Cenușă și orhidee la New York

— ATENȚIUNE ! Atențiune ! Trenul rapid eu direcția Roma — Neapoli — Messina — Palermo pleacă peste cinci minute de pe linia șapte. Persoanele care i-au condus pe pasageri sînt rugate să coboare din vagoane. Vă dorim călătorie plăcută !

Difuzorul gării își încetă emisia.

Mircea Paltin continua să străbată peronul cu același pas vioi, dar măsurat, atît de deosebit de graba dezordonată a celorlalți călători întîrziați, care alergau să nu piardă trenul. Toate îl încîntau. Și lumea pestriță și zgo- motoasă din jur, și vagoanele înșiruite ca niște mărgele pe liniile de oțel, și ploaia de lumini fluorescente, și afișele multicolore ale agențiilor de voiaj, și slalomul vagonetelor electrice care se strecurau prin mulțime, cărînd bagaje cu cele mai variate forme geometrice. O ciocnire neașteptată cu o matroană planturoasă, care dezlănțui un adevărat potop de invective, în cel mai pur dialect napolitan, îî făcu să pufnească în rîs. „Ce ghinion ! Nu putea să fie una tânără și frumoasă ?"

Hamalul care-l urma cu valizele îi atrase atenția,

— Iată vagonul dumneavoastră, domnule !

— Mulțumesc.

întinse biletele sale însoțitorului de vagon.

— Cabina șase, cușeta doi, citi cu glas tare însoțitorul. Ii restitui biletele și-l invită să se urce în vagon. Urmat de hamal, Mircea își făcu loc pe culoar, printre călătorii care se agitau înaintea plecării. Intră în cabină. Hamalul îi instala valizele în plasă.

— Călătorie frumoasă, domnule ! salută el, ducînd mina la cozoroc.

Rămas singur, Mircea deschise geamul. Vacarmul mulțimii animate de pe peron răbufni în cabină. Spectacolul forfotei din gară îî absorbi iarăși. Călătoria și literatura erau marile sale pasiuni. Romanele-i picarești oglin- deau dragostea pentru viața de aventură, pentru spațiile largi, pentru senzațiile tari. Mircea Paltin răspundea cu prisosință la ceea ce Jack London numea The call of the wild. Visul lui era să creeze un erou pe măsura lui Si- món Templar, a lui Lemmy Cautioh sau a lui James Bond. Admira aceste personaje bătăioase, plin de vigoare și de forță, cu pumnii de fier, umerii pătrați și mușchii tari ca vîna de bou, care chemau parcă primejdiile în jurul lor. Se încăierau cu zece adversari deodată și ieșeau victorioși din luptă, fără ca hainele lor să fi căpătat: o cută. Acești eroi ai secolului XX erau idolii unui anumit tineret, care reducea arta cinematografică la filmele polițiste, literatura la romanele lui Leslie Charteris, muzica la quartetul Beatles și arta vestimentară la bluzoanele negre. Proaspăta, dar colosal a-lor celebritate zdrobea gloria ruginită a lui Hercule, Samson, ori Milon din Crotona.

Mircea Paltin avea înfățișare de sportiv, de actor de cinema, de manechin desprins dintr-un jurnal de modă masculină, dar nu de cărturar. Numai ochii săi scăpărători de inteligență, expresia de un umor fin, ușor ironic îi trădau înclinările spre visare, posibilitățile de gîndire profundă, de trăire interioară. îl singulariza mai ales âmbetul său de un farmec comunicativ, care-i lumina uneori fața.

Trenul se puse în mișcare. Peronul începu să alunece prin fața ferestrelor vagonului. Batiste fluturau deasupra capetelor mulțimii.

Cadranul luminos al ceasului gării indica ora opt și și minut. Instinctiv

Mircea își verifică ceasul-brățară.

în aceeași clipă, își făcu apariția în pragul cabinei urs bărbat nu prea înalt, bine făcut, îmbrăcat într-un costum gris-fer impecabil. Să tot fi avut treizeci de ani. Obrazul neted, nasul grecesc, trăsăturile regulate, dar ele o rigiditate ciudată, bărbia rotundă păreau modelate din ceară. Numai ochii erau de o mobilitate impresionantă. Cenușii, vioi, duri, iscoditori, se străduiau să nu le scape nimic din ceea ce apărea în cîmpul lor vizual.

Noul venit salută cu d înclinare scurtă a capului. Privirea lui întîrzie cîteva clipe asupra lui Mircea, care încercă o senzație dezagreabilă. Avu impresia că se află în fața unei reptile.

— Buona sera, rosti în sfîrșit străinul. Avea un vag accent american.

— Buona sera, replică Mircea.

Acestea fură de altfel singurele cuvinte pe care le schimbară.

Cu un gest neglijent străinul își aruncă servieta diplomat în plasă. Însoțitorul vagonului îi aduse valizele, în schimbul acestui serviciu se alese cu un bacșiș care-l făcu să se ploconească pînă la pămînt.

— Cina se servește peste un sfert de oră, anunță el, apoi se retrase.

Mircea se întoarse spre fereastră. Trenul cîștiga viteză. Se întunecase. Luminile cartierelor mărginașe ale orașului se pierdeau ca niște stele căzătoare undeva, în urmă.

Mircea era foarte înrîntat de ușurința cu care vorbea italienește. Își însușise accentul unui autentic cetățean al Romei. O italiancă tînără și zglobie, ca argintul viu, dansatoare la un bar din București, îl familiarizase cu limba italiană vorbită, desăvîrșindu-i în acest chip cunoștințele lingvistice dobîndite la Facultatea de filologie. în cursul scurtei sale șederi la Roma fusese luat drept italian și asta îl umpluse de îneîntare.

Mircea anticipa bucuria pe care o va simți cînd va păși pe pămîntul Siciliei. De mult plănuise o călătorie în sudul Italiei, dar nu hotărîse să treacă la fapte, decît în ziua în care colecția Aventura îi solicitase un roman cu acțiune trepidantă. Se gîndise atunci să scrie o carte cu pirați, cu comori ascunse în insule stîncoase, pîrjolite de arșița soarelui, cu corăbii zvelte și rapide, cu abordaje spectaculoase și lupte epice. Citise odată o cronică a cu- ceririi Siciliei de către pirații normanzi. Ar fi fost interesant să dezvolte un episod din această epocă frămîntată. Știa că la Palermo va găsi documente prețioase, care i-ar putea folosi la elaborarea romanului. Și fiindcă era ope- rativ, plecase la drum.

Căzuse însă intr-un sezon nu tocmai potrivit. Era în plină vară. Iar verile în sudul Italiei sînt toride.