Zahir

O, Marie, cea zămislită fără de prihană, roagă-te pentru noi, cei care ne îndreptăm către Tine.

Amin

„Dacă unul dintre voi are o sută de oi și pierde una, își va lăsa cele nouăzeci și nouă de oi pe câmp pentru a se duce după aceea care s-a pierdut, și nu se va întoarce până ce n-o va găsi?”

Luca, l5,4

DEDICAȚIE.

Nu pierde Itaca din vedere, căci ținta ta e să ajungi acolo.

Dar nu-ți grăbi pașii; e mai bine călătoria-ți să dureze ani, iar corabia-ți să ancoreze pe insulă când te vei fi-mbogățit deja cu tot ce ai cunoscut pe drum.

Nu aștepta ca Itaca să-ți dea alte bogății.

Itaca fi-a dăruit deja o călătorie minunată; fără Itaca, niciodată nu ai fi plecat.

Ți-a dăruit deja totul și nimic nu mai are de dat.

Și dacă la sfârșit vei crede că Itaca e săracă, să nu gândești că te-a înșelat.

Pentru că vei fi devenit un înțelept, vei fi trăit o viață plină, și acesta este înțelesul Itacăi.

Konstantinos Kavafis (l863-l933)

În mașină, am spus că pusesem punct primei versiuni a cărții mele. Când am început să suim amândoi una dintre crestele Pirineilor, pe care o consideram sacră și unde trăisem deja clipe extraordinare, am întrebat-o dacă nu voia să știe care era tema centrală sau titlul; ea mi-a răspuns că i-ar fi plăcut mult să întrebe, dar că din respect pentru munca mea nu spusese nimic, fusese doar mulțumită, foarte mulțumită.

Eu i-am spus atunci titlul și tema centrală. Ne-am continuat drumul în tăcere și, la întoarcere, am auzit un foșnet; era vântul care se apropia, trecând peste vârfurile copacilor desfrunziți, coborând până la noi, făcând ca muntele să-și arate din nou puterea și magia.

Imediat a venit și zăpada. M-am oprit și am rămas contemplând clipa: fulgii căzători, cerul plumburiu, pădurea, ea alături de mine. Ea, care mi-a fost totdeauna alături, totdeauna.

Mi-a venit să spun în acel moment, dar am amânat, ca să afle numai când va răsfoi pentru prima oară aceste pagini: această carte îți este dedicată ție, Christina, soția mea.

Autorul

Conform scriitorului Jorge Luis Borges, ideea de Zahir vine din tradiția islamică și se apreciază că a apărut prin secolul al XVIII-lea. Zahir, în arabă, înseamnă vizibil, prezent, imposibil de a trece neobservat. Ceva sau cineva cu care, odată ce am intrat în contact, ajunge să ne cotropească toate gândurile, până ce nu mai reușim să ne concentrăm asupra altui lucru. Aceasta poate fi considerată sfințenie, sau nebunie.

FAUBOURG SAINT-PFERES, Enciclopedia fantasticului, l953

Sunt un om liber.

Ea, Esther, corespondent de război, sosită de curând din Irak pentru că invazia acestei țări trebuie să înceapă dintr-o clipă în alta, 30 de ani, căsătorită, fără copii. El, un bărbat neidentificat, de vreo 23 sau 25 de ani, brunet, trăsături mongoloide. Amândoi au fost văzuți ultima oară într-o cafenea din Faubourg Saint-Honore. Poliția a fost informată că se întâlniseră și mai înainte, dar nu se știe de câte ori: Esther spunea mereu că bărbatul – a cărui identitate o ascundea sub numele de Mihail – era cineva foarte important, însă niciodată nu explicase daci era important din punctul de vedere al profesiei de ziarist sau pentru ea, ca femeie.

Poliția a început o anchetă oficială. Au fost avansate ipoteze de sechestrare, șantaj, de sechestrare urmată de omor – ceea ce nu era deloc neobișnuit, întrucât munca ei o obliga mereu să intre în contact cu indivizi care aveau legături cu celule teroriste, era permanent în căutare de informații. Au descoperit că din contul ei bancar fuseseră scoase regulat sume de bani în săptămânile anterioare dispariției: poliția a considerat că asta putea să aibă legătură cu plata informatorilor. Nu-și luase cu ea nici un fel de haine, dar, ciudat, pașaportul a fost de negăsit.

El, un necunoscut, foarte tânăr, fără cazier, nici o pistă care să poată duce la identificarea lui. Ea, Esther, două premii internaționale de jurnalism, 30 de ani, căsătorită. Soția mea.

Sunt pus imediat pe lista suspecților și sunt reținut – pentru că refuzam să spun unde fusesem în ziua dispariției. Dar, iată, gardianul îmi deschide ușa și-mi spune că sunt un om liber.

Cum de sunt un om liber? Pentru că în zilele noastre se poate afla orice despre oricine, este de ajuns să dorești o informație și o găsești îndată: unde am utilizat cardul de credit, care sunt locurile pe care le frecventăm, cu cine ne-am culcat. În cazul meu, a fost mai ușor: o femeie, ziaristă și ea, prietena soției mele, dar divorțată – și deci fără probleme în a spune că se culcase cu mine – s-a oferit să depună mărturie în favoarea mea când a aflat că fusesem arestat. A adus dovezi concrete despre faptul că fusesem cu ea în ziua și în noaptea dispariției lui Esther.