La capatul lumii

La capatul lumii de Sandra Brown

CAPITOLUL 1

Din clipa când Fiona aruncase o privire asupra gustării oferită de doamna Darling, mai prinsese ceva curaj. Înainte ca subreta să fi anunțat că „ceaiul este servit" avusese o senzație de disconfort, chiar de deprimare. Ce însemna acea ridicolă bonețică albă pe capul cameristei, sau șorțulețul acela cu volănașe suprapuse? se întrebase. Desigur, servitori mai aveau și alții în sat, dar nimeni n-ar fi avut ideea fistichie de a-i deghiza astfel. În orice caz, nu într-un sătuc ca Heatherfell, cu o economie destul de modestă. Doamna Darling se afla pe undeva, prin vârful piramidei sociale, dar totuși...

Așezată, cam crispat, pe un fotoliu cu perne moi, Fiona își ascultase cu religiozitate gazda, văduvă de multă vreme, vorbindu-i despre Graham, fiul său unic. Același Graham care, cu o seară înainte, o ceruse în căsătorie - iar Fiona acceptase, cu sinceră bucurie.

Atunci, totul îi părea scăldat într-o lumină strălucitoare, se simțea într-al șaptelea cer...

— Va trebui să mergi mâine la mama, la ceai, îi ceruse Gfaham. Eu o voi anunța de, îndată despre logodna noastră.

— Cu multă plăcere, încuviințase Fiona, plină de entuziasm.

Nici măcar reacția destul de frustă a mătușei Jessie la marea noutate n-o făcuse să dezarmeze. Mătușa Jessie era sora mamei sale. Atunci când Fenella și Fiona Smith își pierduseră părinții, la o vârstă fragedă, buna mătușă Jessie nu ezitase să se împovăreze cu încă două orfane, pe lângă proprii ei copii.

În general, Fiona ținea cont de observațiile mătușii ei. Dar când, de dimineață, Jessie spusese, cu o strâmbătură:

— Ferma Maubuisson, zici? Familia Darling? Dar cu el ce faci?

Fiona îi replicase, cu râsul ei argintiu:

— William va veni cu mine, desigur.

— Chiar crezi? Și ce drepturi va avea? Să mănânce resturile?

— Mătușă Jessie! protestase ea.

— Spun ceea ce gândesc. La Maubuisson nu există nici un loc pentru el.

— Atunci zi de-a dreptul că nici pentru mine nu e loc.

— Nici nu-i nevoie s-o spun, azvârli bătrâna, pe un ton sec pe care Fiona nu

i-1 mai auzise vreodată. Așa că fata era cam stânjenită, iar cuvintele mătușii Jessie o urmăriseră. Atunci când subreta o anunțase, barometrul moralului ei era departe de a arăta timp frumos.

— Luați loc, domnișoară, spusese stăpâna casei.

Vorbiseră despre câte și de toate, despre timp, despre recoltă, despre magazinele șic de la Londra, unde doamna Darling obișnuia să-și comande toaletele.

— Poate, dar rochia de mireasă am de gând să mi-o comand aici, declarase Fiona, brusc. Doamna Darling înțepenise. Și tocmai atunci intră subreta, să anunțe că ceaiul este gata. Fiona se ridicase, gândindu-se, fără voie, la „resturile" prezise de mătușa ei.

Dar, în loc de asta, descoperi un festin demn de banchetele Romei imperiale. Îi scăpă un oftat de ușurare. Trebuie ca cineva să aibă o inimă de aur, pentru a servi un asemenea ceai!

— Vai, doamnă, dar e de-a binelea somptuos!

Doamna Darling se mai dezgheță puțin. Cu un gest împărătesc, adresat unei savarine umflate de frișca, răspunse:

— Ce-i drept, trăim destul de bine, Graham și cu mine. Cu o familie puțin numeroasă, se poate. Niciodată n-am regretat acest copil unic...

Așezându-se, se apucă să taie prăjitura.

Inima Fionei se strânse. Oare mătușa Jessie avusese dreptate? Oare William își va găsi un loc în această casă, unde se trăia prea bine ca să mai fie loc pentru un străin?

— Nu ești de părerea mea? adăugă doamna Darling, așezându-i "Fionei o savarină în farfurie.

— Eu... drept să vă spun, întotdeauna mi-am dorit o familie numerosă, declară ea, dintr-o suflare.

Doamna Darling își subție buzele și-așa subțiri.

— Ai încredere în experiența mea: e mai bine să te oprești la unul. Știi, viața nu-i chiar roz. Când s-a născut fiul meu...Chestii muierești, acuma...Dar, la urma-urmei, orice era mai bine decât s-aducă iar vorba de William... Vai, însă, doamna Darling reveni foarte repede la subiectul arzător, așa cum un câine nu-și lasă osul decât, eventual, pentru foarte scurt timp.

— Un singur copil e prea destul, repetă ea, cu o privire atât de elocventă, încât Fiona se văzu obligată să precizeze:

— În afară de William, doamnă, fiul surorii mele.

— Ah! facu mama lui Graham, pe un ton greu de definit.Iar Fiona trebui să povestească încă o dată istoria nepotului său...

Fenella, sora ei mai mare, plecase în Australia și se măritase acolo. Soțul ei o părăsise înainte de nașterea copilului. Mai apoi, ea se stabilise în Statele Unite. Din când în când, mai primea câte-o scrisoare de la ea. Nu s-ar fi zis că-i păsa ei prea tare de fiul ei. După șase ani, muri într-un accident de mașină.

— Micuțul stă cu noi de un an, adică, cu mine și cu mătușa Jessie, adăugă Fiona. E nostim că încă nu și-a pierdut accentul american. N-are defel pronunția guturală a scoțienilor.Se lăsă o tăcere grea.

— E... foarte generos din partea dumneavoastră, reluă discuția doamna Darling, dar, zău, un orfelinat modern ar fi mult mai indicat. În zilele noastre, nu se mai pune problema pâinii uscate sau a uniformei sinistre...

— Nici a resturilor, adăugă Fiona cu vocea joasă.

— Văd că ne înțelegem, domnișoară! Ți-o spun de-a dreptul, am fost total năucită de anunțarea acestei logodne subite! Fiul meu a insitat mult asupra calităților dumitale. Înțeleg c-ai făcut studii de infirmieră?

— Da. Mi-am luat și diploma. Am fost nevoită să părăsesc spitalul din Dunbank pentru a mă putea ocupa de William.

— Această experiență medicală se va dovedi, desigur, un atu pentru bătrânețile mele, continuă doamna Darling. Și apoi, cunoști viața la țară. După cum a subliniat și Graham, vei fi o excelentă muncitoare agricolă. Până la urmă, am acceptat să consimt la această căsătorie... la urma-urmei, dacă vreau un nepot, nu se poate altfel. Vrei o tartă? adăugă ea, întinzându-i Fionei platoul.

— Nu, mulțumesc, doamnă.

— Ce apetit de păsărică!

— Eu... îmi cer scuze, dar nu prea mi-e foame. Ăăă... tocmai vorbeam despre William, fiul surorii mele...Se lăsă din nou tăcerea.

— Fiul surorii... hm, mă rog, asta o spui dumneata...

— Pardon? Doamna Darling își înghițise felia ei de tartă, dar o firimitură îi rămăsese agățată de buza superioară. O bucățică de căpșună.

— Uite ce e, domnișoară. N-ai de ce să te șifonezi. Cum îi spuneam și ieri fiului meu, îți admir curajul... fie că acest copil este sau nu este fiul surorii dumitale...

— Dar este!

— Lasă-mă să vorbesc. În schimb, nu admir deloc felul dumitale de a acționa. Să iei acest copil cu dumneata, când ai putea atât de ușor să-1 încredințezi unui orfelinat, e nebunie curată...În timpul acestui mic discurs, chipul Fionei se întunecase.

— Dacă tot ceea ce se vorbește este adevărat, îți compromiți șansele de măritiș. Știi cum sunt oamenii...

— Nu, nu știam... cel puțin, până acum.

— I-am explicat lui Graham gândirea mea.Oamenii din sat ar putea bănui o ... reglare de conturi.

— O reglare de conturi? repetă Fiona, încremenită.

— Hai, domnișoară, nu mă obliga să pun punctul pe i.

— Doar nu... vreți să spuneți.?

— Nu, îmi cunosc fiul. Dar, s-ar putea cleveti. La urma-urmei, amintește-ți, acum șase ani ați lipsit amândoi din Heatherfell... Graham a înțeles foarte bine punctul meu de vedere.

— Și, mai exact, care este punctul dumneavoastră de vedere?

— Dacă te ia de nevastă, și pare foarte dornic s-o facă, nici nu se pune problema să ia, pe deasupra, și acest copil.

— Și credeți că-1 voi abandona pe William?

—Dar n-am spus asta, domnișoară. E suficient să-i găsești un orfelinat convenabil. Nu trebuie să faci o dramă din asta. Sunt deja destul de bună că te primesc în casa mea. La urma-urmei, n-aș fi chiar nemulțumită să am, într-o zi, un nepoțel al meu. Dar nu copilul altuia!

Ce viperă! Se ferise să spună „copilul alteia"...

— Deocamdată, noi trei... și, mai târziu, noi patru! adăugă ea, cu un aer suficient, privind masa supraîncărcată— semn al bunăstării egoiste. Nu-mi plac numerele mari.

— Dar nu trebuie neapărat să trăim împreună!

— Această casă îmi aparține, replică sec doamna Darling. După moartea mea, ea îi va reveni lui Graham, dar, desigur, numai dacă...

—... dacă refuză să-1 ia pe William, nu-i așa?

— Să nu dramatizăm! Dacă te-ar auzi cineva, ar crede că sunt o scorpie. Crede-mă, domnișoară, nu există multe femei care să-și deschidă astfel inima unei viitoare nurori care... ăăă...

— Inima? Care inimă? exclamă Fiona, ridicându-se brusc.

Câteva firimituri căzură pe covorul somptuos. Doamna Darling le privi cu un aer consternat.O, nu! își spuse Fiona. Chiar dacă William ar fi fost acceptat, aici

n-ar fi fost un cămin pentru el. Prăjiturile, cremele, tartele și dulceața de căpșuni... toate astea nu reușeau să acopere uscăciunea sufletească de la Maubuisson.

— Mă voi întâlni cu Graham și vom discuta despre asta. Totuși, nu-i dependent de dumneata.

— Nu-ți fă iluzii, domnișoară!

— Nu văd de ce nu!

— Vorbește cu el și-ai să vezi!

— Putem oricând pleca de la Heatherfell și s-o luăm de la capăt altundeva.

— Graham nu va părăsi niciodată Maubuisson. El știe unde-i este interesul.

— Voi vedea ce-mi va spune.

— Fugi, domnișoară, eu nu te rețin!

Fiona era încă în hol când doamna Darling sună din clopoțel:

— Jane! o auzi ea stropșindu-se la servitoare. Mătura- mecanică! Strânge toate firimiturile astea!

Tânăra porni în fugă spre ogorul unde știa că-1 găsește pe Graham.

— Graham! Nu se poate! spuse ea, gâfâind. Poate-am înțeles eu greșit! Este... e vorba de William. Mama ta mi-a zis...

— Da, răspunse băiatul mare, blond și frumos, luând în mâinile lui bătătorite mâinile tremurânde ale fetei. Văd că te afectează, dar... ăăâ..., înțelegi, nu-i așa, draga mea?

— Nu, Graham, nu înțeleg chiar deloc.

— E, totuși, evident, Fiona. Cum spune mama...

— Cum spui tu! Asumă-ți responsabilitățile!

— Bine, bine... voi fi cinstit, micuța mea Fiona. Nici un bărbat n-are chef să se ocupe de copilul altuia.

— Și nici o femeie, i-o întoarse pe loc Fiona, n-are chef să se înghesuie în casa alteia!

— Maubuisson îmi va aparține, într-o zi!

— Numai dacă-ți vei asculta mămica!

— Ascultă, Fiona, protestă el, cu vocea blândă.

— Știu ce spun, Graham. Ești slab. Nu mă pot baza pe tine. Ești un amărât de materialist, incapabil să zboare cu propriile sale aripi.

— Dar ce te-a apucat?

— Poftim, ia-ți verigheta! Oricum, n-aș fi purtat-o prea mult. Poți să-i spui următoarei că-i ca și nouă. Ai grijă doar s-o pui în temă cu pretențiile mamei tale, astfel povestea riscă să se repete, încheie ea, cu un zâmbet amar.

— Liniștește-te, Fiona! o imploră Graham, încearcă să te pui în locul meu.

— Ce vrei să spui?

— Nu posed absolut nimic în afară de ce-mi alocă mama pentru muncile câmpului. Chiar dacă aș vrea, n-aș putea găsi de lucru în altă parte.

— Mărturisește că nici n-ai chef s-o faci! Sau nu?

Graham aruncă o privire elocventă asupra ogoarelor strălucind în soarele amiezii și asupra-unei parcele lăturalnice, plină de flori sălbatice.

— Întrebare inutilă, nu-i așa? facu Fiona. Cunosc răspunsul!Îi părea rău pentru el. își iubea atât de mult pământul!

— Fee, începu el.

— Ne-am spus totul...,

— Din cauza lui Wiliam?

— Numai în parte. De fapt, n-am fi fost fericiți împreună. Mama ta ar fi fost tot timpul între noi doi. Se trăiește prea bine la tine, Graham. Dar cremele și prăjiturile n-au înlocuit niciodată dragostea.

— Fiona, ascultă-mă!

— S-a ridicat vălul de pe ochi, Graham! Mă duc acasă.

— Mai gândește-te, te implor!

— M-am gândit. S-o încheiem aici.

— Fiona...

— La revedere, Graham.

Fata fugi în josul pantei, sări peste gard și ieși în drumul plin de praf. Trecând pe lângă proprietatea familiei Lindsay, le facu un semn de departe. La vremea secerișului, îi ajutase, așa cum îi ajutase pe cei mai mulți dintre fermierii din Heatherfell.

Urcă pe o altă colină și coborî într-o vâlcea. Aici se afla reședința Roots, micuțul cottage unde stătea, împreună cu mătușa Jessie. Aceasta tocmai își uda grădina. Bill era cățărat pe gard.

Mătușa Jessie ridică privirea și, ghicind totul, se grăbi să-și întâmpine nepoata.

Dar Bill cauza acestui zbucium, rămase nemișcat, cu fața închisă și posomorâtă, ca de obicei. Semăna leit cu mama sa, frumoasa Fenella, care avusese dintotdeauna expresia disprețuitoare și bosumflată. Și mai semăna, desigur, cu un necunoscut, pe jumătate responsabil pentru venirea pe lume a acestui micuț William Manning, căzut din cer la Heatherfell, cu un an în urmă.