Salvați-mă ! Sînt miliardar

E foarte greu să te hotărăști când este vorba de cariera ta. În ce mă privește n-am reușit niciodată să mă hotărăsc. Se spune că sunt un om nehotărât. Și așa este, când mă duc la o discotecă, stau câte o jumătate de oră în fața oglinzii și nu știu dacă să-mi pun un fular albastru cu buline roșii sau unul roșu cu buline albastre.

La fel mi se întâmplă și când e vorba de fete. Am o preferință ascunsă pentru blonde, dar dacă trece o roșcovană a dracului de sexi mă iau imediat după ea. Să nu credeți cumva din câte am spus că aș fi vreun fustangiu. În general le tratez cu un anumit dispreț. Orice s-ar spune despre egalitatea sexelor, sunt convins că băieții sunt net superiori fetelor. Arătați-mi o campioană de baseball, de catch, de surf sau de curse automobilistice! Una sau două ar putea să se strecoare, dar și acestea prin contrabandă. Surogat!

Tatăl meu vrea să mă fac bancher. Se pare că tradiția familiei o cere. Tatăl meu este bancher, tatăl său a fost bancher, bunicul său a fost tot bancher iar străbunicul… Mă opresc căci încep să nu mă mai regăsesc între atâția strămoși.

Cred că unul dintre strămoșii dinspre tată fura din templu și Isus l-a gonit urgent din lăcașul sfânt blestemându-l să fie cămătar din tată în fiu, până la Judecata de Apoi, ca evreul cu bucata tăiată din piesa lui Shakespeare, pardon, care vroia să taie o mică bucățică din debitorul său. Dar să trecem peste asta! Este o chestiune cam complicată.

Fiindcă veni vorba de evreul lui Shakespeare. Să nu vă închipuiți că sunt evreu, sionist, semit sau ceva în genul acesta. Sunt creștin din tată în fiu. Asta nu vrea să spună ca sunt antisemit. N-am nimic de împărțit cu ei. La școală am avut o prietenă, o evreică. O chema Rebecca, exact ca pe eroina scriitoarei Daphné de Maurier. Era o ființă ciudată și misterioasă. Am adorat-o până într-o zi, când am surprins-o cu Olivier îmbrățișându-se pe culoarul ce ducea spre un colțișor întunecat. De atunci am tratat-o cu un dispreț suveran. Ce puteam să fac? Am și eu orgoliul meu de bărbat.

Dar să revenim la cariera mea. Deocamdată aceasta este problema numărul unu. Dacă ar fi să aleg singur, aș alege fără să stau pe gânduri surfingul, motociclismul sau dansul. Mor de plăcere când încalec pe câte un val înalt de patru sau cinci metri la Waikiki Beach, la unchiul meu, americanul, când merg cu motocicleta cu șase cilindri de 300 c.p., care literalmente sare sub tine sau când dansez până în zori la „Vaca turbată” sau la „Clubul 33”. Tata, însă, pretinde că acestea nu sunt „cariere” care să aducă venituri. Mai curând se petrece un fenomen invers: te secătuiesc de venituri.

Într-o seară tata mă trase de o parte și îmi vorbi prietenește:

— Ascultă, bătrâne, dacă vrei să irosești, puțin câte puțin, capitalul care ți-ar reveni după moartea mea, poți să te ocupi de surfing toată viața, asta, bineînțeles dacă nu-ți rupi gâtul între timp. Ar mai fi o soluție, să încredințezi altora administrarea bunurilor tale. Ar avea ei grija să-ți irosească averea, cum se spune, prin procură.

Tata mă cam lua peste picior, dar eu mă făceam că nu pricep și i-am răspuns cu toată seriozitatea de care sunt capabil că am să mă gândesc. Tata, un om de obicei foarte calm, suspină adânc:

— Greu blestem pe capul meu, băiete!

M-au amărât foarte mult cuvintele sale dar m-am prefăcut că le tratez cu o nonșalanță veselă, care l-ar fi făcut să crape de invidie și pe Patrick Duffy, idolul meu din vremurile acelea.

Am zis bine „vremurile acelea” căci de atunci mi-am schimbat preferințele. În prezent admirația mea s-a oprit la celebrul compozitor Maurice Jarre. Prietenul meu, Olivier, căruia tare aș vrea să-i mângâi mutra pistruiată cu o directă în bărbie, zicea că aș fi gerontofil. I-am răspuns cu un aer superior că nu se pricepe la jazz și că o să rămână tâmpit până la Judecata de Apoi.

Dar să revenim la cariera mea. Până la urmă chestiunea începe să mă obsedeze. Chiar și la antrenamentele de canotaj-skiff, unde toate eforturile fizice și intelectuale trebuie să se concentreze în vederea unui scop unic — executarea într-un ritm susținut de către toți membrii echipajului a ordinelor șefului — gândurile mele se îndreptau spre viitoarea mea carieră. Da, ideile acestea negre mă urmăreau de o vreme, așa cum îl urmăreau fantomele pe Macbeth.

Nenorocirea mea constă în faptul că m-am născut într-o familie plină de celebrități. Ziceți și dumneavoastră dacă n-am dreptul să mă simt deprimat.

Tatăl meu, normal că trebuie să încep cu el, este bancher. Banca sa, „La banque commerciale de France et d’Angleterre” este unul dintre stâlpii lumii financiare europene. Găsesc că această carte de vizită este suficientă.

Unchiul meu Jerome este profesor de biologie la Sorbona și laureat al Premiului Nobel. Este un tip jovial, amabil și de o simplitate seducătoare. Niciodată n-ar zice că i-a strâns mâna regelui Suediei.

Unchiul Julien și-a dobândit celebritatea pictând nuduri în toate pozițiile imaginabile. Cu o mutră serioasă, este în stare să debiteze într-un ritm drăcesc mii de bancuri care te fac să mori de râs.