Opere Complete – volumul 1-9

Studiu introductiv

„Shakespeare nu trebuie cetit, ci studiat”.

M. Eminescu, Repertoriul nostru teatral, în „Familia”, Pesta, nr. 3/1870.

I

Documentar

1

Biografia „externă” și „internă”.

Controversa shakespeariană

În acest amurg de secol știm cam tot atât cât se știa în zorii lui despre viața scriitorului căruia i se atribuie îndeobște cea mai grandioasă creație dramatică-poetică a lumii. Numeroase lucrări biografice publicate între timp impresionează prin interpretări ingenioase, dar faptele certe cuprinse în ele sunt tot cele de altădată^[1]. Acestea sunt numeroase, totuși atât de puține dintre ele sunt cât de cât semnificative, încât imaginea globală te poartă fără voie spre mobilierul sărăcăcios al casei din strada Henley, Stratford, unde se presupune că s-a născut Shakespeare sau spre decorul cvasi-inexistent al scenelor elisabetane. Lipsesc „epitetele”; ele sunt însă prezente în ecourile stârnite de creația literară a lui Shakespeare – ceea ce se va reflecta în scurta prezentare de mai jos, inevitabil selectivă.^[2]

Tatăl scriitorului, John Shakespeare, originar dintr-un sat vecin cu Stratford-upon/on-Avon, s-a stabilit în acest târg-orășel și a fost pe rând mănușar, negustor de lână, piei și vite. A deținut unele posturi administrative de răspundere și s-a căsătorit cu Mary Arden, fiica unui proprietar de pământ. John și Mary au avut opt copii; William, cel de al treilea, s-a născut în aprilie 1564, după tradiție la 23 ale lunii (în registrul de nașteri apare data de 26 aprilie) și a fost botezat după ritualul anglican.

Este aproape sigur că a studiat (câțiva ani) la „școala gramaticală” (Grammar School) din Stratford, structurată după sistemul medieval și cuprinzând printre materiile de studiu gramatica latină și greacă (cărțile de bază fiindGramatica limbii engleze de John Lyly,Sententiae Pueriles de Leonhard Gilmann, texte din Esop, Cezar, Cicero, Vergiliu, Horațiu, Ovidiu; de asemenea tratate de retorică, astfelThe Arte of Rhetorique de Thomas Wilson).

Pentru perioada 1576-1582 nu există documente semnificative; iar ucenicia la un măcelar sau participarea la braconaje sunt ipotetice^[3].

în 1582 Shakespeare s-a căsătorit cu Anne Hathaway, care se trăgea dintr-o familie de fermieri înstăriți din satul Shottery și era cu opt ani mai în vârstă decât soțul. Au avut trei copii, Susanna (1583) și doi gemeni – un băiat, Hamnet, și o fată, Judith (1585). Nu se știe din ce motive, Shakespeare și-a părăsit familia pentru a se stabili la Londra.

Între 1589 și 1592 au fost jucate la Londra cele trei părți ale piesei istoriceHenric al VI-lea. Un citat din Partea a IiI-a este folosit de dramaturgul Robert Greene înGreen’s Groats-worth of Wit Bought With a Million of Repentance (Minte de un ban, cumpărată cu un milion de căințe, 1592), pamflet care se adresa în termeni injurioși lui Marlowe, Nash și Peele și arăta, printre altele:

„Căci, iată, se află printre noi un parvenit, o cioară înfrumusețată cu penele noastre, care cu a sa Inimă de tigru învelită într-o piele de actor, își închipuie că este în stare să scrie un vers alb bombastic asemenea celor mai buni dintre voi; și fiind un desăvârșit Johannes fac totum, se socotește, cu înfumurare, singurul Shake-scene = (scutură-scenă, cf. Shakespeare = scutură-lance)dintr-o țară”.

(Richard al III-lea; Titus Andronicus).

în 1593 s-a tipărit poemulVenus și Adonis, dedicat contelui Henry Wriothesly de Southampton, un mecena al literelor, favorit al reginei Elisabeta și prieten al contelui de Essex (autorul rebeliunii din Irlanda, 1601).

(Comedia erorilor; Îmblânzirea îndărătnicei.)

Dintr-o notă de plată pentru spectacole date la curte în 1594 aflăm că „William Kempe, William Shakespeare și Richarde Burbage” erau „oameni/ slujitori ai Lordului Șambelan”, trupă în care Shakespeare avea să rămână până la sfârșitul carierei sale dramatice (sub Iacob I trupa a devenit „oamenii regelui”). Tot în 1594 a apărutNecinstirea Lucreției, poem dedicat din nou contelui de Southampton.

(Doi tineri din Verona; Zadarnicele chinuri ale dragostei.)

În 1595 John Weever scria în epigramaAd Gulielmus Shakespeare:

„Shakespeare, limbă de miere, când ți-am văzut vlăstarele,/Am jurat că le-a zămislit Apolo însuși…/ Bucălatul Adoniscu zulufii lui de ambră,/Frumoasa și înflăcărata Venuscăutând să-l farmece și să-l facă s-o iubească,/Neprihănita Lucrețiacu veșmântul ei de fecioară,/ Tarquinius,mândru, pătimaș, încercând mereu s-o ispitească; Romea-Richardși încă mulți alții ale căror nume nu le știu”.

(Romeo și Julieta; Richard al II-lea; Visul unei nopți de vară.)

în 1596 moare Hamnet.

(Regele Ioan; Neguțătorul din Veneția.)

în 1597 Shakespeare dispune de mijloace suficiente pentru a-și cumpăra o casă impunătoare la Stratford(New Place).

(Cele două părți ale pieseiHenric al IV-lea.)

în 1598, înPalladis Tamia, Francis Meres îi elogiază pe poeții de frunte ai Greciei și Romei și afirmă:

„Tot astfel și limba engleză este nespus de mult îmbogățită și înveșmântată măreț cu rare podoabe și minunate întorsături de frază de către Sir Philip Sidney, Spencer, Daniel, Drayton, Warner, Shakespeare, Marlowși Chapman.

După cum s-a crezut că sufletul lui Euphorbusa trăit în Pitagora, și sufletul neîntrecut și plin de fantezie trăiește în Shakespearecel cu limba dulce ca mierea, dovadă Venus și Adonis, Lucreția,Sonetele sale curgătoare (cunoscute)printre prietenii lui apropiați etc.

După cum Plautși Senecasunt socotiți a fi cei mai buni în comedie și tragedie la romani, tot astfel Shakespeareîntre englezi este cel mai strălucit (excellent)în amândouă pentru scenă; pentru comedie, dovadă Domnii din Verona, Erorile, Zadarnicele chinuri ale dragostei, Răsplata chinurilor dragostei (Lave labours wonne), Visul unei nopți de varăși Neguțătorul din Veneția;pentru tragedie, Richard al II-lea, Richard al III-lea, Henric al IV-lea, Regele Ioan, Titus Andronicusși Romeo și Julieta.

Dacă, așa cum spune Epius Stolo, muzele ar vorbi în limba lui Plaut, dacă ar vorbi latinește, eu zic că dacă muzele ar vorbi englezește, ele ar folosi graiul frumos dăltuit al lui Shakespeare”.

Cam în aceeași vreme, pentru Richard Barnfeild versurile lui Shakespeare dinVenus șiLucreția „curg ca mierea”, „încântă lumea” și așează numele scriitorului „în nemuritoarea carte a Slavei”, (Poems in Divers humors).

Dintr-o listă de actori reiese că Shakespeare a jucat în acest an în piesa lui Ben JonsonFiecare cu toana lui.

(Mult zgomot pentru nimic; Henric al V-lea; Nevestele vesele.)

În 1599 Shakespeare a devenit acționar al teatruluiThe Globe cu o participare de 1/10; reconstruit, teatrul era o clădire frumoasă, înzestrată cu recuzită modernă.

The Passionate Pilgrim (Pelerinul înflăcărat), o culegere de douăzeci de poezii preluate din diverși autori ai vremii, a fost atribuită integral lui Shakespeare, deși, după aprecierea, generală, îi aparțin numai cinci lucrări. Este o dovadă a popularității scriitorului.

(Iuliu Cezar; Cum vă place.)

În 1600 întâlnim prima mențiune a numelui lui Shakespeare înStationers’ Register (Registrul imprimărilor) care avea în exclusivitate dreptul de a tipări și vinde o carte (contra unei sume de 4, apoi 6 pence); înregistrările se făceau laStationers’ Company (Compania imprimărilor), organizație londoneză înființată încă în 1404.

în piesa anonimăThe Return from Parnassus (întoarcerea din Parnas), Shakespeare este considerat cel mai mare poet englez, mai mare decât Chaucer sau Spenser.

(Hamlet?)

în 1601 a murit tatăl poetului.

(Troilus și Cresida.)

1602(Totu-i bine când sfârșește bine; Othello.)

în 1603 a jucat în tragediaSeianus de Ben Jonson.

(Măsură pentru măsură.)

în 1604, în prefața la poemulDaiphantus Anthony Scoloker vorbește despre „tragediile prietenosului Shakespeare, în care comedianul călărește atunci când tragedianulstă în vârful picioarelor” și își exprimă dorința ca propria sa lucrare„să placă tuturor ca prințul Hamlet”.

(Timon din Atena.)

1606(Antoniu și Cleopatra.)

în 1607 a avut loc căsătoria fiicei lui Shakespeare Susan cu doctorul John Hall.

(Coriolan.)

în 1608 Shakespeare a devenit acționar al teatrului Blackfriars, cu o participare de 1/7. În același an a murit mama scriitorului.

(Pericle.)

în 1609 au fost publicateSonetele, scrisă piesaCymbeline și tipărită Troilus și Cresida, în a cărei prefață se face referire laVenus și Adonis și la comediile lui Shakespeare, atât de „ingenioase încât par… să se fi născut în marea care a zămislit-o pe Venus”.

în jurul anului 1610 este probabil ca Shakespeare să se fi stabilit la Stratford, înNew Place.

Istoricul și poetul Edmund Bolton scria următoarele într-o prezentare critică a autorilor contemporani: „cărțile în care găsim o limbă engleză de cea mai bună calitate nu sunt, după câte mi-aduc eu aminte, prea multe… Dar printre cele mai de seamă sau chiar cele mai de seamă sunt, după părerea mea… (ale lui)Shakespeare, Francis Beaumont și nenumărați alți autori dramatici”.

(Poveste de iarnă.)

în 1611 (?) poetul John Davies of Hereford și-a dedicatEpigrama 159 „domnului William Shakespeare, Terențiu englez al nostru”, făcând aluzie și la faptul că poetul a fost și actor.

(Furtuna.)

în 1612, în dedicația dinDiavolul alb, dramaturgul John Webster a subliniat „fericita și rodnica diligență (industry)a domnului Shakespeare”.

(Henric al VIII-lea.)

în 1613 Shakespeare și-a cumpărat o casă la Londra (the Blackfriars Gatehouse).

La 29 iunie, în timpul unei reprezentații a pieseiHenric al VIII-lea, teatrulGlobul a ars până în temelii. Incendiul a fost descris de Sir Henry Wotton într-o scrisoare datată 2 iulie:

„A fost ziua fatală a acelei minunate clădiri, dar nu s-au prăpădit decât lemnul și paiele, precum și câteva haine uitate; unui singur om i s-au aprins pantalonii și poate că acesta ar fi ars dacă n-ar fi avut fericita inspirație să stingă focul cu bere din sticle”.

în 1615 scriitorul este menționat ca acționar al teatruluiGlobul.

în februarie 1616 fiica mezină a lui Shakespeare, Judith, s-a căsătorit cu Thomas Queeny (despre care nu se știe decât că a fost un om cu studii).

La 23 aprilie Shakespeare a încetat din viață și la 25 aprilie a fost înmormântat în biserica Trinity din Stratford. Moartea pare să fi survenit brusc, deoarece exact cu o lună în urmă scriitorul își redactase testamentul în care declara că este într-o stare perfectă„a sănătății și memoriei”. într-o relatare neconfirmată, Ben Jonson ar fi întreprins în 1619 o călătorie pe jos de la Londra la Edimburg, unde, potrivit lui Rowe, i-ar fi povestit scriitorului scoțian William Drummond că a luat parte în 1616 la un chef de pomină împreună cu Shakespeare, care „a murit în urma febrei contractate”.

Inscripția de pe piatra de mormânt a scriitorului:

„Bunule prieten, ferește-te, pentru numele lui Hristos,/Să dezgropi țărâna închisă aici;/Binecuvântat fie omul care cruță aceste pietre/Și blestemat cel ce-mi clintește osemintele.”

între 1616-1623 în biserica Trinity a fost ridicat monumentul (bustul) lui Shakespeare; inscripția începe cu următoarele două versuri:

„Iudicio Pylium, genio Socratem, arte Maronem:

Terra tergit, populus maeret, Olympus habet”.

(Un Nestor prin judecată, un Socrate prin geniu, un Virgiliu prin artă;

Pământul îl acopere, poporul îl jelește, Olimpul îl are.)

Ben Jonson (1572?-1637), prietenul și, totodată, rivalul lui Shakespeare în ale literaturii, ne-a lăsat câteva mărturii deosebit de prețioase privind arta shakespeariană, dincolo de simplele aprecieri encomiastice cu care ne-au deprins și o seamă de citate de până acum, deși lauda abundă atât în versurile pe care i le-a închinat în inscripția de sub portretul lui Shakespeare – executat de Droeshout și reprodus în „canon”, respectiv prima ediție in-folio din 1623 a operelor:

„O, dacă ți-ar fi putut zugrăvi mintea/în bronz la fel de bine cum ți-a zugrăvit/Fața, chipul ar întrece/Tot ce a fost vreodată înscris în bronz” – precum și în lungul poem cu care prefațează volumul. Vorbesc de la sine, în primul rând, binecunoscutele versuri:

„Suflet-al epocii!/Lauda, desfătarea, minunea scenei noastre!…/El nu a fost pentru o epocă, ci pentru toate timpurile!”^[4]

Jonson subliniază și munca de elaborare a lui Shakespeare(v. cap. IV, 3).

Rețin atenția și câteva fraze din prefața editorilor John Heminge și Henry Condell:

„A fost un fericit imitator al Naturii… Mintea și mâna mergeau împreună… De aceea, citiți-l din nou și din nou. Iar dacă atunci nu o să vă placă, vă aflați de bună seamă într-o anume primejdie, aceea că nu-l înțelegeți”.

În sfârșit, într-un sonet care însoțește ediția in-folio poetul Hugh Holland îl numește pe Shakespeare „poet scenic”, ale cărui piese „au făcut Globulsă răsune de câte sunt în cer și pe pământ”.