Ultimul om din Atlantida

CUM A FOST DESCOPERITĂ ATLANTIDA.

I. EXPEDIȚIA SUBMARINĂ

— E o idee! Lăsând cartea din mână, mister Solly repetă din nou: Da, e o idee! și se cufundă în gânduri.

Mister Solly este fabricant și bancher din New-York, căruia totul i-a mers din plin și care s-a îmbogățit în urma livrărilor de materiale în timpul primului război mondial.

Pentru asemenea oameni, războiul este un lucru minunat. Cu cât se înălțau mormanele de cadavre pe câmpurile de bătaie, cu atât se rotunjea și contul curent al lui mister Solly. Spre sfârșitul războiului, mister Solly „valora” câteva miliarde de dolari.

Dar când a ajuns în culmea puterii sale financiare, i s-a întâmplat o poveste cam neplăcută. Mesele copioase, stropite din belșug cu vinuri alese, au pricinuit îmbolnăvirea vaselor sanguine din creier și mister Solly a căzut la pat, lovit de o congestie cerebrală tocmai când se aștepta mai puțin. Piciorul și mâna dreaptă i-au paralizat. Congestia însă a fost ușoară datorită excelentelor îngrijiri medicale, și peste câteva luni bolnavul s-a însănătoșit. Se părea că paralizia trecuse, dar doctorul i-a interzis categoric pacientului său să-și reia activitatea financiară.

— Ajunge cât te-ai agitat! i-a spus medicul. Dacă vrei să-ți păstrezi sănătatea, trebuie să-ți schimbi cu desăvârșire felul de viață. Călătorește, colecționează, ocupă-te cu opere de binefacere, într-un cuvânt, fă ce vrei ca să treacă timpul și să te distrezi, dar evită orice încordare nervoasă, orice efort intelectual. Altfel, nu răspund de viața dumitale.

În fața acestui ultimatum, înaintea lui mister Solly se ridica o problemă care nu era deloc ușoară: cu ce să-și umple viața și cum să-și folosească nemăsurata-i bogăție?

Era singur, ceea ce complica și mai mult situația, căci n-avea de cine să se îngrijească în afară de sine însuși.

Să plece în Africa și să vâneze lei?

Senzațiile prea puternice pe care ți le oferă acest sport nu-l atrăgeau pe mister Solly.

Să se dedice operelor de binefacere?

I-a fost de ajuns numai să se gândească la acest lucru, că pe fața lui roșie și puhavă se ivi o strâmbătură de dezgust. Era o ocupație prea banală, prea trivială pentru el. Să semneze un cec de vreo sută de mii de dolari în folosul universității, pentru ca apoi să-și admire portretul în ziare? îndeletnicire plicticoasă, fără rost!

Atunci mister Solly încercă să-și treacă vremea ocupându-se cu tot soiul de colecționări. începu să achiziționeze tablouri ale vechilor maeștri italieni. Dar, se vede treaba, toți acești Leonardo da Vinci și Rafaeli n-au ținut seama, la vremea lor, de cerințele americanilor, așa încât majoritatea pânzelor originale erau deja achiziționate. Într-o bună zi, făcându-se de râs cu achiziționarea unui Corregio „original”, care până la urmă s-a dovedit a fi o copie abil făcută, mister Solly se scârbi de pictură.

Urmară achiziții de boomerang-uri australiene, clopoței chinezești… iar o colecție compusă din trei sute cincizeci de specii de purici vii, adunați din toate colțurile lumii, a făcut să se vorbească despre el o bucată de vreme.

Dar toate astea nu erau ceea ce ar fi dorit el… Trebuia să găsească ceva care să iasă din comun, ceva care să-i imortalizeze numele.

După ce gustase din roadele bogăției și ale puterii, mister Solly visa în sinea lui la glorie. Dar cum s-o cumpere? Era ceva mai complicat decât cumpărarea acțiunilor la bursă.

Și iată că în clipa când aproape își pierduse speranța de a găsi un scop demn de viața lui, o simplă întâmplare îi veni în ajutor.

Secretarul personal al lui mister Solly lăsă întâmplător pe biroul acestuia o carte cu copertă pestriță în dungi albastre și cenușii. Era un volumaș redactat în limba franceză:”Roger de Vigny. Un continent dispărut. Atlantida, a șasea parte a lumii”.

Plictisit, miliardarul frunzări cartea, însă câteva rânduri îi reținură atenția.

„Este nevoie să se organizeze o expediție – scria autorul – la care să participe vasele tuturor națiunilor și să se cerceteze cuprinsul Oceanului Atlantic, pentru a putea fi găsit pământul sfânt unde își dorm somnul de veci străbunii comuni ale celor mai vechi popoare din Europa, Africa și America.” „O expediție submarină pentru descoperirea Atlantidei… Ar fi o idee!”

Aprinzându-și o țigară de foi, mister Solly se lăsă pradă unor gânduri pline de vanitate. El, mister Henri Solly, descoperă continentul dispărut. El va fi un nou Columb. El va înfige înstelatul drapel american pe acest continent dispărut. Dar colecțiile de pe fundul oceanului! De bună seamă că acolo n-or să fie copii. Toate sunt lucrări originale, de o valoare neprețuită. „Iată un loc destul de bun pentru a-mi plasa capitalul – se gândi mister Solly, obișnuit să privească toate lucrurile din punct de vedere comercial. Și-apoi, gloria, gloria…”

Da, hotărât, asupra acestui lucru trebuie să reflecteze. Trebuie negreșit să studieze această problemă. Mister Solly cercetă bibliografia aflată la sfârșitul cărții: „Numai colecția de cărți de la Institutul Smithson conține peste cincizeci de mii de volume…” „Ei, asta-i prea de tot! Și mister Solly se încruntă, închipuindu-și vrafurile de cărți. De altfel, la ce mai există savanți pe lume? O să le încredințăm lor trierea necesară. Deocamdată, însă, ia să vedem ce spune de Vigny.”

Uitând chiar și de regimul sever impus de doctor, mister Solly rămase treaz mult timp după miezul nopții, cufundat în citirea volumului.