Cruciatul iadului

PROLOG.

Un bărbat mărunt și-prăfuit într-o încăpere mică și plină de praf. Așa m-am gândit întotdeauna Ia el: un simplu bărbat mărunt și prăfuit într-o încăpere mică și prăfuită.

Nici unei femei de serviciu nu i s-a îngăduit vreodată să intre în biroul acela cu draperii groase pătate de funingine la ferestrele ce dădeau spre Birdcage Walk. După cum nici o persoană, indiferent dacă avea sau nu de a face cu curățenia, nu a primit vreodată permisiunea să pătrundă acolo, decât dacă înăuntru se afla însuși colonelul Răine.

Și nimeni nu l-ar fi putut acuza pe colonel că ar avea alergie la praf.

II întâlneai pretutindeni: pe dușumeaua lustruită din lemn de stejar, ascunsă doar parțial privirilor de un covor de iută; acoperea cu o peliculă fină rafturile cu cărți, fișctele, radiatoarele, brațele fotoliilor și telefoanele; dâre aleatorii se întindeau pe tăblia zgâriată a biroului de lucru, petele curate marcând locurile de unde dosarele sau cărțile fuseseră de curând împinse într-o parte: particule fine pluteau aferate în fasciculul de lumină furișat pieziș printr-un ochi de geam rămas neacoperit de draperie; și, fie că era sau nu o iluzie optică, nu era nevoie de nici pic de imaginație ca să vezi patina de praf de pe părul cărunt și rar, pieptănat pe spate, al bărbatului de la birou, să-l vezi vârât temeinic în ridurile adânci săpate în obrajii cenușii și scofâlciți și pe fruntea înaltă.

Pe urmă vedeai ochii de sub pleoapele zbârcite și uitai cu lotul de praf. Erau niște ochi care îmbinau sclipirea dură a unei pietre de peridot cu limpezimea de acvamarin decolorat a unui ghețar de Groenlanda, fără să degaje atâta căldură.

În timp ce traversam încăperea, s-a ridicat în picioare ca să mă întâmpine, mi-a întins o mână osoasă și rece. dură ca ounealtă de grădinărit, mi-a făcut semn să iau loc pe fotoliul de vizavi de panelul cu un furnir deschis la culoare, clin fața biroului, de mahon, cu care făcea notă discordantă, și în sfârșii s-a așezat pe scaunul lui, ținându-'și spatele foarte drept și mâinile împreunate pe biroul prăfuit.

— Bine-ai venit acasă, Bentall.

Vocea se potrivea cu ochii, mai-mai că puteai să auzi pârâitul îndepărtat al gheții uscate.

— Te-ai întors repede. Ai avut o călătorie plăcută?

— Nu, domnule. Un magnat al industriei textile din Midlands, care a fost amânat pentru o altă cursă ca să mi se facă mie loc la Ankara, n-a fost deloc plăcut impresionat. Urmează să primesc vești de la avocații lui și, ca un articol adițional, are de gând să scoată BEA de pe liniile aeriene europene. Ceilalți pasageri au refuzat să aibă de a face cu mine, stewardesele m-au ignorat complet și, colac peste pupăză, avionul s-a hurducăit ca o căruță pe un drum de țară. Dacă facem abstracție de toate astea, a fost o călătorie minunată.

— Astfel de lucruri se mai întâmplă, a remarcat el cu exactitate.

Un tic nervos aproape imperceptibil în colțul stâng al gurii sale subțiri putea fi luat drept zâmbet. Nu aveai nevoie decât de o imaginație puternică, dar era greu de spus, căci douăzeci și cinci de ani de amestec în treburile altora din Extremul Orient păreau să fi atrofiat mușchii faciali ai colonelului.

— Ai dormit?

Am scuturat din cap.

— N-am pus geană pe geană.

— Păcat. Și-a ascuns cu pricepere supărarea și și-a dres glasul cu delicatețe. Ei bine, mă tem că va trebui să pornești din noii la drum, Bentall. În noaptea asta. La ora douăzeci și trei, de pe London Airport.

Am lăsat o pauză de câteva secunde, dându-i de înțeles că nu dădeam glas tuturor lucrurilor pe care le aveam în minte, apoi am săltat din umeri resemnat.

— Înapoi în Iran?^

— Dacă era să te transfer din Turcia în Iran, n-aș fi riscat să atrag asupra noastră mânia industriei textile din Midlands, aducându-te tocmai până-n Londra, ca să-ți spun chestia asta. (Din nou, sugestia slabă a unui tic în colțul gurii.) Cu mult mai departe, Bentall. Sydney, Australia. Mi se pare că pentru tine e un teritoriu nou, nu?

— Australia? Fără să-mi dau seama, m-am ridicat în picioare. Australia! Domnule colonel, n-ați primit telegrama mea de săptămâna trecută? Opt luni de muncă, totul era aranjat, mai aveam de dat doar lovitura de grație. Aș mai fi avut nevoie de o săptămână, cel mult două…

— Ia loc! Tonul vocii, pe potriva ochilor, a avut efectul unei găleți cu apă rece turnată peste mine. (S-a uitat gânditor la mine și vocea i s-a încălzit ușor, ajungând imediat sub punctul de îngheț. Preocuparea ta este apreciată cum se cuvine, dar e inutilă. Să sperăm, spre propriul tău bine, că nu-i subestimezi pe… ăă… Oponenții noștri în aceeași măsură în care se pare că-i subestimezi pe șefii tăi. Ai făcut o treabă excelentă, Bentall, sunt cât se poate de sigur că în oricare alt departament guvernamental ai fi fost propus pentru o decorație, dar partea ta de misiune s-a încheiat. Nu țin deloc ca anchetatorii mei personali să îndeplinească și rolul de călăi.

— Îmi cer scuze, sir, am spus eu jalnic. Nu dețin întreaga…

— Ca să continui cu propria ta metaforă, lovitura de grație este pa cale să fie aplicată. Era exact ca și cum nu m-ar fi auzit. Această scurgere de informații – aproape dezastruoasă, aș putea spune – de la Institutul de Cercetare pentru Muniții și Combustibili din Hepworth este pe punctul de a fi închisă ermetic. Totalmente și pentru totdeauna. A aruncat o privire către ceasul electric de perete.