Balanta

Nela visa vrăbii. Se făcea că ședea culcată goală într-o curte, la soare, îi era deosebit de plăcut, razele se jucau călduț pe trupul ei, d, deodată, tăbărâră peste ea niște vrăbii vesele, care începură s-o ciugulească de zor. Ea. Se gâdila, încerca să se apere cu mâiniâe, râzând („duceți-vă naibii, nebunelor!”), vrăbiile o ciuguleau însă în continuare cu tot mai mult spor, îndemnându-se una pe alta: „ciugulește, ciugulește, ciugulește”, iar ochișorii lor sclipeau de plăcerea ciugu-litului; apoi Nela își dădu seama cu groază că păsărelele nevinovate nu numai că o gâdilau insuportabil, dar rupeau din carnea ei bucățele mici cât grăunța de porumb, pe care nu le înghițeau, ci le puneau alături, formând grămăjoare perfect rotunde, încercă să miște mâna, dar atât de multe vrăbii se așezaseră pe ea, ca pe o creangă, și atât de violent ciripeau încât se simți învinsă și începu să plângă. „Doamne, se căina ea, uite că se poate muri și de vrăbii, ce haz nebun vor face cunoscuții d vor povesti că am murit mâncată de niște păsărele.” Apoi, o vrabie mai îndrăzneață îi ciuguli ochii și atunci nu mai suportă durerea și umilința, și se trezi. Intre timp, zvârcolindu-se, căzuse jos din pat și, cu-toate că era conștientă de stupizenia poziției în care se afla, ea continuă să rărnână așezată pe burtă, jos, pe parchet, gândindu-se ce-ar putea însemna un vis cu vrăbii. Avusese în liceu o prietenă care descifra vise și care-i spusese odată că păsărelele mici care apar în vise aduc nenorocire, mai exact, moarte. Da, era clar că individa nu se înșela și că semnul adus de vrăbii se va împlini. „Fir-ați ale dracului de vrăbii, că de trei nopți numai pe voi vă visez.”

Peste vreo cinci minute deschise anevoie ochii și privi ceasul de „la mână. Era șase fără cinci, se simțea cumplit de obosită, o dureau oasele, carnea, ochii, degetele de la picioare și chiar părul, dar trebuia să se scoale, n-avea încotro, trebuia să-i facă o injecție tatălui, care era bolnav și alături de care dormise în același pat, până d căzuse pe parchet. Aprinse veioza, intră în bucătărie și puse seringa la fiert. In vreme ce apa clocotea, ea continua să doarmă în picioare. D flacăra aragazului începu să sfârâie din cauza apei care o stropea, se trezi și pregăti seringa pentru injecție, adică sparse o fiolă de morfină și trase lichidul înăuntru, întră în dormitor și, continuând să moțăie, dezveli trupul bolnavului pe jumătate și înfipse acul adânc în carnea moale și dospită de boală. Apoi așeză seringa pe noptieră, stinse lumina și se culcă pe pat, având grijă să lase un oarecare spațiu între corpul ei și al tatălui, ca să nu-1 stingherească, înainte de a adormi definitiv, întinse o mână, automat, spre mâna lui, ca să-i ia pulsul, dar, până să-și dea seama dacă inima îi bate normal sau nu, adormi adânc.

Se trezi peste un anumit timp, auzind soneria telefonului. Spe riată, ca și cum telefonul îi dăduse un anumit semnal de alarmă, se aplecă repede peste bolnav și își lipi urechea de partea stângă a pieptului lui. Inima nu bătea. Rămase o clipă uimită, dar, pentru că telefonul continua să sune, se ridică și se îndreptă spre aparat, cu gândul să-1 trântească de parchet. Curiozitatea o învinse și puse receptorul la ureche, strângând fălcile și închizând ochii, ca și cum ar fi resimțit o durere fizică insuportabilă.

— Alo, cine este? Întrebă ea, cu voce schimbată.

— Domnișoara Nela? Se auzi în telefon un glas pâăcut de bărbat.

Nela recunoscu glasul doctorului Vulpescu și-și reveni.

— Da, domnule doctor, eu sunt.

— S-a întâmplat ceva?

— Nu. De ce?

— Pentru că sun de câteva zile fără întrerupere și nu-mi răspunde nimeni.

— De obicei închid telefonul.

— Cum se simte tatăl dumneavoastră?

— Tatăl meu se simte foarte bine.

— I-ați făcut tratamentul pe care i 1-am prescris?

— Desigur. Se simte excelent în urma lui. Excelent.

Nela se rezemă. Avea amețeli.

— Mă bucur enorm că se simte bine. Eram îngrijorat.

— N-aveți de ce. V-am spus că se simte foarte bine. Tocmai jucam șah. M-a făcut mat.

— Nu, serios?! Se miră doctorul, râzând.

— Pe cuvânt.

Urmă o scurtă pauză.

— A mâncat normal?

— Da. Aseară, de pildă, a mâncat o friptură și doi mici. A băut chiar și o bere. Vedeți ceva rău în asta?

— O sticlă întreagă?

— Nu. Un pahar.

— Perfect. Dacă are poftă de mâncare și de băutură este nemai pomenit. Totul e să nu exagereze.

— Desigur.

— Atunci, duduită, d să vă mai sun?

Nela se clătină din nou și i se înroșiră urechile. Se enervase cumplit. Avea mâncărimi pe piele.

— Cum doriți, domnule doctor. Vă stau la dispoziție.

— Pot să-mi permit să vă invit într-o seară la un film?

— Depinde ce fel de film.

— Un film bun, desigur. American. Sau să ieșim afară din Bucu rești, la o bucată de iarbă verde.

— Cu mare plăcere. Eventual, după aceea, dacă doriți, pot să merg la dumneavoastră acasă sau în altă parte pentru a face tot ce doriți cu mine. Să știți că am un corp aproape perfect, ca să nu mai spun că sunt și virgină.

Vocea de la celălalt capăt al firului tăcu. Nela așteptă câteva clipe răspunsul. Nu se auzea decât o respirație ușoară.

— Imbecilule! Urlă Nela, dar nu primi nici de data aceasta un răspuns.

Aceeași respirație precipitată, de ființă obosită sau lovită în cap, năucită.

— Impostorule! Află că tata e mort, cretinule! D vii să-ți iei onorariul pentru sfaturile și ierburile tale împuțite? Am să te dau pe mâna Miliției, escrocule, nu-mi scapi tu!

Filmul integral il puteti viziona Aici