Cronicile din Narnia Nepotul magicianului – vol.1

NEPOTUL MAGICIANULUI

1. UȘIȚA TAINICĂ.

Această poveste este despre ceva ce s-a întâmplat cu mult timp în urmă, când bunicul vostru era copil. Este foarte importantă fiindcă în ea se povestește cum au început toate călătoriile între lumea noastră și tărâmul numit Narnia.

Pe vremea aceea, domnul Sherlock Holmes mai locuia încă pe Baker Street, iar familia Bastable căuta comoara din Lewisham Road. Pe vremea aceea, băieții trebuiau să poarte guler scrobit, iar școlile erau mai toate cu mult mai severe decât sunt acum. Mâncarea era însă mai bună; nici nu vă mai spun ce ieftine și gustoase erau dulciurile, ca să nu vă lase gura apă degeaba. Ei bine, pe vremea aceea, trăia la Londra o fetiță pe nume Polly Plummer.

Locuia într-o casă dintr-un lung șir de case lipite una de alta. Într-o dimineață, când era în grădina din spatele locuinței, deasupra zidului care despărțea grădina lor de cea a casei vecine, apăru capul unui băiat care se cocoțase pe zid. Polly fu foarte mirată, fiindcă până atunci nu mai văzuse nici un copil în casa de-alături, în care locuiau doar domnul și domnișoara Ketterley, frate și soră, bătrâni, amândoi necăsătoriți, își ridică privirea, curioasă. Fața băiatului necunoscut era foarte murdară. N-ar fi putut fi mai murdară nici dacă și-ar fi șters lacrimile cu mâinile pline de țărână. De fapt, cam asta se și întâmplase.

— Bună, spuse Polly.

— Bună, spuse băiatul. Cum te cheamă?

— Polly, răspunse fetița. Pe tine?

— Digory, îi răspunse băiatul.

— I-auzi, ce nume caraghios! zise ea.

— Nu e nici pe departe așa caraghios ca Polly, spuse Digory.

— Ba da, îl contrazise fata.

— Oh, nu, zise băiatul.

— Eu cel puțin mă spăl pe față, zise Polly. Ceea ce-ar trebui să faci și tu; mai ales după…

Se opri. Fusese cât pe ce să spună „După ce-ai dat apă la șoareci”, dar se gândi că n-ar fi prea politicos din partea ei.

— Așa e, am plâns, spuse Digory cu voce tare, ca un băiat atât de amărât că nu-i mai pasă dacă află cineva c-a plâns. Ai face și tu la fel, continuă el, dacă ai fi trăit toată viața la țară și-ai fi avut un ponei și râu în spatele grădinii, și-ai fi fost adusă dup-aia să locuiești într-o Groapă nenorocită ca asta.

— Londra nu-i o Groapă, spuse Polly indignată.

Dar băiatul era prea pornit ca s-o bage în seamă; continuă să-și spună oful:

— Și dacă tatăl tău ar fi în India, iar tu ar trebui să vii să stai cu o mătușă și un unchi care-i nebun (cui i-ar plăcea asta?), fiindcă au grijă de mama ta care e grav bolnavă și… care-o să moară.

Fața i se schimonosi ca atunci când încerci să nu pufnești în plâns.

— N-am știut, îmi pare rău, zise Polly umilă. După care, fiindcă nu știa ce să mai spună și ca să-l facă pe Digory să se gândească la lucruri mai vesele, îl întrebă:

— Domnul Ketterley chiar e nebun?

— Sau e nebun, îi răspunse Digory, sau e un mister la mijloc. Are o cămăruță, sus, la etaj, în care mătușa Letty zice că n-am voie să intru. E ceva necurat la mijloc. Și mai e ceva. De câte ori vrea să-mi spună ceva la masă – cu ea nu vorbește niciodată – mătușa îl oprește mereu, îi zice: „Nu necăji băiatu', Andrew” sau „Sunt sigură că nu-l interesează așa ceva pe Digory” ori „Digory, n-ai vrea să te duci să te joci în grădină?”

— Da' ce încearcă să-ți spună?

— Nu știu. N-apucă niciodată să spună prea mult. Da' mai e ceva. Într-o seară – se înnoptase de fapt – în drum spre camera mea, când am trecut pe lângă scara care duce la pod (nici nu-mi place să trec pe-acolo), sunt sigur c-am auzit un strigăt.

— Poate-și ține acolo vreo nevastă nebună.

— M-am gândit și eu la asta.

— Sau poate face bani falși.

— Sau o fi fost pirat, ca personajul din Comoara din Insulă și se ascunde de foștii camarazi.

— Poate ți se pare interesant, spuse Digory. Da' dac-ar trebui să dormi acolo, n-ai mai gândi la fel. Cum ți-ar plăcea să stai trează-n pat și să-l auzi pe unchiul Andrew trecând tiptil pe lângă camera ta? Și are niște ochi groaznici!

Așa s-au cunoscut Polly și Digory; și, cum vacanța de vară de-abia începuse și niciunul dintre ei nu mergea la mare în anul acela, se întâlneau aproape în fiecare zi.

Aventurile lor au început mai ales din pricină că era una din cele mai umede și mai reci veri din ultimii ani. Vremea i-a alungat în casă: sau, am putea spune, spre explorări în casă. E minunat să vezi câte lucruri poți explora într-o casă sau într-un șir de case, cu o bucățică de lumânare. Polly descoperise de multă vreme că, dacă deschizi o anume ușiță din podul casei ei, dai de un rezervor de apă și, în spatele lui, de un loc întunecos, în care puteai ajunge dacă te cățărai puțin, cu atenție.

Locul ăsta întunecos era ca un tunel lung, cu un perete de cărămizi de o parte și cu un acoperiș în pantă de cealaltă parte. Printre țiglele de pe acoperiș pătrundeau pete mici de lumină. Tunelul n-avea podea: trebuia să pășești de pe o grindă pe alta, iar între grinzi era numai ipsos.