La capatul canionului

MONTANA KID.

I.

Din două motive temeinice, Montana Kid își pusese deoparte pintenii mexicani și acei chaperajos1, scuturându-și praful de pe încălțări cu cât se îndepărta de munții Idaho. Unul era că o natură aspră impune anumite reguli de conviețuire și modelează firea păstorilor din Munții de Vest. Ca atare, lumea civilizată îi privea, pe el și pe alții ca el, cu destulă răceală, ba chiar dispreț. Al doilea motiv era că neamul său se retrăseseră multe mii de leghe față de hotarele sale vechi. Fără îndoială, noile pământuri, destul de sărace, nu-i îmbogățeau, dar, cel puțin pe o suprafață de multe sute de mile pătrate, puteau trăi liber toți cei care altfel s-ar fi sufocat.

Iată de ce se bucura Montana Kid. Fugise din ținutul său natal cu o grabă pe care numai șerifii din regiune și-o explicau, deși adevărul era că tânărul avea mai mult energie decât bani. Reușise să se îmbarce într-un mic port din apropiere de Puget și să reziste atât suferințelor produse de răul de mare, cât și celor cauzate de hrana proastă, trăind în condițiile groaznice ale oricărui emigrant.

Slăbise mult și era tare palid la chip atunci când debarcase într-o zi de primăvară, în golful Dyea. Hotărârea lui era însă de neclintit. Prețul ridicat al proviziilor și echipamentului, drepturile bănești cerute de două guverne rivale îl făcuseră însă pe Montana Kid să înțeleagă foarte repede că ținutul Northland putea fi fatal pentru un om sărac.

De aceea începuse ca să caute căi rapide spre a face bani. Între golf și trecătoarea din munți umblau zilnic sute de emigranți. Tânărul încercase ca să câștige de pe urma lor. Mai întâi își ridicase o baracă unde se jucau cărți pe bani grei. Din nefericire, fusese obligat să-l împuște pe unul dintre clienții săi și se văzuse silit să o ia din loc spre nord, cât mai departe, pe drumul străbătut de atâția alți călători.

Se apucase apoi să vândă cuie pentru potcovit caii. Le cumpăra, apoi le revindea cu un câștig de sută la sută, dându-le câte patru la un dolar.

Totul mersese bine, legea nu avea nimic cu el, dar, într-o zi, altul scosese la vânzare o cantitate uriașă de cuie cu un preț mult mai mic decât al lui, așa că se grăbise ca să-și lichideze stocul și încă în pierdere!

După eșecul acela, se stabilise la Sheep Camp și își făcuse un atelier de ambalaje. Prețul acestora crescuse brusc și afacerea devenise foarte prosperă. Spre a-și arăta recunoștința, lucrătorii din atelier jucară cărți cu el, pierzând o grămadă de bani și, fiindcă el câștiga mereu, iar ei nu, într-o zi se năpustiră asupra lui, îl bătură, îi arseră cabana, își împărțiră banii lui și-l lăsară în drum, cu buzunarele goale.

Ghinionul îl urmărea deci peste tot. Se apucă de contrabandă cu whisky împreună cu niște oameni care aveau ceva bani. Drumurile din ținut erau ascunse și cunoscute doar de călăuzele indiene. Din păcate, într-o zi se rătăci de călăuze și transportul lui căzu în mâinile poliției.

O mulțime de alte ghinioane îi umplură sufletul de supărare. Se răcori terorizând tabăra de lângă lacul Bennett vreme de o zi întreagă. Căutătorii de aur fură obligați să se adune și să-i hotărască soarta. Îl siliră să părăsească imediat ținutul acela și, fiindcă Montana Kid avea destul respect pentru astfel de adunări, plecă imediat cu un atelaj de câini care nu-i aparținea. Fapta lui echivala cu furtul de cai dintr-un ținut sudic, ceea ce îl condamna la spânzurătoare.

De aceea Montana Kid avu grijă ca să nu se oprească prea repede din cursă și o făcu doar pe înălțimile dintre Bennett și Tagish, unde își instala noua tabără.

Primăvara se apropia și un mare număr de locuitori din Dawson se grăbeau să profite de gheața care încă nu se topise ca să călătorească în sud. Montana Kid se întâlni cu ei, le vorbi, le ținu minte numele și proprietățile și își continuă drumul. Era dotat cu o memorie foarte bună și cu o mare fantezie, iar sinceritatea îi lipsea cu totul.