Operatiunea Seawitch

PROLOG.

În mod normal există numai două tipuri de utilaje marine care se ocupă cu descoperirea și extracția petrolului de pe fundul oceanului. Primul, care este destinat mai ales detectării petrolului, este un vas cu autopropulsie, uneori de o mărime considerabilă. În afară de semeața sa instalație de foraj, nu se deosebește cu nimic de oricare vas comercial transatlantic; scopul lui este să foreze în zone unde studiile seismologice și geologice indică existența petrolului. Operațiunea tehnică este extrem de complexă, totuși aceste vase au obținut un succes remarcabil Ele suferă însă de două inconveniente majore. Deși sunt dotate cu cel mai avansat și sofisticat echipament de navigație, incluzând propulsoare cu elice cu împingere laterală, ca să le mențină echilibrul în timp ce plutesc pe mare, mareele și vânturile puternice fac ca forajul să devină foarte dificil și într-adevăr, atunci când vremea este nefavorabilă, activitatea trebuie întreruptă.

Sistemul actual de foraj petrolier și de extracție – mai ales de extracție – așa-numitul „sistem cu vinci”, se folosește aproape pretutindeni. Un utilaj petrolier de acest tip trebuie să fie bine remorcat și este format dintr-o platformă care transportă utilajele de foraj, macaralele, suporturile și tot restul echipamentelor, incluzând și cele necesare traiului Utilajul este ancorat de fundul mării cu ajutorul unor picioare de susținere puternice. În condiții normale este de o mare eficacitate, dar, asemeni navelor folosite la descoperirea rezervelor de petrol, are inconveniente. Nu are mobilitate. Trebuie să-și suspende operațiunile chiar atunci când vremea este potrivit de neprielnică. Iar acest utilaj poate să fie folosit numai în apele puțin adânci: cea mai adâncă este în Marea Nordului, acolo unde se află majoritatea acestor utilaje. În Marea Nordului el stă cufundat în apă la o adâncime de aproximativ patru sute cincizeci de picioare {1}, iar cheltuiala necesară lungirii stâlpilor de susținere ar fi atât de prohibitivă încât extracția petrolului ar deveni foarte costisitoare, chiar dacă americanii au în plan să construiască un utilaj cu stâlpi de susținere de opt sute de picioare pe coasta Californiei. Există, de asemenea, factorul de risc. Două asemenea utilaje au fost deja pierdute în Marea Nordului. Cauza acestor dezastre n-a fost elucidată, deși se bănuiește, evident nu fără motiv, că s-au produs avarii într-unul sau în mai mulți stâlpi de susținere, datorate proiectării, structurii sau carcasei metalice.

Apoi mai există și cel de-al treilea tip de utilaj petrolier – PPE – din punct de vedere tehnic, platforma de producție/foraj prin elasticitate. În timpul desfășurării acțiunii din această carte nu exista decât un prototip de acest fel în toată lumea. Platforma – zona de lucru – era cam de mărimea unui teren de fotbal – dacă, cumva, cineva își poate imagina un teren de fotbal triunghiular, întrucât platforma era, de fapt, un triunghi echilateral. Puntea nu era fabricată din oțel, ci dintr-un bloc de beton armat, proiectat special, furnizat de o companie olandeză constructoare de nave petroliere. Suporții acestei platforme masive fuseseră proiectați și construiți în Anglia, fiind de fapt trei picioare enorme de susținere din oțel, câte unul la fiecare colț al structurii. Toți trei erau legați unul de altul printr-un sistem de cilindri orizontali și diagonali, goi pe dinăuntru. Ansamblul oferea un nivel de flotabilitate atât de ridicat încât platforma de lucru pe care o sprijineau devenea inaccesibilă chiar și celor mai înalte valuri.

De la baza fiecăruia dintre cei trei stupi, cabluri masive din oțel se întindeau până la fundul oceanului, unde fiecare set triplu era atașat cu ancore mari de fundul mării. Motoare puternice puteau să ridice sau să coboare aceste cabluri la comandă, astfel încât ancorele să poată ajunge la adâncimi de două-trei ori mai mari decât ale majorității instalațiilor petroliere fixe moderne.

Astfel ele puteau să opereze la adâncimi mai îndepărtate de țărmul continental.

PPE avea și alte avantaje considerabile.

Extraordinara sa flotabilitate oferea o elasticitate constantă cablurilor ancorelor, iar această elasticitate elimina practic ridicarea, înclinarea și rostogolirea platformei. Astfel utilajul putea să continue operațiunea pe timp de furtună violentă care ar fi putut opri automat producția pe oricare alt tip de instalație.

În plus, utilajul era practic imun la efectele vreunui cutremur submarin.

De asemenea, era mobil. N-avea decât să ridice ancorele ca să se mute în zone virtual mai productive.

Iar în comparație cu instalațiile petroliere standard, costul stabilirii poziției oricărui loc dat era atât de scăzut încât nici nu merită să fie menționat decât în treacăt.

Numele acestei PPE era Seawitch.

CAPITOLUL 1

În anumite locuri și în rândul anumitor oameni, Seawitch era un nume cât se poate de rău famat. Dar, în general, veninul lor era păstrat pentru un anume lord Worth, un multimilionar – unii spuneau că este miliardar.

— Președinte și unic proprietar al Companiei Petroliere Worth Hudson și, printre altele, posesor al lui Seawitch. Când numele lui era menționat de oricare dintre cei zece bărbați prezenți în acea casă de la marginea localității Lake Tahoe, în aer plutea un respect profund. Întrunirea lor nu fusese anunțată nici în presa centrală, nici în cea locală. Asta din două cauze. Delegații soseau și plecau fie singuri, fie perechi, iar turiștii din Lake Tahoe fie că nu remarcau, fie că ignorau acest fapt. Mai multă importanță însă avea celălalt aspect. Delegații care veneau la întrunire nu doreau și asta pe bună dreptate, să se afle de ședința lor. Era într-o zi de vineri 13, dată care nu prevestea nimic bun.

Nouă delegați erau prezenți acolo, plus amfitrionul lor. Patru erau americani, dar numai doi dintre aceștia aveau importanță – Corral, care reprezenta terenurile petrolifere cu zăcăminte minerale închiriate în regiunea Ronda și Benson, care reprezenta utilajele petroliere de pe coasta sudică a Californiei.