Conferinta despre inima

de AnnaE 2.071 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

8 decembrie 2006

Mircea Mihăieș: Îmi face o deosebita placere ca ne aflam printre dvs într-o zi care deja se prezintă ca un eveniment cultural. Suntem la a optsprezecea conferința din seria Microsoft, pe care o echipa unita, care a reușit sa nu se certe niciodată în cei trei ani de existenta, o organizează în diverse orașe ale tarii. În harta simbolica de conferențiari au intrat și Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, domnul Pleșu venind deja aici de doua ori, desi îl aducem din ce în ce mai greu. Speram sa mai avem încă mult timp energia de a ne muta dintr-o parte în alta a unui spatiu de Comunitate și diversitate, sigla sub care ne-am imaginat ca trebuie sa stea aceste conferințe. Din respect și regret pentru cei care stau în picioare – iată ca încă se mai poate întâmpla așa ceva la o manifestație de cultura – am sa ma rezum la a saluta prezenta Paulei Apreutesei de la Microsoft, cea a organizatorilor Adriana Babeți și Marius Lazurca, precum și a managerului general Microsoft pentru Europa de Sud-est, Silviu Hotaran, pe care îl voi ruga sa ne spună câteva cuvinte, după care dl. Andrei Pleșu își va susține conferința Despre inima.

Silviu Hotaran: Ma impresionează în mod deosebit încărcătură emoțională pe care simt ca o are aceasta întâlnire și disponibilitatea dvs. de a umple spatii diverse pentru a participa la asemenea evenimente. Este un extraordinar exemplu de acea atitudine pozitiva de care societatea noastră are atâta nevoie. Voi vorbi astăzi putin despre semnificația celor zece ani de prezenta a Microsoftului în România, precum și despre speranțele și aspirațiile noastre în acest moment. Am fost întrebat de multe ori care consider ca a fost cel mai mare succes al Microsoft-ului în acești zece ani. Nu am putut da un răspuns concret pentru ca exista diverse perspective asupra succesului. Una ar fi, desigur, cifra de afaceri, iar din acest punct de vedere Microsoft este una dintre companiile cu cea mai rapida creștere din România ultimilor zece ani.

O alta perspectiva este cea a echipei: am început cu patru oameni, astăzi suntem mai mult de o suta. Pregătim un centru de suport tehnic de înalta calificare anunțat acum câteva luni, pe care îl vom deschide oficial în ianuarie. Sper ca în câțiva ani sa avem aproape o mie de angajați la Microsfot România, pe lângă cele câteva sute care formează astăzi comunitatea româneasca de la Microsoft, Redmont, despre care Bill Gates și Steve Balmor spuneau ca daca am raporta numărul românilor de la Microsoft la populația României, atunci comunitatea românilor de la Microsoft este a doua ca dimensiune după americani. E măgulitor dar dincolo de asta cred ca e o măsură incontestabila a potențialului de a creste în viitor.

As vorbi și despre calitate, nu numai despre număr, pentru ca oamenii de la Microsoft s-au afirmat. Echipa de manageri de la Microsoft România era considerata acum câțiva ani drept cea mai matura din toată Europa de est. Vorbesc despre trecut din punct de vedere al tranziției: de fiecare data când ajungi sa celebrezi un succes trebuie sa realizezi ca ai plantat semințele viitoarei provocări. Acei oameni au astăzi cariere internaționale, acest lucru fiind poate o alta unitate de măsură a succesului. Creativitatea reprezintă o alta posibila perspectiva asupra succesului nostru în ultimii zece ani. Ne-am plasat de multe ori în avangarda a ceea ce se dezbate la Microsoft. O dovada o constituie și acest set de conferințe. Aniversam zece ani de existenta a Microsoft România și trei de Conferințe Microsoft. Nu e un lucru uzual, acești trei ani au constituit o experienta extraordinara; personal, ma simt îmbogățit.

Ne batem adesea cu pumnul în piept ca facem parte dintr-o avangarda care schimba lumi iar tehnologia informației, în mod special software-ul, permite realizarea întregului potențial al ființei umane. Acesta este adevărul. Nu ne putem însa gândi numai la software, trebuie sa ne gândim și la implicațiile schimbării lumii și realizării unui potențial extrem de divers de la caz la caz. Trebuie sa ne gândim la responsabilitățile pe care le avem atunci când pretindem cu orgoliu ca schimbam lumea. Ne putem asuma singuri aceasta responsabilitate? În mod evident, nu. Putem încerca sa partajam aceasta responsabilitate cu alții. Nimeni nu are întotdeauna toate răspunsurile, uneori nici nu avem la dispoziție întrebările necesare. Din acest punct de vedere cred ca ar trebui percepute conferințele noastre: ca încercare de a împărți cu dvs diverse întrebări, creând un cadru potrivit pentru găsirea răspunsurilor.

Eu și colegii mei de la Microsoft, ne dorim sa depășim rutina de a ne cantona în dimensiunea tehnologica a schimbării și sa încercam sa înțelegem și ce se întâmpla în alte dimensiuni – sociala, culturala, politica, morala, etica s.a.m.d. Probabil una dintre perspectivele cele mai importante de evaluare a succesului nostru este industria de software. Microsoft se diferențiază esențial de alti actori din sfera tehnologei informației printr-un factor: modelul de acțiune se bazează exclusiv pe parteneriate, succesul nostru este legat de cel al partenerilor noștri. Pentru ca Microsoft sa aibă succes în România, de exemplu, trebuie sa existe un sistem de parteneriate mare și de calitate. Într-o lume plata, în care dimensiunile se comprima, nu mai contează unde sunt repartizate creierele, ci faptul ca ele exista; iar România are creiere. așa cum petrolul, aurul negru, a reușit sa schimbe în trecut soarta unor națiuni, cred ca astăzi aurul cenușiu ar putea schimba în bine soarta României.

Fișiere de descărcat

DOC
Conferinta despre inima de Andrei Pleșu.doc
148 KB · 227 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Andrei Plesu

Toate ›