A venit primavara

A venit Primăvara!

― Cipcirip! Cipcirip! Priviți, ninge! A venit iarna!

Două vrăbiuțe țopăie fericite pe o crenguță de brăduț. La rădăcina brăduțului e căsuța iepurașului Blăniță Albă.

― A venit iarna?! își flutură iepurașul urechiușele prin ferestruică. Ce minunăție! În curând pădurea noastră va fi îmbrăcată într-o mantie de culoarea blăniței mele. Eu știu de ce iarna alege anume această culoare.

― De ce? întreabă vrăbiuțele.

― Fiindcă iarna mă iubește foarte mult. Mai mult ca pe alte animăluțe.

― Nu ai pic de modestie, se enervează vrăbiuțele. Ești un lăudăros. La o adică, baba Iarnă purta cojoc alb mai înainte de a apărea voi, iepurașii, pe lume! Și dacă vrei să știi – Iarna ne iubește pe toți! Pe toți!

― Da! Da! se alătură celor două vrăbiuțe o veveriță roșcată. E adevărat! Iarna ne iubește pe toți!

― Bine… se dă bătut iepurașul. Nu mai zic nimic. Și totuși, șoptește el pentru sine, pe mine mă iubește mai mult.

― Mămulică dragă! Nu cumva ninge?! Iese în ușa bârlogului său ursulețul Mișani.

― Ninge, Mișani! Ninge! sar bucuroase vrăbiuțele. A venit iarna!

― A venit… Cine a poftit-o? Nu putea să stea la ea acasă? Hm… Nu pricepeam de ce mă trage la somn… Când colo… Baba e de vină. Morr, morr, morrr! Voi fi iarăși nevoit să dorm trei luni de zile încheiate. Morr, morr, morr…

Și Mișani se retrage în bârlog, dar peste câteva clipe revine:

― Auziți?! strigă el.

― Pe cine strigi, Mișani? întreabă vrăbiuțele.

― Pe voi, răspunde ursulețul. Am o rugăminte. Imediat cum e primăvară, să mă treziți! Să nu mă lăsați să dorm.

― De ce să dormi atâta amar de vreme, Mișani? Nu poți și tu ca și ceilalți să dormi doar în timpul nopții? În curând va veni Moșul cu daruri. Va fi atât de frumos.

― Eh… Aș vrea eu… Dar nu pot. Dacă rămân treaz – mor de foame. Baba îmi ascunde hrana sub gheață, sub zăpadă. Nu mă iubește bătrâna. Nu mă iubește… Când dorm – visez că pădurea e doldora de căpșuni. Și astfel trece vremea… Să nu uitați să mă treziți… Vă rog!

― Te vom trezi, Mișani, promit vrăbiuțele apoi zboară pe crenguțele lor de brăduț.

Iarna aduce în pădure zăpadă și multă lumină. Zile în șir cad fulgi mășcați și pufoși. Toată lumea așteaptă Crăciunul. Crăciunul vine și pădurea se umple de zarvă și de veselie. Moș Crăciun împarte daruri.

― Această ulcică cu miere… zice el scotocind prin desagă, pentru cine credeți că e?

― Pentru mine! strigă bursucul.

― Ba e a mea! se bagă la moș vulpea cea roșcată. De altfel… Nu mi-a plăcut niciodată mierea. Să o ia bursucul, hotărăște ea.

― Această ulcică, zâmbește moșul, e pentru Mișani. Nimeni nu trebuie să fie uitat într-o asemenea zi. Nimeni.

― Mișani are prieteni? întreabă bătrânul.

― Are! se apropie de moș vrăbiuțele, veverița și iepurașul. Noi suntem prietenii lui.

― Bravo, îi mângâie cu privirea bătrânul. Duceți-i mierea. Când se va trezi să-i spuneți că e de la Moș Crăciun și că e norocos cu asemenea prieteni.

După sărbători pădurea pare pustie. Toată lumea se odihnește. Iepurașul rar își scoate urechiușele pe fereastră. Vrăbiuțele moțăie somnoroase pe brăduț. Veverița ronțăie nuci în cămăruța sa. Uneori, veselă și bine dispusă, sare din creangă în creangă privind cum se scutură zăpada.

― Eu știu de ce Iarna acoperă pământul cu o plapumă de nea! strigă ea.

― De ce? întreabă plictisite vrăbiuțele.

― Ca să-i fie cald! Ca și Mișani – Pământul doarme trei luni de zile. Acolo, sub plapumă, se odihnește iarba, se odihnesc floricelele ce vor răsări la primăvară. Iernii îi este frică să nu le înghețe gerul pe toate.

― Gerul nu știe de milă, oftează vrăbiuțele. Oare când va veni primăvara?

― Nu degrabă… Iarna e abia la început. Și veverița intră în scorburică să ronțăie nuci.

Zilele sunt scurte, nopțile – lungi, vremea trece greu. Totuși, într-o bună zi Iarna își ia așternuturile albe și pleacă. Ce mai bucurie!

― Cipcirip! Cipcirip! A venit Primăvara!

Odată cu venirea primăverii, pădurea se trezește la viață. Peste tot fierbe munca. Vrăbiuțele se grăbesc să-și clădească o nouă căsuță. Adună crenguțe, firicele de iarbă uscată, le lipesc împreună și căsuța e gata.

― Dar unde e Mișani? își amintește veverița.

― Aoleu! Am uitat! se agită vrăbiuțele.

― Cipcirip! Cipcirip! aleargă ele spre căsuța ursulețului. Trezește-te, Mișani! A venit primăvara!

În bârlog, nicio mișcare.

― Nu se trezește, oftează o vrăbiuță.

― O fi pățit ceva, e îngrijorată cealaltă.

― Trebuie să intrăm să vedem, propune veverița.

Aerul din încăperea unde doarme Mișani e atât de îmbâcsit, atât de greu încât toți trei – mai să leșine.

― Să deschidem ferestrele! strigă veverița. Să aerisim, să lăsăm să pătrundă lumina!

― Slavă Domnului că e viu. Ce mizerie e aici…

Și vrăbiuțele împreună cu veverița, cărora li se alătură și Blăniță Albă, imediat se pun pe treabă. În scurt timp, locuința lui Mișani, e de nerecunoscut. Pe pereții proaspăt vopsiți, veverița desenează mănunchiuri de căpșuni. Draperiile vechi sunt înlocuite cu altele noi, de culoare roz, cu albinuțe și fluturași colorați pe ele. Podeaua e spălată și acoperită cu covorașe moi. Un scăunaș lung, de lângă perete, e învelit cu un țol în dungi de toate culorile. Nu mai e nimic de făcut. Prietenii se așează pe scăunaș și așteaptă să se trezească Mișani.

― Trezește-te, Mișani! Trezește-te! își pierd răbdarea vrăbiuțele. A venit Primăvara! Nu e timp de dormit!

― Știți ceva? zice o vrăbiuță. Mă duc să-l gâdil la tălpi. Va face ochi imediat.

― Îhî, zâmbește pe sub mustăți iepurașul. Du-te… O labă de-a lui Mișani și socotește că nu mai are cine-ți cloci ouăle.

― Atunci? Ce e de făcut? Dacă așteptăm până se trezește de bună voie – ne prinde iarna aici.

― Nu vă enervați, îi sfătuiește veverița. Acuș îl trezim. Aduceți ulcica cu miere de la Moș Crăciun! Puneți samovarul. La aroma ceaiului cu miere – Mișani nu va rezista.

Aburii ceaiului umple toată încăperea.

― Ce miros plăcut, deschide un ochi Mișani. Miroase a primăvară. Aoleu! Nu cumva a venit? sare el speriat de pe cuptor.

― A venit, a venit! Dacă mai dormi, primăvara pleacă fără să o vezi, glumește iepurașul.

Mișani iese în ușa bârlogului. Își întinde lăbuțele, răsuflă din toți plămânii. Pădurea e aproape verde. Peste tot flori, zumzet de albine, ciripit de păsărele. Cerul e albastru, soarele e vesel.

― Ce minunată e Primăvara, se întoarce Mișani la prietenii lui. Cu această ocazie, nu ar fi rău să chefuim! Sunt flămând ca un lup! Apoi, observând ulcica cu miere, o duce la gură și nu se oprește până nu dă de fund. Vrăbiuțele, iepurașul și veverița se strecoară afară pe neobservate.

― Uf… L-am trezit, se bucură vrăbiuțele. Acum la treabă! Nu e vreme de chefuri! O zi de primăvară hrănește un an!