Cronica de familie

Cronica de familie de Petre Dumitriu

Vol. 1

CUPRINS:

Partea I-a:

Davida. 5

Partea a II-a.

Copilării. 117

Partea a III-a:

Poziția astrelor la 19 iulie. 145

Partea a I V-a:

Viața lui Bonifaciu Cozianu.; 205

Partea a V-a:

O călătorie de plăcere.335

Partea a VI-a.

Bijuterii de faniliie. 393

PARTEA întâia.

Davida.

I.

În hârtii de vânzare și cumpărare de moșii din vremea principelui Constantin Brâncoveanu se ivește întâia oară neamul unor Cozieni, numiri așa nu după Cozia de sub munte, unde e mănăstirea de pe malul Oltului, ci după o Cozie din ținutul dealurilor dintre București și Târgwiște. Cozia era moșia lor atunci; în hrisoave e vorba de o jupâniță Davida, de un Mihail, de un Grecea Cozianul și apoi de alții, urmași ai lor, care au stăpânit Cozia, adăugându-i moșia Gârla, moșia Slobozia Veche, moșia Dârdori și altele; nepoții și strănepoții acestora au cumpărat pământuri în câmpie, la Tătaru și alte sate pe care le-au umplut cu țărani bulgari. Asta s-a petrecut mai târziu, oând pe poruncile domnilor Mavrocordati și Calimah, după formula Io… Voevod, Bojiiu milostei gospodar zemli Vlahiskoe, și sfârșitul toliko pisai Gospod, „atâta a scris stăpânul”, se lipea pecetia Gospod, cu corbul heraldic, și dedesubt iscăleau înșirat' *°f' marii dregători. Printre numele lor zgâriafe cu litere colțuroase, se scriu în multe documente Șerban Cozianu serdar, Alexandru Cozianu logofăt, Lascarache Cozianu iarăși logofăt; încă de tineri copiii lor erau mumbașiri domnești; unul s-a călugărit și a fost episcopul Neofit al Râmnicului-Noul-Severân; fetele Cozienilor au fost măritate după nepoții lui vodă, după feciorii lui Villarâ, după frații mai mici din neamul Pârșcovenilor și al Văcăreștilor, iar pe vremea principelui Șuțu, Cozienii erau veri de-al doilea și de-al treilea cu Grădiștenii, Grecenii și Floreștii.

La 1848, paharnicul Manolache Cozianu a fugit la Brașov din fața revoluției, împreună cu fiul cel mai mare, Alexandru, noră-sa, Sofia, și cu copiii lor, care erau mici de tot; apoi s-a întors și-a văzut mai de* parte de avere, dar cu frica de revoluție și de împăr^ țire a moșiilor intrată în oase. Manolache Cozianu a murit lăsând o faimă de nemaipomenită zgârcenie, dar și cinci mii de pogoane la Cozia, trei mii la Gârla, opt mii la Dârdori și așa mai departe, încât pe la; 1850, fiu-său Alexandru a dărâmat casele din ulița, Culmea Veche, a tăiat castanii bătrâni din curte șij a zidit o casă potrivită cu marea lui avere, bine cunoscută de importatorii de grâne englezi cu agenții' în porturile dunărene.

Casa aceasta, care există și azi, era în fundul unei, curți pietruite, cu zăbrele înalte de tuci încoronate cu vârfuri aurite în chip de suliță. De o parte și de alta a fiecăreia din cele două porți cu grilaj de fier forjat erau felinare mari, împodobite cu frunze și flori, de asemenea de fier. Trăsurile intrau pe o poartă și ieșeau pe cealaltă; se opreau la peron, la piciorul scării ovale cu multe trepte, care ducea sus, la unicul etaj al clădirii. Înăuntru era o anticameră, iarăși trepte și un salon mare cu ferestrele de la podea până la tavan, împărțite în multe ochiuri pătrate și încoronate cu arcade ă la țrangaise; într-o latură, două saloane mai mici, o sufragerie și o bibliotecă în cealaltă, căci Alexandru Cozianu era un om citit, care învățase la Paris și supsese din cărți o trufie la fel de mare ca zgârcenia lui taică-său. Această trufie înșirase pe pereți portrete apocrife ale serdarilor, logofeților și episcopilor din neamul lui, pictate de Theodor Aman; această trufie înșirase în salon canapele și fotolii din tapiserie de Aubusson, cu picioarele răsucite, acoperite cu trandafiri și ghirlande cioplite în lemnul suflat apoi cu aur din ducați și ludovici. Aceeași trufie lipise de pereți scrinuri pântecoase din lemn de trandafir, încrustate cu flori și figuri din alte esențe scumpe, atârnase trei policandre uriașe de cristal în salonul mare și pusese într-un colț o harfă și un pian dreptunghiular ca o ladă pe două picioare în chip de X, un pian de o formă ciudată, care apoi n-a mai fost repetată de fabricantul cu numele gravat sub capac: Gaveau, fournisseur de S. M. l'Empereur 1. Pereții erau căptușiți cu mătase cu flori în salonul cel mare, cu catifele în cele mici, cu cărți în bibliotecă și cu stejar în sufragerie, unde mâncarea venea pe tăvi din bucătăria aflată jos, în curte, în casele slugilor, alături de grajduri și de remiza trăsurilor, clădiri văruite și cu acoperișuri strâmbe din șindrilă, rămase încă de la casele vechi.