare. Aceste imperfecțiuni erau discutate cu compasiune de către doamnele ce se adunau la cercurile de croitorie.

- Este o fetiță așa de dulce, măcar de-ar fi ceva mai atentă cu soarele ăsta de pe-aici.

Banner ajunsese să se împace cu fața ei cu mult timp în urmă. Nu era drăguță în sensul clasic, dar ei îi plăcea mai mult neconvenționalitatea feței ei, Nu-și făcea probleme cu un lucru atît de mărunt cum ar fi pistruii. în plus, și mama avea pistrui. Iar mama era frumoasă.

Ochii îi moștenise de la ambii părinți. Ai tatălui erau verzi. Ai mamei aveau culoarea whisky-ului. Ai ei erau aurii presărați cu verde. „Ochi de pisică", ar fi putut spune cineva. Dar nu ar fi fost chiar exact, pentru că nu exista nici un pic de gri în ei, ci numai un auriu - topaz împestrițat cu verde.

Mulțimea devenea tot mai nerăbdătoare. Organistul începu să cînte abia atingînd clapele. Fericirea creștea în sufletul lui Banner, dînd obrajilor ei o nuanță de piersică coaptă. Știa că arăta foarte bine. Știa că era iubită. Se simțea ca o adevărată mireasă.

Toate stranele bisericii se umpluseră. în culoarul din centrul bisericii, ministranții le cereau politicoși oamenilor să se apropie mai mult unii de alții pentru ca să încapă mai bine cu toții. Din fericire, o briză din sud pătrundea prin ferestrele înalte, impozante, dispuse în șiruri de cîte șase pe fiecare parte a bisericii, răcorindu-i ușor pe invitații la cununie în acea după-amiază călduroasă de primăvară. Domnii se tot răsuceau în costumele lor incomode, strîns încheiate la gît. Doamnele, cu rochiile de bumbac fluturînd în bătaia vîntului, se răcoreau cu evantaiele ușoare și cu batistele fine, delicate.

Mirosul trandafirilor proaspăt tăiați, chiar în dimineața aceea, umplea aerul. Petalele catifelate încă erau acoperite de picături de rouă. Fără să aibă vreo preferință pentru o anume culoare, Banner se folosise de toate culorile florilor, de la roșu intens la albul imaculat.

Cele trei domnișoare de onoare ce așteptau în picioare doar la cîțiva pași înaintea ei, erau îmbrăcate în rochii pastelate, cu volănașe. Arătau tot atît de fragile ca și florile ce decorau biserica.

Era cea mai reușită cununie pe care și-o putea imagina Banner Coleman.

• Ești pregătită, Prințesă?

Banner își întoarse capul și îl privi pe tatăl ei prin voal. Nu-l auzise venind lîngă ea.

• Tată, arăți așa de chipeș!

Ross Coleman îi zîmbi cu acel zîmbet al său care cucerise inimile atîtor femei. Maturitatea îl făcea și mai atrăgător. Acum avea fire de păr argintii la tîmple și în mustața lui lată, bogată. La cincizeci și doi de ani, era la fel de înalt și de lat în umeri ca întotdeauna. Munca grea îl făcuse să se mențină în formă, fără să se îngrașe. îmbrăcat într-un costum negru, cu cămașă albă și guler înalt, arăta atît de chipeș pe cît și-ar fi dorit o mireasă să arate tatăl ei.

• Mulțumesc, spuse el, cu o mică plecăciune,
• Nu mă mir că mama s-a măritat cu tine. Tot așa de chipeș erai și în ziua cununiei tale?

Privirea lui își schimbă direcția pentru o clipă.

• Din cîte-mi amintesc, nu prea.

Plouase în ziua aceea. își amintea de un grup de emigranți uzi pînă la piele adunați în fața căruței lui, de Lydia, speriată, arătînd de parcă urma să se prăbușească în orice moment, și de el însuși, furios și plin de resentimente. Fusese obligat să se căsătorească cu ea și era cît se poate de nervos. Habar nu avea că acesta avea să fie cel mai bun lucru pe care l-a făcut în viața lui. începu să-și schimbe părerea despre ea atunci cînd preotul spuse: „Acum puteți săruta mireasa", și o sărutase prima dată.

• V-ați căsătorit cînd erați în convoiul de căruțe.

-Da."

• Sînt sigură că mamei nici nu-i păsa dacă erai bine îmbrăcat sau nu. - Cred că nu, spuse el, cu o voce puțin răgușită.

Privirea lui căuta ceva în fața bisericii și se opri asupra femeii care fusese escortată la loja din față doar cu cîteva minute mai înainte.

• Arată minunat astăzi, spuse Banner, urmărindu-i privirea. Lydia era îmbrăcată într-o rochie de mătase de culoarea mierii. Razele de soare ce pătrundeau printr-una din ferestre făceau să-i strălucească părul în reflexe roșietice.
• Da, într-adevăr.

Banner îi dădu un cot ușor, tachinîndu-l.

• întotdeauna spui că-i frumoasă.

Ross își întoarse privirea spre fiica lui.

• întotdeauna spun că și tu ești.

El o studie cu atenție, admițînd că rochia și voalul o făceau cumva de neatins. în curînd, avea să aparțină altcuiva. El nu avea să mai fie cel mai important bărbat din viața ei.

Gîndul că relația lor avea să se schimbe pentru totdeauna după ziua aceea îi produse o durere în piept. Ar fi vrut ca ea să fi rămas o fetiță mică - prințesa lui.

• Ești o mireasă frumoasă, Banner. Mama ta și cu mine te iubim. Nu ne prea vine ușor să te dăm, nici chiar unui bărbat tînăr și bun cum este Grady.
• Știu, tată.

Lacrimi îi umbriră ochii. Înălțîndu-se pe vîrfuri, își ridică voalul și îl sărută pe obrazul lui aspru.

• Și eu vă iubesc. Știi cît de mult îl iubesc pe Grady dacă vă părăsesc, pe tine și pe mama, ca să mă mărit cu el.

Ochii ei priveau spre partea din față a bisericii exact în clipa cînd ușa din spatele corului se deschise. Pastorul, Grady și cavalerii lui de onoare intrară solemn și își ocupară locurile sub bolta de ghirlande și flori.

Lacrimile'ei se uscară instantaneu și gura lui Banner se deschise într-un zîmbet de bucurie neumbrită. Grady arăta foarte bine în costumul lui negru.

Părul lui pieptănat lins lucea. Stătea drept, înalt, poate puțin rigid.

Tot așa stătuse și cînd îl văzuse Banner pentru prima dată. Asta se întîmplase la funeraliile tatălui său. Banner nu-i cunoscuse pe Sheldoni înainte. Mama lui Grady murise înainte ca ei să se fi mutat în Larsen și să se fi apucat de afacerile lor cu cherestea. Moartea domnului Sheldon nu însemnase pentru Banner decît un inconvenient atunci cînd părinții i-au spus că trebuie să-i însoțească la înmormîntare. Asta însemna să-și petreacă o zi întreagă îmbrăcată într-o rochie și nu în pantalonii pe care-i purta la fermă și să meargă la biserică în loc să vadă cum cowboy-ii îmblînzeau^o iapă nărăvașă. Avea, pe atunci, paisprezece ani. Își amintea foarte bine că fusese impresionată de Grady, care avea douăzeci de ani și care avea o atitudine atît de stoică în fața mormîntului. Rămăsese absolut singur pe lume. Pentru Banner care era înconjurată de oameni care o iubeau, un asemenea lucru era de neconceput. Cel mai rău lucru care i se putea întîmpla cuiva era să rămînă singur, lipsit de dragoste. Privind retrospectiv, ea se gîndi că începuse să-l iubească pe Grady din acea zi, pentru curajul lui.

De cîte ori se ivea ocazia îl însoțea pe Ross la fabrica de cherestea. Doar în urmă cu un an Grady păru s-o observe. El se uitase de două ori la ea surprins în ziua cînd venise în curtea fabricii cu Lee și Micah. Luînd-o la început drept băiat, pentru că era îmbrăcată băiețește, rămase cu gura căscată, șocat cînd ea își scosese pălăria și o masă de păr negru se rostogolise pe umerii ei și pe sînii ce se conturau sub bluza simplă de bumbac.

Curînd după aceea, Grady o Invită ba să se plimbe cu trăsura lui în cîte o duminică după-amiază, ba să danseze cu el la petreceri, ba se așeza lîngă ea în biserică. El era unul din numeroșii tineri care se întreceau în a-i atrage cumva atenția, dar devenise descurajant de clar pentru toți ceilalți pretendenți că el era preferatul. în ziua în care el îi ceruse formal lui Ross permisiunea de a o curta, ea îl

urmări de cum ieșise din casă, călărindu-l pe Dusty în josul drumului într-un fel cum armăsarul nu mai fusese călărit pînă atunci.

• Grady! țipase ea, sărind din șa și alergînd fără rușine spre el atunci cînd îl văzuse oprind trăsura. în timp ce cobora, ea i se aruncase în brațe, cu ochii strălucindu-i și cu

obrajii roșii.

• Ce-a spus?
• A spus că este de acord!
• O, Grady, Grady.

îl strînsese tare în brațe. Apoi, realizînd că nu se purtase chiar ca o

domnișoară, se dăduse puțin înapoi, ca să-l privească pe sub genele groase.

• Acum, dacă tot mă curtezi oficial, poți să mă și săruți dacă vrei.
• Eu... chiar se poate? Ești sigură?

Buclele ei negre tresăltaseră cînd ea dăduse din cap energic. De fapt, ea simțise că ar fi murit dacă n-ar fi sărutat-o. Cu fiecare fibră a corpului ei aștepta să simtă buzele lui unindu-se cu ale ei.

El își aplecase ușor capul și o sărutase pe obraz, cast.'" - Asta-i tot?

El se trăsese înapoi și citise pe fața ei uimirea și dezamăgirea.

Cum ea nu făcea nici o mișcare pentru a se îndepărta de el, așa cum se așteptase, o sărutase apăsat. îi plăcuse, dar era puțin dezamăgită. Nu fusese acel sărut despre care Lee

și Micah discutau în șoapte fierbinți cînd n-o știau prin preajma lor. Săruturile pe care le descriau ei în detaliu erau mult mai intime. Pomeneau ceva și despre limbă. Mama și tata nu se sărutau cu buzele strîns li'pite, ba nici măcar corpurile lor nu se atingeau.

Banner, curioasă și impulsivă, își încolăci brațele în jurul gîtului lui, arcuindu-și corpul. El scosese un sunet de surpriză înainte de a o cuprinde posesiv cu brațele. Dar tot cu gura închisă.

Cu respirația tăiată, el o îndepărtase cîteva secunde mai tîrziu. - Pentru Dumnezeu, Banner. Ce vrei să-mi faci?

Ea se înroșise puternic. De fapt, anumite părți ale corpului ei de care abia dacă fusese conștientă că există, erau acum fierbinți și excitate. Și-ar fi dorit să se fi putut căsători în chiar după-amiaza aceea, șiar fi dorit ca acel foc mocnit dinăuntrul ei să continue să ardă pînă cînd... ei bine, pînă atunci.

-îmi pare rău, Grady. Știu. Nu prea m-am purtat ca o domnișoară. Dar asta din cauză că te iubesc atît de mult.

- Și eu te iubesc.

El o sărutase cast încă o dată înainte de a se urca în trăsură și de a-și lua rămas bun.

Cu toate că Lee și Micah o necăjeau fără milă, ea începu să-și petreacă tot mai puțin timp afară, în preajma țarcurilor, cu argații, și tot mai mult cu Lydia și Ma în casă. Ma Langston o învăța să brodeze. Ea lucra,' cu un efort de concentrare la fețe de pernă și șervete de vase pe care le călca, le împacheta cu grijă și le așeza în lada de zestre.

Treburile gospodărești fuseseră întotdeauna o corvoadă groaznică pentru ea și le evitase cît putuse. Acum însă începuse să o ajute pe Lydia, dînd chiar sugestii în legătură cu aranjarea mobilei și înlocuirea perdelelor din salon.

Timpul pe care îl petrecea cu Grady era minunat și romantic. Era îndrăgostită și fericită. Cînd Grady îndrăznise să-i ceară mîna, se învăluise într-un nor de fericire care încă nu se risipise. îl privea acum pe Grady cu acea dragoste care o adusese în fața altarului. Inima îi bătea mai repede la gîndul nopții care urma. Cu fiecare zi care trecea, era tot mai greu să suprime dorința pe care sărutările lor o inspirau. Cu cîteva nopți în urmă, cînd îl condusese pînă la trăsura lui, trasă sub un pom din curtea din fața casei, Grady își pierduse controlul pe care singur și-l impusese.

îmbrățișați se legănau dintr-o parte în alta. Obrazul ei era așezat pe

pieptul lui și-l auzea inima bătînd la fel de repede ca și a ei.

• Numai cinci nopți și nu va mai trebui să ne luăm rămas bun și să ne despărțim seara. O să ne spunem noapte bună în propriul nostru pat.

El gemu.

• Banner, dragoste, n-ar trebui să vorbești așa.
• De ce? întrebă ea, ridicîndu-și capul ca să-l privească.

El îi îndepărtă o șuviță de pe obraz.

• Pentru că mă faci să te doresc și mai mult.
• Chiar așa, Grady?

Nu avea sens să pretindă că nu știa ce voia el. Nu crescuse la o fermă de cai fără să acumuleze cunoștințe practice despre împerechere. în plus, o asemenea atitudine era contrară naturii lui Banner. Nu se mai întîmplase să pozeze în ignorantă.

• Da, oftă el. Te doresc.

Grady o sărută apăsat. Buzele ei se dezlipiră. El ezită doar o clipă înainte de a-i atinge buzele cu limba.

• O, Grady.
• îmi pare rău, eu...
• Nu. Nu te opri. Mai sărută-mă așa.

El o iniție într-un nou fel de a săruta,,care o lăsa fără respirație, o excita și o încălzea. Dar în loc să-i potolească durerea din cap mai degrabă o intensifica. Ea se lipi de el cu putere.

• Banner, gemu el.

Mîna lui alunecă de pe umărul ei spre talie, dar în coborîre întîlnise sînul ei plin. Se opri și apăsă.

Senzația care o străbătu fu mai mult decît se așteptase. Speriată de puterea, de vigoarea ei răscolitoare, se desprinse din brațele lui.

Ochii lui Grady se îngustară o fracțiune de secundă, apoi lăsă capul brusc în jos, privindu-și pantofii, dezgustat, rușinat de el însuși.

• Banner... începu el.
• Te rog, fără scuze, Grady.

Tonul ei blînd îl făcu să-și ridice din nou ochii spre ea.

• Am vrut să mă mîngîi. Și încă mai vreau. Dar știu că fetele n-ar trebui să se poarte ca și cînd le-ar plăcea... partea mai intimă a căsătoriei. Nu vreau ca tu să crezi lucruri urîte despre mine. De asta te-am oprit.

El îi luă mîinile într-ale lui, le duse la buze și le sărută cu ardoare.

-- Nu gîndesc rău despre tine. Te iubesc.

Ea rîse cu acel rîs al ei puternic, gutural, care îi făcuse pe mai mulți angajați de-ai tatălui ei să-și piardă somnul noaptea și să se gîndească cum ar fi să se tăvălească puțin cu Banner Coleman.

• N-o să ai de luptat cu mine ca să mă duci în pat, Grady.

Mai tîrziu, cînd intră în casă, îi auzi pe Lydia și pe Ross vorbind încet în salon.

• Crezi că-i pregătită să se mărite? Nu are decît optsprezece ani, spunea Ross.

Lydia rîse ușor.

• Este fiica noastră, Ross. Toată viața ei a văzut cum ne iubim unul pe altul. Nu cred că mai e un mister pentru ea căsătoria. Este pregătită. în ce privește vîrsta, majoritatea prietenelor ei sînt căsătorite. Unele au deja copii.
• Dar nu sînt fiicele mele, mormăi el.
• Vino aici și stai jos. Nu te mai plimba că-mi distrugi covorul.

Banner îi auzi mișcîndu-se cînd tatăl ei se așeză aproape de mama ei, pe sofa. Și-l închipuia ținîndu-și brațul în jurul Lydiei, iar pe ea ghemuindu-se la pieptul lui, ca de obicei.

• Grady te îngrijorează de fapt?
• Nu, spuse Ross nemulțumit. Cred că este așa cum pare - statornic, ambițios. Pare să o iubească pe Banner. Doamne, ar face bine s-o trateze cum trebuie, altfel va avea de-a face cu mine.

Aproape că putea să vadă cum degetele liniștitoare ale mamei ei treceau prin părul lui Ross.

• Mai curînd Banner va fi cea cu probleme. Este o femeie încăpățînată sau n-ai observat?
• Mă întreb pe cine moștenește? zise Ross afectuos. Urmă un moment de liniște.

Banner știa că se îmbrățișau într-un fel care i-ar fi uimit pe cei mai mulți dintre prietenii ei care nu-și văzuseră niciodată părinții mîngîindu-se. Auzi fîșîitul hainelor lor cînd se așezară mai confortabil, după ce se sărutaseră.

Ross vorbi primul.

• Mi-am dorit atîtea pentru copiii noștri. Mult mai mult decît am avut tu și eu cînd eram copii.
• Nu-mi mai amintesc nimic dinaintea zilei în care ne-am cunoscut.
• Ba da, îți amintești, îi răspunse el încet. Și eu îmi amintesc. Cu Lee numi fac probleme. Se descurcă și singur. Dar Banner... oftă el. îl omor pe ăla care-i face ceva. Sînt fericit că nu s-a împlinit cea mai rea dintre temerile mele.
• Care anume?
• Teama că vreun coVvboy de doi bani ar veni aici călare și ar răpi-o.
• Cowboy-ii n-o impresionează. A crescut cu ei.
• N-a mai avut optsprezece ani pînă acum și nici n-a mai avut acea expresie în ochi. O are de pe la șaisprezece ani.
• Ce expresie?
• Ca aceea pe care o ai tu cînd îmi deschei nasturii de la cămașă.
• Ross Coleman, ești un înfumurat.

Dojana mamei ei fusese curmată brusc și Banner nu avu nici cea mai mică îndoială că buzele tatălui ei erau răspunzătoare de aceasta.

• Nu mă uit nicicum, protestă Lydia slab cîteva momente mai tîrziu.
• O, ba da. De fapt - și vocea lui Ross coborî - te uiți așa și acum. Vino aici, femeie, șopti el, înainte ca altă tăcere grea să se instaleze.

Zîmbind, Banner stinse lampa din hol și urcă treptele spre camera ei, Se privi în oglinda de deasupra mesei ei de toaletă, își lipi nasul de sticlă și își cercetă pătrunzător ochii.

Chiar avea „acea privire"? Oare de asta îndrăznise Grady să o atingă într-

unul din locurile acelea nepermise despre care ea și prietenele ei vorbeau în șoaptă? Era ceva rău că voise să fie atinsă? Fusese Grady rău pentru că voise să o atingă?

Dacă pentru ea fusese greu să reziste, oare cum fusese pentru Grady, care era bărbat și, din acest motiv, aceste impulsuri fizice erau și mai greu de controlat?

Se dusese la culcare și încercase să doarmă, mintea ei fiind tot atît de asaltată de întrebări precum îi era corpul de dorința de a experimenta necunoscutul.

Ei bine, nu mai avea mult de așteptat, se gîndi ea în timp ce urmărea cu privirea domnișoarele de onoare ce se încolonau în culoarul din centrul bisericii ca la repetiția din ziua precedentă.

• Este rîndul tău acum, Prințesă, spuse Ross. Ești pregătită?
• Da,tată.

Era pregătită, Era pregătită pentru a fi iubită de un bărbat, pregătită pentru ca focul înăbușit din corpul ei să fie aprins, apoi potolit. Era pregătită să aparțină unui bărbat, să aibă pe cineva pe care să-l strîngă în brațe noaptea, cineva care s-o îmbrățișeze. Obosise să se tot simtă vinovată pentru săruturi furate și pentru momentele cînd pasiunea amenința să depășească limitele bunelor maniere.

Ross o conduse de-a lungul amvonului. Coborîră spre culoarul din mijlocul bisericii, în timp ce muzica de orgă izbucnea după o pauză dramatică. Toată lumea era în picioare și o privea în timpul marșului ei lent. Era salutată de o mare de fețe prietenoase, multe dintre ele fiindu-i cunoscute de o viață. Bancheri, negustori, comercianți, oameni ai legii, vecini de la fermele alăturate și fermieri, împreună cu familiie lor, veniseră pentru cununia lui Banner Coleman. Banner le zîmbi cu o cutezanță neobișnuită pentru o mireasă.

Langston-ii erau împreună în strana din spatele Lydiei. Mai întîi Ma, care se lupta cu lacrimile. Lîngă ea erau Anabeth, soțul ei, Hector Drummorid, și copiii lor, apoi Marynell. Micah stătea între Marynell și fratele vitreg al lui Banner, Lee.

Chinuitorii ei.

Chiar și acum, cînd le aruncă o privire piezișă, știa că făceau eforturi mari să nu izbucnească într-un rîs total nepotrivit ocaziei. Privirile ucigătoare ale lui Ma și Ross erau singura piedică în calea ilarității lor.

Băieții deveniseră prieteni la cataramă cînd Micah s-a mutat la River Bend cu mama lui. La început, Banner fusese cumplit de geloasă pe Micah, care o

jefuise de singurul ei partener de joacă. Micah își mai amintea și acum că-i pusese o piatră de ascuțit sub pătura de sub șa. Fusese aruncat de pe cal, dar scăpase, slavă Domnului, fără să se rănească sau să moară, lucru pentru care Banner, fetița de șase ani, se rugase, în egoismul ei.

Era întotdeauna pe urmele băieților, implorîndu-i să o lase să ia parte la toate năzdrăvăniile pe care le puneau la cale. De multe ori o lăsau să participe, însă numai ca să joace rolul de țap ispășitor atunci cînd erau prinși. în ciuda ciondănelilor, îi iubea cu înverșunare. Arătau foarte chipeși acum, stînd în picioare unul lîngă altul. Lee, cu părul lui negru și ochii căprui, scînteietori, moșteniți de la mama sa, Victoria Gentry Coleman și Micah, la fel de frumos ca toți Langston-ii.

Și așa, privirea lui Banner ajunse la ultimul om din rînd. El primi cel mai strălucitor zîmbet.

Jake.

Jake, omul pe care-l adorase de cînd se știa. își amintea cu însuflețire fiecare din rarele lui vizite, cînd o înălța mult deasupra capului, ținînd-o acolo, zîmbindu-i în față, pînă cînd începea să dea din picioare și să ceară îndurare, sperînd în tot acest timp ca el să nu-i dea drumul niciodată.

Nimeni nu mai era atît de înalt ca Jake. Nimeni nu mai era atît de puternic, de blond, de arătos. Nimeni nu putea să o legene în aer mai sus ca el. Nimeni nu spunea povești cu fantome mai bine ticluite.

Fusese eroul ei, cavalerul ei în armură strălucitoare. Cele mai fericite zile din viața ei fuseseră acelea în care Jake venise la River Bend, pentru că prezența lui fericea pe toată lumea. Ma, Lydia,- Ross, Lee și Micah, bătrînul Moses, înainte de a muri, toți așteptau ca el să vină în vizită. Singurul lucru rău în legătură cu vizitele lui era că se sfîrșeau prea repede și că erau rare.

Cînd mai crescu, își dădu seama cît de rar venea și bucuria de a-l avea acolo era umbrită de gîndul că urma să plece. Nu putea să se bucure de vizita lui atît cît ar fi fost normal, pentru că știa că avea să plece și avea să treacă o veșnicie pînă la a-l revedea.

De aceea, aproape că se produsese un haos în dimineața în care Micah și Lee intraseră în casă pentru micul dejun și Lee anunțase:

• Ia uitați-vă aici pe cine am găsit dormind în grajd azi-dimineață.

îl împinse pe Jake prin ușa din spate. Imediat, fu înconjurat de oameni

care rîdeau, sporovăiau, vorbeau toți odată.

• Jake!
• Fiule!
• Ei, fir-aș al dracu'!
• Ross, fii atent cum vorbești. Aici sînt copii.
• De ce-ai dormit în grajd?
• Calului meu i-a intrat o piatră sub potcoavă noaptea trecută cînd am coborît din tren.
• Și noi am mers cu trenul, unchiule Jake!
• Da, și ei i-a fost frică, dar mie nu.
• Ba nu mi-a fost frică!
• La ce oră ai ajuns?
• De unde? Din Fort Worth?
• Mda, din Fort Worth.
• Tîrziu. N-am vrut să deranjez pe nimeni.
• Nici nu puteai.

Ma îl strînsese în brațe, presîndu-l de pieptul ei și ținîndu-și ochii închiși din cauza emoției care îi umezise. Apoi, agitată, se lansase imediat într-o prelegere despre cît era el de slab.

• Așează-te și o să-ți pregătesc niște pesmeți cu sos de friptură. Da'

fermierii ăia din Panhandfe nu-și hrănesc oamenii? Am văzut șefi mai grași ca tine.

Te-ai spălat pe mîini? Marynell, scoate- ți nasul din cartea aia și toarnă-i fratelui tău mai mare niște cafea. Anabeth, potolește-i pe puști. Fac mai multă gălăgie ca o grămadă de pietre într-o căldare.

Jake ținea pe fiecare picior pe cîte unul din copiii lui Drummond, care trăgeau de el de parcă ar fi fost un iadeș. Un altul îi luase pălăria ca să o încerce. Cel care nu putea încă să meargă i se tîrîse printre picioare și îl bătea peste vîrful ghetei cu o lingură. Anabeth pășise printre copiii ei ca să sărute obrazul fratelui ei și ca să-i murmure în ureche:

• Ma a fost bolnavă de îngrijorare din cauza ta. După transmiterea acestui mesaj ca de la soră la

frate, luase copiii din preajma lui Jake și-i gonise afară avertizîndu-l pe cel mai în vîrstă să fie atent la mezin.

Lydia se îndreptase spre brațele deschise ale lui Jake și-l îmbrățișă cu putere.

• Îmi pare așa de bine că ai venit. Eram îngrijorați că n-ai să poți.
• Nu puteam să nu vin, spuse, ochii lui albaștri mișcîndu-se de la o față dragă la alta. Salut, Ross, spuse el întinzîndu-se lîngă Lydia pentru a strînge mîna lui Ross. Cum o mai duci?
• Bine, bine. Dar tu, Bubba?

Din cînd în cînd îi scăpa vechea poreclă.

• Așa și așa.
• Cum e cu slujba?
• Am lăsat-o.
• Ai lăsat-o? Ma se răsuci din fața sobei cu o farfurie de biscuiți fierbinți în mînă.

Jake scutură din umeri, evident nedorind să strice acea atmosferă festivă vorbind despre asta. Trebuia să vin să văd mireasa, nu? Acum că veni vorba, unde-i?

Ochii lui rătăceau asupra grupului îngrămădit în jurul lui, omițînd-o în mod deliberat pe Banner. Ea rămăsese în spate urmărind un scop, acela de a-i obține atenția neîmpărțită atunci cînd urma să-l salute.

• Jake Langston, tu știi că eu sînt mireasa.

Ea se repezise înainte și i se aruncase în brațe, strîngîndu-l cu putere. Brațele lui îi cuprinseseră talia și o înălțase de la podea. Se învîrtiseră de două ori înainte ca el să o pună din nou jos.

Apoi, dînd-o la o parte, spuse:

• Nu, n-ai cum să fii tu mireasa. Banner Coleman pe care o știu eu are cosițe, picioarele julite și găuri în genunchii pantalonilor, ia să-ți văd pantalonii și atunci o să fiu sigur.

Se aplecă să-i ridice poalele rochiei. Ea țipase strident și-l lovise peste mîini.

• N-o să-mi mai vezi niciodată pantalonii, nici picioarele, jupuite sau nu.

Acum am crescut sau n-ai băgat de seamă?

Stătea cu trufie într-o poziție arogantă care îi scotea în evidență prea mult maturizarea. își pusese o mînă în șold. Pe cealaltă și-o îndoise sub cap, și-și lăsase capul mult pe spate.

Lee izbucnise în hohote de rîs. Micah fluierase lasciv și aplaudase, Jake o măsurase din priviri pe fiica lui Coleman, pe care o cunoștea de cînd era în fașă.

• Ba să știi că da, remarcă el serios. Te-ai făcut mare. își așezase mîinile pe umerii ei și se aplecă să o sărute respectuos pe obraz. Apoi, spre consternarea ei, palma deschisă a mîinii lui aterizase pe fundul ei cu o plesnitură răsunătoare.
• Dar pentru mine ești încă un copil mucos. Caută-mi un scaun ca să pot mînca pesmeții ăștia pînă nu se răcesc.

Fusese prea fericită că-l văzuse ca să se simtă ofensată, deși toată lumea rîsese de ea.

Acum inima îi crescu și mai mult cînd îi întîlni privirea, în timp ce traversa lin culoarul. Era atît de mîndră de el, atît de mîndră că acest bărbat blond, cu ochi de un albastru strălucitor aparține familiei ei. Sau aproape.

Jake își schimbase hainele de cowboy cu o cămașă albă și o vestă din piele neagră. înlocuise bandana pe care o purta întotdeauna la gît cu o cravată neagră, îngustă. Dar centura pistolului rămăsese strînsă pe șolduri.

Banner se gîndi că anumite obișnuințe sînt greu de înlăturat.

Ea se gîndi că comportarea lui n-ar suporta o analiză prea amănunțită. Probabil că făcuse cîteva lucruri de care legea mai bine că nu luase cunoștință. Era convinsă că bea, că joacă cărți pe bani și că flirtează cu genul de femei despre care ea nici măcar nu ar fi avut voie să știe că există. Dar nimic din toate astea nu o putea face să nu-l mai iubească. Aerul lui îndrăzneț și periculos îl făcea și mai atrăgător. Nu exista nici o îndoială că fetele singure de la cununie ar fi vrut să le fie prezentat.

Unul dintre acești ochi albaștri de cristal, înconjurați de gene aurite de soare, se închise, clipind repede, în secret, spre Banner. Ea îi făcu la rîndul ei, cu ochiul, amintindu-și de toate acele ocazii în care el îi împărtășise secrete pe care se jurase că nu le-ar fi destăinuit lui Lee și lui Micah. Ea îl crezuse, pentru că așa voise. Prietenia dintre ei era păzită cu avariție. Fiecare cuvînt pe care el i-l șoptise era prețuit. Dacă altcineva îi atrăgea lui atenția, devenea de o gelozie feroce.

Banner știa că existase o legătură între el și părinții ei, mai ales cu mama ei, care era secretă și sacră. Niciodată nu se vorbea despre ea. Era un subiect veșnic evitat. Dar cu intuiția ei de copil, Banner îi simțise întotdeauna prezența. Orice ar fi fost, era bucuroasă că așa stăteau lucrurile, pentru că asta îl menținea pe Jake în viața lor.

Se uita la mama ei, acum, că ea și Ross se apropiau încet împreună de prima strană.

• Te iubesc, mama, șopti ea.
• Și eu... și noi te iubim, îi spusese Lydia ca răspuns^ făcîndu-l părtaș și pe Ross la această alintare. în ochi avea lacrimi, dar zîmbea.

Banner le zîmbi amîndurora înainte de a-l privi pe preot. Ross își ocupă locul între ea și Grady.

• Cine o aduce pe această femeie în fața altarului? întrebă preotul.
• Mama ei și eu.

Ross își coborî privirea asupra lui Banner. Ochii lui verzi erau încețoșați. îi strînse mîna, apoi i-o puse în mîna lui Grady, după care se alătură Lydiei, în banca din față.

Banner auzi suflul mulțimii cînd toată lumea se așeză la loc. Privi în ochi mirelui ei, știind că nici o femeie din lume nu fusese Vreodată mai fericită decît ea în acel moment. Grady era bărbatul pe care-l alesese pentru tot restul vieții ei. Urmau să se iubească așa cum mama și tata se iubeau. Avea să-l facă fericit în fiecare zi a vieții lui, indiferent cît ar fi costat. Era la fel de sigură că și el o iubea în clipa cînd și el o privi'.

Preotul începu ceremonialul. Cuvintele poetice purtau acum un înțeles nou pentru Banner. Da, fraza aceea exprima perfect ceea ce simțea ea.

Poc!

Larma stîrnită spulberă tăcerea adîncă a bisericii. Zgomotul reverberă în jurul lui Banner ca și rafala de cioburi ascuțite.

Țipete.

Un murmur precipitat se înălță din rîndul credincioșilor.

Banner își întoarse repede capul și privi în jur.

Grady se prăbuși peste ea.

O rană se căsca roșie pe fondul negru al costumului de cununie.

• Grady!

Sub greutatea lui Grady, Banner se prăbuși la podea. El căzu deasupra ei. Banner se strădui să se ridice în șezut și îi luă capul în poale. Automat, începu să-i desfacă cravata și cămașa. Sughițuri de reală teroare răzbăteau din gîtul ei. Ochii Iu erau deschiși și sticloși datorită șocului. El își mișcă buzele, dar nu reuși să scoată nici un sunet.

Dar mai era încă în viață. Banner rosti pe un" ton plîngăreț rugăciuni de mulțumire în timp ce cu mîna goală acoperea rana, în efortul ei de a opri scurgerea sîngelui. în fracțiunea de secundă cît dură totul, Jake își scoase pistolul și-l aținti

spre omul care stătea afară chiar în fața celei mai apropiate ferestre. Acesta ținea un pistol ațintit spre partea din față a bisericii.

• Acu' e rîndu' miresii.

Amenințarea fusese rostită de o voce aspră, rea, și fu întărită de un gest brutal cu pistolul în direcția altarului.

Nu numai Jake, ci toți cei din River Bend care erau prezenți la cununie aveau pistoalele scoase și îndreptate spre omul de la fereastră. Femeile înfricoșate se aplecară înainte ca să-și ascundă capetele în poală, acoperindu-le cu brațele. Bărbații se ghemuiseră jos între bănci, protejîndu-și copiii de un pericol care nu fusese încă identificat.

• Aruncați armele alea, țipă bărbatul, ca un nebun.
• Ross? întrebă Jake.
• Fă ce spune.

La primul foc de armă, Ross își îndoi genunchii și-și căută Coltul, ca să afle că nu era acolo. Cine ar fi crezut că avea să aibă nevoie de pistolul lui cu

șase focuri la cununia fiicei sale? înjură murdar, în șoaptă.

Jake își azvîrli cu regret pistolul pe podea. Cei din River Bend îi urmară exemplul. Abia atunci omul din dreptul ferestrei înalte își răsuci un picior peste canatul scund și păși" în biserică. Trase după el o femeie tînără și cu palma în scobitura șalelor o îmbrînci înainte.

• Doggie Burns și asta-i prețioasa de fii-mea, Wanda.

Cei doi nu mai aveau nevoie de prezentare. Doggie Burns distila cel mai bun whisky din Texasul de Vest. Avea clienți care ar fi călătorit mile întregi pentru a se aproviziona din whisky-ul lui din Virginia de Vest preparat după propria lui rețetă. Puțini pierdeau mai mult decît timpul necesar încheierii tranzacției. Era prefăcut, viclean, periculos, pur și simplu rău intenționat, și oricine auzise de el știa acest lucru.

Și el și fata erau murdari. Părul ei gri castaniu îi atîrna moale și unsuros pe umeri. La subsuoară, cămașa lui Doggie avea generații de pete circulare de transpirație. Hainele lor erau zdrențuite și cîrpite prost. Erau o profanare a vechii capele, așa cum fusese ea decorată pentru acea ocazie. Erau ca o fisură într-un diamant altfel perfect, murdărind frumusețea din jurul lor.

• Oricît mi-ar părea de rău să întrerup, spuse Burns sarcastic, salutînd-o pe Lydia cu pălăria, înainte de a și-o pune înapoi pe părul lui slinos, este datoria mea de tată să opresc această cununie de-a mai avea loc.

Grady gemu de durere și-și puse mîna pe rana din umăr.

-Vă rog, cineva, țipă Banner. Ajutați-l. își trăsese voalul pe spate. Ochii ei păreau imenși. Lydia îi înmînă o

batistă ca să tamponeze rana din umărul lui.

• N'ar să moară, păpușico, spuse Burns, plimbîndu-și ghemotocul respingător de tabac dintr-o parte a gurii în cealaltă. Rîuri maronii de salivă îi murdăreau liniile din jurul gurii.
• Ă-hă, dacă voiam să-l omor, nu mai simțea el glonțu'. N-am fă'ct decît să opresc cununia din cauză de ce i-a fă'ct lu' fii-mea nenorocitu' ăsta.

Deja credincioșii pricepuseră că situația nu prezenta nici o amenințare pentru ei. Cîteva capete se înălțară prudent. Limbajul vulgar folosit de Bums stîrni un murmur îndreptățit de protest și mai multe evantaie începură să fluture.

• Ce vrei? ceru explicații preotul. Cum îndrăznești să-l ofensezi pe Domnul în chiar casa lui?
• Ia-o mai încet, părinte. O să reciți cuvintele alea pompoase, dar nu pentru ăia doi.

Lydia se ridicase în picioare încă de la detunătura glonțului. Ross o cuprinsese protector cu un braț pe după umeri. Acum și-l retrase și făcu un pas înainte.

• Bine, Bums, ai reușit să captezi atenția tuturor. Ce vrei?
• Vezi burtoiu' ăsta a lu' fii-mea?

Arătă cu butoiașul pistolului spre abdomenul proeminent al fetei.

• E umflat tot cu copilul lui Sheldon.
• Nu-l adevărat, bolborosi Grady.
• De ce faceți asta? Nu înțeleg! exclamă Banner, dintr-odată conștientă

de ce se întîmpla în jur. Pînă atunci Grady, în chinul lui, îi acaparase toată atenția. De ce-ați venit aici și mi-ați distrus cununia? De ce?

Toți cei din biserică priveau cu gura căscată. Acest fel de spectacol nu avea niciodată loc într-un orășel ca Larsen.

Avea să fie un subiect de bîrfă zeci de ani de-atunci înainte. Oamenii sorbeau fiecare cuvînt.

• Dreptate, spuse Burns, cu un zîmbet respingător. Nu se cade să te măriți cu ei cînd a lă'st-o pe Wanda mea grea, nu-i așa?

Grady se mișcă și, în ciuda mîinilor lui Banner, care îl țineau, se luptă să se ridice în picioare. Clătinîndu-se ca un om beat din cauza durerii, își concentră privirea asupra celor doi Burns.

• N-am lăsat-o eu gravidă.

Acest cuvînt, spus în gura mare, provocă un alt murmur printre martori.

Banner se ridică în picioare, îi luă pe Grady de braț și îi privi sfidător pe tatăl și fiica ce încercau din răsputeri să-i strice nunta perfectă, viața perfectă, viitorul perfect. Nu observă că partea din față a minunatei ei rochii era pătată de sîngele roșu al logodnicului ei. Și nici nu dădu atenție comentariilor ce se făceau auzite în rîndul credincioșilor.

Mai mulți bărbați din mulțime își plecară ochii vinovați. Lee își muta greutatea de pe un picior pe altul încurcat, Nu voia să întîlnească privirea furioasă a lui Doggie Burns sau să se uite la ursuza și tăcuta Wanda. Micah își înghițea saliva, convulsionat. Ma Langston îl fixa cu o privire inchizitorială care l-ar fi făcut chiar și pe un înger să se simtă vinovat.

• Ei bine, Wanda zice că tu ești ăla, Sheldon, spuse Doggie batjocoritor, 'șa-i, Wanda?

O înghionti înainte așa încît toată lumea să-i poată vedea bine abdomenul umflat de sarcină.

Nu era nici o urmă de timiditate în ochii care se mișcau șireți deasupra mulțimii. Gura i se țuguiase cu un aer de superioritate. Bărbații din încăpere care erau vinovați de a fi contribuit la murdărirea reputației Wandei blestemau ziua cînd o atinseseră și-i mulțumeau Domnului că fusese acuzat Grady Sheldon. Multe promisiuni de abstinență se înălțară spre ceruri.

• E-al lui, sigur că da, spuse Wanda îmbufnată. Nu mă lăsa în pace, tot venea cînd tata nu era acasă. Mă tot bătea la cap. Mă ... Mă...
• Spune, Wanda puiule, spun'le ce-ți făcu.

Se opri teatral, apoi își plecă bărbia în piept, culese o scamă de pe rochie și murmură:

• Și-a bătut joc de mine.
• E o minciună sfruntată! strigă Grady deasupra murmurului de stupoare ce se ridică din strane.

Burns făcu un pas înainte, învîrtindu-și din nou pistolul.

• O faci pe draga de fii-mea mincinoasă?
• Da, dacă spune c-am forțat-o.

Grady deveni și mai palid din nou din cauza pierderii de sînge, a șocului și a durerii. într-o clipă, înțelese că se prinsese singur în cursă. Ochii lui se îndreptară mai întîi spre Banner, care era la fel de palidă ca și rochia de mireasă, apoi spre Ross, care arăta tot așa de întunecat ca și dracul însuși.

• Ăă... hm... vreau să zic...

Ross țipă la el cît îl ținea gura și-l apucă de rever, zguduindu-l așa încît să se privească în ochi.

• Deci îi țineai companie slutei ăsteia cînd erai logodit și urma să te căsătorești cu fiică-mea? răcni.

Jake se mișcase ca argintul viu și stătea acum lîngă Ross. Cînd Grady începu să geamă de durere și să bolborosească obiecții la adresa tratamentului dur la care îl supusese Ross, Jake se aplecă și-și recuperă pistolul. Burns nu spuse nimic și nu făcu nici o mișcare să-l oprească. Nu mai era important.

Credincioșii, ca un singur om, își mutară privirile disprețuitoare de la cei doi Burns spre Sheldon.

Jake armă Coltul și-i împinse țeava lungă, aducătoare de moarte, în pielea fină de sub bărbie.

• Ei bine, domnule, să te-auzim.

Grady le aruncă celor doi bărbați o privire scîrbită.

~ Poate că am fost cu fata de cîteva ori.

Degetele lui Ross se albiră, în contrast cu negrul costumului lui Grady. Um mîrîit fioros străbătu din pieptul lui. Grady bolborosi:

• ...aproape toți bărbații din oraș s-au culcat cu ea. Putea fi oricine.
• Nu toți bărbații din oraș se căsătoreau cu fiică-mea, mîrîi Ross și-l dădu drumul lui Grady atît de brutal încît acesta aproape că se prăbuși din nou la podea.
• Cum ai putut? întrebă Banner în tăcerea tensionată care urmă.

Grady înghiți cu greu și merse împleticit spre ea.

• Banner, spuse, întinzînd mîinile implorator.
• Nu mă atinge, spuse ea, aproape sărind înapoi. Nu suport ideea de a mă atinge cu aceleași mîini cu care ai...

Se întoarse ca să o privească pe Wanda Burns, care stătea cu o mînă pe șoldul scos în afară, într-o atitudine de bucurie răutăcioasă.

Banner se răsuci pe tocuri și mărșălui de-a lungul coridorului bisericii. De data asta, ținuta și comportarea ei erau trufașe, milităroase, mîndre. Mama ei porni după ea la fel de țanțoș. Langston- ii le urmară în dezordine. Cowboy-ii din River Bend, ca o mică armată, se scurseră afară și strînseră rîndurile în curte, strunindu-și caii și urcîndu-se pe capră. încă la altar, Ross se legăna pe vîrfurile picioarelor, încercînd vizibil să se

calmeze. Ochii îi erau topiți de mînie. în fața întregului oraș, a preotului, a oricui era suficient de aproape ca să- I audă, rostise amenințarea.

• Dacă te mai apropii vreodată de fiică-mea, te omor. Ai înțeles? Și înainte să termin cu tine, o să-ți cerșești-moartea.

Se întoarse și ieși țanțoș din biserică. Jake îl ținu pe Grady captiv al privirii sale de gheață, un timp ce păru o mică veșnicie.

Treptat își coborî pistolul și-l puse înapoi în teacă.

• Mi-ar place al naibii să te omor chiar acum. Clinchetul pintenilor lui fu singurul zgomot din biserică, cît parcurse culoarul.

Cînd ajunse afară, Banner ședea în trăsură, învăluită în brațele protectoare ale mamei ei. Plîngea de ți se rupea inima. Susținătorii ei erau reduși la tăcere. Nimeni nu se mai uita în ochii celuilalt.

Jake sări în șaua calului său de împrumut. Cum prima grijă a lui Ross era să aibă grijă de fiica sa, Jake își asumă rolul de șef.

• Micah, Lee, rămîneți în urmă. Dacă ne urmărește cineva, anunțați-mă.

Ceilalți, răspîndiți-vă. Fiți cu ochii în patru.

I-au ascultat ordinele fără să crîcnească, formînd un scut de loialitate feudală pentru a proteja familia.

Jake își înghionti calul în direcția trăsurii, condu- cîndu-i pe ceilalți. Ross, cu fața ca de granit, ținea hamurile, Iar Banner și Lydia stăteau îmbrățișate, plîngînd încetișor. Ross îl privi pe Jake cînd acesta își struni calul pînă în dreptul lor.

• Mulțumesc.

Jake dădu scurt din cap. Nu era nevoie de cuvinte.

River Bend fusese decorat pentru nunta care nu mai avea să aibă loc niciodată. Aleea ce urca de la drumul de pe marginea rîului spre corpul principal de casă fu prima insultă la adresa sensibilității lui Banner. Fiecare stîlp al gardului văruit fusese decorat cu panglici și flori.

Nenorocirea ei crescu cînd privi casa. Gardul care străjuia veranda fusese împodobit cu ghirlande de caprifoi înflorit. Șiraguri galbene de forsythia, fuseseră folosite la decorarea plantelor din glastre. Mese lungi fuseseră aranjate în curtea din față ca să încapă întreaga mîncare și băutură pregătite cu multe zile înainte pentru mulțimea de oaspeți care n-aveau să mai sosească. Era ca și cum te-ai fi uitat la o cameră drăguț aranjată pentru un copil născut mort.

continuarea o descarcati de aici...