Dragoste mai presus de rațiune

Dragoste mai presus de rațiune de Sandra Brown

Consiliulmunicipal din Denver a votat astăzi majorarea impozitelor cu șase la sută pentru următorul an fiscal. Consilierii au afirmat că...

- Grozav, mormăi Katherine, asta-mi mai - lipsea, altă gaură în buget.

Puse peria în sertar și luă o sticlă cu loțiune de pe măsuța de toaletă din baie. își propti piciorul lung și frumos format pe scaunul WC -ului și începu să-l ungă, îndreptîndu-și atenția din nou asupra vocii care se auzea la radioul de pe noptieră.

încercarea unui bărbat înarmat de a jefui un magazin a fost

zădărnicită de poliția din Denver. O echipă operativă a înconjurat clădirea după primirea telefonului.

„Impozite mai mari și jafuri. Ce mod plăcutde a încheia o zi!" își spuse Katherine spălîndu-se pe dinți.

Să fi fost una din acele seri cînd își permitea să se lase pradă autocompătimirii și amărăciunii?

Asemenea momente de introspecție erau rare, dar se cufunda în ele ori de cîte ori o apuca melancolia.

Ar fi fost plăcut să-i spună „noapte bună" cuiva, să împartă camera, spațiul cu el, să respire același aer, să audă aceleași sunete. Cu el? De ce luase acea nonentitate forma unui bărbat?

Oftă. Singurătatea își avea avantajele ei, dar putea fi și tristă.

Mîine, vremea...

Încruntîndu-se, Katherine se uită la radio și se întrebă dacă acel crainic nu se sătura vreodată să vorbească singur. Se gîndea, oare, la sufletele celor cărora li se adresa? Le simțea, oare, tristețea și încerca să !e-o aline cu vorbăria lui?

Avea o voce plăcută. Bine modulată și distinsă, dar, într-un fel... sterilă. Cuvintele lui erau cîteodată, anonime și impersonale.

„Doamne, dar deprimată mai sînt!" își spuse ea puntndu-și capotul și ieșind din baie. „Poate ar trebui să-mi iau o tovarășă de cameră, acum, că Mary s-a măritat" adăugă ea în gînd, în timp ce se mai plimba o dată prin casă, într-o ultimă inspecție, înainte să stingă luminile.

Katherine iubea acea casă veche. După ce murise tatăl ei, cînd ea nu avea decît șase ani, mama ei a izbutit să păstreze casa și le-a crescut pe Katherine și pe sora ei mai mică, Mary, cum a putut mai bine, dintr-un salariu de funcționară de poștă. Nu fusese ușor pentru o văduvă, dar acest lucru le învățase pe fete să fie cumpătate.

Katherine verifică dacă ușa era încuiată și apoi stinse lumina din living-room, respingînd ideea unei tovarășe de cameră. Ea și Mary se înțele- seseră bine după moartea mamei lor, cu trei ani în urmă, doar erau surori, și firea veselă a lui Mary făcea să fie ușor să locuiești cu ea. Poate nu ar fi fost la fel cu altcineva.

Mary. Draga de ea. Viața nu i se îmbunătățise deloc după ce se căsătorise. „Nu, mulțumesc", își spuse Katherine cu tristețe. Avea să rămînă independentă și să îndure acele scurte, dar dureroase, crize de singurătate Chiar în clipa aceasta ne-a sosit o știre...

Katherine se întinse spre butonul radioului pentru a pune ceasul să sune, cînd încremeni, deodată, uitîndu-se fix la cutia din lemn și crom și ascultînd uluită cuvintele crainicului. ..

în seara aceasta, Peter Manning, o persoană bine cunoscută în

cercurile de afaceri din Den- ver, a decedat în urma pierderii controlului asupra mașinii sale și a izbirii acesteia de un parapet de beton. Din rapoartele poliției reiese că mașina domnului Manning a părăsit șoseaua cu o viteză foarte mare. A decedat pe ioc. De asemenea, în acest tragic accident, a mai murit o femeie neidentificată, care se afla Ungă șofer. Peter Manning era fiul...

Katherine tresări violent cînd telefonul sună strident lîngă ea. Trase adînc aer în piept înainte să apuce receptorul cu o mînă tremurătoare. Se prăbuși pe pat și îl duse la ureche.

- Da? întrebă ea cu un glassugrumat.

-Domnișoară Adams?

-Da.

-Sînt Elsie. Lucrez în casa familiei Manning. V-am cunoscut...

-Da, Elsie, îmi amintesc de tine. Ce face sora mea? întrebă ea repede.

-De aceea am sunat, domnișoară Adams. Ați auzit de domnul Peter?

Nu era nevoie să-i spună cameristei că nu fusese oficial informată, dar confirmă faptul că știa de accidentul lui Peter.

-Ei bine, aici e un adevărat infern. Doamna Manning e isterică, țipă și urlă. Domnul Manning rezistă puțin mai bine. Fotografii și reporterii au dat năvală cu camerele, microfoanele și luminile lor orbitoare...

-Ce face Mary? o întrerupse Katherine cu autoritate.

-Ajung și la asta. Cînd polițistul le-a spus de accident, se aflau cu toții în living-room. Cînd a zis că în mașină cu Peter mai era o femeie, care murise și ea, doamna Manning s-a întors spre domnișoara Mary, care e atît de dulce, și a început să strige Ia ea. l-a spus niște lucruri atît de îngrozitoare, domnișoară Adams! A zis că, dacă domnișoara Mary ar fi fost o soție mai bună, domnul Peter n- ar mai fi plecat seara să caute...

-Te rog, Elsie, Mary se simte bine?

-Nu, domnișoară Adams. A fugit sus ca să scape de doamna Manning. Nimeni nu-i dădea atenție, chiar în starea în care se află. M-am dus să văd ce face și sîngerează, domnișoarăAdams.

-Oh, Doamne...

-Da, și cred că au apucat-o durerile. M-am gîndit să vă spun dumneavoastră, pentru că aici nimănui nu-i pasă de ea. Nu se gîndesc decît la...

-Elsie, ascultă-mă cu atenție. Cheamă ambulanța și du-o pe Mary la spital imediat. Eu o să-l sun pe medicul ei ginecolog. Nu spune nimănui ce faci. Dacă va fi nevoie să o scoți pe Mary prin bucătărie, fă-o. Dar urc-o neapărat în ambulanță. Ai înțeles?

-Da, domnișoară Adams, așa o să fac. întotdeauna mi-a plăcut de sora dumneavoastră și m-am gîndit...

-Lasă asta acum, Eisie. Cheamă ambulanța.

Katherine nu își putea permite să se enerveze acum din cauza vorbăriei lui Eisie, dar spera ca aceasta să o ducă pe Mary la spital imediat. închise și formă repede numărul doctorului după ce îl căutase

înnebunită în cartea de telefon. Părea să fi uitat și ordinea alfabetică și își înjură neîndemînarea. îi răspunse centralista, pe care o informă despre starea lui Mary. Femeia îi promise să ia legătura cu doctorul imediat și să-l cheme la spital.

Fără să se gîndească la ce face, Katherine își scoase repede capotul și cămașa de noapte și se duse la dulap. Punîndu-și o pereche de blugi, blestemă familia Manning și îndeosebi pe Peter. Cum a putut face așa ceva? Nu îi făcuse viața lui Mary destul de mizerabilă și fără să o umilească murind în timp ce se afla în mașină cu una din amantele lui? Ea credea tot ce îi spusese Mary despre faptul că abuza de ea fizic. Dar să o facă să nască la șapte luni? „Doamne, ajut-o," se rugă ea punîndu-și'un tricou și o pereche de sandale.

Fără să-și perie părul sau să se machieze, ieși în fugă din casă, se urcă în mașină și porni în goană spre spital. Se sili să conducă mai încet decît ar fi vrut, căci nu ar fi ajutat-o pe Mary cu nimic dacă s-ar fi rănit sau dacă ar fi murit într-un accident.

„Mary, Mary, de ce n-ai văzut ce fel de om era Peter Manning?" Să fi fost atît de captivată de zîmbetul din fotografiile care apăreau în ziare, încît nu îi sesizase superficialitatea? Peter Manning, Băiatul de Aur, fiul uneia dintre cele mai bogate și mai marcante familii din Denver, moștenitor al directorului unei bănci, al unor proprietăți imobiliare, al unor companii de asigurări și al altor numeroase întreprinderi, devenise soțul lui Mary Adams cu un an în urmă.

Katherine fusese uluită, pentru a nu spune mai mult, cînd Peter își îndreptase atenția deodată spre Mary, pe care o cunoscuse pe cînd ea lucra într-o galerie de artă, ca să facă rost de bani pentru școala de artă.

Era politicos, curtenitor, superb, cizelat și încrezător în sine. O ridicase pe blînda, naiva și încrezătoarea Mary și apoi o lăsase să cadă. Cu putere și de la mare înălțime.

De ce? Acea întrebare o urmărise pe Katherine de la bun început. Mary era drăguță, dar nu aducea nici pe departe cu splendidele debutante și celebrități cu care era obișnuit Peter. De ce îi dăduse atenție lui Mary?

Katherine îl claxona pe un șofer care stătea pe loc în fața luminii verzi a semaforului. Furia ei, însă, nu se datora acestuia, ci bărbatului care transformase o tînără veselă și plină de viață întrun robot temător și apatic.

După numai cîteva luni de căsnicie, atitudinea iubitoare a lui Peter față de soția Iui, despre care Katherine a considerat întotdeauna că era prea exagerată ca să fie sinceră, a început să se schimbe radical.

Rămăsese șocată cînd Mary îi povestise înlăcrimată tot feiul de lucruri îngrozitoare. Abuzurile fizice și emoționale aveau loc zilnic. Peter era furios că Mary rămăsese însărcinată, deși ea a jurat că o violase într-o seară, fără să-i lase timp să ia măsuri împotriva acestei situații. Căsnicia era un adevărat coșmar.

Dar imaginea pe care Peter o oferea lumii era una de fericire. în fața părinților și a prietenilor îi arăta lui Mary un devotament profund. Ipocrizia Iui ar fi fost hilară, dacă situația nu ar fifost atît de tragică.

Katherine găsi, din fericire, un loc de parcare iîngă intrarea in spital. încuie portiera și porni repede spre intrarea luminată, doar cu cîteva clipe înainte să audă sirena ambulanței.

Se afla în holul larg împreună cu medicul lui Mary cînd cei de pe ambulanță împinseră targa prin ușile care se deschiseră automat. Katherine scoase un geamăt cînd văzu chipul surorii ei și duse mîna la gură pentru a-și înăbuși un țipăt. Ochii lui Mary erau deschiși, dar priveau în gol și nu observă prezența iui Katherine cînd fu dusă repede într-una din sălile de consultații.

După o examinare rapidă, fu trimisă în sala de nașteri, unde, după numai treizeci de minute de chin, aduse pe lume o fetiță.

Doctorul era palid cînd veni spre Katherine.

-E într-o stare foarte gravă, domnișoară Adams. Nu cred că va rezista pînă mîine dimineață.

Katherine se prăbuși moale Iîngă perete și îl privi pe deasupra pumnului încleștat pe care îl ținea apăsat pe buzele vineții. Ochii ei verzi se umplură de lacrimi care începură să-i șiroiască pe obrajii palizi și îi umeziră șuvițele de păr auriu ce îi erau într-o totală dezordine.

-Îmi pare rău că trebuie să fiu atît de dur, dar cred că ar trebui să știți care e realitatea. A pierdut foarte mult sînge pînă să fie adusă aici și n-am putut schimba nimic, deși i-am făcut transfuzii, zise doctorul și o privi pe Katherine cu atenție înainte de a continua încet: Nu a fost o sarcină fericită. N-a vrut să se îngrijească. M-am temut pentru ea dinainte. Ei bine, știți ce s-a întîmplat astăzi. îmi pare rău în legătură cu domnul Manning. Cred că Mary nu vrea să trăiască, adăugă el cu compătimire în glas.

Katherine încuviință fără să spună nimic. Cînd doctorul dădu să plece, ea îl apucă de mînecă și îl întrebă cu un glas răgușit:

-Copilul?

El îi aruncă un zîmbet stins.

-O fetiță. Două kilograme. Perfect alcătuită. Ar trebui să supraviețuiască.

Mary muri în zori. într-unui din rarele momente de luciditate din timpul nopții, a întrebat de Katherine.

-O bucată de hîrtie, șopti ea.

-Hîrtie? repetă Katherine prostește.

Oare Mary nu își dădea seama că acela era momentul de adio?

-Da, te rog, Katherine. Repede.

Abia putea rosti cuvintele.

Katherine căută cu disperare prin cameră o bucată de hîrtie și, în cele din urmă, găsi un prosop de hîrtie în baia strimtă.

-Stilou, zise Mary încet.

Katherine găsi un stilou în poșeta ei și se uită mirată cum sora ei extrem de slăbită scrise cîteva rînduri cu o mînă tremurătoare. Cînd termină, își puse obișnuita ei semnătură, după care se prăbuși pe perne, total epuizată. Chipul îi era alb și acoperit de broboane de sudoare. Buzele îi erau vineții. Cearcăne întunecate îi înconjurau ochii, dar aceștia erau mai străucitori și mai plini de viață ca oricînd după căsătorie. Katherine o zări o clipă pe acea Mary care fusese odată și ar fi vrut să plîngă în hohote pentru că o pierdea.

Mary era blondă, cu ochi albaștri. Pielea îi fusese întotdeauna netedă și trandafirie. Ochii îi rîdeau ori de cîte ori gura ei schița cel mai slab zîmbet. Era mai scundă și mai plingță decît sora ei zveltă și se temea de fiecare calorie, pînă de curind, cînd îi pierise orice poftă de mîncare. Vocea ei veselă, care acum se transformase într-o șoaptă, o smulse pe Katherine din reverie.

-Katherine, să-i dai numele Allison. Nu-i lăsa s-o ia. Ei nu trebuie s-o aibă.

Mina ei albă, ca o gheară, o apucă de braț. - la-o de aici. Spune-i că am iubit-o foarte mult. închise ochii și.trase aer în piept de cîteva ori. Cînd deschise

ochii din nou, aceștia erau visători și liniștiți.

-Allison e un nume atît de frumos. Nu crezi, Katherine?

Dubla înmormîntare avu loc două zile mai tîrziu și fu un adevărat spectacol, Pofta de scandal a publicului fu satisfăcută de reporterii- care se întreceau care să scrie cel mai senzațional articol. Fata care murise odată cu Peîer era o animatoare de liceu In vîrstă de șaptesprezece ani. Era doar parțial îmbrăcată în momentul accidentului." Nașterea prematură a lui Allison și moartea lui Mary nu au făcut decîî să dea și mai mult gust evenimentului.

Katherine era distrusă de moartea lui Mary. Peter murise pe tec, avînd gîtui rupt/fără să sufere. Cu sadism, Katherine se gîndi că acest lucru nu era drept, mai ales cînd își amintea chipul răvășit al iui Mary, frumusețea ei inocentă fiind afectată de toate acele luni de abuzuri fizice și atacuri verbale. Mu era drept.

Katherine abia suportase caracterul ostentativ al nunții, cu un an în urmă, dar înmormîntarea era un chin și mai cumplit. 

Eleanor Manning, izbutind să arate minunat în rochia ei neagră și elegantă și cu părul blond, frumos coafat, era de neconsolat. Acum se agăța plîngînd de Peter Manning Sr., care era un bărbat înalt, distins și grizonat, pentru ca, în clipa următoare să o acuze pe biata Mary că nu îl iubise destul pe Peter, scumpul ei fiu. Apoi își exprimă nemulțumirea și în legătură cu absența lui Jason, fratele mai mic al lui Peter.

-N-a fost de ajuns că ne-a umilit nevenind la nuntă. A trebuit să ne facă și mai mult de rîs nevenind acasă pentru înmormîntarea fratelui său. Africa! Doamne, e Sa fel de sălbatic ca păgînii care trăiesc acolo. Întîi au fost indienii. Acum, păgînii din Africa.

Și, în clipa aceea, izbucni din nou într-un plînsisteric.

Katherine știa foarte puține despre Jason Manning. Peter se referise la el foarte vag întotdeauna, de parcă existența fratelui său ar fi fost cu totul lipsită de importanță. Cu toate acestea, Mary fusese extrem de bucuroasă cînd primise oscrisoare de la el.

Cînd i-a făcut o vizită lui Katherine, i-a arătat scrisoarea cu o mîndrie timidă. Era nevoie de foarte puțin pentru ca Mary să fie fericită.

-Am primit o scrisoare de la fratele lui Peter. Știi că e în Africa! Lucrează în domeniul petrolului sau ceva de genul ăsta. Oricum, și-a cerut scuze că n-a putut să vină la nuntă și m-a felicitat pentru copil. Ascultă.

Citi apoi de pe foaia albă pe care se vedea un scris hotărît și îndrăzneț.

-Abia aștept să vin acasă și să te felicit ca un adevărat frate.

Dacă ești atît de drăguță cum arăți în pozele pe care mi le-a trimis mama, tare aș fi vrut să te fi cunoscut eu primul. Să-I ia naiba pe Peter. întotdeauna are noroc!" Bineînțeles că doar mă tachinează, spuse Mary roșind. Nu pare simpatic? Mai zice: „Ai grijă de nepoțica sau nepoțelul meu. O să fie minunat să avem un copilaș în casă, nu? închipuie-ți, o să fiu unchiul Jace."

Katherine încuviință entuziasmată, deși o făcu din politețe doar. Era îngrijorată de faptul că Mary era foarte slabă, în ciuda burții care îi creștea. în ziua aceea, o interesase mult mai mult sănătatea șubredă și evidenta nefericire a surorii ei decît un frate aflat la mare distanță. Avea aceeași părere despre el ca și despre ceilalți membri ai familiei Manning.

După înmormîntare, zilele intrară într-o rutină monotonă și obositoare. Katherine se duse la lucru la compania de electricitate și continuă să scrie lucrări științifice și comunicări de presă, munca pentru care fusese angajată cu cinci ani în urmă. Oare trecuse chiar atîta timp de cînd absolvise colegiul? Făcea munca aceea plictisitoare de atîta vreme? Cîștiga un salariu bunicel, dar considera că era un fel de practică pentru o slujbă mai bună. Era mult prea talentată pentru ceea ce făcea și își dorea tare mult să găsească ceva care să-i stimuleze creativitatea. Poate că, acum, cînd avea responsabilitatea copilului, avea să caute o slujbă mai bine plătită.

Katherine era încîntată de ea. în fiecare seară se ducea la spital și o privea prin peretele din sticlă al sălii unde se aflau bebelușii născuți prematur. Abia aștepta clipa cînd o va putea ține în brațe. Allison cîștiga în greutate cu fiecare zi, iar medicul pediatru îi spusese mătușii nerăbdătoare că, atunci cînd fetița va avea două kilograme și jumătate timp de cinci zile consecutiv, i-o va da în grijă.

Ea aranjă în așa fel încît să-și ia liber două săptămîni în perioada cînd urma să o aducă pe Allison acasă și începu să caute cel mai bun centru de îngrijire al copiilor în timpul zilei pentru mamele cu serviciu. Trebuia să fie cel mai bun loc pentru a o lăsa pe Allison în grija lor. Nu îi trecea prin cap că siguranța fetiței ar fi fost în pericol.

Fu zguduită în calmul ei în clipa în care avocatul familiei Manning veni la ea la serviciu și îi umplu biroul cu hîrtii cu aspect oficial, spunîndu-i pe un ton arogant că „...clienții lui intenționează să își asume răspunderea creșterii copilului."

-Clienții mei sînt gata să ia fetița și să o crească la fel ca pe propriul lor copil. Bineînțeles că veți fi despăgubită pentru timpul și cheltuielile suportate în aceste cîteva săptămîni cît fetița a fost în spital.

-Vreți să spuneți „cumpărată", nu?

-Vă rog, domnișoară Adams. Cred că interpretați greșit intențiile clienților mei. Ei sînt financiar capabili să crească fetița într-un mediu opulent. Cu siguranță că doriți ca fetița să se bucure de tot ce e mai bun, nu?

-Mama ei a considerat că s-ar bucura de tot ce e mai bun dacă aș crește-o eu.

Din fericire se abținu să-i spună de instrucțiunile scrise de mîna lui Mary.

-Sînt sigur că dorința tatălui ar fi fost cu totul alta.

Katherine nu putea suferi acea atitudine îngîmfată.

-Și, în plus, discuția aceasta e pur teoretică. Sînt convins că nici un tribunal nu ar acorda custodia unui copil unei tinere necăsătorite și cu morală îndoielnică, din moment ce niște oameni atît de iluștri ca soții Manning sînt dispuși să-și asume întreaga responsabilitate a creșterii singurului lor nepot, moștenitorul și urmașul fiului lor mai mare.

Insulta adusă caracterului ei era atît de gravă, încît Katherine nu o onoră cu un răspuns, dar știa că el o amenință. Și-I închipuia rostind acele cuvinte într-o sală de tribunal și numai cînd se gîndea ce rezultat ar fi avut o audiere pentru acordarea custodiei, simțea fiori de gheață prin tot corpul.

Katherine încercă să își înfrîngă panica și să judece la rece. Mai presus de toate, în mintea ei era hotărîrea că Allison nu avea să crească sub tutela lui Eleanor Manning. Nu subestima influența și puterea acelei familii. Probabil că aveau prieteni în locuri foarte importante. Ea și Allison trebuiau să plece cît mai departe de ei.

Făcu o mulțime de planuri și le puse în aplicare imediat.

Medicul pediatru fu de acord cu scoaterea lui Allison din spital cu cîteva zile mai devreme decît intenționase, cu condiția să fie adusă la el la cabinet săptămîna următoare. Lui Katherine nu îi plăcea să mintă, dar promise solemn să ducă fetița la control.

Sună o agentă imobiliară cu care discută despre v'inzarea casei. Banii obținuți urmau să fie trecuți într-un cont pe numele lui Allison, putînd fi retrași mai tîrziu împreună cu o dobîndă. Toată mobila avea să fie vîndută, cu excepția lucrurilor pe care Katherine voia să le ia cu ea. Tot ce se obținea de pe urma mobilei putea opri agenta imobiliară ca răsplată pentru deranjul ei.

Katherine închine o cutie de valori și, după ce făcu o copie după jalnica bucățică de hîrtie, o împături cu dragoste și o puse în cutia de metal.

Nu răspundea la telefon și își acoperea mișcările cu grijă. își ținea mașina parcată mai departe de casă și sacrifica folosirea luminilor după lăsarea întunericului. Temîndu-se să nu fie citată, făcea eforturi să fie cit mai invizibilă.

Adună ce lucruri putu și le îngrămădi în mașină. Era extrem de tulburată cînd se duse să o ia pe Allison de la spital.

O puse cu grijă în pătuțul prins de centura de siguranță de pe scaunul din față și, aplecîndu-se, o sărută ușor pe fruntea catifelată.

- Nu prea mă pricep să fiu mămică, îi șopti ea copilașului adormit. Dar nici tu nu te pricepi prea mult să fii bebeluș.

Uitîndu-se la chipul acela care îi aducea aminte foarte mult de Mary, se simți liniștită pentru prima oară de cînd aflase de moartea lui Peter.

Părăsind orașul Denver, nu își permise nici o privire aruncată spre munți și nici gînduri legate de vînzarea casei care fusese singurul cămin de care își aducea aminte. Se gîndea doar la viitorul ei și al lui Allison: De acum încolo, nu mai aveau trecut.

Katherine își îndreptă spatele și umerii pentru a-și dezmorți mușchii. Stătea pe podeaua acoperită de ziare din living-ul apartamentului ei, unde de o jumătate de oră vopsea un dulăpior pentru camera lui Allison. Cu o seară în urmă, dăduse ultimul strat de vopsea albastră peste suprafața de lemn și acum îi mai adăuga o dungă galbenă. Vopseaua galbenă pătase ziarele și cîteva picături săriseră și pe picioarele ei goale.

Cufundînd pensula în borcanul de vopsea, Katherine oftă mulțumită. Totul ieșise bine pentru ea și Allison. în orice altă împrejurare, a călători singură prin țară cu un nou-născut după ea, ar fi fost un proiect care ar fi speriat-o. Katherine părăsise Denver-ul în cele mai grele condiții, dar călătoria decursese bine. Allison era un înger de copil, dormind tot timpul cînd Katherine nu o schimba sau nu îi dădea să mănînce.

Katherine nu își amintea să fi trăit vreodată în Van Buren, Texas, dar ai ei locuiseră acolo înainte ca tatălui ei să i se ofere o slujbă mai bună în Denver. își aducea aminte că mama ei visa mereu la estul Texas-ului și la pădurile bogate de acolo. Peisajele despre care vorbea ea contraziceau total descrierile tipice ale Texas-ului care îl ilustrau ca fiind un tărîm sterp, cu tufișuri de mărăcini măturate de colocolo de vînturi necontenite. După ce străbătu o astfel de regiune ce se întindea pe mile. întregi, în vestul Texas-ului, Katherine descoperi uimită că Van Buren era exact așa cum i-l descrisese mama ei - un oraș universitar liniștit situat în inima unor păduri de pini.

Uitîndu-se pe fereastră, Katherine fu încîntată să vadă cei șase aluni care creșteau în curtea care despărțea apartamentul ei de deasupra garajului de casa lui Happy Cooper.

Noua ei proprietăreasă se dovedise a fi fost trimisă de Dumnezeu. Katherine ajunsese în Van Buren exact cînd începea vacanța de primăvară și avusese noroc să găsească acel apartament în care în ultimii doi ani locuiseră doi studenți de colegiu. Apartamentul, format din două dormitoare, un livingroom, bucătărie și baie, era destul de spațios.

Katherine se ridică și porni desculță spre camera pe care o desemnase ca fiind a lui Allison, deși amîndouă dormeau acolo. Aplecîndu-se deasupra unui pătuț revopsit pe care îl găsise într-un magazin cu lucruri de mîna a doua, își privi nepoțica. Creșterea ei rapidă era uluitoare. în cele două luni de cînd se aflau în Van Buren, cîștigase în greutate și se împlinise, devenind un copilaș dolofan și fericit, în ciuda tragediei care îi marcase nașterea. Katherine îi zîmbi și trase încet un iepuraș din mîinile ei grăsuțe, după care o acoperi cu o păturică.

Lui Katherine îi făceau mare plăcere zilele cînd era liberă și stătea cu fetița. Izbutise să-și găsească o slujbă la biroul de relații cu publicul al colegiului, dar își făcea griji în legătură cu Allison în timpul zilei. Spre marea ei surprindere, Happy se oferise cu timiditate să țină fetița la ea. Cînd o auzise, Katherine o privise uluită, zîmbise, izbucnise în rîs și apoi, spre propria ei surprindere și spaima lui Happy, începuse să plîngă.

Ce s-ar fi făcut, oare, fără Happy, care era o bunică frustrată ce nu își vedea nepoții decît foarte rar? Avea două fiice care trăiau împreună cu familiile lor pe fiecare Coastă, și un fiu în Louisiana. Acesta era încă necăsătorit și Happy se plîngea de acest lucru cel puțin o dată pe zi. După ce fusese căsătorită timp de patruzeci și trei de ani înainte de a rămîne văduvă, Happy nu își putea închipui cum de unii oameni preferau să stea singuri.

Da, totul mergea foarte bine. Slujba lui Katherine era cu siguranță mai interesantă decît cea din Denver. Șeful ei i se părea uneori ciudat, căci avea obiceiuri neplăcute ca acela de a o privi stăruitor, de a transpira și de a-și umezi buzele. Dar, făcînd abstracție de aceste lucruri, îi plăcea munca pe care o făcea.

Scărpinîndu-și nasul absentă, și-l mînji de vopsea galbenă fără să-și dea seama. Apoi, fredonînd ușor, se duse să vadă cine bătea la ușă. Nu se putea să fie Happy, căci ea nu băteade obicei.

Katherine trase de pantalonii scurți și zdrențuiți, sperînd că, indiferent cine era, nu avea să se simtă jignit de aspectul ei.

- Da? întrebă ea deschizînd ușa.

Chiar dacă ar fi vrut să mai spună ceva, i-ar fi fost imposibil.

Bărbatul din prag era cel mai superb pe care îl văzuse vreodată. Dacă statura nu ar fi fost de ajuns pentru a-l face să atragă atenția, cu siguranță că părul negru ca abanosul și ochii de un albastru uluitor ar fi făcut-o.

El o privi la fel de atent și gura lui senzuală schiță un zîmbet amuzat cînd văzu în ce hal arăta. Știind că avea să facă tot felul de treburi prin casă în ziua aceea, ea nu se ostenise prea mult în privința părului de culoarea mierii, așa că doar îl strînsese într-un coc neglijent în creștetul capului și îl prinsese cu ace care stăteau în diverse unghiuri. Cîteva șuvițe, decolorate de soare, îi încadrau fața și i se lipeau umede de ceafă.

Chipul îi era îmbujorat din cauza efortului și căldurii dimineții de sfîrșit de vară. Pantalonii zdrențuiți extrem de scurți și decolorați erau însoțiți de o cămașă la fel de zdrențuită ale cărei mîneci fuseseră tăiate demult fie de Katherine, fie de Mary. îi înnodase poalele sub sîni. Era o cămașă foarte bună pentru vopsit, dar deloc potrivită pentru primirea unor oaspeți.

Primul ei impuls fu să irîntească repede ușa pentru a pune capăt stînjenelii, dar bărbatul o privi drept în ochii ei mari și verzi și spuse fără nici o inflexiune în glas:

-Sînt Jason Manning.

Cuvintele lui o izbiră ca o lovitură puternică în stomac și o lăsară fără puterea de a mai gîndi logic. Rămase stupefiată cîteva secunde, după care se sprijini de toc, eliberînd aerul pe care îl reținuse din clipa în care deschisese ușa și îl văzuse pe acel bărbat magnific careera fratele -lui Peter Manning.

Observînd că ea nu spune nimic și nici nu are de gînd să îi invite înăuntru, el zise ironic:

-Nu obișnuiesc să atac femeile,-domnișoară Adams. Și, deși miam petrecut aproape doi ani în Africa, sînt tot un om civilizat.

Ochii îi erau plini de vioiciune și lui Katherine îi displăcu imediat umorul lui. Avea să distrugă lumea pe care ea o construise cu greu pentru sine și pentru Allison și mai avea tupeul să stea acolo și să zîmbească!

-Pot să intru? întrebă el politicos și, îmbufnată, Katherine se dădu la o parte pentru a-l lăsa să treacă pragul. închise apoi ușa în urma lui, dar imediat se răzgîndi și o deschise din nou. Observîndu-i mișcarea, el zîmbi și mai mult. Gropițele aflate de fiecare parte a gurii erau singura asemănare cu Peter. Dinții păreau extrem de albi pe fața lui bronzată.

-Tot te temi să nu-ți fac vreun rău? o tachină el, după care, devenind serios, adăugă încet: Vă- zîndu-te în costumația asta, trebuie să recunosc că-i al naibii de tentant, dar în nici un caz n-aș profita de o doamnă mînjită cu vopsea pe față.

Katherine le aruncă o privire hainelor îngrozitoare de pe ea și observă șocată cît de lipită de sîni îi era cămașa umedă. Făcîndu-i baie lui Allison, se udase din cap pînă-n picioare, cum se întîmpla de obicei, dar uitase de acest lucru după ce o dusese la culcare.

„Oh, Doamne!" își spuse ea îngrozită. Riscă să își ridice privirea spre Jason Manning, dar el tocmai se apleca să ia o cîrpă udă pe care ea o folosise pentru a șterge vopseaua. Fascinată,ca 0 făptură hipnotizată, îl văzu apropiindu-se, de ea și apucîndu-i bărbia. îi dădu capul pe spate și începu să-i șteargă nasul cu grijă, fără nici un fel de emoție, dar Ka- therine descoperi că îi era greu să respire. Prezența lui era copleșitoare-și o sufoca. Degetele care îi țineau bărbia erau puternice, dar blînde. Pielea lui era foarte bronzată și așa ceva nu se obținea stînd la soare perioade scurte de timp, și cu ajutorul a tot felul de alifii.

Cutele fine care se răsfirau din colțurile ochilor constituiau un alt semn că își petrecuse cea mai mare parte din timp în aer liber.

Petrol? Parcă așa spusese Mary, nu? Nu își mai aducea aminte. De fapt, nu își mai putea aduce aminte nimic. Creierul se golise complet cînd venise lîngă ea și îi luase bărbia în mînă.

Ochii îi erau adumbriți de gene dese, scurte și negre și sprîncenele negre și arcuite păreau trasate cu pensula. Katherine îi venea pînă la piept și, ridicîndu-și privirea ușor, îi văzu gîtul puternic, în V-ul format de cămașa descheiată, zări cîteva fire de păr negru și cîrlionțat care, fără îndoială, îi acopereau pieptul larg.

Dumnezeule! Ce gînduri îi treceau prin minte?

Furioasă pe sine pentru că îi permisese un asemenea familiarism, ea îi dădu mîna la o parte și se depărtă.

-Ce dorești, domnule Manning?

El ridică din umeri și lăsă cîrpa să cadă pe ziarele de sub picioarele lui.

-O Coca-Cola ar fi foarte bună, spuse el zîmbind nevinovat.

-Nu la asta m-am referit și știi foarte bine, zise ea furioasă.

Purtarea lui prietenoasă era numai un truc pentru a-i alunga suspiciunuile și a o face să se relaxeze. Ei bine, se mai împotrivise avansurilor unui Manning. Cutremurîndu-se de dezgust, își aminti purtarea lui Peter față de ea. O să-i reziste și acestui Manning.

-Ce cauți aici? îl întrebă ea cu răceală.

El oftă și traversă încăperea pentru a se așeza pe canapea, ale cărei perne fuseseră reparate de ea, fapt de care era foarte mîndră.

-Cred că știi foarte bine de ce mă aflu aici, Katherine.

Cînd [și auzi numele rostit de el, inima îi tresări în piept. își spuneau deja pe nume? Un alt truc al lui pentru a o dezarma, fără îndoială.

O privi o clipă, după care se rezemă de spătar.

- Am venit să iau copilul fratelui meu.

Ea știuse că acela era motivul, dar, auzindu-l,o cuprinse groaza. Durerea din piept era aproape insuportabilă. Nu avea să se prăbușească în fața Sui. Nu putea face așa ceva! Păli vizibil și spuse încet, clătinînd din capi

-Nu.

Când îi văzu tulburarea, el se ridică și făcu cîțiva pași spre ea, dar Katherine se dădu înapoi și atunci el se opri. Trecîndu-și degetele prin părui care întotdeauna avea să fie oarecum rebei, el murmură o înjurătură.

Își mușcă buzele de cîteva ori și o privi printre gene. Stătea In fața ei, cu mîinile In șolduri, și acea poziție autoritară o făcu pe Katherine să se simtă și mai vulnerabilă în hainele ei ponosite și desculță. Se mișcă jenată de pe un picior pe altul, dar li susținu privirea cu est calm află în ea.

In cele din urmă, el spuse:

-Uite ce e". Știu că n-o să-i fie ușor nici unuia dintre noi, așa că, ce-ar fi dacă am încerca măcar să facem ca totul să fie cît mai puțin dureros cu putință? Chiar aș vrea o Coca-Cola dacă ai. Sau o cafea? Hai să discutăm despre problema noastră comună ca niște oameni maturi, Da?

-Eu n-am nici o problemă, domnule Mannirig.

-Jace,

-Poftim? întrebă ea, nedumerită momentan de întreruperea lui.

-Spune-mi Jace.

-Ah. Deci, cum spuneam, eu n-am nici o problemă. îl iubesc pe copilul surorii mele ca și cum ar fi al meu. Pe patul de moarte, Mary mi-a spus să am grijă de ea, s-o cresc și să n-o las în

preajma nici unui Manning. Am legănat-o, am îmbăiat-o, am

hrănit-o... ' '

-Tu ai hrănit-o? întrebă el și privirea i se fixă asupra sinilor ei, făcînd-o să roșească de jenă și de furie.

Și de ce sfîrcurile îi împungeau atît de tare cămașa? Încă de cînd o atinsese, fusese conștientă de acest lucru. Sutienul i se păruse inutil cînd se îmbrăcase de dimineață. Bărbatul aceia era periculos în alte privințe decît în a i-o lua pe Alli- son și ea era incapabilă să acționeze în vreun fel.

Jace continua să o privească avînd acel zîmbet amuzat și nesuferit.

-Nu fi obtuz, domnule Manning. Știi foarte bine că, în spital, nou născuților li se dau îot felul de formule de lapte praf în cazul în care mameîe nu pot sau nu vor să...

-Să-i alăpteze la sîn? întrebă el încet.

Katherine se uită pe fereastră și apoi își privi picioarele goale, numai să scape de ochii iui pătrunzători.

Da, murmură ea și se duse grăbită spre bucătărie.

Pretextul de a-i aduce ceva de băut avea să-i ascundă stînjeneala.

-Mă duc să-ți aduc ceva de băut.

Intră în bucătărie aproape în fugă și se prinse de dulap de parcă ar fi fost un loc de popas. Respirînd greu, își apăsă ambele mîini de tîmplele care îi zvîcneau și se întrebă în șoaptă:

-Ce se petrece cu mine?

Persoana aceea... bărbatul acela - și, Doamne, ce bărbat superb! - o zăpăcise complet. Tremura. Simțea furnicături în pulpe. Dăduse vina pe firele care atîrnau din pantalonii tăiați,, dar acum realiză că proveneau din interior. își lipi mîinile de sfîrcuri dorind ca acestea să se relaxeze din nou.

-Pot să te ajut?

Katherine tresări cînd îi auzi vocea atît de aproape în spatele ei.

-- P... poftim? Ah, nu. Ce voiai? O Coca-Cola?

-Da, ar fi foarte bună, spuse ei, după care o întrebă arătînd cu degetul mare peste umăr spre living. Cum îi spune culorii de pe pereți?

Ea se chinuia să destupe o sticlă de Coca- Cola pe care o găsise în frigider. De cînd o fi fost acolo? Dacă era răsuflată?

-Culoarea? Ah, se numește „terra cotta".

Puse un pahar pe dulap și se duse să scoată gheață din congelator. Tăvița de cuburi se lipise și fu cît pe-aci săși rupă o unghie încercînd să o desprindă.

-E frumoasă. Cum de ți-a venit ideea asta? Nu-i puțin cam neobișnuită?

Ea rîse fără să vrea.

-Ar fi trebuit să vezi mutra proprietăresei cînd i-am cerut permisiunea să zugrăvesc și i-am arătat culoarea pe care o voiam. A crezut că sînt nebună, dar, pînă la urmă, a fost de acord.

Sora mea, Mary...

Se întrerupse brusc, amintindu-și deodată cine era el și de ce se afla acolo.

El îi sesiză reținerea și o îndemnă cu blîndețe:

-Da? Sora ta, Mary...?

Katherine îi întoarse spatele și îi turnă Coca- Cola peste gheața din pahar.

-Mary era o artistă. Uneori ne distram pro- iectînd camere și zugrăvindu-le în culori neobișnuite. într-o seară a făcut o cameră cu pereții portocali și, spre surpriza noastră, ne-a plăcut. De atunci am tot vrut să zugrăvesc o cameră în culoarea asta. îi întinse paharul de Coca-Cola și el îi mulțumi din cap, după

care se dădu la o parte lăsînd-o să se ducă înapoi în living.

-Cine o să care lemnele de foc în sus pe scări? o întrebă el cu totul ieșit din context.

Capacitatea lui de percepție și spiritul de observație acut erau neobișnuite și supărătoare.

-Happy, proprietăreasa mea, m-a întrebat același lucru. Dar îmi plac șemineurile și n-aș fi vrut ca acesta să nu fie folosit. Un fost chiriaș l-a zidit, dar eu l-am redeschis. Bănuiesc că o să aduc cîte un butuc odată.

Ea păși pe lîngă ziare și pe tîngă dulapul ale cărui sertare le scosese pentru a-i vopsi mai ușor. Probabil că el o credea îngrozitor de dezordonată. Dar de ce avea importanță părerea lui?

-Te rog să scuzi dezordinea, dar trebuia să fac treaba asta în ziua mea liberă și înăuntru, ca să fiu mai aproape de copil.

li venea să-și muște limba. De ce trebuise să amintească de Alison? într-un fel spera ca el să uite de scopul vizitei și să plece. Voia, oare, ca e! să plece? Da! își spuse ea, dar nu era convinsă.

El își bău paharul și îl puse pe măsuța de cafea, așezîndu-l cu grijă pe un cartonaș. Oare nu făcea nici o greșeală niciodată? . Din coșul de fructe iuă o portocală pe care o mirosi apreciativ. Apoi o puse la loc și luă un măr de un verde aprins pe care îl analiză în același mod.

Katherine îl privi cu prudență cum traversează încăperea și se oprește în fața ferestrei largi, admirînd curtea umbrită de copaci. Storurile albe fuseseră ridicate pentru a-i oferi lui Katherine posibilitatea de a vedea verdeața care îi plăcea atît de mult. El își strecură mîinile cu palmeîe spre exterior în buzunarele de la spate ale blugilor strimți.

Mușchii umerilor și ai spatelui se mișcară sub cămașa ecosez din bumbac ale cărei mîneci erau suflecate pînă la coate. Ea nu mai privise niciodată un bărbat cu atîta atenție. Dar nici nu mai văzuse picioare atît de lungi, de puternice și...

-Frumoși copaci, observă el.

Nu era nevoie de nici un comentariu, așa că ea nu spuse nimic.

Trecură cîteva clipe de liniște pînă cînd el o întrebă încet:

Acum pot să văd fetița?

-Doarme, încercă ea, dar el nu se lăsă.

-Promit să nu o trezesc.

Ea ar fi vrut să-1 refuze, dar ar fi fost inutil. Dacă el dorea să vadă fetița, ea nu îi putea împiedica. Oftă resemnată și îi arătă camera unde Allison dormea liniștită, neștiind nimic de neînțelegerile pe care existența ei le crease între acei doi oameni.

Trupul masiv al lui Jace păru să umple încăperea cînd se aplecă deasupra pătuțului, dînd ușor pledul la o parte.

Allison era în poziția în care dormea de obicei: pe burtică, cu căpșorul întors pe o parte, cu genunchii strînși și cu fundulețul în aer.

Katherine urmări cu atenție reacția lui Jace care se uita la bebelușul a cărui respirație ușoară era singurul sunet din încăpere. întinse o mînă rnare și bronzată și îi mîngîie obrazul trandafiriu cu degetul arătător.

-Bună, Allison, șopti el.

Katherine, care rămăsese uluită văzînd contrastul dintre mîna lui și căpșorul lui Allison, îl privi repede.

-De unde știi cum o cheamă? îl întrebă ea.

Avusese grijă să nu-i pomenească numele în fața lui, crezînd că, dacă fetița nu avea o identitate pentru el, avea să o dorească mai puțin.

-Mi-au spus asistentele de la spital. De acolo mi-am început căutările. Și-o aminteau foarte bine pe Allison. împrejurările în care s-a născut și...

Se opri și se uită la Katherine. Oare zărea durere în ochii lui?

-Oricum, își aminteau de ea. Și de tine.

-De mine?

-Ah, da, mi-au spus de nu știu cîte ori cît de blîndă și de atentă erai. Ca să nu mai spun cît de frumoasă.

Vocea lui era o șoaptă răgușită și Katherine îi ocoli privirea care o fixa de la o distanță mult prea mică. îi simțea răsuflarea fierbinte pe obraz.

Mîinile îi tremurau cînd o înveli din nou pe Allison. El îi atinse umărul ca pentru a o întoarce cu fața, dar ea se feri.

-Nu, strigă ea și, cînd Allison tresări la auzul vocii ridicate, continuă în șoaptă: Cum îndrăznești să vii în casa mea și să te porți frumos, prietenos... și cu afecțiune? înțelege, domnule Man- ning. Nimeni n-o să mi-o ia pe Allison. Cu atît mai puțin cineva cu numele Manning. Nu vreau să am de-a face cu nimeni din această familie. Nici eu, nici Allison n-o să vă cerem nimic. Trase adînc aer în piept. 

-Fratele dumitale mi-a ucis sora!

Cuvintele acelea atîrnau grele între ei. Pentru o clipă rămaseră încremeniți în timp, adversari care se măsurau, fiecare cîntărind forța celuilalt.

Atmosfera era încărcată de emoție și încordare. Mai tîrziu, stînd singură și ănalizînd momentul respectiv, Katheririe jură că nu se aplecase spre el și că mișcarea care îi unise fusese numai din partea lui. Nu își amintea decît. că fusese învăluită de .căldura lui puternică. Buzele care le zdrobeau pe ale ei provocau durere și ea îi răspunse cu aceeași furie. își încleșta mîinile pe spatele lui, în timp ce era strînsă de niște brațe de oțel.

Katkerine nu putu să își dea seama în ce punct se schimbase acel sărut, dar, dintr-un anume motiv, ea nu mai voia să pedepsească, ci să. placă. Deschise gura în fața limbii lui lacome și, sesizîndu-i acordul, sărutul lui se transformă într-o explorare dulce. Se sorbeau de parcă nu reușeau să-și stingă o sete pîrjolitoare. Apoi gurile li se contopiră din nou.

-Iu-huu, Katherine. Am văzui o mașină foarte ciudată afară. Miam făcut griji și m-am gîndit să vin să văd...

Trupul imens al lui Happy Cooper umplu cadrul ușii dormitorului lui Allison și rămase încremenită cînd îi văzu pe amîndoi lingă pătuf.

Cînd îi auziră vocea, ei se despărțiră, uluiți de ceea ce se petrecuse între ei. Kaîherine avea impresia că tot sîngeie i se concentrase în lobii urechilor și tot trupul îi radia căldură ca un cuptor. Pieptul îi tresălta datorită efortului de a-și umple plămînii cu aer.

-Katherine? întrebă femeia cu grijă și cu un glas tremurător.

Cînd văzu că nici ea, nici frumosul necunoscut nu răspunseră, începu să dea înapoi și apoi o rupse la fugă spre telefonul din living.

Katherine se trezi brusc din stupoare.

-Happy, strigă ea ducîndu-se după proprie- tăreasă și apucîndo de braț. E... e în regulă. Nu s-a întîmplat nimic. Doar rie-ai luat prin surprindere, atîta tot.

-M-ai speriat de moarte! zise Happy. Nu sînt obișnuită să văd bărbați la tine, Katherine, adăugă ea și începu să rîdă făcîrid să i se miște pieptul și burta.

Pe chipul ei rotund apăru un zîmbet sincer cînd îi întinse mîna lui Jace.

-Eu sînt Happy Cooper, prietena și proprie- tăreasa lui Katherine. Ce mai face îngerașul meu? întrebă ea apoi arătînd spre micuța Allison, care dormea. Nu-i așa că e cel mai dulce copil pe care l-ați văzut vreodată? O iubesc ca și cum ar fi a mea.

Jace îi strînse mîna și o privi uimit, copleșit de dimensiunea și franchețea ei.

-Katherine, prezintă-mi-l pe acest bărbat, splendid pînă nu leșin. Parcă-i o stea de cinema! Cine e?

Happy nu dădea niciodată dovadă de prudență sau tact.

Spunea orice gîndea.

Katherine căută cea mai plauzibilă minciună și îngăimă:

-E... e cumnatul meu. Da. Fratele răposatului meu soț și unchiul lui Allison. îl privi pe Jace peste părul grizonat al lui Happy, sperînd ca el să nu o dea de gol. îi plăcuse acel apartament de cînd îl văzuse și dorise neapărat să-l închirieze, dar faptul că Happy ezita să închirieze unei tinere 'necăsătorite și cu un copil, o făcuse pe Katherine să inventeze uri soț care murise. Aproape nimeni nu putea să-i refuze ceva unei văduve tinere și neajutorate.

-Ce plăcere, domnule Adams, spuse Happy entuziasmată. Katherine trebuie să se simtă grozav că o vizitează cineva din familie.

-Numele meu nu e Adams, doamnă Cooper, ci Jason Manning. Jace.

Happy rămase uimită.

-Cum de n-ai același nume cu fratele dumitale?

Katherine își ținu răsuflarea și închise ochii. Jace avea să-i dea în vileag minciuna și ea avea să-și piardă cea mai bună prietenă.

-Ăăă... eram frați vitegi. Aveam tați diferiți, minți ei cu ușurință.

Oare așa făcea mereu?

-Ah, înțeleg, bineînțeles, spuse Happy, bă- tîndu-l ușor pe mînă. A fost cumplit să moară tocmai acolo. In Africa, nu?

Jace își ridică o sprinceană a nedumerire și ironie, iar Katherine roși. Ea nu se gîndise deloc îa făptui că eî fusese în Africa, ci era doar cel mâi îndepărtat loc care îi venise în minte.cînd îi povestise lui Happy despre prăbușirea unui avion în care se aflase un soț inexistent.

-Da, în Africa, spuse jace. Și a fost, într-adevăr, cumplit Păcat că nu poate să fie cu noi astăzi.

Chipul și vocea lui erau grave, dar ochii albaștri îi erau plini de umor cînd se uită la Katherine peste capul lui Happy, care își ștergea ochii cu o batistă dantelată.

-Biata Katherine, oftă ea întorcîridu-se din nou spre tînăra femeie. în locul expresiei de tristețe apăru imediat una de bucurie și

exclamă: -Dar acum, că Jace e aici, n-o să mai fii nevoită să mergi singură la dans. Nu-i un noroc extraordinar?

Îl apucă pe Jace de mînă și îl trase spre Katherine. în ciuda staturii Iul, forța lui Happy îl făcu să se ciocnească de Katherine pe care o prinse repede pe după mijloc ca să nu cadă. Se priviră intens. Nu uitaseră de sărutul din urmă cu cîteva clipe. Nici unul din ei nu îl luase în glumă

-Îmi făceam griji că trebuie să se ducă neînsoțită la dans, dar iată că, dintr-o dată, apare din senin un cumnat superb, continuă Happy încîntată, ignorînd semnalele tacite ale lui Katherine.

-Dans? întrebă Jace. Oare avea un radar în cap?

-Da. Banchetul facultății se dă în seara asta. Katherine a muncit atît de mult la pregătiri. A fost invitată datorită slujbei și trebuia să se ducă singură. Acum tu poți să o însoțești. Ai un smoching? Eh, n-are importanță. E bun și un costum negru.

-Happy, nu înțelegi. Domnul... ăăă... Jace nu stă. Doar a trecut pe aici...

-Bineînțeles că stau, Katherine. Crezi că te-aș lăsa fără însoțitor în seara asta? N-am apucat să-ți spun că firma petroliferă pentru care lucrez forează în zona asta. O să stau pe aici multă vreme.

Katherine rămase cu gura căscată, dar Happy bătu din palme bucuroasă.

-Ah, drace, nici nu-ți închipui ce încîntată sînt. Nu sînt de părere că o tînără ar trebui să fie lăsată singură. Katherine o să fie fericită să te aibă aici.