Femeia captivă

FEMEIA CAPTIVĂ SANDRA BROWN

CAPITOLUL 1
O să scape.Burke Basile întinse degetele de la mâna dreaptă apoi le strânse în pumn.Mișcarea aceasta devenise pentru el un tic nervos.Mai mult ca sigur că n-o să fie condamnat.Căpitanul Douglas Patout,comandant al Secției Narcotice și Moravuri din Departamentul poliției din New Orleans,oftă dezamăgit și îngână: -Poate.
-Nu „poate”!O să scape,repetă hotărât Burke.O clipă mai târziu,Patout întrebă: -De ce 1-a desemnat Littrell tocmai pe acest procuror să se ocupe de caz?A fost detașat aici de câteva luni,de undeva,din nord.Wisconsin sau cam așa ceva.N-a înțeles…subtilitățile acestui proces.Burke,care privea în gol pe fereastră,se întoarse din nou cu fața spre interiorul încăperii. -Pinkie Duvall le-a înțeles destul de bine.
-Ticălosul ăsta bun de gură!Nu scapă nici o ocazie să lovească în poliția din New York și să ne facă o presă proastă.Deși nu-i făcea plăcere să-1 complimenteze pe avocatul apărării,Burke spuse:
-Ce-i al lui e-al lui,Doug,pledoaria lui finală a fost admirabilă.Era evident împotriva poliției,dar la fel de evident în favoarea justiției.Toți cei doisprezece jurați rămăseseră cu gurile căscate și,practic,îi sorbeau cuvintele de pe buze. Sc uită la ceasul de la mână.
-Au trecut treizeci de minute.Prevăd că o să mai dureze vreo zece.
-Așa puțin?
-Da,așa cred.Burke se așeză pe un scaun de lemn plin de zgârieturi.Când problema este prezentată limpede,nu stăm niciodată prea mult pe gânduri.
Indiferent cine a fost procurorul cazului sau câtă de multă alergătură au avut de făcut ambele părți,cert este că Wayne Bardo n-a apăsat pe trăgaci.Nu el a tras glonțul care 1-a ucis pe Kev.
-Aș vrea să am câte o monedă de cinci cenți pentru fiecare afirmație de acest gen făcută de Pinkie Duvall în timpul procesului,spuse Patout posomorât.
„Clientul meu nu a tras glonțul fatal.”O ținea una și bună,ca un călugăr la rugăciune.
-Din păcate,ăsta e adevărul.Discutaseră chestiunea de cel puțin zece mii de ori-o întorseseră pe toate părțile,dar reveniseră de fiecare dată la acea certitudine irevocabilă,irefutabilă,indiscutabilă.Acuzatul din acest proces,Wayne Bardo, nu-1 împușcase mortal,tehnic vorbind,pe sergentul Kevin Stuart.Burke Basile își dădu pe spate părul nepieptănat,își netezi mustața,apoi își frecă nerăbdător palmele de coapse,îndoind degetele de la mâna dreaptă.În cele din urmă își puse coatele pe genunchi și rămase cu privirile în gol,pe podea,cu umerii ușor înclinați înainte.Patout îi aruncă o privire dezaprobatoare.
-Arăți ca naiba.De ce nu ieși puțin să fumezi?Burke clătină din cap.
-O cafea? Mă duc eu să-ți aduc,ca să nu trebuiască să dai ochii cu ziariștii.
-Nu,mulțumesc.Patout se așeză pe un scaun alături de Burke.
-E prematur s-o considerăm o înfrângere.Jurații sunt niște ființe ciudate. Uneori,când crezi că l-ai înfundat pe câte un ticălos,îl vezi cum pleacă liber din tribunal.Alteori ți se dau chiar asigurări că o să fie achitat,însă jurații dau verdictul”vinovat”,iar judecătorul pronunță sentința maximă.Nu poți să știi niciodată
-Ba cu pot,spuse Burke cu o resemnare încăpățânată.Bardo o să scape.
Câtva timp,nimeni nu mai rupse tăcerea apăsătoare.Apoi Patout spuse:
-Astăzi este aniversarea Constituției mexicane.Burke ridică privirea. -Poftim?
-Aniversarea Constituției mexicane.A fost adoptată la 5 februarie.Am observat chestia în calendar,de dimineață -Oh!
-Da’ nu se precizează anul.Acum vreo două sute,dacă nu mă înșel.
-Îhî.După încheierea acestei conversații,tăcură din nou,cufundați în propriile gânduri.Burke încerca să-și imagineze cum o să reacționeze atunci când se va da citire verdictului.Știuse de la început că avea să fie un proces.Pinkie Duvall nu era dispus să cadă la o învoială atâta vreme cât miza pe achitarea clientului său.
Burke știuse și care va fi rezultatul procesului.Acum,când se apropia momentul adevărului-dacă prezicerile lui se vor dovedi corecte încerca să-și înăbușe dinainte furia care avea să-1 cuprindă când îl va vedea pe Bardo părăsind teafăr și nevătămat curtea tribunalului.Îi venea să-1 strângă de gât pe ticălos.O muscă mare și zgomotoasă,probabil imună la insecticid și la intemperii,reușise să se strecoare cumva în cămăruța mică a tribunalului din Orleans,unde nenumărați alți procurori și inculpați asudaseră îngrijorați în așteptarea verdictului.
Înnebunită,musca încerca să scape izbindu-se cu zgomot de geam.Nu înțelegea ea tentațiile ei zadarnice,deși foarte curajoase,nu făceau decât să-i scoată în evidență prostia.Burke schiță un surâs disprețuitor gândindu-se la sine.Se identifica cu musca și știa că ar fi fost și el în stare să dea cu capul de un bolovan.Când se auzi ciocănitura,Patout și Burke se uitară mai întâi unul la altul, apoi spre ușa pe care o deschise aprodul pentru a anunța întoarcerea juriului.
În timp ce se îndreptau spre ușă,Patout se uită la ceas și murmură:
-Ia te uită,zece minute.Apoi către Burke: Cum de-ai știut?
Dar Burke nu-1 asculta.Atenția îi fusese absorbită de ușile deschise ale sălii de judecată de la capătul coridorului.Publicul și ziariștii se îmbulzeau prin portal cuprinși de ațâțarea care-i anima și pe romanii ce treceau prin porțile Coloseului, avizi să-i vadă pe martirii devorați de lei.
Kevin Stuart,soț,tată,un polițist excepțional și cel mai bun dintre prieteni,fusese martirizat.Ca și mulți alți martiri din istorie,murise din cauza unei trădări.Cineva în care Kev avusese încredere,un om care ar fi trebuit să-i sprijine cauza,să-1 acopere,se dovedise a fi un trădător.Un alt polițist le spusese „băieților răi” că „băieții buni” sunt pe urmele lor.Un telefon secret dat de cineva din interiorul secției pecetluise soarta lui Kevin Stuart.E drept că fusese ucis la datorie,dar asta nu schimba lucrurile.Murise prostește.Procesul lui nu era decât „curățirea,ștersul pe jos”.Fusese numai exercițiul costisitor și cronofag al unei societăți civilizate menit să dea aparență de onorabilitate sentinței de achitare a unui ticălos după ce pusese capăt vieții unui om cumsecade.Alegerea juraților durase două săptămâni.Încă de la bun început,procurorul fusese pus în inferioritate de avocatul apărării,strălucitul Pinkie Duvall,care se dăduse peste cap ca să găsească un juriu perfect pentru clientul lui,fără a întâmpina aproape nici o rezistență din partea oponenților.Procesul în sine se desfășura pe parcursul a patru zile.Durata acestuia era disproporționată în raport cu interesul stârnit de deznodământul lui.Se făcuseră o sumedenie de preziceriÎn dimineața care urmase după accidentul fatal,șeful politiei declarase:
-Toți polițiștii noștri îi resimt acut pierderea.Kevin Stuart era toarte respectat și iubit de colegii săi.Vom folosi toate resursele de care dispunem pentru a instrumenta o anchetă temeinică și documentată în legătură eu împușcarea acestui admirabil ofițer.
„Procesul ar trebui închis imediat după deschidere”,se afirmase în editorialul ziarului Times Pieayune în ziua în care acesta începuse.”O greșeală din partea poliției din New York a avut drept rezultat moartea unuia de-ai lor.Tragic? Cu siguranță.Dar este aceasta o justificare pentru căutarea unui țap ispășitor? Autorul rândurilor de față nu împărtășește acest punct de vedere.”
„Procurorul îi obligă pe contribuabili să suporte costurile procesului intentat unui cetățean nevinovat căruia i s-a adus o acuzație falsă,menită să curețe poliția din New Orleans de rușinea publică pe care o merită pentru acest incident. Oamenii vor trebui să țină minte lucrul acesta când procurorul Litterell va candida din nou pentru postul său.”Era un citat din pledoaria lui Pinkie Duvall, rostită în favoarea unui „cetățean inocent”,Wayne Bardo,născut Bardeaux,care avea un cazier lung ca o zi de post.Prezența lui Pinkie Duvall în orice proces capta interesul ziariștilor.Toți cei care lucrau în domeniul relațiilor cu publicul, toți funcționarii dornici de publicitate folosiseră procesul Bardo ca pe un pretext pentru a-și face cunoscută propria platformă,indiferent care era aceasta.Părerile neavizate curgeau cu aceeași abundență cu care se împrăștie mărgelele colorate în Marțea Grasa.În schimb,din noaptea morții lui Kev Stuart,locotenentul Burke Basile sc refugiase într-o tăcere încăpățânată și disprețuitoare,în timpul audierilor de dinaintea procesului,pe parcursul cărora s-au depus moțiuni de ambele părți,taciturnului ofițer de la Narcotice nu i se atribuise nici o afirmație care să poată fi citată.Partenerul și cel mai bun prieten al său murise din cauza unui glonte de revolver în noaptea în care rataseră arestarea unui infractor. Acum,în timp ce se îndrepta spre sala de judecată ca să audă verdictul,
un reporter îi vârî un microfon sub nas și îl întrebă dacă are ceva de declarat.
Răspunsul succint al lui Burke Basile fu;
-Da.Să te ia dracii’!Căpitanul Patout,recunoscut de ziariști ca persoană cu autoritate,a fost,de asemenea,reținut în timp ce încerca să-1 urmeze pe Burke în sala de judecată.Afirmațiile lui Patout erau mult mai diplomatice decât acelea ale subordonatului său,însă acesta declara tară nici un echivoc că Wayne Bardo era răspunzător de moartea lui Stuart și că se va face dreptate numai dacă jurații vor da un verdict de vinovăție.Burke se așezase deja la locul lui când îl ajunse și Patout din urmă.
-Îmi pare rău pentru Nanci,zise el așezându-se.Văduva lui Kev Stuart ședea pe același rând cu ei,dar dincolo de intervalul din mijloc.În stânga și în dreapta ei stăteau părinții.Aplecându-se puțin înainte,Burke îi prinse privirea și îi făcu un gest de încurajare cu capul.Nanci îi răspunse printr-un zâmbet abia schițat,care nu exprima mai mult optimism decât simțea.Patout îi făcu semn cu mâna.
-Pe de altă parte,e un om de ispravă.
-Da,când soțul ei zace într-o baltă de sânge,poți conta pe ea că va prelua ștafeta.
Patout se încruntă la auzul răspunsului sarcastic al lui Basile.
-A fost o glumă deplasată.Știi la ce mă refeream.Burke nu spuse nimic.După o clipă,silindu-se să nu pară deloc afectat,Patout întrebă:
-O să vină și Barbara? -Nu.
-Credeam că o să fie alături de tine în cazul în care treaba asta n-o sa iasă așa cum vrem noi.Burke nu era dispus să-i explice de ce soția lui preferase să nu asiste la proces.Se mulțumi doar să-i spună:
-Mi-a cerut să-i telefonez de îndată ce voi ști rezultatul.Cele două părți implicate în proces aveau dispoziții sufletești foarte diferite.Burke împărtășea părerea lui Patout că procurorul nu fusese deloc la înălțime în acest caz.După ce își făcuse treaba de mântuială,acum ședea la masa lui și bătea cu guma de la capătul creionului într-un bloc cu file albe pe care nu era însemnat nimic,își bâțâia nervos piciorul stâng și arăta de parcă ar fi preferat să se afle oriunde în altă parte,numai acolo nu.Între timp,la masa apărării,Bardo și Duvall părea că-și spun în șoaptă niște bancuri bune.Amândoi chicoteau încântați,cu mâinile pavăză la gură.Lui Burke i-ar fi venit greu să spună pe care din cei doi îl ura mai mult-pe criminalul de carieră sau pe avocatul lui la fel de odios.
Duvall fu solicitat de unul din asistenții de la biroul său de avocatură să se uite printr-un teanc de documente,iar Bardo se lăsă pe spătarul scaunului și își aținti privirile în tavan.Burke se îndoia că ticălosul ar fi în stare să se roage la Dumnezeu.Ca și cum ar fi simțit privirea dușmănoasă a lui Burke,Bardo întoarse capul și aținti asupra locotenentului cu ochi negri și furioși în care cu siguranță nu se reflectase niciodată vreo licărire de conștiință.Buzele subțiri ca de șopârlă se depărtară,schițând un fel de zâmbet care îți dădea fiori.În clipa următoare, Bardo coborî una din pleoape,facându-i cu ochiul.Burke ar fi sărit de pe scaun și s-ar fi repezit la Bardo dacă Patout,care văzuse gestul insolent,nu l-ar fi apucat imediat de brat și nu l-ar fi silit să rămână pe loc.
-Ce,ai înnebunit? șopti el.Dacă scoți mânerul spadei te trezești direct în ghearele ticăloșilor.O să confirmi toate suspiciunile pe care le-au formulat în timpul acestui proces.Dacă asta vrei,n-ai decât,dă-i drumul.
Neacceptând dojana nici măcar printr-o înclinare a capului,Burke își smulse brațul din mâna superiorului său.Cu același zâmbet viclean întipărit pe chip.
Bardo întoarse din nou fața spre judecător.Câteva secunde mai târziu,jurații își reluară locurile pe bancă,iar judecătorul atrase atenția asistenței pe un ton mieros să se comporte corect în timp ce se va da citire verdictului.Jurații,șapte bărbați și cinci femei,hotărâseră în unanimitate că Wayne Bardo nu era vinovat de împușcarea detectivului sergent Kevin Stuart.Burke Basile nu se așteptase la un alt rezultat,dar îi venea mai greu să accepte verdictul decât își imaginase.Și își imaginase că va fi imposibil.În ciuda recomandărilor judecătorului,cei aflați în sală nu reușiră să-și stăpânească sentimentele.Nanci Stuart scoase un țipăt ascuțit,apoi se prăbuși leșinată.Părinții o protejară împotriva blitzurilor și a camerelor video,mânuite de fotoreporterii care o înconjuraseră.
Judecătorul le mulțumi juraților și îi eliberă din funcție.Apoi,după ce ședința fu ridicată oficial,ineficientul procuror își,băgă blocul alb în servieta nou-nouță și o porni pe intervalul dintre bănci ca și cum tocmai s-ar fi anunțat că tribunalul luase foc.În clipa în care trecu pe lângă Burke și Patout,le evită privirile. Burke descifra expresia de pe chipul lui în felul următor:Nu e vina mea.Uneori câștigi,alteori pierzi.Oricum,vineri lot primim salariul,așa că s-o lăsăm baltă.
-Ticălosule!murmură Burke.Așa cum era de prevăzut,la masa apărării toată lumea jubila,iar judecătorul renunțase să mai intervină pentru a calma spiritele!
Pinkie Duvall perora cu elociență în fața camerelor și a microfoanelor Wayne Bardo își mută privirile de la o cameră la alta cu un aer plictisit.Din când în când schița gestul de a se apăra cu mâna,și butonii cu pietre prețioase sclipeau în lumina reflectoarelor.Burke observă că fruntea lui măslinie nici măcar nu era umedă.Ticălosul știa că va ieși basma curată și de astă dată,așa cum se întâmplase de atâtea ori.Patout,asumându-și rolul de purtător de cuvânt al poliției din New York,se străduia să scape de tirul întrebărilor formulate de reporteri.Burke îi urmărea pe Bardo și Duvall în timp cc-și croiau triumfători drum prin mulțimea de reporteri,îndreptându-se spre ieșire.Nu evitau nici un microfon,nici o cameră de luat vederi.Dimpotrivă,Duvall cultiva publicitatea și se desfăta în lumina reflectoarelor.Spre deosebire de procuror,nu se grăbeau să plece,ba chiar zăboveau cât mai mult ca să se lase îmbrățișați de suporteri.
Și nici nu-i evitară privirile lui Burke Basile.Dimpotrivă,încetiniră pasul când ajunseră la capătul rândului unde stătea Burke,încleștând și descleștând degetele de la mâna dreaptă întinsă de-a lungul coapsei.Fiecare din ei îl privi cu intensitate pe Burke drept în ochi.Wayne Bardo merse chiar până acolo încât se aplecă și șopti cu vocea încărcată de ură:
-Nu eu am tras în polițistul ăla,Basile.Tu l-ai împușcat.

CAPITOLUL 2
-Remy?Femeia se întoarse și își dădu la o parte cu mâna înmănușată o șuviță de păr de pe frunte.
-Bună!Nu mă așteptam să vii.Pinkie Duvall păși pe aleea din mijlocul serei și o strânse în brațe,sărutând-o apăsat. -Am câștigat.
-Mă așteptam la asta,spuse ea zâmbind.
-Încă o achitare.
-Felicitări.
-Mulțumesc,însă de data asta n-a fost mare lucru,zise el,încercând să-și alunge zâmbetul radios de pe buze.
-Pentru un avocat mai puțin strălucit ar fi fost o mare problemă.Încântat de laudele ei,zâmbi și mai larg.
-Mă duc la birou să dau câteva telefoane,dar la întoarcere vin și cu invitații.
Roman a făcut toate pregătirile.De fapt,în drum spre casă am observat mașinile de la restaurant care tocmai soseau.Majordomul lor Roman,și întregul personal al casei fuseseră în alertă încă de când începuse procesul.Petrecerile pe care le dădea Pinkie ca să sărbătorească victoriile în procese contribuiau aproape tot atât de mult la notorietatea lui ca și inelul cu diamant sclipitor pe care îl purta pe degetul mic de la mâna dreaptă,de unde i se trăgea de altfel și porecla.
Festinurile lui de după procese,ca și pledoariile propriu-zise erau amplu oglindite în presa.Uneori,Remy îi suspecta pe jurați ca votau pentru achitare numai ca să trăiască pe viu experiența vestitelor lui petreceri.
-Să te ajut cu ceva?Bincânțeles că nu era nimic de făcut,dar Remy întrebase ca de obicei,deși cunoștea răspunsul.
-E de-ajuns să-ți faci apariția ca să dai strălucire petrecerii,spuse el,lăsându-și mâinile să alunece în josul spatelui ei și acoperind-o cu sărutări.După ce îi dădu drumul,se strâmbă ușor din cauza mirosului de pământ de pe fruntea ei.
-De fapt,ce făceai? Știi că nu-mi place să fie prea multă circulație pe aici.
-N-a fost nici un fel de circulație.Am adus o ferigă din casă,unde nu-i mergea prea bine,și m-am gândit s-o transplantez aici.Nu te teme,n-am pus mâna pe nimic.Sera constituia domeniul lui Pinkie.Horticultura era hobby-ul lui,dar el luase treaba în serios și ținea la fel de mult la ordine și curățenie în sera lui ca și în avocatură și în toate celelalte sfere ale vieții sale.
Se uită o clipă plin de mândrie la șirurile de plante pe care le cultivase.Puțini dintre prietenii lui și încă și mai puțini dintre dușmani știau că una dintre pasiunile lui Pinkie Duvall o constituiau orhideele,în care se specializase.
Pentru menținerea echilibrului delicat al mediului din seră se luau măsuri foarte severe.Exista și o nișă specială în seră unde era amplasată instalația care monitoriza microclimatul.Făcuse studii aprofundate asupra acestei probleme și participa din trei în trei ani la Congresul mondial al orhideelor.Știa exact ce cantitate de lumină,umiditate și temperatură sunt necesare pentru fiecare speciePinkie le îngrijea cu atenția și devotamentul unei surori de la secția de prematuri,asigurând fiecărei plante vasul potrivit,drenajul și aerisirea de care avea nevoie.Și,drept răsplată a eforturilor lui,dorea ca plantele sale să fie extraordinare.Și,de parcă n-ar fi vrut să-și dezamăgească stăpânul,așa și erau. De obicei.Dar acum se încruntă ușor în timp ce se apropia de un grup de plante denumite Oncidium varicosum.Aveau tulpinile pline de flori,dar nu erau la fel de impresionante ca unele dintre vecinele lor.
-Le-am îngrijit săptămâni în șir.Cc s-a întâmplat cu ele? Arată foarte rău.
-Poate că încă n-au avut timp să… -Au avut timp berechet. -Uneori,când…
-Sunt niște plante inferioare.Asta-i…

descărcați cartea direct de aici:….adăugat link nou