Unde se avanta vulturii
Aa
Capitolul 1
Vibrația permanentă a celor patru motoare uriașe făcea dinții să clănțăne iar asaltul asupra timpanelor – de nesuportat. Nivelul decibelilor, aprecie Smith, trebuie să fi ajuns la cel dintr-o cazangerie, și încă una în care se lucra pe rupte, iar frigul cumplit din avionul ticsit de aparatură părea de-a dreptul siberian. Prin comparație însă, o cazangerie în Siberia ar fi fost, totuși, de preferat, reflectă el, fiindcă, în ciuda neajunsurilor ei, n-avea cum să se prăbușească din văzduh și nici să se izbească de vreun versant, ceea ce, în împrejurările de față, era destul de posibil, ba chiar foarte posibil, cu toate străduințele pilotului bombardierului Lancaster de a evita o catastrofă. Smith renunță să se mai uite în întunericul de dincolo de parbrizul ale cărui ștergătoare se luptau inutil cu ninsoarea, și-și întoarse privirea către bărbatul din stânga sa, așezat pe locul căpitanului.
Locotenent-colonelul de aviație Cecil Carpenter se simțea în elementul său, mulțumit ca o stridie în cochilie. Comparația cu o cazangerie siberiană i-ar fi părut produsul unei minți delirante. Pentru el, vibrațiile puternice erau, neîndoios, la fel de relaxante ca serviciile celui mai blând masor, zgomotul asurzitor al motoarelor, un bun somnifer, iar temperatura din jur, potrivită pentru un individ pasionat de lecturi ușoare. În fața sa, pe o măsuță pliantă, coborâtă din peretele lateral al cabinei, la o distanță comodă pentru citit, se afla o carte. Din privirea fugară pe care o aruncă pe ilustrația lugubră a copertei, înfățișând un cuțit plin de sânge împlântat în spinarea unei june, ce părea a fi goală pușcă, Smith se lămuri că locotenent-colonelul nutrea un dispreț superior față de romancierii contemporani mai serioși. Carpenter întoarse o filă.
— Colosal, exclamă admirativ, trăgând adânc dintr-o pipă veche ce răspândea un miros de miriște fumegândă. Pe cinstea mea, tipul ăsta știe să scrie. Interzisă, firește! Tremayne dragă, i se adresă el tinerelului cu chip de copilandru de pe locul copilotului, deci nu ți-o pot da până ce nu devii major. Tăcu, împrăștie fumul pentru a îmbunătăți vizibilitatea, apoi îl fixă pe copilot cu un aer acuzator. Ofițer de aviație Tremayne, iar ți-ai luat mutra aia înfricoșată și suferindă.
— Da, sir. Adică nu, sir.
— O manifestare a proastei stări de spirit a timpurilor noastre, zise Carpenter cu năduf. Multe nu mai au tinerii de azi, de pildă gustul pentru un tutun fin de pipă sau încrederea în comandanții lor. Oftă adânc, lăsă grijuliu un semn în carte, ridică măsuța și se îndreptă în scaun. Aș zice că orice om are dreptul la puțin calm și liniște în propriul aparat de zbor.
Deschise hubloul din dreptul său. O rafală de ninsoare pătrunse înăuntru, aducând cu ea uruitul brusc amplificat al motoarelor. Carpenter făcu o grimasă, scoase capul, acoperindu-și ochii cu mâna dreaptă, înmănușată. După cinci secunde, descurajat, strânse pleoapele, crispându-se ca de o durere intensă și se retrase. Închise hubloul la loc, își scutură zăpada de pe părul roșu-flacără și de pe mustața stil „ghidon”. Se întoarse spre Smith:
— Nu-i un fleac, domnule maior, să te pierzi noaptea, pe viscol, deasupra unei Europe în plin război.
— Iarăși, sir? protestă Tremayne.
— Nimeni nu-i infailibil, copile.
Smith îi adresă un zâmbet politicos:
— Vreți să spuneți că nu știți unde ne aflăm?
— De unde să știu? Carpenter se lasă mai jos în scaun, închise ochii pe jumătate și căscă prelung. Sunt un simplu mânuitor de aparate. Avem un pilot specialist, pilotul are un radar, iar eu n-am încredere nici într-unul, nici într-altul.
— Ei, poftim! făcu Smith. Când te gândești ce gogoși mi s-au turnat la Ministerul Aviației! Mi-au zis că ați zburat în vreo trei sute de misiuni și că știți continentul mai bine decât cunoaște un șofer de taxi străzile Londrei.
— Cine știe ce brașoave confecționate de elemente dușmănoase care se zbat să nu capăt un post călduț și sigur într-un birou la Londra! Carpenter se uită la ceas. Te anunț cu fix treizeci de minute înainte de parașutarea în zonă. Își privi ceasul încă o dată și se încruntă. Ofițer de aviație Tremayne, grava dumitale neglijență în serviciu pune în pericol întreaga misiune.
— Sir?! Neliniștea de pe chipul lui Tremayne spori.
— Ar fi trebuit să am cafeaua gata, exact acum trei minute.
— Da, sir. Imediat, sir.
Smith zâmbi din nou, se ridică din poziția incomodă în care stătuse, în spatele locurilor de pilot, și străbătu fuselajul îndreptându-se spre coada Lancasterului – compartimentul sumbru și înghețat al bombardierului, adevărat cavou de fier, în care imaginea cazangeriei siberiene reveni și mai stăruitor. Zgomotul deveni aproape insuportabil, iar frigul îl pătrundea până la oase; pereții metalici, pe care se prelingea apa, nu făceau cu nimic mai dulce viața, după cum n-o făceau nici cele șase scaune de pânză, cu rame metalice, fixate de podea – culmea trăsnită a funcționalității. Numai ideea de a introduce asemenea sadice instrumente de tortură în penitenciarele Maiestății Sale ar fi stârnit un val de indignare națională!
