Tunurile din Navarone
Aa
CAPITOLUL 1
Chibritul hârșâi zgomotos pe metalul ruginit al barăcii de tablă ondulată, pâlpâi, apoi se aprinse proiectând o pată de lumină slabă, zgomotul aspru ca și lumina neașteptată părând deopotrivă de stranii în liniștea nopții deșertului. Ochii lui Mallory urmăriră mecanic mișcarea chibritului aprins și adăpostit în căușul palmei până la țigarea ce ieșea de sub mustața tunsă scurt a comandorului, văzu flacăra oprindu-se ia câțiva centimetri de obraz, văzu de asemeni calmul neașteptat al acelui obraz, privirea fără expresie, absentă a omului care asculta ceva. Apoi chibritul dispăru strivit în nisipul terenului de aterizare.
— Acum îi aud, spuse comandorul încet. Îi aud venind. Cinci minute, nu mai mult. În astă-seară nu e vânt – vor ateriza pe pista numărul doi. Haideți, să-l întâmpinăm în camera de interogatoriu. Făcu o pauză, îl privi pe Mallory zeflemitor și păru că zâmbește. Dar întunericul îl înșelă pentru că vocea lui nu era veselă. Stăpânește-ți nerăbdarea, tinere – încă puțin. Lucru-rile n-au mers prea bine în noaptea asta. Mă tem că ai să primești toate răspunsurile pe care le aștepți și încă mai repede decât crezi. Se întoarse brusc și porni cu pași mari în direcția clădirilor masive ce se detașau vag în lumina palidă dominând linia orizontului.
Mallory ridică din umeri, apoi îl urmă mai încet, ținând pasul cu un al treilea membru al grupului, un tip scund și lat în spate cu un pronunțat mers legănat.
Mallory se întrebă plictisit cât îi trebuise lui Jensen până să deprindă mersul acesta de marinar. Desigur, treizeci de ani pe mare – și atâția făcuse Jensen – erau suficient să justifice mersul acesta în pas de dans vioi: dar nu asta avea importanță. Ca șef strălucit și merituos ai biroului Operațiilor Subversive (O. S.) din Cairo, intriga, înșelătoria, imitația și deghizarea erau sufletul vieții căpitanului James Jensen, decorat cu înaltul Ordin ai Marinei. Hamal levantin agitator – Își câștigase respectul plin de teamă al docherilor din Alexandretta până în Alexandria; călăuză de cămile – triumfase cu nerușinare, coricurând pe beduinii cei mai experți și nici cel mai patetic cerșetor nu-și arătase vreodată rănile mari mai convingător în bazarele și piețele Orientului. În seara aceasta era pur și simplu marinar. Era îmbrăcat în alb din cap până în picioare – lumina stelelor strălucea pe galoanele aurii ale epoleților și pe cozoroc.
Pașii lor striviră la unison nisipul bătătorit și răsunară mai ascuțit când trecură pe cimentul pistei de decolare. Aproape pierduseră din vedere silueta grăbită a comandorului de aviație. Mallory trase aer în piept și se întoarse deodată spre Jensen.
— Domnule, ce înseamnă toate astea? Ce-l toată mișcarea asta, pe ascuns? Și de ce sunt amestecat și eu în toate astea? Pe Dumnezeul meu, domnule, de-abia ieri mi-au dat drumul din Creta, am fost înlocuit cu o înștiințare prealabilă doar de opt ore. Mi s-a spus că am o lună concediu. Ce se întâmplă?
— Ei bine, murmură Jensen, povestește-mi ce s-a întâmplat?
— Nici o zi liberă, spuse Mallory cu amărăciune. Nici măcar o noapte de somn. Ore întregi petrecute în birourile Statului Major, răspunzând la o mulțime de întrebări neroade și blestemate cu privire la ascensiuni în Alpii Meridionali. Apoi la miezul nopții am fost sculat din pat, spunându-mi-se că trebuie să vă întâlnesc și am fost purtat într-o mașină ore întregi prin acest deșert blestemat de un scoțian nebun care cânta cântece de bețivan și. Care mi-a pus sute de întrebări care mai de care mai. Idioate și mai trăsnite!
— Una din deghizările mele pe care am considerat-o cea mai reușită, spuse Jensen cu înfumurare; Personal, am găsit acest voiaj foarte distractiv!
— Una din deghi… Mallory se întrerupse, îngrozit de amintirea lucrurilor pe care le spusese bătrânului căpitan scoțian mustăcios care condusese vehiculul… Îmi… Îmi pare tare rău, domnule! Nu mi-am închipuit…
— Bineînțeles că nu puteai să bănuiești! Îl întrerupse Jensen energic. Vroiam să văd dacă ești omul indicat pentru această treabă. Sunt sigur că ești – eram aproape sigur chiar înainte de a te aduce din Creta. Dar de unde ți-a venit ideea că pleci în concediu, nu știu. S-a contestat adesea bunul simț al Serviciului de Informații, dar nu mergem chiar așa departe încâl să trimitem un hidroavion pentru singurul motiv de a permite tinerilor ofițeri să petreacă o lună, pierzându-și timpul și făcându-și de cap prin Cairo, termină el sec.
— Totuși nu știu…
— Răbdare, băiete, răbdare, așa cum ți-a recomandat stimatul nostru comandor. Timpul e fără sfârșit. Așteptare și iarăși așteptare, asta e viața în Orient.
— Dar să dormi numai patru ore în trei zile, nu mai e viață! Spuse Mallory cu înfocare. Și asta-l tot. Atât am dormit… Dar iată-l că sosesc!
Amândoi strânseră instinctiv ochii când luminile orbitoare ale proiectoarelor de aterizare trecură peste ei, pista luminoasă scânteind până departe în întunericul înconjurător. În mai puțin de un minut primul bombardier se lăsă jos, greoi, cu stângăcie, oprindu-se chiar alături de ei. Vopseaua cenușie de camuflaj a fuzelajului din spate și a ampenajului era ciuruită de gloanțe și de o schijă de obuze, o aripioară era tăiată și motorul exterior din stânga nu mai funcționa, saturat de ulei. Plexiglasul cabinei era sfărâmat și avea o mulțime de găuri.
Jensen privi îndelung găurile și cicatricile aparatului deteriorat apoi scutură din cap și privi în altă parte.
— Patru ore de somn, căpitane Mallory, spuse el liniștit. Patru ore. Încep să cred că poți să te socotești al dracului de norocos că ai dormit și atât.
Camera în care aveau loc interogatoriile, puternic luminată de două becuri fără abajur, era lipsită de confort și prost aerisită. Mobilierul se compunea din câteva hărți murale și planuri șifonate, vreo câteva scaune de asemeni uzate și o masă de lemn nelustruită. Flancat de o parte și de alta de Jensen și Mallory, comandorul era așezat în spatele mesei când ușa se deschise brusc și primul grup de aviatori intră, clipind des din ochi în lumina strălucitoare cu care nu erau obișnuiți. Erau conduși de un pilot cu părul negru, lat în spate, care ținea în mâna stingă casca și combinezonul de zbor. Purta o caschetă Anzac lăsată pe spate și cuvântul Australia era înscris în alb pe fiecare umăr. Încruntat, fără să scoată un cuvânt și fără să ceară voie, se așeză în fața lor, scoase un pachet de țigări și aprinse un chibrit pe suprafața mesei. Mallory privi pe furiș la comandor. Comandorul părea resemnat. Și chiar vorbi pe un ton resemnat.
