Fascinatie

FASCINAȚIE

SANDRA BROWN

PROLOG

• Ramsey e făcut foc pe tine, Mackie.Comisionarul care se întîlnise cu celebrul autor de cronici sportive., chiar în fața liftului, era gata-gata să se împiedice.

Se grăbise foarte tare să-l ajungă din urmă, străbătînd holul clădirii celui mai important ziar din oraș, Dallas Tribune. Dar Judd Mackie nu păru prea impresionat de amenințare. I se mai întîmplase să fie în dizgrația re- dactoruluișef. Se îndreptă direct spre automatul de cafea. Licoarea din aparat era atît de vîscoasă și de neagră, încît Judd glumea adesea, spunînd că resturile erau folosite pentru a umple găurile din asfaltul de pe autostrada North Central.

• M-ai auzit, Mackie?
• Te-am auzit, Addison. Ai o monedă?în buzunarele pantalonilor lui - scumpi, însă niciodată călcați - nu găseai niciodată suficienți bani. Toată lumea știa că nu avea bani la el. Era absurd, însă acum cerea bani de la un tip a cărui vîrstă, dar și salariu erau pe jumătate cît ale lui.
• Ramsey mai are puțin și dă în fiert, zise comisionarul în timp ce-i întindea idolului lui un pumn de monede.
• Așa e el de obicei. Mackie se uita cu atenție la ceașca pe cale de a se umple cu cafea. Singu-rele ei calități erau fierbințeala și culoarea închisă, opacă, la fel ca a ochelarilor de soare, pe care nu și-i scosese încă de la ochi, cu toate că intrase în clădire cu mai mult de cinci minute în urmă.

În timp ce sorbea din ceașca de plastic, lentilele ochelarilor i se aburiră, amintindu-i astfel de prezența lor. își scoase ochelarii și-i băgă în buzunarul de la piept al sacoului, care nu arăta mai bine decît pantalonii. Privirea îi era încețoșată; albul ochilor îi era împînzit cu vinișoare roșii. - Mi-a spus să te aștept la lift și să te aduc personal în biroul lui.

• Chiar că e supărat. Ce-am mai făcut de data asta? întrebă Judd, fără să pară prea îngrijorat. Michaei Ramsey era mai mereu furios pe el.
• Am să-l las să-ți spună personal. Vii de bunăvoie? întrebă comisionarul, circumspect.

Judd îi aruncă o privire încărcată de milă.

• Haide. Deschide-mi drumul.

Addison Somethingorother, student al Universității Southern Methodist, secția ziaristică, lucra o jumătate de normă la Dallas Tribune. în prima lui zi de serviciu, Judd îi întinsese o batistă îndelung folosită, pe care o pescuise dintr-un buzunar, nici el prea curat, și-i sugerase să se curețe după urechi.

Cum Addison păruse jignit, Judd îl bătuse prietenește pe spate, spunîndu-i că nu voise să-l necăjească, și-i dăduse cel mai bun sfat pe care-l putea oferi unui aspirant la cariera de ziarist, sfat pe care ar fi făcut foarte bine dacă l-ar fi urmat chiar el: - Programul este extrem de lung, plata este mizerabilă, condițiile de lucru sînt, practic, in-existente și nu poți spera decît să ajungă cineva să citească ceea ce ai scris înainte ca ziarul să fie ronțăit de cîine, umplut de găinațuri de vrăbii sau folosit ca ambalaj pentru puiul vreunei gospodine.

Dar Addison nu fugise speriat de cuvintele lui, pe care părea să nu le fi luat prea în serios. Judd ar fi continuat să ironizeze idealismul lui Addison, dacă nu și-ar fi amintit că și ochii lui străluciseră la fel, atunci cînd se aflase la începutul carierei sale.

Sclipirile din ochi lui dispăruseră de mult. Din cînd în cînd însă, atunci cînd îl cuprindea me-lancolia, își amintea de vremurile în care îl copleșeau ambiții de mărire. Dar avea să afle curînd cît de vane erau acele visuri ale sale și ce feste urîte îți joacă, adesea, viața.

Dimineața era pe sfîrșite, iar în încăpere domnea o activitate febrilă. Reporterii făceau ultimele retușuri la articolele scrise cu o noapte înainte. Unii vorbeau la telefon, sprijinindu-și receptoarele cu bărbia. Curierii forfoteau printre birouri, adu- cînd colete și corespondența, încă nedeschisă.

Mai erau cîțiva tipi care, pur și simplu, își pierdeau vremea pe acolo, fumînd, sorbind din cafea, așteptînd o știre care să merite efortul lor sau cine știe vreo inspirație divină.

• ... și arabii. Dar atunci, Israelul... Bună, Judd. Ce-ai zice dacă...
• Așa că i-am spus: Uite ce e, dă-mi înapoi cheile. A, bună Judd. Și ea mi-a zis...- ... să-mi vîndă un pont. Bună, Judd. Cineva trebuie să-și riște gîtul și să se intereseze de asta.

Mackie dădu din cap, în semn de salut către colegii lui, în timp ce-l urma pe Addison. Străbătură împreună încăperea înțesată de birouri, apoi ieșiră pe un hol acoperit cu mochetă, care ducea spre biroul redactorului-șef.

• Ai venit, în sfîrșit, zise secretara acestuia, exasperată. De vreme ce nu are încă o patrulă, era cît pe ce să mă trimită în căutarea ta. Îți mulțumesc, Addison. Te poți întoarce la treburile tale.

Comisionarul nu părea prea. dornic să plece tocmai acum, cînd urmau artificiile.

Dar secretara lui Ramsey era la fel de inflexibilă ca și șeful ei. Se îndepărtă, mormăind.

• Bună, păpușă. Ce s-a întîmplat? Judd ochi coșul de gunoi cel mai apropiat, în care aruncă paharul de plastic, gol de-acum. Toarnă- mi și mie o cafea adevărată, vrei?

Secretara își puse mîinile în șolduri.

• Arăt cumva a chelneriță?

Judd îi făcu cu ochiul și-i aruncă acea privire a lui, care rareori dădea greș. - Arăți exact ca un milion de dolari. Și intră repede în biroul șefului, fără să mai aștepte vreun comentariu despre complimentul deloc măgulitor.

De partea cealaltă a ușii îl întîmpină fumul dens, înecăcios, produs de primele două dintre cele patru pachete de țigări pe care Michael Ramsey le fuma zilnic. Cînd Judd intră în cameră, o țigară fumega în scrumieră, iar o alta îi atîrna lui Michael în colțul gurii.

• Era și cazul. Fața îi era congestionată de furie.Judd se trînti pe un scaun îmbrăcat în piele.
• Să ce?
• Să nu faci pe deșteptul cu mine, Mackie. De data asta ai încurcat-o!

Secretara lui Ramsey îi aduse ceașca cu cafea cerută. Judd îi mulțumi cu un zîmbet și o altă privire sugestivă care, din păcate, nu avea și urmări. O știa prea bine.

După ce ieși secretara, Ramsey expiră un veritabil nor de fum înțepător.

• Ai ratat cel mai mare eveniment din lumea tenisului.

Judd, care-și fripsese limba cu cafeaua, reuși să izbucnească totuși în rîs.

• Tenis? De-aia făceai mutrele alea? Din cauza unui nenorocit de meci de tenis? Cînd am văzut cît erai de nervos, am crezut că am dat faliment. Ce s-a întîmplat? Iar l-a jignit McEnroe pe vreunul dintre arbitrii de linie?
• Stevie Corbett a avut un colaps în timpul meciului de azi- dimineață, de la Lobo Blanco.

Expresia lui Judd se schimbă. Ceva îi atrăsese, brusc, atenția. își duse ceașca - de data asta, de porțelan autentic - la buze și-l privi pe Ramsey. Acesta își stinse țigara din scrumieră și mai trase un ultimul fum din cea pe care o ținea între buze, împrăștiind scrumul pe tot biroul.

• Cum adică „a avut un colaps”?
• Păi nu știm, de vreme ce n-am avut nici un om de-al nostru acolo, îi răspunse dulce Ramsey. Starul reporterilor noștri, cel mai bine plătit din breaslă, a dormit pînă tîrziu în dimineața asta.
• Gata cu sarcasmele, da? Și ce dacă am dormit? Mare lucru. Ce i s-a întîmplat domnișoarei Corbett? S-a împiedicat și a căzut în nas?
• Nu, nu s-a împiedicat. Din fericire, fotograful nostru s-a prezentat la datorie, chiar dacă tu n-ai apărut. Mi-a spus că a avut un colaps.
• Adică a leșinat?
• Adică a căzut lată, cît era de mare, în mijlocul terenului.
• Doamne, ce vocabular poți să ai!

Ramsey se învinețise de furie.

• Dac-ai fi fost acolo, ai fi găsit tu o altă expresie.
• Dar nu era neapărată nevoie să merg eu acolo, se apără Judd. Toată lumea era sigură că Stevie Corbett avea s-o bată fără probleme pe italiancă. - Ei bine, n-a fost așa. Meciul s-a încheiat prin forfeit. A părăsit turneul.
• Și cînd te gîndești că, după ce a cîștigat Open-ul francez, meciurile de acum nu aveau cum să-i pună probleme. Tocmai mă pregăteam să asist la cîteva dintre meciurile mai interesante, din după-amiaza asta.
• Cînd aveai să-ți revii din mahmureală, zise Ramsey, acru. Oricum, ai ratșt un reportaj de senzație despre colapsul lui Stevie Corbett, petrecut în fața concitadinilor ei, care au putut să se lupte cu traficul la o oră de vîrf, ca să vină și să o vadă jucînd. Pe cînd tu erai încă în vîrful patului.
• Ce-ați aflat pînă acum?
• Nimic. Antrenorul ei a citit o declarație formală din trei propoziții, în care nu a spus, practic, nimic.
• La ce spital au dus-o? Judd își revizuia deja în minte lista surselor în care se putea încrede, din rîndul personalului medical. Lista celor care erau în stare să-și vîndă chiar și mama, pentru o sumă bunicică.
• Nu e la spital.
• N-au dus-o la spital? îl copleși un val de adrenalină. Creierul îi lucra febril. Scoase un hohot de rîs răgușit și mai luă o înghițitură din cafeaua pe care o uitase pe un colț al mesei. Am impresia că a cam sărit calul, Mike. Mititica, drăgălașa Stevie, a avut, probabil, o noapte grea. Ca și mine, dealtfel.

Ramsey clătină din cap cu încăpățînare.

• A trebuit să fie scoasă pe targă de pe teren. Este ceva mult mai grav decît o „noapte grea“. îi aruncă lui Judd o privire severă care-l țintui pe scaun. Trebuie să afli exact ce s-a întîmplat... înaintea oricui. Ești într-o cursă contra- cronometru. Povestea a fost deja difuzată la radio. Mă mir că n-ai auzit nimic în timp ce te îndreptai încoace. Judd clătină din cap.

download de aici.....