Intamplari cu Pacala

Date despre autor si opera

Absolvent al Departamentului de Matematică și Informatică al Universității din Craiova, în 1979, primul absolvent al clasei sale, a obținut un doctorat în matematică de la Universitatea de Stat Moldova, la Kishinev, în 1997, și a continuat studiile post-doctorale la diverse universități americane: University of Texas, la Austin, University of Phoenix, Arizona State University, New Mexico State University, la Las Cruces, Los Alamos National Laboratory etc.

Florentin Smarandache, scriitor și cercetător știintific, dorea “lărgirea sferei artistice prin elemente neartistice și prin experimente contradictorii; în special creație în contra-timp, contra-sens”.

În matematică, a introdus gradul de negație a unei axiome, sau teoreme, în geometrie (vezi geometriile Smarandache, care pot fi parțial euclidiene și parțial non-euclidiene.

A generalizat [1995] logica confuză, intuitivă, paraconsistentă, multi-valentă, dialetistă către „logica neutrosofică” (tot în Dicționarul de calcul al lui Denis Howe, Anglia) și, în mod similar, a generalizat setul fuzzy la setul neutrosofic (și derivatele sale: „set paraconsistent, set intuiționalist”, „set dialetist”, „set paradoxist”, „set tautologic”).

“Paradoxismul a pornit ca un protest anti-totalitar impotriva unei societati inchise, Romania anilor 1980, unde intreaga cultura era manipulata de un singur grup. Numai ideile lor contau. Noi, ceilalti, nu puteam publica aproape nimic. Si-atunci am zis: hai sa facem literatura… fara a face literatura! Sa scriem… fara sa scriem nimic. Cum? Simplu: literatura-obiect. ‘Zborul unei pasari’, de pilda, reprezenta un “poem natural”, care nu mai era nevoie sa-l scrii, fiind mai palpabil si perceptibil decat niste semne asternute pe hartie, care, in fond, ar fi constituit un “poem artificial”: deformat, rezultat printr-o traducere de catre observant a observatului, iar orice traducere falsifica intr-o anumita masura. ‘Masinile uruind pe strazi’ era un “poem citadin”, ‘taranii cosand’ un “poem semanatorist”, ‘visul cu ochi deschisi’ un “poem suprarealist”, ‘vorbirea in dodii’ un “poem dadaist”, ‘conversatia in chineza pentru un necunoscator al acestei limbi’ un “poem lettrist”, ‘discutiile alternante ale calatorilor, intr-o gara, pe diverse teme’ un “poem postmodernist” (inter-textualism). O clasificare pe verticala? “Poem vizual”, “poem sonor”, “poem olfactiv”, “poem gustativ”, “poem tactil”.
Alta clasificare in diagonala: “poem fenomen (al naturii)”, “poem stare sufleteasca”, “poem obiect/lucru”. In pictura, sculptura analog – toate existau in natura, de-a gata. Deci, un protest mut am facut!

Mai tarziu, m-am bazat pe contradictii. De ce? Pentru ca traiam in acea societate o viata dubla: una oficiala – propagata de sistemul politic, si alta reala. In mass-media se promulga ca ‘viata noastra era minunata’, dar in realitate ‘viata noastra era mizerabila’. Paradoxul in floare! Si atunci am luat creatia in deriziune, in sens invers, sincretic. Astfel s-a nascut paradoxismul. Bancurile populare, la mare voga in ‘Epoca’ Ceausescu, ca o respiratie intelectuala, au fost surse de inspiratie superbe.

“Non”-ul si “Anti”-ul din manifestele-mi paradoxiste au avut un caracter creativ, nicidecum nihilist (C. M. Popa). Trecerea de la paradoxuri la paradoxism a descris-o foarte documentat Titu Popescu intr-o carte clasica asupra miscarii: “Estetica paradoxismului” (1994). Pe cand I. Soare, I. Rotaru, M. Barbu, G. Niculescu au studiat paradoxismul in opera mea literara. N. Manolescu se exprima despre un volum de versuri al meu ca este "in raspar".
Nu am avut un premergator care sa ma fi influentat, ci m-am inspirat din situatia pe dos care exista in tara. Am pornit din politic, social, si treptat am ajuns la literatura, arta, filozofie, chiar stiinta.(wikipedia)

Piesă pentru copii

Personajele:

PĂCALĂ {flăcău cu mustață; iie și ilari, cizme negre, cușma pe-o ureche) STRĂJERUL (moș)

ÎMPĂRATUL ALBASTRU (costume de epocă) FATA ÎMPĂRATULUI

URSUL (cafeniu închis; de două sau de trei ori mai mare decât statura unui om obișnuit)

Tabloul I

(Peisaj de iarnă un drum înzăpezit într-un sat; ninge Pe toată durata acestui tablou ca și în tabloul III se vor împrăștia de sus (dintr-un loc nevizihil publicului) confetti albe sau vată (naturală, artificială) etc pentru a da copiilor senzația de fulgi de nea, care le plac atât de mult')

PĂCALĂ: (Vesel, cântând, jucând și fluierând) "Eu sunt vestitul Păcală

Și-am pomit hoinar prin lume (Rcfrc

Eu sunt vestitul Păcală

Și fac isprăvi de renume."

— 5 – (Decorul rulează în spate pe toată perioada cântecului dând impresia că Păcală merge Spre sfârșitul cântecului satul se va pierde în depărtare și va apare palatul împăratului Albastru, iar la poarta sa un Străjer) (Rilmicitaiea cântecului se schimbă:) "Pe-am rămas singur în stradă Fără nici un căpătâi Umblu-n cizme prin zăpadă Pintene port la călcâi." (Strofa I) (Refren: "Se-mbulzesc copii grămadă Și sprințari și jucăuși Pe Păcală să-i revadă Iar la Teatrul de păpuși" (Strofa II)

STRĂJERUL: (Cu voce groasă) Care ești acolo, la poarta palatului? PĂCALĂ: Orh bitn, venit de peste mări și țări. STRĂJERUL: Și ce cauți aici'

PĂCALĂ: M-am luat cu drumul, și-am ajuns prin locurile astea pustii, la vreme de iarnă.

STRĂJERUL: Să n-ai cumva gânduri ascunse, vreo rea intenție. PĂCALĂ: Nicidecum, străjeriile. Eu cutreier pământul în lung și-n lat.

Mă cunoaște toată lumea. STRĂJERUL: Dar cum te cheamă, flăcăule?

PĂCALĂ: Cum să mă cheme altfel decât Păcală. Cred că ai auzit de mine!

STRĂJERUL: Păcală? Ha! Ha' Ha! Păi de ce nu mi-ai spus așa mai de mult?! Te știe tot poporul (Către sală) Voi îl cunoașteți copii pe

Păcală? SALA: Da sau – Nu sau – Da+Nu

STRĂJERUL: Dacă ¡1 cunoașteți, bucurați-vă că îi avem din nou în mijlocul nostru

| sau – Nu îl cunoașteți? El este prietenul vostru, al tuturora.

— 6-

I. Sau – Celor care nu-l cunosc le spun eu că Păcală este ghidușul I copiilor.

STRĂJERUL: (Către Păcală) Ție, Păcală, iți voi permite să intri la palat, dar te va paște o mare primejdie. PĂCALĂ: Nu-mi pasă câtuși de puțin.

STRĂJERUL: împăratul Albastru este tare posomorât că fata sa nu se poate mărita niciodată. PĂCALĂ: O iau eu de nevastă!

STRĂJERUL: Nu ăsta-i baiul. Au vrut mulți voinici ca tine să-i facă pe plac împăratului AJbastru. Dar toți au dat greș. PĂCALĂ: O să încerc și eu, încercarea moarte n-are. STRĂJERUL: Ba tocmai că are! Toți prinții și cavalerii care au pețit-o și-au dat duhul. Le zac oasele la groapa comună. Nouăzeci și nouă de Feți Frumoși au murit până acum, iar dacă te duci și tu vei fi al o sută-lea.

PĂCALĂ: Crezi că eu pier așa așa ușor? Ai mai văzut drac mort? STRĂJERUL: Păcală, Păcală, să-ți fie țărâna ușoară! PĂCALĂ: Fii liniștit Străjeriile, nu-mi duce mie de grijă. Vezi-ți de treaba dumitale!

STRĂJERUL: Păcală băiatule, îți vorbesc ca unui copil de-al meu. Eu te-aș povățui să faci calea întoarsă, deși împăratul AJbastru mi-a poruncit să nu las nici un flăcău ajuns la însurătoare să plece ît pe meleagurile noastre până nu-și încearcă puterile la palat; să rupă vraja care a cuprins-o pe fata împăratului și asta numai dacă reușește să doarmă o noapte în camera Ursuiui și să se scoale dimineața viu și nevătămat.

PĂCALĂ: Să mă întorc de unde am purces atâta vreme? Nici pomeneală Străjerule. Poate că aici m-a mânat soarta, aici mi-o fi norocul.

STRĂJERUL: Cum dorești, dar eu am bunătatea să te previn.

PĂCALĂ: Mulțumesc Străjerule, voi fi cu mare atenție.

ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (/se aude glasul din culise) He, he, dar ce se petrece Ia poarta palatului? (Pauză) Cine ne calcă tărâmurile' (Pauza)

STRĂJERUL: (Șoptit, către Păcală) împăratul Albastru. Am dat de bu-c. (Tare. Că? Tre Î? Mpă? Râtul Albastru) Ia, un. Un nevoiaș? Cere adă? Post.

ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Tânăr îi? STRĂJERUL: (Uzitând) Da. Nu. Este. PĂCALĂ: Sunt Păcală, luminate.

Florentin Smarandache t

Păcală ți Ursul

ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Ha! Ha! Zii așa mă! Păi de când am auzit de tineee, trebuia să fi dat ortul popii de-acum un secol. Dar nu e târziu nici la noapte! (Către Străjer) Deschide-i porțile!

(Străjerii/descuiese aud ză>arc grele fi ruginile. Păcală pășește sfios înăuntru. Dintr-odată porțile se-nchij. se trag zăvoarele, soldați cu sulițe il țirinj pe Păcală. Se aud râsetele machiavelice ale lm/>âralului. Zgomote de săbii trase din teacă. Intră în scenă împăratul Albastru ți Fata împăratului.)

ÎMPĂRATUL ALBASTRU: (Către Păcală) Ha! Ha! Popularitatea ta o să scadă de-acum. Te vei face de râs în fața spectatorilor (Arată spre sală).

STRĂJERUL: îndurare, împărate! Păcală ni-i drag nouă la toți. Îl iubim pentru năzbâtiile sale. Îndurare!

ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Așaaa dar! Un împărat nu trebuie să fie milos cu supușii săi fiindcă mai târziu i se vor sui în cap. Dar îți acord o șansă Păcală: dacă reușești să stai la noapte cu Ursul de la palat, atunci îți voi da în căsătorie pe fata mea și un sfert din împărăție.

(Slrăjerul plânge.)

Spune Păcală, primești târgul? STRĂJERUL: Ursul acesta nu este un urs obișnuit: uriaș, cât un munte de gros. Împăratul Albastru îl ține în beciul său ca într-o grotă umedă și rece. Mănâncă în fiecare noapte câte un om.

(Fata împăratului suspină.)

ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Străjeruie, condu-l pe aceste flăcău "neînfricat" în grota Ursului. Și nu uita, mâine cât mai de dimineață să-i dai oasele afară, să nu se strice aerul de la palat.

FATA ÎMPĂRATULUI: Tată, fie-ți milă, e un voinic fără pereche, cum n-am mai văzut altul până la el.

ÎMPĂRATUL ALBASTRU: întâi să-și dovedească curajul de care este în stare. Nu-mi las eu fata pe seama oricui.

PĂCALĂ: împărate, aș avea o rugăminte.

ÎMPĂRATUL ALBASTRU: S-o auzim.

PĂCALĂ: Să-mi împrumutați până mâine în zori:

— O traistă cu plăcinte calde și alta cu așchii din lemn de brad.

— 9- l-lorenlin Smarantfache

Păcală și Ursul

— O traistă cu nuci și un ciocan și alta cu pietre.

— Iar în a cincea traistă să-mi pui: un brici de bărbierit, o oglindă, săpun și pămătuf pentru spumă, un băț, o bardă, niște scânduri și cuie.

Să încerc să-i vin de hac Ursului. ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Fie, îndepliniți-i doleanțele.

(Străjerii! Dispare în culise de unde se întoarce cu cinci irăisli pe care le înmânează lui Păcală.)

— Și acum duceți-l unde-i este hărăzit.

{împins cu sulița de la s/xtte. Păcală este târât în afara. «:<rw/'. (adică în grota Ursului)

Tabloul II.

(Grota Ursului încăpere cam întunecoasă, stalactite, stalagmite Eventual un mic izvoraș Un pat lat pe care doarme un Urs înfiorător de mare, răpănos. Intră Păcală Ursul sforăie îngrozitor)

PĂCALĂ: (Cântând) Scoală-te, scoală-te, puturosule!

URSUL: (Cu lehamite) Nu mă scol, nu mă scol, că mi-e somn de mor!

(Păcală trântește trăișlile puternic de pământ. Ursul tresare dinlr-uii vis adânc, holbează ochii înroșiți.) (Către Păcală. Încercând să-l sperie) Mooor! Mooor! (Amănințănd cu labele) Mooor! (Păcală rămâne impasibil). Păi nu te sperii? Toți ceilalți de cum mă vedeau leșinau "vitejește"!

PĂCALĂ: Nu. Am uitat să mă sperii!

URSUL: Te rog să te sperii, că se supără împăratul.

PĂCALĂ: Când te-am văzut așa gros și mătăhălos, mi-a pierit frica.

URSUL: Zău?

PĂCALĂ: Nu te mai mira fără rost. Ridică-te în două picioare când îți intră un musafir în casă URSUL: (Întinzându-sc leneș) Mooor! Mooor! Cine se încumetă să mă oblige?

— 10-

Florentin Smarandache

Păcală și Ursul

PĂCALĂ Politețea te obligă! Vrei să arăți că ești trăit pe sub pământ-' Bunele moravuri te învață să fii cuviincios, respectuos Țață de un om străin.

URSUL: (Același joc cu labele) Mooor! Mooor! Mooor!

PĂCALĂ: Dar, stai cuminte! La spune, nu ți-a fost rușine să crești de-a valma, fără socoteală, pe cine mai vezi ca tine? URSUL: Mie, rușine? Ce părere ai?! Hai să ne luăm la întrecere, să vedem care biruie!

PĂCALĂ: Desigur, bună idee, să ne luăm la luptă ca să devenim "prieteni".

URSUL: Să ne batem în săbii, în sulițe sau la trântă?

PĂCALĂ: Nu-mi trebuie. Nu vreau vărsare de sânge, fie el șt de urs. Cu sabia poate orice netot să biruie. Ne vom duela în cuvinte. Să vedem care este mai isteț la minte. (Pauză).

Dar deșteaptă-te trântore! Ce, te culci odată cu găinile? Urs ești tu sau papițoi?

(Ursul privește perplex la această ființă minusculă care i se răstește) URSUL: (Ironic) Cu cine am onoarea?

PĂCALĂ: (Râde mai întâi) Cine sunt eu?! Numai un neisprăvit ca tine poate să nu știe. Să vedem dacă ghicești? URSUL: Oi fi vreun prinț care pețește Fata împăratului? PĂCALĂ: Prinț cu traistă la el? (Râde cu poftă). Fata împăratului?

(Ursul se ridică în două labe și fiare ca un bolid gala să se prăvale.)

URSUL: Și-o să-ți fac de petrecanie. Mooor!

PĂCALĂ: (înfricoșat, privind la Urs de jos în sus, dar vorbindu-i în contra sens) Mă Ursulețule, mă, vino-ți în fire! Mai întâi de toate, când vorbești cu mine să stai jos, ca să nu obosești.

(Ursul se reașează pe [>al nemaipărând uriaș. Păcală răsuflă mai ușurat. SfKtimapare să-i fi trecut.)

Eu sunt constipat și n-o să-ți priesc la stomac. Uite (Arată spre trâtști), îți propun să guști mai degrabă niște plăcinte cu miere Tu te omori după miere, suferi înțepăturile unui roi întreg de albine care te prind la stup.

URSUL: (Ungdndu-se pe bol) Ohooo, ce mi-ar place!

— 12-

Florentin Smarandache

Păcală și Ursul

PĂCALA: (Către sală. Făcând semne să n-audă Ursul.) îi dau o traistă cu așchii. (AfHtrte-u).

(li aruncă o așchie grmsă și lare Jiu traista cu așchii. Ursului, iar fKiitru el ia o plăcintă moale, din traista cu plăcinte. Ursul dă să roadă "plăcinta" dar nu ptxile. se văicărește, se forțează.)

Nu ești în stare să mănânci ni#e plăcinte? Și mai îndrăznești să te iei la întrecere cu mine!

(I Ir sul compromis. Înghite cu chiu cu vai toate așchiile, după care începe să se jeluiască ținându-se cu labele de burtă:)

URSUL: Mă doare burta Au! Mă doare burta. PĂCALĂ: Ce-ai, ești bolnav? Din niște plăcinte? URSUL: (Vrânds-ascundă durerea) A, huuu! N-am nimic. PĂCALĂ: înseamnă că nuci n-o să poți mânca, niciuna! URSUL: Toată traista cu nuci pe care o ai n-o să-mi ajungă nici pe-o măsea.

PĂCALĂ: Mai mult lauda ce e de tine! Pariezi că nici nu poți să le spargi! (Către sală în așa fel încât să nu-l audă Ursul) O să-i dau traista cu pietre, să-și rupă dinții în ele. (Aparte-u).

(Păcală li remite traista res/>ectivă.)

URSUL: O să sparg nucile în dinți, nu ca tine cu ciocanul.

(Păcală sparge nucile cu ciocanul.)

PĂCALĂ: Daaa? N-ai decât, dacă te crezi forjos!

(Ursul se străduiește din răsputeri să s/xirgă "nucile", până când își rupe toți dinții și-i scuipă afară ca niște mărgele).

URSUL: Naa, c-am rămas fără un dinte în gură!

PĂCALĂ: (Râzând) Mai înainte ziceai că toate nucile mele nu-ți ajung nici pe-o măsea, dar văd că s-antâmplat invers: toate măselele și toți dinții tăi nu ți-au ajuns nici pentru o singură nucă! Nu ești bun de nimic. Dacă trăiai în pădure, ca toți urșii, mureai de foame. Noroc cu împăratul Albastru care se milostivește de tine și-ți aruncă niște resturi ca la câine.

— 13-

Florentin SmaranJache

Păcală și Ursul

URSUL: Mă jignești? Cutezi să mă jignești?

PĂCALĂ: Nu te precipita, acum fără dinți nu mai faci doi bani.

{Păcală scoale din altă traistă: o oglindă, un pămăluf un brici, săpun, fixează oglinda într-un cui în perele și ince/Ksă se radă calm)

URSUL: Ce faci acolo?

PĂCALĂ: Mă^fac frumos, nelățos ca tine. Fata împăratului s-ar înspăimânta dacă te-ar vedea cât ești de urât!

URSUL: Fata împăratului mi-e tare dragă! Din gelozie t-am ucis pe toți pețitorii ei, de aceea te voi ucide și pe tine.

PĂCALĂ: (Impasibil) Mie nu-mi place de Fata împăratului Albastru și nici nu vreau să mă însor cu ea: e prea scofâlcită și răzgâiată. Am venit aici să te învăț pe line cum s-o cucerești, cum să te porți, să te lași de năravuri. (/j/re timp s-a terminat de ras. Ii arată obrazul.) Vezi ce chipeș m-am făcut?

URSUL: (Admirativ) Bărbierește-mă și pe mine.

PĂCALĂ: înduri tu atâta?

URSUL: Cu dragă inimă, ca Fata împăratului să se îndrăgostească de mine.

PĂCALĂ: Bineee! Dar să nu" te superi. Ai lațele pe tine de-un cot, și-o să-mi vină greu să te bărbieresc. URSUL: Hai, încearcă. PĂCALĂ: Ține-te tare.

(Aranjează două scânduri pe "podea". Înlinde-te colea. Cu alte scânduri mai scurte prinde în cuie labele din fală și pe cele din sfxile. Ale Ursului, două câte două.)

URSUL: Dar ce-mi faci?

PĂCALĂ: Ca la operație, trebuie să stai nemișcat.

URSUL: La operație, doctorul te-amoarte, ca să nu simți durerea.

PĂCALĂ: N-ai nici o grijă! M-am preocupat de toate.

(loamă a/) ă [K urs. A/xji il face cu săpunul numai sfmmă. Ia bâta și începe să-i bală blana de sar numai clăbuci)

URSUL: Aoleu! Ce mai e și asta! Aoleu!

PĂCALĂ: Trebuie să ai răbdare să scărmănăm blana, prea e îmbâcsită și jegoasă

URSUL: Dar observ că dai cu bâta-n mine!

— 14- i'larenttn Smarandache

Păcală și Ursul

PĂCALĂ: Nu dau în tine, dau în blana ta ca s-o înmoi, să se ia părul Tu n-ai văzut că toți oamenii își săpunesc bine fața înainte de a se rade9 URSUL: (Cu jumătate de gură) Ba da.

(Păcală scoale o bardă mare și se apucă să smulgă periu/e pe urs.)

Au! Au! Moor! Moor! PĂCALĂ: Te rog să nu faci gălăgie că scoli vecinii. Aude împăratul Albastru.

(Ursul se lănguie înfundat, se zvârcolește. După un timp:)

Am obosit. Cu siguranță că nu te-ai bărbierit în viața ta! Ai stat bărbos de când te-a născut maică-ta.

(Păcală desface scândurile în care erau prinse labele ursului, care abia mai respiră.) la acum batista asta. (/întinde o batistă) și apără-mă de muște! Că am trudit destul pentru tine. Vreau să mă odihnesc până dimineață în patul tău și să nu mă deranjeze nimeni.

(Păcală se lungește și adoarme, sforăind ușor. Ursul arată zgămhoil. Prăpădit ca vai de el. Abia meiiținându-se pe picioare. Lumina din grotă se intensifică. Apar zorile. H dis-de-dimineață. Ursul cu batista il apără de muște pe Păcală. De afară se aude glasul răgușit al împăratul Albastru și bocetul Petei.)

ÎMPĂRATUL ALBASTRU: Străjeriile, dă oasele lui Păcală afară, că se împute aerul! STRĂJERUL: Numaidecât, împărate (Frecându-se la ochi buimac de somn străjerul pătrunde în grotă scârțâind prelung ușa.)

URSUL: (Cu degetul la bat. Repezit) Ssst! Liniște, că doarme domnul dumnealui! (Arătândspre Păcală) (Străjerul surprins de halul în care a ajuns Ursul se împiedică de stalagmite șt cade.)