Kiribati

de AnnaE 989 de citiri
Descarcă fișierul · DOC sau citește mai jos
Aa

REISE NACH KIRIBATI

CUPRINS:

I. Expediție în Kiribati 11

II. Dintr-un oarecare motiv 73

III. Spiritul – cauză primordială a materiei 107

IV. La vânătoare de omuleți verzi și exagerări gazetărești 125

V. În țara lăudată? 756

VI. Amurgul zeilor 205

Scrisoare către cititor „Este cu neputință să ștergi praful fără ca o mulțime de oameni să înceapă să tușească.”

Prințul Philip, duce de Edinburgh, soț al Reginei Elisabeta II.

Dragă cititoare, dragă cititorule, Un om inteligent, care se ocupă cu obiceiurile noastre în privința lecturii – cred că era profesorul Alphons Silbermann -mi-a comunicat că o „generație de cititori” se formează în patru ani. Dacă stăm să socotim, pare să fie adevărat. Influentele cărți cu poze formează, între al doilea și al șaselea an al vieții, prima generație de cititori. Apoi urmează manualele și cărțile cu basme, până când, pe la zece ani, vin – e adevărat, doar în ziua de azi!

— Cărțile comice, iar pentru fetele și băieții precoce romane pentru tineri, povestiri cu aventuri și călătorii, ilustrări din viața animalelor. De pe la 14 ani deja, adolescenții se familiarizează cu romane de toate felurile și cu primele cărți interesante de cercetări. Cu vârsta de 18 ani se anunță prima tendință marcantă către teme mai speciale, care însoțesc poate întreaga viață sau – prin profesie, viața privată, hobby-uri și evenimente deosebite -înnoiesc ritmul generației de cititori.

Soarta oricărei ipoteze – chiar și a celei mai științifice!

— Este aceea că trebuie dezvoltată în mod continuu. Și, o mărturisesc, aici mă găsesc de fiecare dată într-o dilemă: pentru cititorii mei vechi pozițiile de plecare sunt clare. Ce „instrument” trebuie însă să le procur noilor mei cititori pentru a sta cu picioarele pe o temelie solidă între cer și pământ? Nu vreau să-i plictisesc pe vechii mei cititori, dar nici nu vreau să-i trimit pe cei noi într-un labirint fără să le ofer nici o busolă.

Îmi rămâne să notez, telegrafic, ceea ce susțin de 14 ani:

În timpuri preistorice pământul a primit vizita unor ființe necunoscute din univers. În literatura aferentă sunt numiți „extra-pământeni” sau „extratereștri”.

Extratereștrii au creat inteligența omenească prin transformarea materialului ereditar al locuitorilor încă primitivi ai Pământului. Oamenii de știință au desemnat această transformare produsă în mod artificial a masei genetice prin termenul „mutație”. După părerea mea, nașterea inteligenței omenești nu este un accident, o șansă într-o loterie, obținută printr-un joc al întâmplării dintr-un miliard de posibilități, ci o intervenție plănuită de ființe necunoscute din univers.

Vechile religii au luat naștere de asemenea prin vizitele pe Pământ ale acelor străini și astfel s-a ajuns la crearea de mituri și legende, care transmit, încifrată în miezul lor, realitatea evenimentelor de demult.

Dacă aceste ipoteze, circumscrise pe scurt, nu ar fi fost o „explozie” de proporții, nu ar fi putut să dea naștere la o discuție care a cuprins întreaga planetă. De fapt, nu fac altceva decât să tai perseverent stâlpii de susținere ai construcțiilor tradiționale ale gândirii.

Înzestrat cu cunoștințe câștigate timp de 20 de ani, am devenit un fel de santinelă între domeniile inalienabile ale arheologilor, etnologilor, filogeneticienilor, astrofizicienilor și în chip necesar și ale… Teologilor. E de la sine înțeles că în călătoria mea a trebuit să calc pe mulți pe bătături, era inevitabil. Bineînțeles că, în anumite cazuri, am căzut și eu pradă erorii. Recunosc și acest lucru.

Dar – și asta îmi justifică strădaniile – este multă substanță în ipotezele mele: În toate limbile pământului au apărut cărți care mă atacă. O întreagă falangă de autori s-au cățărat pe succesul meu mondial cu atacuri, în mare parte, sub centură. Cei gata să se înece băteau sălbatic apa din jur. Am fost tolerant. Pe de altă parte au apărut pe piață destule cărți care au acceptat în chip serios și chiar binevoitor tezele mele. Savanți recunoscuți se numără printre autorii lor.

Tema și-a găsit imediat un nou ecou mondial în secolul nostru. La aceasta nu au ajutat doar filmele mele Amintiri din viitor și Ambasador al zeilor. Superproducțiile americane Războiul stelelor și Imperiul contraatacă s-au nutrit din cărțile mele. Cititorii mei fideli au reîntâlnit pe ecran situații care le erau familiare.

Grupul pop Exiled a ajuns, cântând englezește, în culmea succesului cu cea mai nouă melodie a lor.

Iată, în traducere textul acesteia: „În urmă cu mii de ani, o puternică armată de nave spațiale străbătea oceanul de stele. Era în căutare de planete fertile întreținerii și dezvoltării vieții. Acestui scop i se conforma și descoperirea și colonizarea planetei Pământ. Abia acum suntem pe cale de a dezvălui semnele păstrate ale acelui eveniment fantastic… Și de acum încolo vom înțelege mai bine ceea ce se va întâmpla veșnic pe pământ și în cer…”

Autorul se bucură că tezele sale au devenit într-atât de populare încât au pătruns în muzica pop, el neavând nici un amestec în text. Acest lucru mă asigură că tocmai tânăra generație este deschisă ideilor purtătoare de viitor.

Să ascultăm, iubite cititor, pe profetul Iezechiel, care a trăit în jurul anului 592 î.e.n.: „Fiu al omului, locuiești înlăuntrul unui neam contradictoriu, care are ochi de văzut și nu vede și urechi de auzit și nu aude „.

Dar ce mă privește pe mine? Voi curăța în continuare praful, chiar dacă va începe să tușească o mulțime de oameni.

Îi invit pe cititorii mei și pe cei statornici să mă însoțească în câteva călătorii. Astfel, vor afla multe lucruri noi și vor citi despre vicisitudinile întâmpinate de un cercetător de duminică, în călătoriile sale prin lume.

I. Expediție inj Kiribati.

„Surpriza și uimirea sunt începutul oricărei înțelegeri”

Ortega y Gasset.

Un pastor mă ademenește către un țel îndepărtat * Unde se găsește Kiribati? * Noaptea în care am petrecut ca șeicii * Grevă pe o insulă a păcii * Teorii despre originea așezării Kiribati * Teeta, îngerul nostru întunecat * O bibliotecă scumpă descoperită în Bairiki * Despre Nareau și alți extratereștri * Expediție la Abaiang * In fața mormântului unui uriaș, în Arorae * Pietre de navigație pe Arorae * Zei creatori din negrul întuneric * Cum au devenit uriașii nemuritori * Despărțire de prieteni noi și enigme străvechi *

Fără următoarea scrisoare din Kapstadt, Africa de Sud, nu aș fi ajuns niciodată în Kiribati: „Dragă domnule von Daniken, Sunteți un om ocupat, de aceea voi trece direct la subiect.

Mi-am exprimat intenția de a vă scrie că există dovezi edificatoare pentru existența zeilor care vin din cer. În timpul misiunii mele în zona Pacificului mi s-au arătat mormintele a doi uriași care, după tradiția locală, proveneau din cer.

Mormintele s-au păstrat bine și fiecare are în jur de cinci metri lungime. Pe stânci există și urme de picior întipărite în piatră. Sunt atât de numeroase că pot fi fotografiate.

Puțin mai departe este o „ busolă de piatră „ și, în sfârșit chiar un loc unde, după spusa legendelor, au coborât zeii. Acest spațiu este plin de interes: e vorba de un cerc unde nu crește nici un fel de vegetație.

În cazul că sunteți interesat de aceste informații, mă voi simți onorat să vă comunic și alte detalii. Dacă însă cunoașteți aceste lucruri din altă sursă, voi fi înțelegător în cazul când nu voi mai auzi nimic din partea dumneavoastră.

Cu toate urările de bine și cu mulțumiri pentru frumoasele ore prilejuite de lectura cărților dv., al dv. reverend C. Scarborough „

Această scrisoare mi-a picat în mână la sfârșitul lui mai 1971. Un pastor protestant care pare receptiv față de ideile mele?

I-am mulțumit imediat și-am cerut informațiile promise, întrebându-l totodată dacă există literatură sau măcar fotografii cu privire la locurile misterioase, și m-am oferit, bineînțeles, să suport toate cheltuielile. Peste o lună reverendul Scarborough mi-a răspuns: „ Dragă domnule von Daniken, Vă mulțumesc pentru scrisoarea dumneavoastră. Permiteți-mi să vă lămuresc că nu doresc nici o recompensă pentru cheltuielile mele. Sunt bucuros dacă pot să vă ajut în cercetările dumneavoastră.

Cât privește întrebarea despre literatura disponibilă, trebuie să vă comunic că, așa cum despre Kiribati și despre punctele speciale pe care le-am pomenit nu există literatură, nu există nici un fel de mărturie scrisă. Din păcate.

Acum sunt pastor al Congregației, în Sea Point, Africa de Sud.”

Fișiere de descărcat

DOC
Kiribati de Erich von Daniken.doc
1,0 MB · 281 de descărcări
Descarcă

Alte cărți de Erich von Daniken

Toate ›