Doamnele verzi

I.

CELE TREI PIINI.

Tatăl meu încredințându-mi o misiune foarte delicată, am pornit către sfârșitul lui mai 1788 spre castelul d'Ionis, situat la zece leghe depărtare, între Angers și Saumur.

Aveam douăzeci și doi de ani și exersam deja profesia de avocat, pentru care nu prea simțeam aplecare, deși nici studiul afacerilor, nici al cuvintelor nu-mi păruseră dificile. La vârsta mea chiar, nu eram considerat fără talent; și talentul tatălui meu, avocat renumit în localitatea sa, îmi asigura pentru viitor o strălucită clientelă, numai să fac ceva eforturi pentru a fi demn să-l înlocuiesc. Dar eu aș fi preferat literele, o viață mai visătoare, o întrebuințare mai independentă și mai personală a facultăților mele, o responsabilitate mai puțin supusă pasiunilor și intereselor altora.

Cum familia mea trăia în bunăstare și cum eram fiu unic, foarte alintat și foarte îndrăgit, aș fi putut alege această carieră, dar l-aș fi îndurerat pe tatăl meu, care era mândru de priceperea sa în a mă dirija pe drumul ce mi-l deschisese înainte; și îl iubeam prea mult, încât nu puteam să așez deasupra dorințelor sale instinctele mele.

A fost o seară minunată cea în care sfârșeam plimbarea pe cal, după ce străbătusem codrii ce înconjoară vechiul și magnificul castel d'Ionis. Urcam spre castel, îmbrăcat în cavaler cu o anume căutare și însoțit de un servitor de care nu aveam deloc nevoie, dar pe care mama avusese inocenta vanitate să mi-l dea pentru circumstanță, vrând ca fiul ei să se prezinte convenabil la una dintre persoanele cele mai strălucitoare din clientela noastră.

Noaptea era luminată de focul blând al stelelor mari și molatice. Puțină ceață voala strălucirea miriadelor de astre care clipesc ca niște ochi arzători în timpul nopților luminoase și răcoroase. Cea de acum oferea un adevărat cer de vară, destul de pur pentru a nu înfricoșa prin nemărginita lui bogăție. Era, dați-mi voie să vorbesc așa, unul dintre acele îmbietoare ceruri care vă permit să vă gândiți încă la pământ, să admirați liniile vaporoase ale acestor strimte orizonturi, să respirați fără dispreț atmosfera sa de flori "și de ierburi; în sfârșit, să gândești că ești ceva în imensitate și să uiți că nu ești decât atom în infinit.

Pe măsură ce ne apropiam de parcul seniorial, parfumurile sălbatice de pădure se impregnau în mirosul liliacului și acaciei, care își aplecau capetele înflorite deasupra zidului înconjurător. In eurând, traversând boschetele, văzui strălucind ferestrele castelului, în spate cu perdelele de moar violet, întretăiate de încrucișări de brațe arhitecturale. Era un magnific castel din Renaștere, o capodoperă de gust amestecat cu capriciu, una din acele locuințe undo te simți impresionat prin nu știu ce ingenios, elegant și îndrăzneț care, din imaginația arhitectului, pare a trece în. A noastră, domi'nând-o și ridicând-o deasupra obișnuințelor și preocupărilor lumii pozitive.

Mărturisesc că inima îmi bătea foarte tare spunându-mi numele în fața lacheului însărcinat să mă anunțe. Nu o văzusem niciodată pe doamna d'lonis. Ea trecea drept cea mai frumoasă femeie din ținut; avea douăzeci și doi de ani, un soț care nu era nici frumos, nici amabil și care o neglija pentru călătoriile sale. Scrisul său era încântător și ea găsea mijlocul de a arăta nu numai mult simț, dar și mult spirit în scrisorile sale de afaceri. Era, apoi, un foarte nobil caracter. Iată tot ce știam despre ea și era destul pentru a-mi fi teamă să nu apar stângaci și provincial.

Trebuie să fi fost foarte palid intrând în salon. De aceea prima mea impresie a fost ca o ușurare când mă trezii în prezența a doua doamne bă-trâne și grase, foarte urâte, dintre care una, doamna contesă văduvă d'lonis, mă anunță că nora sa era la una din prietenele sale din împrejurimi și ca nu se întorcea decât probabil a doua zi dimineață.

Sunteți totuși binevenit, adăugă această matroană, noi avem multă prietenie și recunoștință pentru tatăl dv. și se pare că vom avea mare nevoie de sfaturile sale, pe care sunteți fără îndoială gata să ni le transmiteți.

Vin din partea sa pentru a o sfătui în afaceri pe doamna d'lonis.

Contesa d'lonis se ocupă de afaceri, într-adevăr, reluă contesa văduvă ca pentru a mă avertiza de o confuzie. Ea se pricepe, are un cap bun și, în absența fiului meu, care este la Viena, ea urmărește acest supărător și interminabil proces. Nu trebuie să contați pe mine pentru a o înlocui, căci eu nu mă pricep deloc și tot ce pot să fac este să vă rețin până la întoarcerea contesei, oferindu-vă o cină și un pat bun.

Spunând acestea, bătrâna doamnă care, în ciuda acestei lungi cuvântări, părea o femeie destul de cumsecade, sună și dădu ordine pentru instalarea mea. Eu refuzai să mănânc luându-mi toate măsurile de precauție pe drum și știind că nu e nimic mai jenant decât să mănânci singur, sub ochii unor oameni cărora le ești complet necunoscut.

Cum tatăl meu îmi dăduse mai multe zile ca să mă achit de misiune, nu aveam nimic mai bun de făcut decât să aștept pe frumoasa noastră clienta și eram față de ea și familia sa un trimis destul de util pentru a avea dreptul la o cordială ospitalitate. Eu nu m-am lăsat deci rugat pentru a rămâne, deși era un han foarte confortabil în apropiere, unde oamenii de felul meu mergeau în mod obișnuit să aștepte momentul întâlnirii cu oamenii de bună calitate. Așa era încă limbajul provinciilor la acea epocă și trebuia să apreciezi termenii și valoarea lor pentru a sta pe locul tău, fără grosolănie și fără impertinență, în relațiile cu lumea. Burghez și filosof (nu se spunea încă democrat), eu nu eram deloc convins de superioritatea morală a nobilimii. Și, deși ea se pretindea iubitoare de filozofie, știam că trebuiau menajate susceptibilitățile sale de etichetă, că trebuie să le respecți pentru a fi respectat tu însuți.