Texas Sage

Texas Sage de Sandra Brown

uzele ei dulci și ademenitoare le atinseră pe ale lui, apoi suspină și șopti:

- Un Crăciun fericit!

- Și eu îți doresc un Crăciun fericit, Sage. Zîmbind, își încrucișă brațele pe după gîtul lui și își lipi din nou buzele de gura lui, punînd mai multă pasiune în sărutul lor... sau încercînd să o facă.

- Travis!

- Ce?

- Sărută-mă.

- Asta fac.

- Adică, sărută-mă cu adevărat, spuse ea și murmură erotic: Să știi că ai voie să mă săruți pătimaș, chiar dacă e Crăciunul.

- Sage, te rog. Tînărul privi nervos spre ferestre. În casă, petrecerea era în toi. S-ar putea să ne vadă cineva.

Ea își desprinse brațele de pe gîtul lui și pufni supărată:

- Pentru Dumnezeu, Travis, ești afurisit de corect. Nu ne vede nimeni. Și chiar dacă ne-ar vedea, cui îi pasă că stăm aici și ne îmbrățișăm?

- Mamei. Îți place brățara?

Distrăgîndu-i-se pe moment atenția, ea răspunse:

- Firește că-mi place brățara. Cărei femei nu i-ar plăcea? E minunată. Ridicîndu-și brațul, scutură cercul din aur masiv de la încheietura mîinii. Mă bucur că m-ai lăsat să-mi deschid cadoul în seara asta și nu în ziua de Crăciun.

- M-am gîndit că așa te poți bucura de ea pe toată perioada sărbătorilor.

- Foarte drăguț din partea ta. Mulțumesc.

- Totuși, încă simt că ești dezamăgită.

Sage Tyler îl privi printre genele ei dese și îi mărturisi în șoaptă:

- M-am gîndit că-mi vei da inelul de logodnă de Crăciun. Și, înainte ca el să poată spune ceva, ea se grăbi să adauge: Dar asta nu înseamnă că trebuie neapărat să-mi oferi un inel. Cine știe? S-ar putea să nici nu-mi doresc un tradițional inel de logodnă.

- Probabil nu voi respecta convențiile și-mi voi alege ceva cu totul original. Să zicem, o piatră colorată în loc de diamant.

Travis privi în jos spre pantalonii ei albi de piele. Puloverul era destul de potrivit - din lînă albă de angora cu o mulțime de ținte lucioase și pietre scînteietoare presărate cu gust pe umeri și în față. Totuși pantalonii erau teribil de extravaganți. Zîmbi strîmb.

- Nimeni nu te-a acuzat vreodată că ai fi convențională, Sage.

- Slavă Domnului. Cu o mișcare a capului făcu să-i alunece pe umeri părul bogat, un blond închis. Am crezut că mama ta va leșina cînd m-a văzut coborînd în pantalonii ăștia și alăturîndu-mă celorlalți oaspeți.

- Păi, ea cred că asociază hainele de piele cu îngerii diavolului și starurile rock.

- Hm! Poate ar fi trebuii să mă îmbrac într-o rochiță de tafta în culori pastel.

El se încruntă, dezaprobîndu-i sarcasmul:

- Mama e mama. Ea și prietenele ei se aseamănă, mai mult sau mai puțin. Au aceleași gusturi. Se duc în aceleași locuri, se îmbracă aproape la fel. E obișnuită cu anumite lucruri.

- Dacă urmează să-i devin noră, ar fi bine să se obișnuiască și cu mine. Sper că nu se așteaptă să port fuste lungi și bluze respectabile, atunci cînd voi deveni soția ta. În ziua în care ne vom căsători, nu-mi voi schimba decît numele de familie. Și, fiindcă veni vorba, adăugă ea într-un moment de inspirație, Valentine's Day, ar fi o zi romantică să ne logodim oficial. Chiar mai frumoasă decît Crăciunul.

Sage îl tîrîse afară pe Travis pe veranda lungă, albă, a casei familiei Belcher, pentru a respira puțin aer proaspăt. Clădirea din cărămidă roșie în stil georgian era decorată cu beculețe strălucitoare de Crăciun. În sufrageria din spatele lor, un imens pom de Crăciun, împodobit de un decorator care prefera dantela, perlele și fluturii, atrăgea atenția de la una din ferestrele mari care dădeau spre verandă.

Trei brebenei fuseseră transferați temporar pe pajiștea din fața casei și împodobiți special pentru trecătorii care veneau din toate părțile ținutului pentru a admira aranjamentele de Crăciun, pregătite în fiecare an cu mare grijă de acești bogați locuitori din Houston. Un șir lung de mașini, una în spatele celeilalte, se tîrau pe stradă, cu farurile estompate de ceață.

Deși temperatura nu era prea scăzută, Travis își ridică gulerul de la costumul negru și își vîrî mîinile în buzunarele pantalonilor. Atitudinea lui pioasă reușea întotdeauna să o enerveze pe Sage, care credea că îl face să arate ca un puști de bani gata bosumflat. Și, de obicei, însemna că are ceva pe suflet de care îi era groază să discute.

- Adevărul este, Sage, că mă întreb' dacă nu e prea devreme să ne anunțăm logodna.

Afirmația lui o luă prin surprindere, însă imediat îi captă întreaga atenție.

- Ce vrei să spui?

Travis își drese glasul.

- Ei bine, după semestrul de primăvară, mai am încă un an de practică la interne. Și, după aceea, trebuie să trec de toate cursurile de specializare în dermatologie,

- Știu exact ce anume trebuie să faci, înainte de a putea să-ți deschizi un cabinet. Totul va fi în regulă. Acum, că mi-am luat diploma, voi găsi o slujbă.

- Nu mă gîndesc la bani. Părinții mă vor sprijini pînă îmi aranjez propriul cabinet.

- Atunci, de ce-ți mai faci probleme? Bucură-te. E Crăciunul!

Travis privi spre șirul de mașini care se tîrau prin fața casei.

- Sage, nu cred că înțelegi ce anume vreau să-ți spun.

Ei îi îngheță zîmbetul pe buze.

- Se pare că nu, dar trebuie să fie ceva îngrozitor. Arăți de parcă ai de gînd să verși tot ce-ai mîncat. Nu te mai chinui atît și nu mă mai ține sub tensiune. Dacă ai ceva de spus, spune-o.

El se scărpină în cap, tuși în pumn, își schimbă greutatea de pe un picior pe altul.

- M-am gîndit foarte mult la asta în ultimul timp și...

- Și?

- Și nu cred... nu că nu ai fi..., Sage, doar că nu sîntem...

- Nu sîntem, ce?

El se chinui să vorbească, deschizînd și închizînd gura de mai multe ori, înainte să spună:

- Potriviți. Nu sîntem potriviți unul cu celălalt.

Acum, că-i spusese, umerii i se relaxară. Răsuflă

adînc. Era evident că se eliberase de o înspăimîntătoare povară.

împietrită, Sage se holba la el. Nu putea să-și creadă urechilor. Era împreună cu Travis de mai mult de un an. Era de la sine înțeles că se vor căsători, după ce ea își va obține diploma. Semestrul era pe sfîrșite, iar ea se așteptase la un inel de logodnă și la anunțarea oficială a iminentei lor căsătorii, în timpul acestei vacanțe de sărbători. Era ridicol să se gîndească că el dorea să scape de ea. De Sage Tyler! Probabil că înțelesese greșit.

- Doar nu vrei să spui că rupi logodna?

Travis își drese din nou glasul.

- Cred că ar trebui să ne gîndim mai bine.

- Nu mai bate cîmpii, Travis, spuse ea, sfidătoare. Dacă vrei să scapi de mine, măcar ai curajul și spune-mi-o în față.

- Nu vreau să scap de tine. Mai exact, mama crede...

- Oh, „mama crede”,.. Mama crede că nu sînt destul de bună pentru băiețașul ei.

- Nu-mi atribui cuvinte pe care nu le-am spus.

- Atunci, dă-i drumul, exprimă-te.

- Mama crede, și eu sînt de acord cu ea, că ești, cum să zic, prea zgomotoasă pentru mine.

- Zgomotoasă?

- Țipătoare.

- Țipătoare?

- Plină de temperament.

- Pentru că port pantaloni de piele?

- Sage, fii rezonabilă, protestă el.

- N-am chef. Sînt furioasă.

- Nu ai nici un motiv.

- Nici un motiv?

- Dacă te gîndești bine, eu niciodată nu ți-am cerut să te căsătorești cu mine. Nu-i așa? întrebă el, nesigur.

- Ba da, strigă ea. Discutam tot timpul despre asta. Familia mea...

- Va fi încîntată dacă nu te vei mărita cu mine, o întrerupse el. Frații tăi mă consideră un dobitoc. Mama ta mă suportă doar pentru că e drăguță cu toată lumea. Șeriful acela care e mereu prin preajmă își drege afectat glasul și clatină din cap dezaprobator de fiecare dată, cînd dă cu ochii de mine.

- Îți imaginezi toate astea, afirmă ea cu tărie, deși știa că are dreptate.

- Ei bine, fie că-mi imaginez sau nu, continuă el impacientat, cred că avem nevoie de puțin timp, departe unul de altul.

Furia ei făcu loc durerii.

- Credeam că mă iubești.

- Te iubesc.

- Atunci, ce rost are discuția asta? Și eu te iubesc.

Travis arăta sincer dezamăgit.

- Te iubesc, Sage. Ești frumoasă și sexy. Ești cea mai imprevizibilă, cea mai fascinantă femeie pe care am cunoscut-o vreodată. Mă faci să-mi pierd mințile.

- Ești plină de viață. Îți place să dai ordine și să-i faci pe ceilalți să se supună voinței tale.

- Vorbești de parcă aș fi comandant de pluton.

- Nu asta îmi e intenția. Ai o poftă de viață care mă depășește. Ești spontană și impetuoasă. Eu sînt metodic și ordonat. Tu îi preferi pe liberali. Eu pe conservatori. Tu crezi din toată inima într-un Dumnezeu al tău. Eu mă îndoiesc de existența lui. Luînd totul în considerare, diferențele dintre noi sînt mult prea mari.

- Contrariile se atrag.

- Încep să cred că nu.

- Toate astea sînt niște prostii, Travis. Încerci să-ți liniștești conștiința, nu-i așa? îmi înșiri motivele tale. Dacă tot ai de gînd să-mi dai papucii, măcar fă-o cît mai demn și nu mai fi așa mieros.

- Nu mă face să-mi fie și mai greu decît îmi este deja, se plînse el.

Lui îi era greu? Sage strînse pumnii, de „parcă se pregătea să-i tragă o mamă de bătaie.

- Nu mă mai iubești. De fapt, despre asta e vorba, nu-i așa?

- Nu. Tot ce ți-am spus pînă acum este adevărat. Te iubesc, Sage. Dar, fir-ar să fie, îmi cere atît de multă energie să țin pasul cu tine. Rîse silit. Ești ca un cățeluș care are chef de joacă. Ai o nevoie permanentă de atenție și afecțiune.

- N-am băgat de seamă să te fi plîns pînă acum de natura mea afectuoasă, spuse ea, rece. De fapt, ai cerut chiar mai mult de nenumărate ori.

Travis avu buna-cuviință să arate rușinat.

- Merit pe deplin să-mi vorbești așa. Sage, continuă el descurajat, adevărul e că mi-am pierdut vitalitatea. M-ai secat. Nu pot să țin pasul cu tine și să mă ocup și de studiile mele, așa cum ar trebui. Cred că ar fi bine să ne luăm o pauză și să reanalizăm situația, înainte să ne repezim să ne căsătorim.

O atinse pentru prima oară, punîndu-și ușor mîinile pe umerii ei.

- După ce vei avea timp să te gîndești, sînt convins că vei fi de acord cu mine. Eu nu sînt potrivit pentru tine, cum nici tu nu ești potrivită pentru mine. Poate crezi că mă iubești, dar eu sînt de părere că doar te-ai autoconvins de asta.

Ea își eliberă umerii.

- Să nu începi să gîndești în locul meu, Travis,

Nu poate fi decît un vis urît, un coșmar, își zise ea. În curînd, se va trezi, îl va suna pe Travis și îi va povesti despre visul ei bizar și îl va preveni să nu devină niciodată realitate.

Deși totul era prea real pentru a fi doar un vis. Podoabele sărbătorilor străluceau peste tot, în jurul ei. Simțea mirosul crengilor de brebenel și din casă se auzeau colinde. O ustura înțepătura lacrimilor. Umilința avea un gust coclit. Întotdeauna ea fusese cea care întrerupsese legăturile cu admiratorii ei. Dacă o despărțire era inevitabilă, ea era cea care o declanșa.

Travis, chiar dacă temperat și ambițios, fusese nebun după ea. Nu-i venea să creadă că-și dorea să se despartă de ea. Păi, doar cu cîteva luni în urmă, se rugase de ea să se mute în apartamentul lui, ceea ce ea refuzase. După ce a rămas îmbufnat cîteva zile, a pretins că o iubește și mai mult pentru caracterul ei puternic.

Rar se certau își avea momentele lui enervante, cînd se încăpățîna și refuza să cedeze. Ca și acum'. Totuși, dacă era strîns cu ușa, de obicei ceda în fața voinței ei.

- Sinceră să fiu, Travis, nu prea cred în amînări. Ori mă iubești și vrei să te însori cu mine, ori nu. Își aruncă părul pe spate și îl înfruntă provocatoare. Hotărăște-te. Acum sau niciodată.

El arăta îndurerat în timp ce-i studia expresia fermă și bărbia ridicată agresiv. În cele din urmă, spuse:

- Dacă o iei așa, Sage, atunci cred că niciodată.

Asta o făcu să-și piardă răsuflarea, deși reuși să

păstreze o ținută mîndră. Un refuz atît de total era de neconceput. Nu putea să-i facă ei așa ceva!

Cînd va avea timp să se gîndească la ce a făcut, va regreta. Se va tîrî în genunchi în fața ei, implorînd-o să împartă cu el viitorul luminos de

dermatolog de succes. Pînă atunci, mai bine moare decît să-i arate cît de mult o jignise. Nu va vedea nici o singură lacrimă.

Doamna Belcher era, fără îndoială, în spatele acestei hotărîri pripite. Mama lui îi făcea să o asculte doar aruncîndu-i o singură privire poruncitoare, dar lui Sage nu-i era frică de ea. Aroganța ei n-o făcea pe Sage decît să-și dorească să o provoace și mai mult - cum ar fi pantalonii de piele la un dineu important. După ce lui Travis îi vor veni mințile la cap și se va întoarce tîrîndu-se la picioarele ei, se va mărita cu el și va face șase copii, fiecare, la o distanță egală de zece luni.

Între timp, nu avea de gînd să-l lase pe Travis să scape așa ușor. Sfidătoare, i se adresă:

- Îmi convine de minune. Voi ieși din viața ta de îndată ce-mi voi împacheta lucrurile.

- Acum? spuse el. Dar nu poți pleca acum, Sage. Mașina ta a rămas în Austin. Unde să mergi?

- Mă descurc eu.

El scutură din cap cu tot mai puțină răbdare, de parcă avea de-a face cu un copil îndărătnic.

- Nu poți pleca acum.

- Pe dracu', nu pot! se răsti ea, știind că Laurie Tyler s-ar cutremura dacă ar auzi cum vorbește fiica ei.

- Uite, Sage, nu există nici un motiv să nu ne bucurăm împreună de aceste sărbători, așa cum am plănuit. Ca prieteni. Aș vrea să rămînem prieteni.

- Ia mai du-te dracului.

- Dacă nu vii înăuntru, vei strica petrecerea mamei. Vom fi un număr impar la cină.

- Mă doare în cot de cina mamei tale! strigă ea. Afurisiții ăia de pui pe care îi servește în fiecare an sînt întotdeauna ațoși și tari. Nu merg înapoi nici dacă mor. Oricum, era o petrecere sufocantă, stupidă și plictisitoare, Ar trebui să-ți mulțumesc că mi-ai oferit un motiv bun ca să scap de ea.

Neliniștit din cauza volumului vocii ei, Travis aruncă o privire peste umăr. Oaspeții, înveșmîntați în haine elegante, se învîrteau în cerc prin sufrageria i opulentă, ciugulind din aperitivele servite de chelneri în vestoane albe închinînd în cinstea evenimentului și a fiecăruia dintre ei cu pahare cu whisky și sifon, și cocktailuri de ouă ce răspîndeau un miros înțepător.

- Sage, încearcă să înțelegi. Eu... eu nu aveam de gînd să discut despre asta cu tine decît după sărbători, dar tu, tu m-ai forțat într-un fel să-ți spun totul în seara asta. Nu vreau să te simți prost.

- Eu, să mă simt prost? rîse ea, batjocoritor. Mă simt excelent. Acum pot să mă bucur de Crăciun, fără să-mi mai fac probleme dacă o mare doamnă din înalta societate va aproba felul în care mă îmbrac. De fapt, nu-mi pasă cîtuși de puțin.

- Nu te purta așa, se rugă el.

Sage ridică o sprînceană, privindu-l răutăcioasă.

- Cum așa?

- Ca o mucoasă răsfățată.

- Mai întîi, mă faci la fel de agresivă ca un înaintaș la rugby, apoi, mă compari cu un cățeluș enervant, apoi, cu o debilă mintală care nu știe ce vrea și acum, am ajuns o mucoasă răsfățată, Și pretinzi că mă iubești?

- Nu se poate discuta cu tine, cînd ești în starea asta. Travis înjură în gînd și se întoarse să plece de lîngă ea. Mama ne va observa lipsa, Ne vedem înăuntru, după ce termini cu istericalele, Simțindu-se, pe bună dreptate, indignat, Travis intră în casă.

- Poți să aștepți mult și bine, strigă ea după el.

Ușa era decorată cu o ghirlandă, care, după părerea lui Sage, era atît de extravagantă, încît părea vulgară. La fel era și pomul de Crăciun din sufragerie. Unde erau globurile multicolore, bomboanele de ciocolată și beteala cu care se împodobea un pom de Crăciun, acasă la ea?

Aruncă o căutătură cruntă pomului artificial și strident împodobit, prin ferestrele luminate puternic. Luminițele așezate la intervale egale, de-a lungul crengilor perfecte, începură să se estompeze: Lacrimile ținute în frîu pînă acum îi umplură ochii făcînd ca decorațiile strălucitoare să pară cristaline.

Pe măsură ce se potolea furia, începu să simtă șocul provocat de afirmațiile lui Travis. Cineva pe care îl iubea, despre care crezuse că o iubește, o respinsese. Tot ce-i spusese putea fi parafrazat în trei cuvinte simple: „Nu te vreau”. Putea ea să fie dulce, drăgălașă și drăgăstoasă, adevărul era că el nu o dorea. Pofta ei de viață, așa cum se exprimase el, îl plictisea.

Își puse brațele în jurul uneia dintre cele șase coloane albe care sprijineau balconul de deasupra verandei. Îmbrățișînd-o, își lipi obrazul de suprafața rece și striată. Ce le va spune tuturor? Cum va mai putea să-și țină capul sus, cînd se vor afla toate astea? Ce va crede familia ei? Singurul lucru pe care îl așteptau de la ea era să se căsătorească cu cineva care să o iubească la fel de mult, pe cît îl iubea și ea. Ei, treaba asta nu-i reușise. Ca și multe altele.

Cum putea Travis să-i facă așa ceva? îl iubea. Erau perfect compatibili. El nu-și dădea seama? Ei îi plăcea să tragă sforile; el mai degrabă prefera să fie manevrat. Lui îi plăcea să muncească; ea știa bine ce înseamnă munca. Era atît de apatic, avea nevoie de cineva exuberant în viața lui - chiar el i-o spusese.

Firește că suferea de o pierdere temporară a minții, își zise ea. Și se va întoarce la ea în cele din urmă. Bănuia că nici nu va trebui să aștepte prea mult. Ea îi va lipsi îngrozitor de mult. Fără ea, viața lui va fi la fel ca a părinților lui, incoloră și insipidă.

Iar cînd se va întoarce, rușinat, la ea, cu coada între picioare și mîndria cît un ou mare de gîscă vîrît în gît, nu se va grăbi să-l ierte. O făcuse să sufere. Îi stricase vacanța de Crăciun. Acum, ar fi trebuit să sărbătorească faptul că-și luase diploma, ceea ce nici unul dintre frații ei nu reușise. S-ar putea să nu-l ierte niciodată.

Îndepărtîndu-se de coloană, își șterse lacrimile, refuzînd să se lase doborîtă. Încă de copil, ori de cîte ori îi erau rănite sentimentele, mai bine înfrunta cu obrăznicie orice situație, decît să-și arate adevăratele sentimente. Dacă ar fi făcut-o, ar fi părut ridicolă. Să fi vărsat lacrimi în fața fraților ei ar fi însemnat să nu fi supraviețuit niciodată copilăriei. Nu pentru că ei i-ar fi făcut vreun rău; ea ar fi murit de rușine dacă ar fi fost prinsă plîngînd.

Deci, nu-i rămînea altă șansă să reziste pînă cînd Travis își va da seama cît de prostește se purtase cu ea. Nici nu putea fi vorba să fugă acasă la familia ei, ca o femeie respinsă, cu lacrimi în ochi și disperată.

Mai întîi trebuia să găsească o cale de a pleca de aici. Mai bine pleacă pe jos acasă, decît să se întoarcă la petrecerea familiei Belcher. Și nici nu le va cere ajutorul, deși știa că doamna Belcher ar fi bucuroasă să-i găsească un mijloc de transport. Trăgînd adînc aer în piept, pentru a-și aduna curajul, se întoarse cu fața spre colțul verandei.

Făcu doar un pas înainte de a se opri brusc.

Bărbatul se sprijinea leneș de peretele acoperit cu iederă, ascuns parțial de umbra aruncată de un brebenel pus într-un ghiveci. Totuși, prin ferestre se strecura destulă lumină, ca Sage să-l vadă bine. Chiar prea bine.

Era înalt și deșirat, mai zvelt decît fratele ei, Lucky. Deși cea mai mare parte a părului îi era ascuns sub o pălărie neagră, jilavă, de cowboy, Sage observă că părul de deasupra urechilor era blond închis, stropit cu fire palide, argintii. Viața în aer liber îi făcuse pielea arămie și îi crestase riduri în colțul ochilor albaștri, pătrunzători, care o priveau cu un amuzament nedisimulat.

Avea o bărbie puternică, pătrată, care sugera că nu e bine să-l superi, și alura unui bărbat aspru și musculos, ce părea să explice poziția arogantă a capului și privirea insolentă.

Purta o cămașă de un albastru decolorat, cu nasturi albi, rotunzi, Jeanșii aveau tivul rupt. Marginile decolorate și în zdrențe erau ridicate peste gleznele vîrîte în niște cizme jerpelite ale căror vîrfuri erau umede și pline de noroi. Singura concesie făcută serii răcoroase era o vestă neagră, matlasată. Era deschisă în față, lăsînd să i se vadă cămașa pentru că degetele mari de la ambele mîini erau agățate în buzunarele din spate ale pantalonilor,

Un texan de aproape doi metri, cu umeri largi, picioare lungi și talie subțire. Un texan care arăta ca unul din băieții răi. Sage îl disprețui imediat, mai ales Încercînd să-și ascundă rușinea, Sage îl întrebă furioasă:

- Și tu cine dracu' mai ești?

- Moș Crăciun. Mi-am trimis la spălat costumul roșu.

Ei nu i se păru deloc amuzant răspunsul lui.

- De cît timp stai aici?

- De suficient de mult, replică el rînjind, ca pisicile Cheshire din Alice în Țara Minunilor.

- Ai tras cu urechea.

- N-am rezistat tentației. Ar fi fost nepoliticos din partea mea să întrerup o scenă plină de tandrețe.

Ea își îndreptă spinarea și îi aruncă o privire intenționat arogantă, măsurîndu-l din cap pînă în picioare.

- Ești unul dintre oaspeți?

El dădu, în sfîrșit, drumul hohotului de rîs.

- Vorbești serios?

- Atunci, ai apărut de acolo? întrebă ea, indicînd traficul de pe stradă. Ți s-a stricat cumva mașina?

în timp ce clătina din cap, o măsură și el din priviri.

- Tipu' e homist, sau ce-i cu el?

Ea nu catadicsi să răspundă.

Străinul plescăi din buze scoțînd o exclamație de regret.

- Adevărul e că ar fi mare păcat să renunți la pantalonașii ăștia de piele, după cît de bine ți se potrivesc.

- Cum îndrăznești?

- Și dacă te-ai fi lipit de mine așa cum te-ai lipit de el, ți-aș fi dat cel mai pătimaș sărut din istorie, și să-i la dracu' pe cei care ne-ar fi văzut.

Nimeni, nici măcar cei-mai înflăcărați admiratori ai ei nu ar fi avut vreodată tupeul să-i vorbească așa. Dacă nu i-ar fi împușcat ea însăși, ar fi făcut-o frații ei. Cu obrajii în flăcări și ochii fulgerînd, îi spuse:

- Chem poliția.

- Oare de ce ai face așa ceva, Miss Sage? Faptul că-i folosise numele, o opri după ce făcu doi pași spre ușă. Exact, spuse el citindu-i gîndurile. Știu cum te numești.

- Nu ți-a fost greu să-ți dai seama, spuse ea cu mai multă nepăsare decît simțea de fapt. În timp ce cu nerușinare trăgeai cu urechea la o conversație, care nu te privește, l-ai auzit pe Travis spunîndu-mi pe nume.

- Oh, am înțeles perfect tot ce s-a spus. Vorbeați în engleză. Băiețașul mamei, pur și simplu, ți-a dat papucii. M-am gîndit să aștept politicos pînă cînd termină și apoi să-ți transmit mesajul.

Ea îi aruncă o privire feroce, plină de furie înăbușită și neîncredere evidentă.

- Ai venit aici ca să-mi transmiți mie ceva?

- Parcă începi să înțelegi.

- De ce?

- Am fost trimis să te caut.

- Să mă cauți?

- Ca să te duc acasă.

- La Milton Point?

- Acolo e casa ta, nu? întrebă el, zîmbindu-i sardonic. M-a trimis fratele tău.

- Care dintre ei?

- Lucky.

- De ce?

- Pentru că pe cumnata ta, soția lui Chase, au apucat-o durerile facerii în această după-amiază.

Pînă la acest punct îi făcuse jocul. Nu credea nici un cuvînt, dar era curioasă să afle cît de creativă putea fi mintea unui vagabond. Spre surprinderea ei, descoperi că știa destule despre familia ei.

- Au apucat-o durerile facerii?

- Cam a ora două, în această după-amiază.

- Dar nu trebuia să nască decît după Anul Nou.

- Copilul a avut alte planuri. Probabil că nu a vrut să piardă Crăciunul. Poate că la ora asta a născut deja, dar cînd am plecat eu, încă nu se întîmplase nimic.

Sage rămase în continuare prudentă.

- De ce te-ar trimite Lucky după mine? De ce nu mi-a dat un telefon?

- A încercat. Una dintre colegele de cameră din Austin i-a spus că ai plecat deja spre Houston cu craiul tău. Arătă cu capul spre ferestrele în spatele cărora oaspeții erau conduși spre sala unde se servea cina. Ținînd seama de asta, continuă el, Lucky a fost de părere că ar merge totul mai repede dacă Vin să te iau de aici. Se împinse de la perete și aruncă o privire neîncrezătoare spre cerul acoperit de nori. Putem pleca?

- Nu plec nicăieri cu tine! exclamă ea batjocoritor la presupunerea lui că ar fi fost în stare de așa ceva. Conduc mașina de la optsprezece ani și de atunci am făcut destule drumuri singură. Dacă e nevoie de mine acasă, familia mea ar fi luat legătura cu mine.

- Mi-a spus că, probabil, vei fi o adevărată pacoste. Bombănind și clătinînd din cap plictisit, vîrî mîna în buzunarul de la piept și scoase afară o bucată de hîrtie. I-o întinse. Lucky a scris asta, să ți-o dau în cazul în care începi să faci pe nebuna.

Sage desfăcu hîrtia și examină rîndurile care, era evident, fuseseră scrise în mare grabă. Abia reușea să descifreze scrisul, însă nimeni nu era capabil să înțeleagă ce scria Lucky. Fratele ei o informa că purtătorul mesajului era noul angajat al Companiei de Foraj Tyler, Harlan Boyd,

- Domnul Boyd?

Acesta zîmbi în colțul gurii,

- După toate prin care am trecut împreună, poți să-mi spui Harlan.

- N-am de gînd să-ți spun nicicum, se răsti ea la el. Dar asta nu făcu decît să-i lărgească zîmbetul.

Fratele ei îi cerea să-l însoțească pe acest om la Milton Point, fără discuții. Ultimele două cuvinte erau subliniate... pentru că așa era mai bine.

- Ai fi putut să falsifici asta, spuse ea acuzator.

- De ce aș face așa ceva? întrebă el, zîmbind din nou sarcastic.

- Pentru a mă răpi.

- De ce?

- Răscumpărare.

- N-ar fi o mișcare prea inteligentă. Ai tăi sînt lefteri.

Asta era adevărat. Compania de Foraj Tyler abia reușea să supraviețuiască și doar pentru că Marcie Johns îi împrumutase bani fratelui mai mare ai lui Sage, Chase, atunci cînd se căsătorise cu el. Din cauza prețului scăzut al petrolului, contractele de forare erau tot mai puține și tot mai rare. În prezent, familia Tyler făcea parte dintr-un fel de aristocrație sărăcită. Și în zilele astea era ca și cum ar fi purtat o decorație de onoare. Totuși, mîndria ei era rănită de faptul că acest netrebnic știa despre dificultățile financiare ale familiei ei.

Își micșoră ochii căprui deschis.

- Dacă firma are probleme financiare atît de mari, cum de ai fost angajat?

- N-am fost angajat. Lucrez doar pe bază de contract. Și din cînd în cînd mai fac cîte un ciubuc. Ca și în seara asta. Lucky mi-a oferit cincizeci de dolari ca să vin să te duc acasă.

- Cincizeci de dolari? exclamă ea.

El își împinse spre spate pălăria de cowboy.

- Pari surprinsă. Crezi că e prea mult sau prea puțin?

- Nu cred decît că nu merg nicăieri cu tine. Voi pleca singură cu mașina spre Milton Point.

- Ai uitat? Ți-ai lăsat mașina în Austin și ai venit aici cu Buze Fierbinți. Cînd îi zîmbi ștrengărește i se încrețiră liniile din jurul ochilor. Presupun că ai putea să-l rogi să te ducă acasă. Deși, probabil, mămica ar face o criză de isterie dacă scumpul ei băiețel nu ar fi acasă de Crăciun. Însă nu ai de gînd să-i ceri așa ceva, nu-i așa, Miss Sage?

Știa răspunsul și fără să o mai fi întrebat și îl urî pentru asta.

În timp ce un grup de colindători trecea pe trotuar, cîntînd despre pace pe pămînt, Sage turba de furie, își evaluă opțiunile și se gîndi dacă era înțelept să părăsească relativa siguranță de pe veranda casei Belcher în compania unui bărbat care arăta de parcă comiterea unei crime era distracția lui preferată.

Pe de altă parte, familia ei era cel mai important lucru pentru ea. Dacă aveau nevoie de ea acasă... Biletul de la Lucky părea destul de autentic, dar, dacă un escroc era destul de isteț pentru a o găsi în casa logodnicului ei.

- La ce oră zici că a fost Sarah dusă la spital?

Zîmbetul lui tandru, cuceritor, ar fi topit și inima Reginei Ghețurilor.

- Asta e o întrebare cheie, așa-i? Ca să vezi dacă nu te păcălesc?

Netulburată, își încrucișă brațele la piept, privindu-l fix și așteptînd răspunsul.

-OK, hai să ne jucăm atunci, spuse el. Pe soția lui Chase nu o cheamă Sarah, ci Marcie Johns, pe numele de fată, E agent de vînzări-cumpărări și cîteodată Chase o alintă spunîndu-i cu afecțiune Gîsculiță, poreclă pe care i-a dat-o cînd mergeau împreună la școală. Trecîndu-și greutatea pe un picior și relaxîndu-și un genunchi, adoptă o postură care era în același timp arogantă și bătăioasă. Deci, Miss Sage, vii de bună voie sau ai de gînd să mă faci să trudesc pentru cei cincizeci de dolari?

Sage își mușcă buzele. Avea dreptate în mai multe privințe, în special că era blocată în casa lui Travis Belcher. Nici nu-i trecea prin cap să-i ceară acestuia ajutorul, Chiar dacă Harlan Boyd era un gunoi al societății, iar frații ei îi cereau să se lase în seama lui - le va arăta ea cu prima ocazie - mîndria o împiedica să ceară ajutorul cuiva din casa aceea.

- Nu prea îmi dai posibilitatea să aleg, domnule Boyd.

- Nu ai din ce să alegi. Să mergem.

- Trebuie să-mi fac bagajul.

încercă să treacă pe lîngă el, dar bărbatul făcu un pas lateral blocîndu-i drumul. Înclinîndu-și capul pe spate îi aruncă o privire ucigătoare. Trebui să-și încline bine capul. Moștenise înălțimea familiei Tyler de la tatăl ei, ca și cei doi frați ai săi. Erau puțini bărbați pe care să-i privească ridicînd ochii. O situație alarmantă. Ca și ardoarea care radia din privirea lui. Ca și vocea, plăcută dar vibrînd de asprime și hotărîre masculină.

- Dacă mi-ai fi dat șansa pe care i-ai dat-o imbecilului, te-aș fi sorbit cu lăcomie ca un motan pus în fața unui borcan cu smîntînă dulce și proaspătă.

Ea înghiți greu zicîndu-și că e din cauza faptului că avea capul atît de înclinat pe spate. - Cumnata mea a primit odată un telefon de la un tip anormal care a început să-i debiteze porcării. Acum știu cît de dezgustată trebuie să se fi simțit.

- Tu nu ești dezgustată. Ție ți-e frică.

- Frică?

- Ți-e frică că s-ar putea să-ți placă dacă te sărut.

Ea rîse batjocoritor.

- Aș vrea să o văd și pe asta.

- Speram că vei spune așa ceva.

Fața ei era încă încordată din cauza căldurii teribile care puse stăpînire pe ea cînd el îi cuprinse capul în mîini și o trase spre gura lui pentru un sărut mistuitor. În mai puțin timp decît îi trebui creierului ei să înregistreze ce se întîmplă, limba lui era în gura ei, explorînd-o iscoditor. Cu ochii măriți de uimire, putea să vadă peste umărul lui fereastra de la sala unde se servea cina. Chelnerii se mișcau în jurul mesei lungi, minunat aranjate, servind găini Rock Cornish și cartofi dulci oaspeților familiei Belcher, în timp ce gura fostei-viitoarei nurori era devorată scandalos pe verandă de un bărbat cu un rînjet lasciv și cizme ude.

Dacă n-ar fi înghețat din cauza șocului, ar fi izbucnit într-un rîs isteric.

Peste cîteva secunde totuși, reuși să-și revină în fire. Lovindu-l în piept cu toată puterea, îl împinse la o parte. Respirația nu-i reveni ușor. Sorbi lacomă oxigen și înghiți aer de mai multe ori, înainte să șuiere:

- Dacă mai încerci o șmecherie ca asta, îți vei dori să nu o fi făcut.

- Sincer să fiu, mă îndoiesc de așa ceva, Miss Sage. Ca și tine, de altfel. Aruncă din nou spre cer o privire îngrijorată. Ar fi bine să plecăm cît mai repede, înainte ca vremea să se înrăutățească. Adu-ți bagajul. Te aștept exact aici:

Prea furioasă ca să mai replice ceva, Sage se năpusti înăuntru,

- Asta-i pozna cea mai abjectă și mai ticăloasă pe care mi-ai făcut-o vreodată, spuse Sage la telefon. Receptorul puțea a duhoare de țigară și era lipicios, numai Dumnezeu știe de ce.

- Sage, tu ești? Devon și-a băgat limba în urechea mea. Va trebui să vorbești mai tare.

- Știu că mă auzi, Lucky, strigă ea. Și mai știu că cumnata mea nu s-ar giugiuli cu tine pe coridorul spitalului. Apropo, s-a născut copilul?

- Nu. Deși nu mai poate dura mult. Ar fi bine să iasă odată, fiindcă Chase ne înnebunește pe toți.

În timp ce fratele ei o informa despre sarcina lui Marcie și toanele lui Chase, viitorul tată, ceva negru și cu blană se strecură printre lăzile aflate doar la cîțiva metri de cabina telefonică. Sage se cutremură și și-ar fi ridicat picioarele de pe asfalt, doar că nu avea unde altundeva să meargă.

Asta era cea mai îngrozitoare noapte din viața ei. Mai întîi, logodnicul,îi dăduse papucii, apoi se trezise „dusă acasă” de un individ dubios și șmecher, ale cărui maniere erau înfiorătoare.

Servitoarea familiei Belcher o însoțise pe scările din spate pînă în camera oaspeților, unde o ajută să-și împacheteze lucrurile. După cum spusese, Harlan Boyd o aștepta atunci cînd coborî. O conduse spre o mașină care era surprinzător de curată și aproape nouă.

Totuși, abia se resemnase să facă lunga călătorie în compania lui, că el o apucă pe un drum lateral, care era practic nemarcat și nici iluminat.

- Unde mergem?

Nu va intra în panică, își spuse ea. Oamenii de acest gen puteau fi convinși cîteodată să renunțe la acțiunile lor violente, dacă victima rămînea stăpînă pe sine. Își promise în gînd că nu va apuca mînerul ușii, nu o va deschide și nu se va arunca în bezna nopții, decît dacă va fi sigură că planul lui era să ceară o răscumpărare mare familiei ei în schimbul informației privind locul unde se afla corpul ei maltratat cu brutalitate.

Cu o voce mai rațională decît gîndurile ei, el îi replică:

- E drumul care duce la pista de decolare.

- Pista de decolare?

- Unde mi-am lăsat avionul.

- Avionul?

- N-auzi bine sau ce? Nu mai repeta ce spun.

- Adică vom zbura acasă?

- Exact. Ce-ai crezut? Că vom merge cu mașina?

- Da.

- Cît de mult poate greși cineva. Cam la fel ai pățit și cu acel Casanova.

Lăsă să treacă remarca lui fără alte comentarii și se cufundă într-o tăcere ostilă tot restul drumului. Era o serioasă înrăutățire a situației față de prima parte a serii, cînd stătuse cot la cot cu crema societății din Houston.

Acum se afla într-un hangar răcoros și umed prin care bătea vîntul, mișunînd de rozătoare, așteptînd un bărbat care săruta de parcă din asta trăia, și care o tachina și o insulta de fiecare dată cînd i se ivea prilejul.

Își vărsă nemulțumirea pe fratele ei pe care reușise să-l găsească la spitalul din Milton Point.

- Lucky, cum de ai putut să trimiți după mine pe acest... acest individ?

- Sînteți gata de plecare?

- Da, sîntem gata de plecare, dar sînt supărată pe tine. De ce ai trimis după mine un tip ca ăsta?

- Ce nu-ți convine la Harlan?

- Ce nu-mi convine la Harlan? Se repeta din nou. E o convorbire interurbană, spuse ea, încercînd să-și maseze tîmplele pentru a scăpa de durerea de cap și mi-ar cere prea mult timp ca să-ți înșir toate defectele lui. De ce l-ai trimis? De ce nu ai telefonat la familia Belcher să-mi spui să vin acasă?

- Pentru că am știut că ai plecat cu mașina lui Travis și ai lăsat-o pe a ta în Apstin. Mi-a spus colega ta de cameră. Tu mi-ai povestit că părinții lui Travis nu erau prea încîntați de faptul că urma să veniți aici chiar în dimineața zilei de Crăciun, așa că am știut că n-ar dori ca el să plece cu două zile mai devreme și să piardă seara de Crăciun, pe drum. Așa că...

- OK, OK, dar ai fi putut să mă previi că-mi vei trimite o escortă.

- Îmi pare rău, Sage, dar nu am avut cînd. Chase își smulge părul din cap și scrîșnește din dinți. E foarte îngrijorat pentru că Marcie are treizeci și șase de ani și e primul ei copil.

- Dar e bine, nu-i așa? întrebă Sage, alarmîndu-se imediat pentru starea sănătății femeii pe care o admira.

- În principiu, da. Dar nu-i e ușor. Mama nu reușește decît să-l facă pe Chase să se poarte cît de cît civilizat, nu să-l și calmeze. Știi ce înseamnă copilul ăsta pentru ei. Lauren se smiorcăie pentru că-i iese un dinte.

- Oh! Primul?

- Exact. Și închipuiește-ți, e așa un drăcușor împielițat, că și mușcă cu el. Oricum, Devon e ocupată cu copilul nostru, așa că toți sîntem agitați și nervoși.

Sage își putea imagina scena de la spital. Nimeni nu-i putea ține deoparte pe cei din familia Tyler, dacă unul de-ai lor avea necazuri. Își aminti de noaptea cînd Devon o născuse pe Lauren. Haos total. Firește, au existat niște circumstanțe atenuante, în noaptea aceea unul din clienții lui Marcie încercase să o violeze. Sage ajunsese acasă după ce Marcie fusese salvată și trimisă la spital, dar înțelesese spaima ei. Crize de acest gen uneau și mai mult familia.

I se puse un nod în gît. Indiferent cît de infernali puteau fi frații ei, abia aștepta să ajungă lîngă ei.

- Aș fi putut să închiriez o mașină, spuse Sage, îmbufnată.

- N-am vrut să o faci. Frontul de aer rece încă nu a ajuns în Houston, dar a trecut pe aici la prînz și acum e frig. Și umed. N-am vrut să conduci mașina pe o vreme așa de rea și știam că te vei împotrivi. Așa că am hotărît să nu-ți dăm nici o șansă să faci cum îți trece prin cap, și l-am trimis pe Harlan.

- Aș fi mai în siguranță pe o șosea umedă decît cu Harlan.

- Ce-ai spus? N-am auzit. A trecut pe lîngă mine un cărucior pe roți.

- N-are importanță, Nu avea nici un sens să-l vorbească de rău pe Harlan în fața fratelui ei care, era evident, avea încredere în el. N-ar face decît să îngrijoreze pe toată lumea. Deși, odată ajunsă acasă, intenționa să le facă o prezentare detaliată a purtării sale nerușinate. Ne vedem cînd ajung acolo. Salută-i pe toți din partea mea. Și, în special, pe Marcie.

- În regulă. Pe curînd, mucoaso.

Închise telefonul și rămase dusă pe gînduri. Încerca să-și șteargă murdăria de pe mîini, cînd Harlan apăru lîngă ea.

- A născut deja?

- Nu încă. Lucky spune că în curînd.

- Avionul e gata de plecare.

- Există pe aici un loc unde aș putea să mă spăl pe mîini mai întîi?

- Vino cu mine. Ai grijă și de celelalte necesități, înainte de decolare. Va fi un zbor non-stop.

Ei nu i se păru deloc amuzant și i-o și arătă trecînd pe lîngă el fără să-l bage în seamă, cînd îi deschise ușa de la toaletă. Cînd aprinse lumina, se opri brusc, spatele ei lovindu-se de pieptul lui.

- Dumnezeule mare! Era o încăpere dezgustătoare, în care nu se făcuse Curățenie de ani de zile.

- Are tot ce-ți dorești, spuse Harlan, rîzînd amuzat de reacția ei.

Sage, învingîndu-și repulsia, intră în cameră și îi trînti ușa în nas. Făcu doar ce era absolut necesar, fiind atentă să nu atingă nimic. După ce-și spălă mîinile în chiuveta ruginită, le scutură pentru a și le usca.

Ieșind din clădirea strîmbă de tablă, îl găsi pe Harlan așteptînd-o pe pista de asfalt.

- Unde sînt valizele mele?

- La bord, stimată domnișoară. Sînteți amabilă să-mi prezentați biletul de călătorie?

Ea îl săgetă cu privirea.

- Ce-ar fi să plecăm odată!

- Don Juan ți-a trimis simțul umorului drept în iad, nu-i așa?

Apucînd-o de cot, o conduse spre avionul cu un singur motor. Cu cît se apropia mai mult de aparat cu atît îi creștea spaima. Era o epavă, o relicvă din vremuri de demult. Carcasa fusese peticită și revopsită de atîtea ori că acum arăta ca o cuvertură. Elicea se învîrtea, dar motorul hîrîia, gemea și horcăia de moarte. Își trase brațul din mîna lui și se întoarse spre el, sfidătoare.

- Ai construit singur hîrbu' ăsta?

- Nu e al meu. L-am împrumutat doar.

- Sper că nu te aștepți să mă urc în el?

- Dacă nu ți-au crescut cumva aripi.

- Știi ce, las-o baltă. Am auzit niște rable de mașini de cusut care țăcăneau mai plăcut decît motorul ăsta. Frații mei știu cu ce aparat zburăm'

- Au încredere în judecata nea.

- Atunci mi-am pierdut-o eu.

- Ești în perfectă siguranță. Apucînd-o din nou de braț, o trase după el pe pista plină de denivelări. Cînd au ajuns la locul pasagerului din micul avion, îi luă în palme șezutul, sprijinind-o să pășească pe aripă. Sus cu,tine.

Ea se cățără în cabina minusculă. După ce se așeză și el pe scaunul pilotului, întinse brațul peste pieptul ei pentru a se asigura că ușa de lîngă ea,era bine închisă. Mîna îi alunecă pe sîni. Putea fi o întîmplare, dar nu voia să riște să privească pentru a descoperi adevărul. Se zgîia nemișcată prin parbriz, pretinzînd că nu-i e frică.

- Ți-ai fixat centura de siguranță?

- Îhî.

- Stai bine?

- Da.

- S-ar putea să vrei să-ți dai jos jacheta, spuse el arătînd cu capul spre partea de sus a costumului ei din piele albă. Și-l făcuse cadou de Crăciun. Aștepta să-l poarte încă din august. Pînă acum, Harlan Boyd era singurul căruia îi plăcuse. Și asta nu era prea apreciativ la adresa gustului ei.

- Vrei să te grăbești și să decolezi odată, ca să nu mai tremur de groază de ce s-ar putea întîmpla? întrebă ea supărată.

În următoarele cîteva minute, Harlan fu ocupat cu permisiunea de decolare de la „turnul de control”, o cameră la etajul al doilea din clădirea cea mare. Duse avionul la capătul pistei, așteptă să i se dea drum liber, apoi porni înainte. Sage era tentată să pedaleze din picioare pentru a-i ajuta să se înalțe.

Cu mult înainte ca ei să i se pară că aveau suficientă viteză la sol, micul avion țîșni în sus. Harlan urcă atît de abrupt încît o făcu să se încline pe locul ei ca în scaunul de la dentist.

Apucîndu-se de marginile pernei de sub ea, riscă să privească pe fereastră.

- Nu se mai vede pămîntul!

- Bineînțeles că nu. Sîntem în nori.

- Ce căutăm noi în nori?

- Ce-ar fi să te calmezi? Un an și ceva am zburat cu elicoptere la platformele din Golf. Asta-i floare la ureche.

- Care între timp ți-a alunecat pe ochi. Nu văd nimic. De unde știi că nu vei intra în ceva?

- Știu, OK? După ce vom trece de acest plafon jos, vom zbura direct spre Milton Point.

- Ești sigur că știi unde să-l găsești?

- Nimeresc de fiecare dată. Am o sculă de nădejde.

- Grozav, spuse ea scurt. Dacă ții la slujba ta, mai bine termină.

- Ce?

- Cu aluziile sexuale.

- De ce? Mă vei pîrî lui Chase și lui Lucky?

- Ei nu te vor considera atît de isteț pe cît te consideri tu.

El se lăsă pe spate în scaunul lui și își întinse picioarele lungi atît cît îi permitea cabina strîmtă.

- Pun pariu că nu le vei spune absolut nimic din ce s-a întîmplat în seara asta.

- De ce nu?

- Pentru că eu cunosc o poveste și mai grozavă. Cea despre tine și Buze Fierbinți. În ochi i se reflectară lacrimile de la aparatura de bord. Nu cred că le vei spune adevărul, nu-i așa?

- Indiferent ce s-a întîmplat între mine și Travis, mă privește doar pe mine, spuse ea indignată. Ce voi face și ce voi spune familiei mele, e doar problema mea. Nu e cazul să-ți bagi nasul, domnule Boyd.

El rîse pe înfundate.

- Na, na. Nu le vei spune adevărul. Nu le vei spune că te-a lăsat cu buzele umflate. E în regulă, Miss Sage. Îi făcu cu ochiul. Va fi micul nostru secret.

Ea murmură ceva total nepotrivit pentru o tînără bine crescută și își întoarse capul pentru a privi pe geam. Sub avion se vedea doar o pătură de nori gri, ireală. Privitul în jos o făcea nervoasă, așa că își lăsă capul pe speteaza scaunului și închise ochii.

- Cît va dura?

- O oră. Sau aproape. Depinde de turbulență.

Sage își săltă capul.

- Turbulență?

- Glumeam doar, să văd dacă ai adormit într-adevăr. Nu vrei niște cafea?

întinse mîna printre genunchi spre podea și luă de jos un termos lucios. l-l întinse. Un sandviș? Dădu drumul manetei pentru a desface un pachet maroniu și a privi înăuntru.

Venind vorba de mîncare, stomacul îi chiorăi grosolan, amintindu-i că îi scăpase cina cu găini Rock Cornish a familiei Belcher.

- Tu fii atent la avion. Despachetez eu sandvișurile.

El îi întinse punga. Ea își puse termosul între coapse.

- Salam, brînză și muștar, spuse ea cercetînd conținutul primului sandviș. Îl despachetă și pe al doilea, ridicînd bucata de pîine de deasupra. De două ori salam, brînză și muștar.

Îi întinse unul și mușcă din celălalt. În timp ce mesteca zdravăn, spuse:

- Mama e de obicei mai inventivă cînd face sandvișuri.

- Laurie? mormăi el cu gura plină. Nu ea le-a pregătit.

- De unde le-ai luat?

- De la firma lui Moe.

- Cine e Moe?

Harlan înghiți și mai băgă în gură o mușcătură zdravănă.

- Moe. Am luai mașina lui ca să ajung pînă la casa familiei Belcher. Cred că nu l-ai întîlnit. Exact. Cînd el a coborît, erai la toaletă. Moe e proprietarul pistei de unde am plecat. L-am rugat să pregătească ceva cît mai repede.

Sage scuipă mîncarea în palmă.

- Glumești, nu?

- Nu. Ei poftim, dacă nu mai vrei, dă-mi-l mie.

Ea i-l aruncă ca pe o minge. Ateriză în poala lui, exact deasupra

fermoarului decolorat al jeanșilor. Nu-ți place cum gătește Moe?

- Nu! Știai prea bine că nu voi mînca nimic din locul ăla plin de șobolani.

Furia ei îl amuza.

- Ai mînca dacă ți-ar fi foarte foame. Toarnă-mi niște cafea în capacul termosului.

- Toarnă-ți singur.

- În regulă. Dar va trebui să las maneta din mînă. Și va trebui să-l trag de acolo.

Termosul era încă între coapsele ei. Harlan îi zîmbi inocent, ridicînd o sprînceană ca un semn de întrebare elocvent.

Sage îi turnă cafeaua.

La zece minute după ce Sage ajunse la spital, Marcie născu. Sage abia dacă avu timp să îmbrățișeze pe toată lumea, că Chase se năpusti prin ușile duble.

- E băiat! Era tras la față, cu ochii duși în fundul capului, părul îi stătea vîlvoi și arăta ca un nătîng în halatul albastru, însă radia un zîmbet de o mie de

wați.

Suferise cumplit după moartea primei lui soții, Tanya. Copilul lui murise în pîntecele mamei în acel accident de mașină, în care fusese implicată și, Marcie Johns. Anul trecut, spre surprinderea tuturor, se căsătorise cu Marcie.

Amănuntele privind legătura dintre ei și hotărîrea bruscă de a se căsători au rămas un mister pentru Sage. Au trecut mai multe luni de la nunta lor, pînă cînd ea se convinse că se iubeau și că această căsătorie va fi de durată. După cît putea să-și dea seama, părea să funcționeze excepțional de bine. Chase nu arătase niciodată atît de extenuat dar și fericit.

- Copilul e perfect, spuse el mîndru. Patru kilograme și treizeci de grame. Marcie se simte bine. Dar e foarte obosită.

- Peste patru kilograme? „Hmmm. Destul de mare pentru primul născut, spuse Lucky lovindu-l cu cotul în coaste pe fratele său.

- James Lawrence, ai grijă cum te porți, îl dojeni mama lui.

- Înainte să începeți toți să socotiți, recunosc că Marcie a rămas însărcinată chiar în noaptea nunții.

- N-ai pierdut vremea, scumpul meu frate.

- Fii sigur că nu, spuse Chase, făcîndu-i cu ochiul lui Lucky. Apropo, fiul meu îți va purta numele. Ne-am hotărît să-l botezăm James Chase.

- La naiba, spuse Lucky, înghițind greu. Nu știu ce să spun.

- Ar fi o schimbare. Chase îl bătu pe umăr pe fratele său și amîndoi arătau jenant de emoționați. Și pentru a nu se face de rîs, Chase privi repede în altă direcție și o observă pe Sage. Salut, răzgîiată mică, mă bucur că ai ajuns la timp.

Chase era cu zece ani mai vîrstnic decît Sage. Între el și Lucky nu erau nici doi ani distanță. Frații ei gălăgioși au fost un permanent izvor de suferință pentru ea, dar îi adorase întotdeauna. Voia să creadă că afecțiunea era reciprocă.

Găsi multă căldură în îmbrățișarea lui Chase.

- Da, am ajuns. Cu chiu, cu vai, adăugă ea, străfulgerîndu-l cu o privire urîtă pe Harlan.

- Felicitări, Chase, spuse acesta, făcînd un pas înainte și întinzîndu-i mîna.

- Mulțumesc. După ce și-au strîns mîinile, Chase spuse: Vă rog să mă scuzați acum. Vreau să mă întorc la Marcie.

- Nu vrei să stai acasă la noi în seara asta? îi propuse Laurie.

- Nu, mulțumesc. Rămîn aici cît de tîrziu voi putea, apoi mă duc la mine acasă.

Începu să meargă cu spatele spre ușile duble. Deși fusese atît de dornic să le aducă vestea despre nașterea fiului său, Sage își dădea seama că prefera să fie lîngă soția lui. Simți un junghi de invidie gîndindu-se la fericirea lor. Nimeni, altcineva nu mai era atît de important în viața lor pe cît erau ei doi, unul pentru celălalt.

Sage se îndoia că va ajunge și ea atît de esențială pentru o altă persoană, centrul universului cuiva, un izvor de lumină și dragoste. Respingerea lui Travis nu i făcuse decît să-i crească îndoielile.

Peste cîteva minute, o soră îl aduse pe James Chase Tyler la fereastra salonului cu nou-născuți și îi spuse Lucky. Mai ales că Lauren are nevoie de patul ei.

Fetița lui de șapte luni dormea în brațele mamei ei, dar zarva și entuziasmul din jur reușiseră să o trezească parțial. Începu să se agite.

- Și eu am nevoie de patul meu, spuse Devon, zîmbind slab. O țin în brațe de ore întregi.

- Dă-mi-o mie, spuse Sage, întinzînd mîinile după nepoata ei pe care n-o vedea suficient de des. Ceea ce era poate mai bine. Devon spuse că dacă ar fi fost după Sage, Lauren ar fi ajuns un copil teribil de răsfățat. Fă o pauză, îi spuse ea cumnatei ei. O țin eu în brațe pînă ajungem acasă - dacă n-ai nimic împotrivă să merg cu mașina ta.

Refuza să mai Facă un singur pas în compania lui Harlan Boyd, în special datorită camionetei care îi așteptase lîngă mica pistă de aterizare din Milton Point, pentru că nu era cu nimic mai grozavă decît avionul cu care veniseră din Houston.

Nu pentru că era snoabă în privința tipului sau modelului de vehicule în care călătorea. Frații ei conduceau mașinile de teren ale companiei care arătau de parcă trecuseră prin război. Travis o tachinase din cauza faptului că mașina ei hîrîia. Era aceeași mașină pe care și-o luase în primul an de studenție. Totuși, se aștepta ca o mașină să aibă cîteva lucruri esențiale, cum ar fi geamul de la locul pasagerului și cheile de contact. Harlan pornise mașina atingînd două fire. Îl credea în stare să o fi furat. Geamul din stînga fusese înlocuit cu o bucată de carton, prin care intra cu ușurință frigul și vîntul răcoros.

Harlan nu părea jignit de lipsa ei de entuziasm.

- Ne vedem mai tîrziu, spuse el, îndreptîndu-se spre ascensor.

Sage se enervă cînd observă că, traversînd holul, mai multe surori îl priviră pline de interes. Îi studiară mersul legănat, umerii largi. Sage recunoscu în sinea ei că părul lui era o combinație atrăgătoare de castaniu, blond și fire argintii, că ochii îi erau extraordinar de frumoși, că blugii obișnuiți, marca Levi's, îi scoteau în evidență extrem de bine partea posterioară, dar se disprețui pentru gîndurile ei.

- O conduc eu pe Laurie acasă, se oferi Pat.

- Există loc și în mașina noastră, Pat, spuse Lucky. Nu e nevoie să faci un drum atît de lung.

- Nici o problemă.

Au părăsit toți spitalul. Cînd Lucky ieși din parcare, Sage privi prin oglinda retrovizoare și-l văzu pe Harlan urcînd în camioneta lui.

- Sper să-și amintească să-mi ducă valizele acasă, remarcă ea. După ce aterizaseră, i le aruncase în spatele camionetei și le acoperise cu o prelată, încă ploua. Din fericire, prelata era la locul ei.

- Cine? Harlan? Te poți baza pe el.

- Se pare că tu o faci.

Lucky o privi întrebător.

- Mi s-a părut mie, sau am auzit, într-adevăr, o notă de dispreț în vocea ta?

I se oferea o șansă nesperată de a-și exprima opinia despre noul angajat și nimic nu o mai putea opri.

- Fie că ai o părere foarte bună despre el, fie că nu-ți pasă deloc de surioara ta.

- Am o părere foarte bună despre Harlan. Și de tine îmi pasă la fel de mult ca întotdeauna, spuse el vrînd să o enerveze.

În oglindă, Sage văzu cum ochii lui - despre care crezuse că sînt cei mai albaștri din lume pînă cînd îi văzuse pe-ai lui Harlan - sclipesc amuzați. Însă de data asta, farmecul lui Lucky nu-și mai făcu efectul asupra ei. Se săturase de tachinări pentru toată viața.

- Cine e acest individ, Lucky? vru ea să știe.

Apare, așa, de nicăieri, eu n-am auzit niciodată de el, îi oferi o slujbă și îi încredințezi viața singurei tale surori. Ce s-a întîmplat cu tine?

- Mai întîi, începu Lucky, înfrîngîndu-și faimosul temperament vulcanic, nu a apărut așa, de nicăieri. Chase l-a cunoscut la Houston, anul trecut.

- Aha, de ce nu ai spus așa? întrebă ea sarcastic, îi aruncă prin oglindă o privire furioasă. Houston e plin de escroci și asasini. Nu citești ziarele? Faptul că l-a cunoscut la Houston nu-l face imediat demn de încredere.

- Chase are totuși încredere în el.

- Bazîndu-se pe ce?

- Pe instinctul visceral,

- Atunci încep să mă îndoiesc și de judecata lui Chase. Și Harlan ăsta a apărut așa într-o bună zi, fără să-l fi chemat nimeni?

- În urmă cu șase săptămîni.

Pentru că fusese atît de ocupată cu studiile ei, nu venise acasă de Ziua Recunoștinței. Altfel, l-ar fi întîlnit atunci, iar, în ultimele săptămîni, nu avusese timp pentru nimic altceva decît pentru scrierea tezei de diplomă. Telefoanele date acasă au fost scurte și rare. În timpul acestor conversații nimeni nu amintise de noul angajat, cu numele, sau altfel.

- Presupun că a vrut să stoarcă niște bani de la Chase, spuse ea.

- N-a cerut bani. Căuta de lucru. Îi expirase contractul.

- Ca să vezi! Arată ca un vagabond. Un hoinar viclean și șmecher care, probabil, va fugi cu banii companiei.

- Compania nu are bani, spuse Lucky, posomorît. Devon, care preferase-să nu-și bage nasul în cearta lor, puse mîna pe umărul lui Lucky într-o încercare de a-l liniști.

- Ei speră ca unele dintre ideile lui Harlan să salveze compania, Sage.

Sage se uită cu gura căscată cînd la unul, cînd la celălalt.

- Poftim? Vă bateți joc de mine? El? Ideile lui? Mi-a scăpat ceva?. A căzut cumva din cer? L-a clocit vreo cloșcă de aur?

- Termină, Sage, spuse Lucky, morocănos. Am înțeles unde bați. Se pare că Harlan nu ți-a făcut o impresie prea bună.

- E puțin spus.

- Oare ce-a putut să facă atît de groaznic, a Intrat cu cizmele pline de noroi în holul de marmură al familiei Belcher?

- Mult mai rău. A...

A tras cu urechea la o conversație despre care frații ei nu trebuiau să afle că a avut loc.

I-a spus lucruri pe care nu dorea să le repete fraților ei, pentru că s-ar fi lăsat cu vărsare de sînge.

O sărutase cu o voluptate care-i tăiase respirația. Prefera să pretindă că nici sărutul, nici reacția ei neașteptată nu au existat niciodată.

- Ei bine? o îmboldi Lucky să vorbească. Ce-a făcut?

Înghițindu-și toate cuvintele care-i stăteau pe limbă, Sage le înlocui cu altele.

- E vulgar și respingător.

- Harlan? întrebă Devon, părînd surprinsă. De obicei, e foarte politicos.

Sperînd că măcar Devon îi va împărtăși 'impresiile în privința lui Harlan, Sage se simțea acum abandonată. Răspunse tăios:

- Nu-mi place.

- Atunci evită-l, spuse Lucky. Nu ai nici o legătură cu afacerile companiei, așa că, nu-ți pasă cine lucrează pentru noi. În curînd te vei căsători și oricum, vei pleca de aici. Și, fiindcă veni vorba, ce mai face viitorul doctor de coșuri?

Insulta adresată lui Travis trecu nebăgată în seamă. Atenția lui Sage era îndreptată spre ultima afirmație a lui Lucky, că nu are nici o legătură cu afacerile familiei. Remarca lui nonșalantă dar dureros de corectă o ustura mai mult decît ar fi putut bănui cineva.

Bineînțeles că nu avea nimic de-a face cu Compania de Foraj Tyler. Era doar fetița familiei. O întîmplare. Probabil o greșeală a naturii. O pacoste. Nu apăruse ea la opt ani după cel de-al doilea băiat al familiei, atît de puternic, sănătos și talentat? Băieții formau o echipă, o pereche. Ori de cîte ori cineva din oraș aducea vorba despre băieții Tyler, nu exista nici un dubiu la cine se referea. Ea era sora cea mică a băieților Tyler.

Frații ei nu au fost prea încîntați de faptul că vor avea o mică surioară. De cînd se ținea minte pe lumea asta, o tachinaseră fără milă. Oh, știa că o iubesc. Ar fi protejat-o de orice rău posibil și i-ar fi dat indiferent ce le-ar fi cerut.

Dar erau foarte apropiați unul de celălalt, foarte buni prieteni, confidenți, și frați, în același timp. Ea nu făcuse niciodată parte din acea specială legătură masculină și întotdeauna fusese în secret geloasă pe ei și le purtase pică. Nu-i trecuse nici acum.

Înăbușindu-și durerea adînc înrădăcinată, îi răspunse, iritată, lui Lucky:

- Travis e bine.

- Vine de Crăciun, așa cum ați plănuit?

- Uf, mă îndoiesc. E... e prea ocupat cu cursurile, îi va fi foarte greu să facă o călătorie așa de lungă. Iar acum, odată cu venirea lui Jamie, Crăciunul va fi așa de haotic...

Cu riscul de a se pune mai degrabă într-o lumină proastă decît să spună o minciună gogonată, lăsă fraza neterminată... Adevărul neplăcut era că Travis nu va veni de Crăciun, și cu asta basta. Ei nu trebuie să afle nimic în plus.

După ce ea și Travis se vor împăca, s-ar putea să le povestească despre „greșeala” lui de Crăciun, dar, probabil, că nu o va face. Va trece mult timp pînă cînd refuzul lui va putea fi calificat ca unul din acele episoade din viață la care te gîndești și ți se pare amuzant.

- Ce mare păcat că nu va fi aici, spuse Lucky cu sinceritate prefăcută. Devon îi dădu un ghiont zdravăn cu cotul.

În orice alt moment, Sage l-ar fi luat la rost pe Lucky pentru că își bătea joc de Travis, dar, din nou, comentariul lui trecu practic neobservat. Simțea o ușoară mustrare de conștiință și se consola cu gîndul că, de fapt, nu spusese nici o minciună.

Lucky nu o întrebase direct: „Mai ești încă logodită cu Travis?”, sau „A rupt logodna puțin mai devreme în seara asta?”, raționă Sage. Evitase doar să aducă vorba despre asta, atîta tot.

Atunci de ce o urmărea rîsul șiret al lui Harlan? De ce auzea ecoul” cuvintelor sale: „Nu cred că le vei spune adevărul”.

Toată viața ei reușise să-și ascundă adevăratele sentimente și să facă față dezamăgirilor, păcălindu-i pe cei din jur. Era neliniștitor că un străin, o haimana precum Harlan, văzuse direct prin ea.

Laurie Tyler nu era niciodată mai fericită decît atunci cînd se învîrtea prin bucătăria ei, înconjurată de familie. Era casnică de cînd se căsătorise cu Bud Tyler, la vîrsta de optsprezece ani. Nu-și dorise să facă o carieră în afara căminului. Niciodată nu-i trecuse prin minte să regrete modul ei de viață, pentru că fusese mereu fericită din cauza alegerii făcute.

Participa la activitățile organizațiilor sociale din oraș și se descurca la fel de bine dacă i se cerea să conducă sau să organizeze ceva, sau dacă se ocupa doar de problemele gospodărești. Se simțea bine în ambele situații.

Însă în bucătărie, alături de copiii ei, zgomotoși și nedisciplinați, era și mai mult în elementul ei. În seara asta, era în special fericită pentru că fusese binecuvîntată cu un nou nepot... iar Sage venise acasă.

Sage fusese concepută cu mult timp după ce ea și Bud crezuseră că familia lor era completă. Fetița fusese o surpriză, un cadou deosebit într-un înveliș superb. Frumusețea ei blondă împodobise familia, iar personalitatea ei adăugase sare și piper existenței lor.

Laurie nu avea iluzii în privința fiicei, după cum nu avea nici în privința băieților. Sage avea multe calități, dar avea și slăbiciuni. Era de o încăpățînare feroce, tenace și poseda aceeași trăsătură de caracter ca și Chase, era foarte severă cu ea însăși. Ca și Lucky, moștenise temperamentul Tyler.

Nu era sfioasă și modestă, calități care reprezentau pentru unii idealul, Nu și pentru Laurie, care era fericită că fiica ei era mai degrabă pătimașă decît ascultătoare. Prefera vioiciunea unui caracter puternic, Iar Sage îl avea din plin.

Laurie își iubea fiica într-un mod special, deși, cîteodată, Sage făcea dificilă această iubire. Nu accepta și nu-și exprima ușor iubirea. De parcă se temea să nu fie respinsă, o parte a ei rămînea mereu ascunsă. În privința asta, semăna din nou foarte mult cu Chase și deloc cu Lucky, care deseori se lăsa dominat de emoții puternice.

- Ai vrea să mănînci ceva, draga mea? își întrebă Laurie fiica, nerezistînd impulsului de a o mîngîia drăgăstos pe păr.

- Da, te rog, mamă, dacă nu te deranjez prea mult. Pentru o clipă își lipi obrazul de dosul palmei mamei ei. Apoi, parcă jenată de acest gest copilăresc, se retrase.

- Hmm, prăjituri de Crăciun.

- Da, replică Laurie, rîzînd în timp ce privea dezordinea din bucătărie. Pe Marcie au apucat-o durerile tocmai cînd mă pregăteam să le pun glazura. După cum vezi, am lăsat totul baltă și am plecat în grabă. Le terminăm mîine.

- Mi-ar plăcea să te ajut, spuse Sage, îmbrățișînd-o rapid, înainte de a se așeza la masă.

- Îmi pare atît de rău că ți-am întrerupt vacanța cu Travis. Laurie puse o bucată de unt într-o tigaie și începu să pregătească un sandviș cu brînză.

- Nu-ți face probleme.

- Dar mă bucur că vei fi acasă mîine.

- Și eu.

- Crăciunul nu ar mai fi același, dacă tu nu ai fi aici, vîrîndu-ți nasul în toate cadourile.

- Nu mi l-am vîrît niciodată!

- Pe' dracu', nu. Lucky intră agale în bucătărie și se aruncă pe un scaun. Îți amintești de Crăciunul cînd eu și Chase ți-am desfăcut cadourile și am pus înăuntru greieri morți? Atunci ți-ai dorit să nu-ți fi băgat nasul în ele.

- Păgînule. Sage aruncă cu un biscuit după el. Rînjind, Lucky îl prinse și îl mîncă.

- Și eu îmi amintesc, spuse Pat. Era rezemat de dulapul din bucătărie, luînd pe ascuns din aluatul crud de prăjituri și bînd cafea. Bud a trebuit să vă altoiască pe amîndoi chiar în seara de Crăciun. Și nu i-a plăcut deloc că a fost obligat să o facă. Laurie, tu ai încercat să-l faci să se răzgîndească.

- Deși numai Dumnezeu știe că aveau nevoie de pedeapsa pentru scamatoria lor. Unde e Devon, Lucky?

- Mi-a spus să vă spun tuturor noapte bună. Era extenuată.

- După cîte pozne mi-ați făcut, tu și Chase, mă mir că n-am ajuns o psihopată, remarcă Sage.

- Eu cred că ești.

Ea aruncă după el cu un alt biscuit. De data asta, el îl aruncă înapoi. Ea aruncă încă unul. Și pe ăsta i-l aruncă înapoi. În curînd, biscuiții zburau prin bucătărie.

- Copii! Sînteți mai răi ca niște mucoși de trei ani.

Încă rîdeau cînd Harlan intră prin ușa din spate ducînd valizele lui Sage. Ori de cîte ori îl vedea, indiferent cît de puțin sau mult timp trecuse de cînd îl văzuse ultima dată, Laurie era mereu puțin surprinsă de cît de atrăgător era tînărul Harlan Boyd.

Judecînd obiectiv, credea că fiii ei sînt cei mai frumoși bărbați din împrejurimi. Această opinie se datora numărului mare de domnișoare pe care le curtaseră înainte de a se îndrăgosti de actualele lor soții. Iar la vîrsta lui, Pat era și el un bărbat încă bine. Multe, femei din oraș- și din împrejurimi erau foarte geloase datorită devotamentului lui pentru Laurie.

Totuși, Harlan era frumos ca un star de cinema. Cîțiva idoli îi puteau invidia trăsăturile perfecte ale feței și forma provocatoare a gurii. Iar ochii... O singură privire aruncată acelor ochi putea să facă pînă și pe o bătrînă, ca ea, să-și piardă răsuflarea.

- Mulțumesc, Harlan, îi spuse ea. Pune jos valizele. Le vom duce sus mai tîrziu. Nu vrei să mănînci ceva?

- Nu, mulțumesc. Își scoase pălăria udă și își trecu degetele prin părul des, încîlcit. Doar niște cafea, vă rog.

Laurie îi turnă o ceașcă. Cînd se întoarse pentru a i-o întinde, o surprinse pe Sage privindu-l cu o scîrbă așa de mare, de parcă ar fi fost unul din greierii morți puși de frații ei în locul cadourilor de Crăciun.

Ce-i drept, Harlan era cam necioplit cîteodată, dar era dezamăgită că Sage nu se arăta mai înțelegătoare față de el.

Apoi îl văzu pe Harlan zîmbindu-i lui Sage și făcîndu-i cu ochiul. Nu era de mirare că Sage era așa de trufașă. Greșise persoana dacă încerca să flirteze cu Sage. Dacă încăpățînata ei fiică nu putea să ducă de nas un bărbat, așa cum făcea cu Travis, nici nu o interesa.