Ademenirea

Ademenirea de Sandra Brown

PARTEA I

Dezamăgirea unei inocente

Lamont Morgan avea una dintre proprietăți în apropierea Atlanticului, și se întindea pe o suprafață de zece hectare. Clădirea principală se afla în mijlocul unui parc îngrijit de trei generații de ascendenți. Arbori seculari de toate generațiile, cu tulpini ce abia puteau fi îmbrățișate de trei oameni cu brațele înlănțuite, dădeau locului un farmec anume, dar mai ales senzația dăinuirii printre matusalemi, contopirea cu sufletul acestor centenari și supraviețuirea celor ce au trăit pe aici în falnica lor înfățișare.

În jurul clădirii însă, se păstraseră numai arbori ornamentali, cu creșterea dirijată spre forme rotunde și ovale cu crengi bogate, luminate feeric noaptea de lumina irizantă a reflectoarelor îngropate în sol. Printre ei erau jardiniere cu flori, chioșcuri fanteziste în care să te ascunzi de arșița soarelui, bazine cu apă și jocuri arteziene, alei placate cu marmură și statui în stil antic, stil care ignora veștmintele, frumusețea lumii constând doar în grația trupului omenesc, așa cum 1-a făcut Dumnezeu.

Domnul Lamont Morgan se trăgea dintr-o familie industriași, el însuși industriaș și își putea permite construcții monumentale așa cum era clădirea în care locuia. Douăzeci de angajați munceau zilnic aici pentru menținerea strălucirii și fastului. Desigur, nu mai e nevoie să amintim că proprietatea era apărată ca o redută, fiind înzestrată cu cele mai sofisticate sisteme electronice de supraveghere.

În acest colțișor de rai venise pe lume, cu 17 ani în urmă, unica fiică a industriașului, altă moștenitoare nemaiavând cu cine să facă, mama micuței Norma murind când ea împlinise doi ani, într-un accident de automobil. Din acel moment tragic, domnul Morgan își consumă întreaga rezervă de afecțiune cu ceea ce mai rămăsese din soția pe care o iubise nespus de mult. Norma moștenise, ca o copie înfățișarea mamei sale, care se accentua pe măsură ce copila creștea. Domnul Morgan, adept al teoriei transmigrației, a trecerii sufletului dintr-un corp în altul, era convins că spiritul frumoasei sale soții nu se putuse refugia decât în carnea propriei fetițe. Astfel frumoasa doamnă Morgan cucerea din nou câmpul trecător al vieții și inima întristatului ei fost soț.

Este suficient să cunoaștem această legătură sentimentală dintre fiică și tată pentru a ne imagina preocuparea domnului Morgan pentru creșterea, educația și paza acestei duble comori și chiar triple: de fiică, copie a soției și moștenitoare. Era dusă la școală cu mașina, însoțită întotdeauna de un body-guard care o supraveghea în recreațiile dintre ore și dusă apoi întreagă la castel. Îl numeau așa fiindcă primii Morgani veniți din Anglia pe teritoriul Statelor Unite, după ce se îmbogățiră, nu-și putuseră alege un alt stil arhitectonic decât cel văzut la ei în patrie. Și pentru ca noua lor construcție edilitară să fie autentică, cumpăraseră un castel, îl demontaseră piatră cu piatră și îl remontaseră întocmai la Crescent City, pe o colină la poalele căreia curgea un râu.

Sigur, de-a lungul anilor și a trei generații de Morgani, castelul suferise modificări, modernizări interioare și exterioare, dar în tradiția locală rămăsese tot: „La castel”. Domnul Morgan studiase ingineria și științele economice dar în conștiința lui rămăsese un credincios, un tradiționalist. Citise Vechiul și Noul Testament și considera că înțelepciunea normelor de trai, transcrise aici de învățații începuturilor lumii civilizate, au atins perfecțiunea și că numai aceste învățături pot asigura o dezvoltare armonioasă a societății, o curățenie sufletească și o etică sănătoasă.

Alte curente filosofice asupra scopului vieții și a modului de a trăi nu sunt decât deviații de la morala adevărată, produse ale unor minți înspăimântate de sfârșitul ireversibil, incapabili să înțeleagă rolul de purgatoriu al existenței vii, pentru a trece apoi Dincolo, după mai multe reîncarnări, unde există viață veșnică. Doar omul nu-i decât o părticică de energie biologică și legile fizicii ne spun că energia, de orice natură, nu se pierde niciodată. Se transformă în altă formă, se transferă în altceva, dar nu dispare.

În acest spirit fusese crescută și micuța Norma și nu-i de mirare că pornirile instinctuale, proprii adolescenței, a trebuit să și le înăbușe în preceptele tradiționale la care tatăl ei ține ca la ceva sfânt. Când ieșea însă dintre zidurile castelului și se amesteca cu fetele din curtea liceului, Norma avea din plin prilejul să audă și să cunoască și alte moduri de a aborda viața, îndeosebi cele legate de dorințe biologice.

În parte le aflase de la Suzane Asante, camerista ei, o tânără de 24 de ani care-i stătea în preajmă zi și noapte cu trupul și sufletul, dar mai ales cu informații venite de dincolo de zidurile castelului Morgan, informații curate, de la sursă, nu din filmele vizionate pe furiș, informații recepționate de Suzane cu propriile ei simțiri.

Personalul castelului se moștenea, copiii erau zestrea biologică a generației următoare de Morgani. Primeau o educație pe cheltuiala stăpânului și serveau apoi scopurilor lui. Era acolo un fel de mare familie organizată pe principii sclavagiste și salarii capitaliste. Suzane Asante era fiica mecanicului auto de la castel, ea făcuse, cu ajutorul domnului Morgan, studii liceale și când le-a terminat a fost dată în anticamera Normei să o servească, să o ajute, să-i țină companie. Dar Suzane era o fată liberă de credințele educaționale ale domnului Morgan. Ea avea viața ei personală organizată după cerințe firești și avea și vârsta permisivă să ia decizii asupra comportamentului ce nu trebuie să fie niciodată împotriva impulsurilor lor benefice.

Suzane știa tot ceea ce Norma doar intuia. Ea gustase cu vârf și îndesat din „păcatul” originar, găsindu-l ca cel mai de preț dar făcut de Creator omului, el asigurând în intenția divinității perpetuarea speciei pe când fata mecanicului auto îl considera plăcerea supremă, scopul trăirii, antidotul anxietății provocate de provizoratul speciei umane. Într-o judecată total opusă moralei domnului Morgan, Suzane constituia lângă Norma un cap de pod al unei lumi necunoscute de adolescentă decât din auzite pe culoarele liceului, unde, din pudoare, nu i se destăinuia chiar totul, ci se dădea doar a înțelege că e „mișto”! Așa că, în completare, Norma primea de la Suzane amănunte de la „fața locului”.

Dezvăluirile o înfiorau plăcut și o aruncau pentru moment într-un viitor cer și-1 dorea cât mai apropiat. La 17 ani, deja era complet cotropită de vise neortodoxe, pe care și le derula în minte, mai ales seara când sta întinsă în pat, când chema lângă ea fie pe Kevin Costner, fie pe Ingo Schnolli de pe canalul MTV, sau pe Silvester Stallone, și făcea dragoste cu ei.O dragoste chinuitoare, zbuciumată, perna fiind confundată cu idolii. Ardea ca o vâlvătaie ce cuprindea încetul cu încetul tot edificiul așezat pe un butoi de pulbere. Dimineața se trezea cu o durere de cap îngrozitoare.

Trupul își cerea hrana secretă, hrana rușinoasă, hrana prohibită, hrana de după nuntă în concepția domnului Morgan. Norma, neprihănită, trebuia însă să rămână imaculată. Așa au fost toate femeile din familia Morgan, încă din secolul XVII, virtuoase, convenționaliste, și au avut vieți fericite, demne, pline de bucurii matrimoniale. Norma trebuia ferită de tentațiile periculoase și tatăl ei avea grijă de asta. Norma nu fusese lăsată niciodată singură.

Poate neavând dreptul la opțiuni personale atunci când era pusă în fața unei probleme îi crease Normei un handicap. Își dădea seama că este dirijată ca o jucărie cu telecomandă, deși eul ei intrase sub impulsurile propriilor dorințe. Aceată limitare a libertății îi crea o stare de tensiune care se accentua vizibil pe măsură ce timpul o desăvârșea și o împingea spre granița altei vârste. Domnișoara Norma începu să aibă un comportament de leu ținut în cușcă flămând.

Starea ei de agitație, migrenele acuzate în timpul meselor pe care le servea adesea împreună cu domnul Morgan, momente de cădere într-o stare de imobilitate suspectă, de părăsire a normalității, îl făcuseră pe grijuliul tată să se adreseze de urgență unei notabilități, în persoana doctorului Richard Colley. Acesta îi fixă o oră de consultație într-o după amiază, pentru a nu stingheri programul școlar al Normei, care se afla în ultima lună de cursuri înaintea ultimului examen. Marele psihanalist o primi singură în fastuosul său cabinet, domnul Morgan fiind lăsat în anticameră.

— Domnișoara Norma are probleme cu școala?

— Nu,domnule Colley. Sunt prima din clasa.

— Temele vă solicită mult timp?

— Nu, domnule Colley. Rețin totul încă din clasă.

— Dezbrăcați-vă, domnișoară.

— De tot?

— Nu! Rămâneți în dessou. Nu vă jenați! Sunt medic și trebuie să cunosc bine pacientul.

Doctorul Richard Colley îi urmărește mișcările. Sunt calme, precise, echilibrate. Corpul este bine dezvoltat, sânii ajunși la o maturitate precoce, șoldurile și coapsele pot produce viață și stârni idei erotice. Chiar și lui, intrat în etapa andropauzei, îi sosesc dinspre ea impulsuri erotice ce-i străbat respingător alonjeul acela pe care uitase că l-ar avea.

— Poftiți pe canapea! Lungiți-vă!

O ascultă cu stetoscopul, îi pipăi zona ficatului, zona apendicelui.

— Deschideți gura!

O privește în gât. Carnea roză a cavității bucale nu-i spune nimic maladiv.

— Sunteți virgină, domnișoară?

— Desigur, domnule Colley! Cum altfel?

— Destule fete încep viața sexuală la 13 ani!

— Nu au body-guard ca mine, domnule Colley!

— Și dacă n-ați avea, ați face-o?

— Încă nu știu, domnule Colley.

— Îm...da! Îmbrăcați-vă și ieșiți în anticameră. Vreau să discut cu tatăl dumneavoastră.

Doamnul Lamont Morgan intră vizibil afectat și interesat de observațiile doctorului.

— Luați loc, domnule Morgan!

— Mulțumesc doctore! Vă ascult cu interes — Puteți fuma dacă doriți! O cafea?

— Nu, mulțumesc!

— Atunci să trecem la examinarea cazului. Fiica dumneavoastră trece prin perioada proceselor specifice vârstei. Nu trebuie să vă îngrijorați. Există, incontestabil, o relație intensă între sfera genitală și viața afectivă la această vârstă,la femeie. Aforismul antic Tota mulier in utero, întreaga femeie este în uter, exprimă tocmai acest proces de intercondiționare între afectiv și genital. Este total eronată părerea unor specialiști care văd în femeie doar fiziologicul, menstruația, sarcina, lactația, afecțiunile ce le însoțesc. În S.U.A., două cercetătoare, Diana Scully și Pauline Bart au studiat în perioada 1943-1973 douăzeci și șapte de tratate ginecologice și dovedesc că psihosexualitatea este ignorată în aceste cărți. Ba mai mult, se fac erori grosolane, scriindu-se că femeile ar fi mai toate frigide și le sfătuiesc să simuleze orgasmul pentru a liniști bărbații că și-au făcut datoria. Nu fac nici o mențiune că femeia este multiorgasmică și susțin că dorința sexuală este foarte mică la femei. Total greșit, domnule Morgan.

La fiica dumneavoastră, care manifestă irascibilitate, instabilitate, labilitate afectivă, anxietate, este vorba de un proces firesc la această vârstă ingrată, obligată de etica socială la renunțarea satisfacerii nevoilor fiziologice. Și atunci când un afect erotic este obstrucționat de un sentiment etic, are loc un conflict inhibițional. De aceea, nerealizarea unui instinct, de pildă cel sexual va duce la tulburări uneorale, endocrine și vegetative, și la modificări în echilibrul proceselor fiziologice. Frustrarea sentimentului erotic are o importanță deosebită în afectarea și desfășurarea unor funcții endocrine, vasculare, respiratorii, secretorii, motorii. Nevoia sexuală inhibată se însoțește de tristețe, de neliniște motorie, de anxietate, de reprezentări și imagini erotice intense, de atracție față de filme, muzică, literatură erotică. Este interesant de știut pentru dumneavoastră că dorința erotică este o stare subconștientă de excitație sexuală, determinantă a unor stări afective de care mi-ați vorbit la începutul consultației. O nesatisfacere îndelungată a dorinței sexuale, domnule Morgan, va dezlănțui stări disforice, violență, tahicardie, dureri precordiale. Ori prezența strictă a unui body-guard în preajma fiicei dumneavoastră...

— Domnule Colley, fiica mea are un prieten cu care se întâlnește, discută, în fine, se plimbă adică ceva pentru vârsta lor, ceva platonic și se pare că-1 și iubește.

— Domnule Morgan, dacă este vorba de o iubire-pasiune, acest sentiment puternic nedomolit cu...știm noi ce, poate genera tulburări psihopatologice intense, cu urmări condirabile și de nedorit. Acentuez, fiindcă iubirea-pasiune a provocat cel mai mare număr de sinucideri, de nevroze, de depresiuni psihice sau crime pasionale. În cazul fiicei dumneavoastră, dacă are o pasiune față de colegul ei, ea nu este însoțită de o bucurie, ci de o suferință. De altfel, se poate spune că îndrăgostiții sunt întotdeauna niște bolnavi și această boală nu se vindecă decât în pat! Este o boală a tinereții. Apropo, ca să fiu mai convingător, la ce vârstă v-ați masturbat prima oară, domnule Morgan, că nici un tânăr nu scapă de această tentație de eliberare?

— Știu eu, domnule Colley? Să fi avut cincisprezece ani!

— Vedeți? Și fiica dumneavoastră are aproape optsprezece ani! E dreptul ei să fie îndrăgostită! Dragostea este ca o criză financiară care trebuie depășită! Fiindcă îndrăgostitului nevindecat îi sunt tulburate toate funcțiile fiziologice. Cum se comportă la masă Norma?

— Nu mănâncă mai nimic! Spune că nu are poftă! Dacă o silesc, sparge farfuriile! Râde și apoi plânge.

— Domnule Morgan, starea ei delicată se va accentua cu cât supravegherea dumneavoastră va fi mai severă. Îi va spori anxietatea pe fundalul unei temeri că-și va pierde prietenul dacă îl va amâna la infinit. Pentru că și el, la rândul său, este stăpânit de aceeași pasiune obsesivă. Va începe să se îndoiască de vreo șansă a satisfacerii dorinței sexuale și va căuta altă fată, fără body-guard, mai nesupravegheată, mai înțelegătoare. Între o iubire-pasiune și una platonică nu există consens! Și atunci fiica dumneavoastră va veni la mine cu o boală în plus: nevroză de abandon! Sau și mai dramatic, va încerca o sinucidere, încercări adesea reușite. V-ar conveni? Iubirea părintească este sănătoasă doar atunci când înțelege nevoile vitale ale copilului.

— Încerc să vă înțeleg, deși în familia noastră a predominat o educație puritană.

descarcati de aici...