Tornada

TORNADA de SANDRA BROWN

CAPITOLUL 1

Myron,mă asculți?Carl Herbold se uită furios la camaradul lui de pușcărie, clătină nerăbdător din cap și bombăni: Idiotule,idiotule.Insensibil la insultă, Myron Hutts continuă să zâmbească absent.

-Nu mai rânji,Myron,ai înțeles? Chestia la care mă refer este serioasă.Ți-a intrat ceva în grămada aia de rumeguș pe care o porți pe umeri? Ai auzit vreun cuvânt din ce-am spus până acum?Myron clefăi bucata de ciocolată mușcată din batonul pe care îl ținea în mână.

-Evident,Carl,te-am auzit.Doar mi-ai zis să ciulesc urechile.

-Bine.Carl se mai relaxa puțin,deși nu era convins că mintea lui Myron va reuși să înregistreze măcar o parte din tot ce-i spusese.Myron nu era ceea ce se numește un cerebral.Poseda în schimb o forță fizică deosebită și era dornic să le facă altora pe plac; înapoierea lui mintală reprezenta însă un rise pentru planurile lui Carl,bine puse la punct.Un complice limitat precum Myron putea constitui un dezavantaj.Pe de altă parte însă,Carl avea nevoie de Myron Hutts.

Îi trebuia un om fară scrupule,care să nu gândească,ci să facă ceea ce i se cerea, exact atunci când i se spunea,fară întrebări și rezerve.Din acest punct de vedere Myron putea fi considerat alegerea perfectă.El prezenta un mare avantaj: îi lipsea conștiința.Conștiința este un „dialog intern”.Ce afirmație interesantă,nu? Carl o culesese dintr-un articol care apăruse într-o revistă,o memorase,apoi o scosese la lumină folosind-o în fața comisiei care aproba eliberările condiționate,când apăruse în fața ei pentru a i se analiza comportamentul.Atunci se dezlănțuise într-o perorație care durase cinci minute,despre nenumăratele dialoguri interioare,privitoare la delictele lui trecute și la dezastrul în care transformase nu numai viața proprie,ci și viețile altora.Aceste dialoguri îi relevaseră greșelile făcute și-1 îndrumaseră spre tărâmul luminos al autodescoperirii și responsabilității.Se dovedise plin de căință,dornic să-și ceară scuze pentru tot ce făcuse.Membrii comisiei nu fuseseră impresionați de cuvintele lui bombastice.Consideraseră discursul lui un șir întreg de prostii,motiv pentru care îi respinseseră cererea de eliberare condiționată.

Dacă accepta conștiința ca un dialog intern,atunci,în mintea celui care avea conștiință trebuiau să existe idei abstracte și concepte,pe care Myron,fiind prea prost,nu le putea înțelege.De fapt,pe Carl nu-1 interesa dacă Myron avea conștiință sau nu.Important era ca acesta să acționeze sub impulsul momentului. Lucru pe care îl și făcea.De aceea îl alesese Carl.Dacă evenimentele căpătau o turnură urâtă,Myron nu se va revolta împotriva lui din cauza scrupulelor.

Apropo de lucrurile urâte,Myron era extrem de urât.Pielea îi era aproape complet depigmentată.În schimb,buzele mari erau nenatural de roșii.În contrast cu ele,irisurile îi erau decolorate.Pe deasupra,genele și sprâncenele palide și răzlețe îi făceau ochii să pară și mai goi.Părul rar,aproape alb,dar aspru,îi strălucea pe cap ca niște sârme încâlcite.

În clipa aceea,când nugaua pe jumătate mestecată,din mijlocul batonului de ciocolată,i se prelingea pe marginile buzelor cărnoase,Myron era mai neatrăgător ca oricând.Când își scoase limba pentru a șterge saliva scursă din gură,Carl se uită în altă direcție.Mulți s-ar fi putut întreba de ce era prieten cu Myron,diferențele dintre ei fiind izbitoare.Carl era înalt,brunet,arătos.Când avea chef,lucra cu halterele,iar la flotări nu renunța niciodată,facându-le cu conștiinciozitate în celula lui,pentru a se păstra în formă.Zâmbetul lui era ucigător,și amintea de cel a lui Warren Beatty.Cel puțin,așa i se spusese.Din punctul lui de vedere,arăta mai bine decât Beatty,pe care îl considerase întotdeauna un fel de copil nedezvoltat.În schimb,Beatty avea o soție foarte frumoasă.Da,doamna Beatty era,cu adevărat,o bucățică pe cinste.

În ce privește inteligența,Carl îi era net superior lui Myron Hutts.Cantitatea de materie cenușie care îi lipsea lui Myron se regăsea la Carl.El era un excepțional creator de planuri.Ideile strălucite păreau că-i vin în minte ușor,de la sine.De asemenea,avea talentul de a prelua de la alții câte o idee aruncată întâmplător,pe care o prelucra până când aceasta se transforma într-un plan magnific.

Dacă ar fi lucrat în armată,ar fi ajuns general.Dar chiar și militarii cu grad superior aveau nevoie de soldați care să le pună în aplicare strategiile.De aici,necesitatea prezenței lui Myron.Carl și-ar fi putut alege orice alt om din anturaj.Majoritatea camarazilor se temeau de Myron,chiar și criminalii înrăiți. To i se țineau la distan ă de el.Pe de altă parte,calitățile de lider ale lui Carl îiț ț făceau pe oameni să se simtă atrași de el ca de un magnet.Dată fiind „vechimea” în închisoare,el avea multă influență asupra deținuților.Ca atare,și-ar fi putut alege orice alt partener,mai inteligent și mai rău,pentru că Myron,în ciuda înclinării lui spre violență,avea un suflet bun.Carl nu avea nevoie de un om mai inteligent care i-ar fi putut provoca neplăceri,și nici unul obraznic,cu care să ajungă la divergențe de opinii.Lipsa de armonie ducea la enervare,iar enervarea la dezastru,în cazul de față,la recapturarea lui.Pentru planul de evadare pe care îl concepuse,nu dorea decât o pereche de ochi și de urechi,de cineva care să poată apăsa pe trăgaci în caz de nevoie,fară să-i fie teamă.Ori Myron Hutts corespundea acestei necesități.Nu-i trebuia nici un fel de alte însușiri.Carl avea suficiente talente,pentru amândoi.

În afară de asta,avea să se aleagă cu destule obrăznicii din partea lui Cecil.Cecil gândea prea mult.Analiza și reanaliza orice prostie.Punând în balanță toate avantajele și dezavantajele,rata ocaziile favorabile.Cecil nu sesiza esențialul.Dar Carl nu voia să se gândească acum la fratele lui mai mare.O va face mai târziu,când va rămâne singur.Sprijinindu-se cu spatele de gardul din plasă al terenului de sport,își lăsă privirile să hoinărească în jur.Vigilența era a doua lui calitate.Cei douăzeci de ani de pușcărie îl învățaseră să fie permanent în alertă, pentru a sesiza primul semn de ostilitate din partea oricărui dușman,declarat sau nedeclarat.Avea foarte multă influență și se bucura de un cerc mare de prieteni,deși nu era agreat chiar de toată lumea.Pe partea opusă a terenului,un grup de negri își omorau timpul ridicând greutăți.Ei își încordau mușchii brațelor bine unse cu ulei,aruncându-i lui Carl priviri pline de ură care se datora doar faptului că acesta nu făcea parte din banda lor.Afară,bandele duceau lupte stradale și organizau vendete.Mai mare râsul.Până când nu ajungeai aici,între zidurile închisorii,habar n-aveai de existența lor.Înăuntru societatea era cea mai demarcată,cea mai segregată din lume.Carl avusese diferende de opinii cu deținuții negri,care se soldaseră cu insulte reciproce,bătăi și,implicit,cu măsuri disciplinare din partea gardienilor.Astăzi,ca și în viitorul apropiat,el nu avea de gând să declanșeze nici o dispută.Mai exact,va fi un deținut exemplar până în ziua în care va putea pleca împreună cu Myron la muncă,cu echipa care se ocupa de amenajarea unui drum.Această activitate făcea parte dintr-un program proaspăt introdus,de reformare a închisorii; „pensionarii” trebuiau să se obișnuiască cu ideea că se pot reintegra în societate.În ce-1 privea,Carl nu dădea doi bani pe implicațiile acestui program.Îl interesau doar consecințele directe pe care acesta le avea asupra lui.Când îi va veni rândul să muncească afară,dincolo de zidurile închisorii,se va grăbi să ajungă primul în autobuz.

Deocamdată,încerca să iasă cât mai puțin în evidență,nefăcând nici un gest care să atragă atenția „presărilor” asupra lui.Nu încălca regulamentul,nu se bătea,nici măcar nu se purta urât.Dacă auzea vreo insultă bombănită pe sub mustață,o ignora.Dacă nu-i convenea ceva,se prefăcea că nu vede.În urmă cu câteva seri înainte fusese nevoit să stea cu mâinile în sân și să-l privească pe Myron cum îl satisface sexual pe un alt tip.Respectivul deținut,un ticălos alb condamnat pe viață pentru că își ucisese soția cu doi ani în urmă,îl plătise pe Myron pentru a-1 satisface; Myron,acceptând banii,fusese nevoit să-1 „servească” cu un sex oral. Se întâmpla frecvent ca deținuții mai agresivi să profite de incapacitatea mintală a lui Myron.De obicei,Carl intervenea.De data aceea,aflându-se prea aproape de momentul evadării,considerase că nu merită să riște o confruntare.

Oricum,Myron nu fusese prea deranjat de cererea celuilalt deținut.În schimbul serviciului făcut,primise un șoricel viu,pe care ulterior îl spintecase cu unghia lungă de la degetul mic.

-Myron,ține minte ce-ți spun,îi zise Carl,conștient că pauza era pe sfârșite și că pe parcursul zilei nu vor avea prea multe ocazii să rămână singuri.Când ne vine rândul să muncim la drum,să nu te arăți prea entuziasmat.

-Bine,spuse Myron,după care își concentra întreaga atenție la degetul mare al mâinii,a cărui unghie înconjurată de pielițe groase,pe jumătate desprinse, sângera.

-Poate că ar fi chiar bine să lăsăm impresia că suntem nemulțumiți că am fost selectați în echipă.Crezi că ai să reușești? Să pari supărat,adică.

-Sigur,Carl.Myron își rodea pielițele rupte cu pofta cu care mâncase batonul de ciocolată PayDay.

-Știi,dacă vor crede că suntem nerăbdători să plecăm,atunci...

Carl nu observă pumnul care se îndreptă spre ei.Lovitura îl doborî de pe locul de la peluză pe care îl ocupase până atunci.În secunda aceea privi fălcile înguste ale lui Myron și rânjetul schițat de buzele lui mânjite de ciocolată; în clipa următoare se trezise zăcând într-o rână în praf,cu urechile țiuind,ochii încețoșați și stomacul transformat,parcă,într-un bolovan.Brusc,uită complet de hotărârea pe care o luase,de a nu provoca și de a nu întreține nici un conflict.Instinctul de supraviețuire ieși la iveală.Rostogolindu-se pe spate,îl lovi pe agresor între picioare,cu vârful pantofului.Halterofilul de culoare,care se baza în mod evident numai pe mușchii săi,nu anticipase contraatacul.Urlând,acesta căzu în genunchi și își duse mâinile la testicule.Ceilalți negri trecură la represalii,tăbărând asupra lui Carl cu pumnii.Gardienii veniră în fugă,agitându-și bastoanele.Restul deținuților se împărți în două tabere,unii încercând să oprească bătaia,alții s-o susțină,în funcție de simpatii.Cu toate acestea,lupta fu rapid reprimată.Când se restabili ordinea și se evaluară pagubele,se constată că acestea erau minime.Doar doi deținuți fură trimiși la infirmerie din cauza rănilor.Unul dintre ei era Carl Herbold.

cartea o descarcati de aici....