Capul profesorului Dowell
Aa
— Ia loc, te rog.
Marie Laurent se așează în fotoliul adânc de piele.
În timp ce profesorul Kern, desfăcând plicul, se apucă să citească scrisoarea, ea aruncă o privire fugitivă în jur.
Ce cameră sumbră! În schimb aici poți lucra în liniște: nimic nu-ți distrage atenția. Lampa cu abajur luminează doar masa de scris, doldora de cărți, manuscrise și corecturi. Mobila grea din lemn de mahon abea se deslușește în umbră. Tapetele de culoare închisă par niște draperii negre. În semiobscuritate licăresc doar titlurile aurii ale cărților din dulapurile masive. Pendulul lung al ceasornicului străvechi din perete se leagănă regulat și lin.
Laurent se uită la Kern și zâmbi fără voie: profesorul se potrivea de minune cu stilul cabinetului. Greoi și ursuz, sculptat parcă și el din mahon, părea un detaliu din mobilă. Ochelarii mari în ramă de baga semănau cu două cadrane, iar ochii de culoarea oțelului se mișcau ca niște penduluri trecând de la un rând la altul al scrisorii. Nasul dreptunghiular, tăietura dreaptă a ochilor și a gurii și bărbia pătrată proeminentă dădeau feței expresia unei măști decorative stilizate, creată de mâna unui sculptor cubist.
„Asemenea mască s-ar potrivi pe un cămin”, se gândi Laurent.
— Colegul Sabatier mi-a vorbit de dumneata. Da, am într-adevăr nevoie de un asistent. Ești medic? Perfect. Patruzeci de franci pe zi. Salariul o dată pe săptămână. Dejun, prânz. Dar cu o singură condiție…
Profesorul ciocăni ușor cu degetu-i osos în masă și întrebă pe neașteptate:
— Dumneata știi să-ți ții gura? Toate femeile sunt vorbărețe. Dumneata ești femeie, ceea ce deja e rău. Ești frumoasă, iar asta e și mai rău.
— Dar ce legătură…?
— Cea mai directă. O femeie frumoasă e de două ori femeie. Deci are de două ori mai multe cusururi pur feminine. Poți avea un soț, un prieten sau logodnic. Și atunci toate tainele se duc dracului.
— Dar…
— Nici un „dar”! De la dumneata se cere să taci ca peștele. Trebuie să ții sub tăcere tot ce vei vedea și auzi aici. Accepți condiția asta? Țin să te previn: nerespectarea ei va avea consecințe foarte neplăcute pentru dumneata. Foarte neplăcute.
Laurent fu surprinsă și intrigată în același timp…
— Accept, dacă toate acestea nu presupun…
— O crimă, vrei să spui? Poți fi absolut liniștită. Nu te amenință nici un fel de răspundere… Cum stai cu nervii?
— Sunt sănătoasă…
Profesorul Kern dădu din cap.
— În familie n-ați avut alcoolici, neurastenici, epileptici sau alienați?
— Nu.
Kern mai dădu o dată din cap.
Degetul său uscățiv și subțire apăsă butonul soneriei electrice.
Ușa se deschise fără zgomot.
În semiobscuritatea camerei apăru, ca pe un clișeu fotografic pus la developat, mai întâi albușul ochilor, apoi fața lucioasă a unui negru. Părul corbiu și costumul se contopeau cu draperia neagră a ușii.
— John! Arată-i domnișoarei Laurent laboratorul.
Negrul înclină capul, poftind-o astfel să-l urmeze, și deschise ușa următoare.
Laurent păși într-o cameră cufundată în beznă.
Întrerupătorul pocni și lumina puternică a patru globuri mari mate inundă odaia. Laurent închise ochii fără voie. După semiobscuritatea din cabinet, albeața pereților o orbea… Licăreau geamurile dulapurilor cu o mulțime de instrumente chirurgicale sclipitoare. Aparate de oțel și aluminiu de care Laurent nu mai văzuse se distingeau prin strălucirea lor rece. Reflexe gălbui de lumină jucau pe detaliile de aramă lustruită. Tuburi, spirale, retorte, cilindre de sticlă… Sticlă, cauciuc, metal…
În mijlocul camerei era instalată o masă mare de disecție. Alături de masă – o lădiță de sticlă; în ea pulsa o inimă omenească. Inima era legată prin tuburi de niște baloane.
Laurent întoarse capul și pe neașteptate zări ceva ce o făcu să se cutremure ca după un șoc electric.
La ea se uita țintă un cap de om – un cap fără corp.
Capul era fixat pe o placă pătrată de sticlă, susținută de patru piciorușe înalte și lucitoare de metal. De la arterele și vinele retezate porneau tuburi care, trecând prin găurile făcute în sticlă, se uneau câte două și duceau la baloane. Un tub ceva mai gros ieșea din gât și comunica cu un cilindru enorm. Cilindrul și baloanele erau prevăzute cu robinete, manometre și o mulțime de alte aparate, de care Laurent nu mai văzuse încă.
Capul privea la Laurent atent și mâhnit, clipind din pleoape. Nu încăpea nici o îndoială: capul despărțit de trup trăia o viață independentă și conștientă.
Deși zguduită la culme, Laurent observă totuși că acest cap seamănă uimitor cu capul unui savant chirurg ilustru, mort de curând, cu capul profesorului Dowell, vestit prin experiențele sale de readucere la viață a unor organe extirpate de la cadavre proaspete. Laurent asistase nu o dată la strălucitele lui conferințe publice și își amintea perfect fruntea aceasta înaltă, profilul caracteristic, părul des și buclat, de culoarea paiului copt, argintat de bruma anilor, ochii albaștri… Da, era capul profesorului Dowell. Numai buzele și nasul i se subțiaseră, tâmplele și obrajii i se supseseră, ochii i se înfundaseră mai mult în orbite, iar pielea căpătase o nuanță galbenă-cafenie de mumie. Însă căutătura îi era vie, gânditoare.
Laurent ca fascinată nu-și putea rupe privirea de la ochii aceștia albaștri.
Capul își mișcă buzele, dar nu se auzi nici un sunet.
Asta însemna deja prea mult pentru nervii fetei. Laurent era cât pe ce să leșine. Negrul îi întinse mâna și o scoase din laborator.
— Înfiorător, înfiorător… Murmură Laurent, căzând într-un fotoliu.
Profesorul Kern răpăi tăcut cu degetele în masă.
— Spuneți-mi, acesta nu e cumva capul…
— Profesorului Dowell? Da, e capul lui. Capul lui Dowell, mult stimatului meu confrate mort, pe care eu l-am readus la viață. Din păcate, am putut reînvia numai capul. Nu poți face totul dintr-o dată. Sărmanul Dowell suferea de o boală incurabilă deocamdată. Înainte de moarte el și-a exprimat dorința ca după deces cadavrul său să fie supus experiențelor științifice, pe care le elaborasem împreună. „Toată viața mi-am închinat-o științei. Vreau ca și moartea mea să-i slujească ei. Prefer ca în cadavrul meu să scormonească nu viermii, ci un prieten savant”. Iată testamentul ce și l-a făcut profesorul Dowell.
