Dominoul viselor – volumul 1 si 2

„Femeia de sticlă” este a doua parte din saga

„Dominoul viselor”.

PROLOG

Caravana din Damasc se apropia de cetate.

Sub soarele fierbinte al după-amiezii, negustorii locali așteptau nerăbdători la poartă. Odată cu intrarea cămilelor și a măgarilor, piața rotundă se aglomeră. Oaspeții de departe forfoteau peste tot, ocupați să descarce mărfurile și să adape animalele obosite. Pe Dominoul Viselor, tânărul proprietar al unui magazin în bazar, îl interesau obiectele de fildeș și abanos, aflate la mare căutare printre oamenii din palatul califului și printre femeile familiilor înstărite. Unul dintre ultimii sosiți, Mustafa, aducea astfel de produse. Din amabilitate, dar și pentru a avea prioritate la achiziționarea mărfurilor, Dominoul Viselor se oferi să-l găzduiască. Negustorul din Damasc acceptă cu recunoștință. Tânărul îl conduse acasă, ordonă servitorilor să pregătească o baie fierbinte pentru musafir și familia acestuia. Totodată, se asigură să le fie hrănite cămilele.

La cină avură ocazia să se cunoască mai bine. Mustafa era însoțit de soție și de copii, fiica Dolores, de 18 ani, și Ibrahim, de 12. În timp ce mâncau și vorbeau, Dominoul Viselor, întotdeauna tentat să pună în conversații pe primul loc afacerile, realiză că nu-și putea dezlipi privirile de la chipul fetei, de o gingășie fără egal. Deși auzea ceea ce Mustafa spunea despre instabilitatea tranzacțiilor și despre prețurile în creștere, tânărul negustor era acaparat de gropițele făcute în obrajii fetei la fiecare zâmbet, de felul în care buzele ei se umezeau când mușca din smochinele uscate.

Părinții fetei nu erau orbi, sesizară interesul gazdei pentru Dolores. Soția lui Mustafa se exprimă în termeni direcți:

—Fata noastră are vârsta la care trebuie să-și găsească odihna în casa unui bărbat.

—Am observat, comentă Dominoul Viselor.

—Dacă dorești, mâine poți să le arăți copiilor cetatea. Vei avea ocazia să cunoști fata, să vorbești cu ea.

În noaptea aceea, tânărul negustor dormi puțin. Zorile, ca niciodată, întârziau. Servi micul dejun împreună cu Mustafa. Având permisiunea musafirului, luă copiii la o plimbare prin cetate, așa cum conveniseră. Dominoul Viselor se asigură ca băiatul, Ibrahim, să fie ocupat cu ronțăirea curmalelor din bocceaua ce-i fusese umplută până la refuz. Astfel, putu să converseze nestingherit cu încântătoarea fată. Părinții îi dăduseră o educație înaltă, pe lângă arabă vorbea alte două limbi, compunea cântece, țesea covoare cu palmieri și confecționa tot felul de obiecte de artizanat.

Se plimbară pe aleile de lângă zidurile cetății, de acolo Dominoul Viselor îi arătă fetei nisipurile îndepărtate:

—Nu credeam că din deșert ar fi putut să apară cineva ca tine.

Îi făcu și alte complimente, o compară cu o gazelă tânără, cu luna, cu oazele unde opresc caravanele, ea însă nu cobora ochii așa cum ar fi făcut altele, dimpotrivă, îl privea lung, dornică să vadă dacă aceste cuvinte reflectau sentimente profunde sau erau numai nechezatul unui armăsar în călduri. Continuară să vorbească, tânăra înțelegea că avea în față un bărbat cu principii, dotat cu un puternic simț practic, totuși delicat și, evident, îndrăgostit.

Plimbările în trei continuară timp de patru săptămâni, după care, cu ocazia unei cine, Dominoul Viselor declară oficial că și-o dorea pe fată de soție. Părinții, văzând în tânărul amfitrion o partidă bună, fură de acord. Dolores fu de acord. Ibrahim, cu gura plină de curmale, fu de acord.

—Atunci, se exprimă tatăl, las-o pe tânără să-și petreacă ultima ei noapte de fecioară. Mâine te va însoți la plimbare în cetate fără Ibrahim. Veți fi doar voi doi.

—Un aranjament desăvârșit, acceptă Dominoul Viselor.

Dimineață se afla singur cu Dolores lângă zidurile crenelate, nu se sfii să-i atingă din când în când obrazul cu degetele. Conversau, se priveau în ochi, căldura din piepturile lor o depășea pe cea a deșertului.

Pe drumul de întoarcere, fură luați prin surprindere de trecerea unui grup de oameni înarmați. Garda califului. Zgomotoși, brutali, conduși de un ofițer obez care îl chestionă pe Dominoul Viselor:

—E soția ta, fata asta?

— ...Va fi.

—Deci nu e. Perfect, se adresă oamenilor săi. Luați-o. Arată bine.

—Ce faceți? se zburli negustorul.

Ofițerul îi puse tânărului sabia la gât:

—Nu te opune. Am tăiat azi două capete. Noul calif își formează haremul, își va alege o soție. Nu-i treaba ta. Du-te mai bine acasă. Du-te acasă...

Dolores fu luată cu forța de soldații care-i legară mâinile și o împinseră pe drumul spre palat.

—Dragul meu! strigă disperată fata privind în urmă. Iubitule!...

Dar Dominoul Viselor, cu tăișul unei săbii curbate la gât, nu putea face nimic. Înlăcrimat, o vedea pe cea promisă să-i devină soție dispărând după colțul unei case.

La palat, pe Dolores o așteptau un administrator și câteva femei bătrâne aflate în slujba califului. Fu informată că urma să fie supusă unui tratament de înfrumusețare, după care suveranul avea să se culce cu ea. Alte patruzeciși nouă de fete erau în aceeași situație. Una dintre ele, la alegerea suveranului, devenea regină, restul rămânând în harem ca soții secundare.

Așa începu Dolores să facă băi aromate, femeile bătrâne îi aplicau în fiecare seară masaje cu ulei de palmier, părul îi era uns periodic cu smirnă și mir. Între atâtea fete, se simțea teribil de singură. Privea ore în șir pe fereastra palatului, în speranța că l-ar fi putut zări din întâmplare pe Dominoul Viselor. Asta nu se întâmplă. Într-una din zile auzi sau i se păru că le aude pe femeile bătrâne vorbind ceva despre un negustor din bazar care încercase s-o răscumpere pe fata numită Dolores oferindu-și toată averea, fără să reușească să-l înduplece pe calif.

Tratamentul de înfrumusețare continuă. Într-o noapte cu lună plină, femeile bătrâne duseră prima fată în dormitorul califului. Dimineața, fosta fecioară reveni printre celelalte fete, acestea o copleșiră cu întrebări:

—Te-a pus să dansezi dezbrăcată?

—E brutal, e delicat?

—Ați făcut baie împreună?

—Preferă să fie sărutat, sau îi place să sărute el?

Fata, încântată deoarece califul o numise „o floare a deșertului ” dădu răspunsuri vagi și contradictorii, rivalele o bănuiră că mințea în dorința de a-și păstra intacte șansele să fie aleasă regină. Le spuse că suveranul râgâia în timp ce săruta și că cerea să fie mușcat de nas, lucruri greu de crezut. Mai târziu, la virgine ajunse zvonul că nu florile deșertului îi plăceau califului, ci trandafirii, de aceea se creă o așteptare stresantă printre ele, fiecare ar fi vrut ca după noaptea petrecută cu califul să fie numită trandafir

A doua fată fu numită floare a deșertului.

A treia fată fu numită tot floare a deșertului.

Frumoasele care treceau prin patul califului începură să lanseze alte informații dubioase, astfel că virginele aflate în așteptare nu știau ce să creadă.

A optsprezecea fată povesti, deși totul părea inventat, că fusese dusă de calif în deșert, într-o peșteră păzită de războinici pe cămile. În peșteră, suveranul i-ar fi arătat grămezi de aur și argint, bijuterii, monede și statui din materiale prețioase. După o baie în lapte de măgăriță, cei doi ar fi făcut dragoste pe grămezile cu perle. Când fu întrebată ce îi spusese califul dimineață la despărțire, fata se bâlbâi, spuse la un moment dat că fusese asemănată cu un trandafir, apoi cu o orhidee, virginele căzură de acord că aveau în față încă o floare a deșertului. Regina urma să fie aleasă abia la sfârșit. Dacă asta s-ar fi produs înainte, vestea ar fi fost declarată imediat în palat și în cetate.

Despre a treizeci și una fată nu se auzi nimic, în orice caz nu reveni alături de celelalte și se crezu că suveranul își alesese regina. Ulterior femeile bătrâne șoptiră ceva despre o izbucnire de mânie a califului, se părea că tânăra fusese ucisă cu violență. Asta le sperie de moarte pe fecioarele rămase. Dolores își aștepta rândul îngrozită, cu gândul la Dominoul Viselor, iubitul ei din bazar.

Zilele treceau, iar fetele descriau un calif din ce în ce mai obosit, suveranul încerca să rămână treaz cu ajutorul unor licori extrase din plante. În orice caz, toate veștile făceau referire la flori ale deșertului, niciodată la trandafiri.

Dolores nu dormea bine nopțile, avea vise agitate în care îl vedea pe Dominoul Viselor înconjurat de gazele tinere, de luni pline și de oaze, chemând-o, chemând-o mereu.

Patruzeci și nouă de flori ale deșertului fuseseră dezvirginate în patul califului. Dolores realiză că avea să treacă ultima detestabila probă. În după-amiza zilei în care îi veni rândul, fu îmbăiată într-o apă atât de plină cu arome încât aburii fierbinți o amețiră de-a binelea. Ca prin somn, le simți pe femeile bătrâne masând-o din cap până în picioare cu uleiuri fine, fu îmbrăcată în mătase roșie. Una dintre bătrâne o conduse de mână pe coridoare în zigzag, deschise o poartă înaltă și, împingând-o ușor într-o încăpere luminată de făclii, o închise înăuntru.

Năucă, speriată, tremurând, Dolores aștepta ca din întuneric să se desprindă umbra califului ce avea să-i răpească fecioria.

Auzi un zgomot din spate. Așadar, pe acolo intra califul. Nu. Nu era califul, aceeași femeie bătrână o informă că cetatea fusese asediată, suveranul și războinicii săi ieșiseră să lupte împotriva invadatorilor. Tot ce trebuia să facă Dolores era să aștepte în încăpere întoarcerea luptătorilor. Făcu întocmai. Se întinse în patul unde califul încercase alte patruzeci și nouă de fete, rămânând trează. Își rememoră întreaga viață, în mare parte petrecută în corturi sau pe cămilele ce transportau mărfurile familiei. De departe se auzea larma bătăliei. Îi trecu prin minte că în caz de înfrângere ar fi putut ajunge nu în brațele califului ci ale vreunui beduin dintre rebeli.

Așteptarea luă sfârșit dimineața, un eunuc de la palat intră s-o anunțe: inamicii fuseseră înfrânți, dar suveranul pierise în luptă. Fratele califului, posesor al unui harem extins, urma să-i ia locul, nefiind interesat de fetele pe care le dezvirginase decedatul. Dolores își coborî pleoapele pentru a nu lăsa să se vadă bucuria ce-i umplea ochii. Nimeni nu părea curios să știe dacă se culcase ori nu cu califul.

Pretendentele la tronul de regină fură anunțate că urmau să se întoarcă la casele lor. Femeile bătrâne le deposedară de hainele de mătase. Cineva aduse din pivnița palatului trei legături mari cu îmbrăcămintea simplă purtată de tinere la momentul sosirii. Veștmintele erau reci și umede, miroseau a mucegai, Dolores le îmbrăcă însă ca pe cele mai bune haine ale ei.

—Știți să ajungeți fiecare acasă, le spuse o bătrână.

Fură împinse cu bădărănie de eunuci pe coridoare spre ieșire, ca o turmă de cămile devenite bune de nimic. Din fața palatului, fostele virgine se împrăștiară pe străduțele răsfirate radial în toate direcțiile.

Dolores se îndreptă spre bazar, cu inima îndoită, totuși plină de speranță.

Nu se opri decât în fața magazinului unde Dominoul Viselor, tânărul negustor, cu mâinile încrucișate pe piept, cu gândul la plimbarea întreruptă în urmă cu două luni, își aștepta gazela, luna și oaza.