Desaga cu fulgi

Desaga cu fulgi

― Di! Di! Di! Renuții mei,

Să-mi zburați ca niște zmei! zice moșul și e gata să tragă de hățuri, însă brusc se oprește…

― Hm, șoptește el, nepoțico, pare-se că am uitat pe cineva.

― Pe cine? nu pricepe Crăciunița. Apoi își amintește.

― Pârlică! Am uitat de Pârlică. Cred că doarme pe cuptor. Mă duc să-l trezesc.

Dar nu mai e nevoie. Din direcția căsuței lui Moș Crăciun aleargă o zvârlugă de iepuraș.

― Staaaaați, nu plecaaați! țipă urecheatul. Am adunat fulgi pentru Vasilică! Ați vrut să-l lăsați pe Vasile fără de cadou!? Ați vrut să plecați fără mine în satul lui Vasilică!?

Iepurașul e supărat, supărarea însă îi trece, urcă în sanie și imediat începe să sforăie.

― Pârlică, somnorosule, adineauri spuneai că ai adunat fulgi, unde e desaga? întreabă bătrânul.

Renii așteaptă cuminți, ninge lin, de jur-împrejur cât vezi cu ochii – doar o imensă întindere albă, căci asta e țara în care locuiește moșulică, nepoțica și iepurașul Pârlică.

― Desaga? deschide un ochi iepurașul. Au! Sunt atât de uituc! Acuși o aduc…

Desaga plină cu fulgi e la locul ei, cadourile nu lipsesc, banița cu jăratec este, făcliile de aprins în caz că tăbărăsc lupii – la fel, nepoțica cu Pârlică stau alături deci se poate trage de hățuri și…

― La drum!

Sania lunecă pe zăpada lucioasă, zurgălăii de argint clincăie vesel, moșul își îndeamnă renuții să nu piardă din timp, căci atâția copii îl așteaptă și ar fi mare păcat să întârzie. Undeva departe, într-o țărișoară mică, dar foarte frumoasă, trăiește un băiețel pe care-l cheamă Vasilică și care i-a scris așa:

Moș Crăciune, să mă crezi,

Eu în fiecare seară

Te aștept și te visez

Că te-ntorci la mine iară!

Dacă nu-mi aduci cadouri

N-o să-mi pară tare rău,

Dar adu-mi un car cu nouri

Cu omăt din sacul tău!

L-a impresionat scrisoarea băiatului. De la un timp Baba Iarnă ori a devenit prea bătrână, ori își face de cap. Prin unele locuri toarnă zăpada cu nemiluita, prin altele – zare de fulgușor. Pământul rămâne dezgolit și mulțime de copilași tânjesc după săniuș. În fiecare an moșul repară câte ceva din greșelile babei. În acest an, de Ajun, peste satul lui Vasilică va ninge neapărat. Va ninge frumos, cu fulgi mășcați și strălucitori.

E drum lung până-n țara lui Vasile. Renii au de trecut prin câteva păduri înfricoșătoare, multe primejdii se pot întâmpla, dar moșul nu-și face griji, căci Pârlică îi este alături.

Pârlică, Pârlică… Și Pârlică e bătrân și moșul e de când lumea, doar Craciunița e mereu tânără și frumoasă…

Ziua e pe sfârșite, sania continuă să lunece, în depărtare se întrezărește conturul Pădurii de Cărbune. Anul trecut prin aceste ținuturi au fost înconjurați de o mulțime de urși fioroși și bietul Pârlică abia de a reușit să-i înlăture, prefăcându-i în animăluțe inofensive.

Sania intră în pădure când afară e deja noapte, e întuneric și e liniște-n jur. Din când în când se aude trosnind, din pricina gerului, câte un vreasc. Fioroasa pădure doarme, doarme Crăciunița, sforăie Pârlică și doar Moșul e cu ochii în patru. Niciodată nu se știe de unde vine necazul…

Brusc renii se opresc, se ridică speriați în două picioarele, nu vor să se miște și moșul e convins – lupii sunt pe aproape. Aprinde iute făcliile, abia de reușește să-l trezească pe iepuraș, că sania e înconjurată de o haită de lupi. Zeci de perechi de ochi roșii, flămânzi sunt îndreptate către ei și… ce e mai rău, făcliile nu-i sperie pe dihănii.

― Ha! Ha! Ha! iese în față căpetenia haitei. Stinge focul, moșnege! Noi suntem altfel de lupi! Nu ne este frică de pălălaie! Și nici de Om nu ne este frică!

Arătându-și colții, lupii se apropie tot mai mult și mai mult. Biata Crăciuniță tremură, moșul o liniștește, iar până la Pârlică nici vânt rece nu ajunge.

― Pe cine înfulecăm mai întâi? își întreabă confrații căpetenia. Eu zic să o jumulim pe fetiță, pe moșneag îl lăsăm pentru când vom fi cu totul flămânzi. Păcătosul ăla de iepure nu are decât să-și ia tălpășița! E pielea și oasele! Vai de capul lui!

― A-uuu! A-uuu! A-uuu! urlă haita. Să trăiești, căpitane! Bineînțeles că înfulecăm fata!

O lună mare, rotundă stă aninată deasupra pădurii, priveliștea probabil o înspăimântă, dar nimeni nu știe cât de viteaz poate fi Pârlică atunci când se enervează, și mai ales când trebuie să-i apere pe Moș Crăciun și pe Crăciuniță. Căci Pârlică nu e un iepuraș oarecare. E un faimos vrăjitor care de obicei face doar lucruri frumoase, însă dacă e nevoie nu ezită să-și înlăture din cale vrăjmașii. Coboară din sanie, boscorodește câteva descântece, se preface în pară de foc și acum lupii vor rămâne pentru mult timp niște buturugi cu ochi, și cine va trece pe alături – grozav se va mira de o asemenea minune. La primăvară stoluri de păsărele se vor așeza pe aceste buturugi. Vor ciripi vesele fără să le dea prin gând că de fapt se odihnesc așezate pe căpățâne de lup. În noaptea de Crăciun – fiecare primește ceea ce merită…

Sania moșului își continuă drumul și în amiaza celei de-a doua zi intră în Pădurea de Granit. Această pădure e deosebit de frumoasă, însă când își îmbracă coroana verde – devine de nepătruns și… sub acoperemântul ei își găsesc adăpost cete de tâlhari. Pentru călătorii obișnuiți drumul e cu primejdie, nu însă și pentru moș. Ca în fiecare an se va opri la căsuța pădurarului Mustață Deasă să bea izvar, să dea jăratec la reni. Apoi își vor continua calea, căci de la Pădurea de Granit până-n satul lui Vasile e o azvârlitură de băț.

Cu doar puțin înainte să apară sania trasă de reni, în ușa lui Mustață Deasă bate cineva. Bucuros să-l întâmpine pe cel mai de vază drumeț, pădurarul deschide și rămâne față-n față cu… patru tâlhari.

― Hei, tu! dau buzna în casă tâlharii. Pune ceva de-ale gurii pe masă și nu uita să aduci băutură!

― Azi e o zi cu chilipir, vorbește mai marele tâlharilor. Am prădat câțiva negustori! Ha! Ha! Ha! Mâine vom îmbrăca haine de Moș Crăciun și vom purcede să împărțim prada celor sărmani!

― Nu e bine să furi, zice pădurarul în timp ce tâlharii se prăpădesc de râs.

― Nu e bine zici!? se apropie de el căpetenia. Ba e foarte bine! Ori poate crezi că ăia erau fără de păcate!? Anu-mprejur fură și ei! Apoi o dată pe an devin buni ca sfinții, găsesc niște bătrânei, le îmbracă căciulițe roșii, le anină barbă, plete și îi trimit cu sacul și toiagul să împartă daruri prin împărăție!

― Nu e adevărat! Pe la casele oamenilor merge un singur Moș Crăciun, cel care iată, iată va sosi din țara sa îndepărtată.

― Ia mai tacă-ți fleanca! se repede spre pădurar unul din tâlhari. Că nu ești copil să crezi în povești! Adu vinul până nu ne-a crăpat răbdarea!

Dar tocmai atunci afară se aude clinchet de zurgălăi. Mustață Deasă aleargă să deschidă și rămâne în prag cu cei patru tâlhari în spatele său. Îl privește pe Moș și inima îi sare din piept la gândul că toți cei din sanie sunt în mare primejdie.

― Fârtaților, nu-i vine să creadă mai marelui dintre hoți. Priviți! Încă unul de-al nostru! Îl prădăm imediat! Tăbărâți asupra lui! Uite ce haină frumoasă are! Și ce de-a bogății aduce cu el! Ha! Ha! Ha! Ăsta da noroc! Avem și o Albă ca Zăpada! Și un urecheat! Pădurarule! Spintecă imediat iepurele și fă o friptură!

Însă vai! De unde să știe bieții tâlhari ce se întâmplă atunci când Pârlică se enervează? Iar Pârlică s-a enervat rău de tot. Mustață Deasă abia de clipește că din patru tâlhari nu rămâne decât patru javre jigărite, jerpelite, speriate, care aleargă scheunând, cu cozile între vine.

― Așa le trebuie, răsuflă ușurat pădurarul, apoi coboară să-și întâmpine oaspeții.

După ce au înfulecat o baniță cu jăratec, renii zboară ca vântul. Zăpadă nu mai este și asta înseamnă că sunt aproape de țărișoara lui Vasile. Moșul trage de hățuri, renuții își iau avânt, se înalță, ajung până la nori și Pârlică dezleagă sacul. Împreună cu Crăciunița împrăștie fulgii, râd și se hârjonesc și se bucură că au ajuns la timp.

Vasilică privește prin fereastră. Zare de fulg. Băiatul e trist. I-a scris moșului încă de cu vară, dar ori că moșul nu a primit scrisoarea, ori scrisoarea a nimerit la un moș care nu e Crăciun. Cojocelul așteaptă să fie îmbrăcat, pâslele stau și ele cuminți, lângă sobă motanul Sfârlugă își toarce cu răbdare ghemele și doar Vasilică, nerăbdător, e mereu cu ochii spre fereastră. Și deodată, Doamne, ce se întâmplă!? Afară pornește să ningă. Mai întâi încet, apoi tot mai tare, mai tare. Fulgii sunt mășcați, albi și ninge atât de frumos încât lui Vasile i se pare că văzduhul s-a umplut nu doar cu nea, ci și cu flori albe de cireș.

― Ninge! iese în curte băiatul împreună cu prietenul său Sfârlugă. Ninge, strigă copilul alergând și dansând prin noianul de fulgi.

― Ninge! se aud mulțime de glăscioare de prin tot satul.

De acolo, din nori, Moș Crăciun îi privește și inima i se umple de bucurie. Drumul până aici a fost presărat cu peripeții. Dar parcă are însemnătate ceva de vreme ce aduci veselie și voie bună unor copilași atât de frumoși, atât de înțelepți și de cuminți ca Vasilică?

― Crăciun fericit, le șoptește cu drag tuturor copilașilor adevăratul Moș Crăciun, adevărata Crăciuniță și iepurașul Pârlică