El și Ea

DOMNIȘOAREI JACQUES

Scumpa mea Tereza, fiindcă mi-ai îngăduit să nu-ți zic domnișoară, află o veste foarte însemnată din lumea artelor, cum ar spune amicul nostru Bernard. Uite, nu știu cum privești acest început de scrisoare, dar sunt încredințat că mă vei asculta cu luare-aminte.

Închipuiește-ți că ieri, după ce te-am plictisit cu vizita mea, am găsit acasă pe-un milord englez… La urma-urmei putea să nu fie un milord, era însă englez, căci mă întrebă în limba lui păsărească:

— Ești pictor?

— Yes, milord.

— Zugrăvești chipuri de oameni?

— Yes, milord.

— Și mâini?

— Yes, milord; și picioare.

— Bine?

— Foftrte bine.

— Oh, sunt încredințat de asta!

— Ei bine, vrei să-mi faci portretul?

— Portretul dumitale?

— De ce nu?

Acest de ce nu fu rostit cu-atâta blândețe, încât mă oprii de a-l mai privi ca pe-un imbecil, mai ales când e știut că fiul Albionului e un bărbat minunat. E capul lui Antinous pe umerii… pe umerii unui englez; e un tip grecesc din epoca cea mai înfloritoare pe trupul oarecum ciudat înveșmântal și dichisit al unui om din lumea aleasă britanică.

— Vă mărturisesc, i-am spus. Că sunteți cu adevărat un model minunat și-aș vrea să fac pe seama acestui model un studiu care să-mi folosească; nu pot însă să vă fac portretul. „

— De ce?

— Fiindcă eu nu sunt pictor de portrete.

— Oh… Dar cum? Dumneavoastră plătiți oare în Franța vreo dare pentru cutare sau cutare specialitate în artă?

— Nu! Dar publicul nu ne îngăduie să ne îndeletnicim cu prea multe deodată. Vrea să știe care e calea adevărată pe care am pornit, mai ales atunci când suntem tineri; și dacă eu care vă vorbesc și care sunt foarte tinăr, aș avea nenorocirea să vă'fac un portret mulțumitor, cu mare greutate aș izbuti ia cea mai apropiată expoziție cu altceva decât cu un portret; apoi, dacă v-aș face un portret mediocru, nu mi s-ar mai îngădui să mai încerc și altele; s-ar spune că n-am însușiri pentru această meserie și că am fost un îngâmfat atunci când am cutezat să încerc ceea ce nu e pentru mine.

Am povestit englezului multe alte nimicuri de care te scutesc, și care îl făcură să mă plivească cu ochi mari; apoi începu să râdă și băgai de seamă că vederile mele îl făceau să aibă cel'mai crud dispreț față de Franța, dacă nu chiar față de mine.

— De ce să mai ocolim lucrurile? Îmi zise el. Dumitale nu-ți place portretul.

— Cum! Mă iei drept un Welche? Spune mai degrabă că nu îndrăznesc încă să fac portretul și că n-aș ști să-l fac dintr-o pricină anumită: ori asta e o specialitate care nu mai îngăduie alta, ori e însăși desăvârșirea sau, cum s-ar spune, cununa talentului. Anumiți pictori, neputincioși în ce privește compoziția.

— Pot să copieze cu îngrijire și fără cusur un model viu. Aceștia își au succesul totdeauna asigurat, fiindcă știu să înfățișeze modelul sub cea mai plăcută lumină și au îndemânarea să-l înveșmânte, spre folosul lor, în haina cea mai de preț, aceea care e la modă; dar, când nu ești decât un biet pictor de istorie, cum am cinstea să fiu și eu, nu poți lupta cu oameni de meserie. Vă mărturisesc că n-am studiat niciodată cu luare-aminte cutele unei haine negre ori obișnuitele particularități ale unei înfățișări. Sunt un nenorocit inventator de atitudini, de tipuri și de expresii. Toate astea trebuie să se supuie subiectului, ideii, visului meu, dacă vreți. Dacă mi-ați îngădui să vă îmbrac după gustul meu și să vă așez într-o compoziție care mi-ar conveni… Totuși, uite, asta n-ar mai însemna nimic, n-ați mai fi dumneavoastră… N-ar mai fi uri portret-pe care să-l dăruiți iubitei.; cu atât mai mult soției dumneavoastră legitime. Niciuna nici alta cu y-ar recunoaște. Prin urmare nu mă întrebați ce aș putea să fac într-o zi, dacă din întâmplare aș deveni un Rubens ori un Tițian, fiindcă atunci aș ști să rămân poet și creator, apropiindu-mă fără silinți și fără teamă de puternica și măreața realitate. Din nenorocire n-am să ajung altceva „tecât un nebun sau un om de nimic. Citiți rândurile cutărui sau cutărui domn, care a scris asta în vreun foileton.

Închipuiește-ți, Tereza, că din cele ce-ți povestesc aci n-am spus nici-un cuvânt englezului: astea le spui numai când vorbești cu tine însuți; dar, din tot ce-aș fi putut să-i spun ca să-mi cer iertare că nu pot să-i fac portretul, nu mi-au fost de folos decât aceste cuvinte: De ce dracu nu te duci să ceri asta domnișoarei Jacques?”'

El făcu de trei ori Oh! După asta îmi ceru adresa ta și plecă fără să mai fi stat pe gânduri, lăsându-mă încremenit și mâhnit că nu-mi putusem sfârși dizertația asupra portretului; căci, în sfârșit, buna mea Tereza, dacă acest animal de englez vine la tine azi, fiindcă îl cred în stare s-o facă, și-ți spune tot ce ți-am povestit până acum, adică tot ce nu i-am spus despre meșteșugarii ți marii maeștri, ee-ai să crezi despre neîndcmânaticul tău prieten! Ce-ai să spui că te-a așezat printre cei dintâi și te socotește lipsită de darul de a face altceva decât un portret frumos care să placă oricui? Ah.'scumpa. Mea prietenă, dacă ai fi auzit tot ce i-am spus despre tine după ce-a plecat!… Tu știi, știi foarte bine, că nu ești pentru mine domnișoara Jacques, care face portrete asemănătoare, la modă, ci un bărbat ales care s-a deghizat în femeie și care, fără să fi urmat cursurile academiei, ghicește și știe să te facă să ghicești un trup și un suflet într-un portret, în felul marilor sculptori din vechime. Și al marilor pictori de pe vremea Renașterii. Tac însă; nu-ți place să ți se spuie ce crede și ce gândește lumea despre tine. Ai lua asta ca un fel de măgulire. Și ești foarte mândră, Tereza.