Fii binevenit

Fii binevenit de Sandra Brown

Capitolul 1

Un buchet de trandafiri oranj lumina suprafața acaju a biroului Ludovic al XV-lea la care ea scria în tăcere, în spate, se deschidea o fereastră imensă ce dădea spre Pacific și spre plaja particulară a vilei.

Tânăra tresări. Stiloul îi căzu din mână pe paginile risipite ale manuscrisului. Își duse mâna dreaptă la piept.

— Mi-am permis să intru, răsună o voce gravă, zeflemitoare.

— M-ați speriat, domnule North.

— Liniștiți-vă, astăzi n-aș face rău nici măcar unei muște.

Ryan North aprecie dintr-o singură privire camera imensă, inundată de razele soarelui. Făcea o notă discordantă în interiorul acestei arhitecturi avangardiste, împodobită cu câteva mobile prețioase.

Kirsten Rumm îl măsură disprețuitoare. El își așeză geanta de piele pe scaun și își scoase ochelarii marca Roy-Ban.

— Am bătut, dar nu mi-a răspuns nimeni. Cel mai bine ne slujim noi înșine, e un lucru știut.

— Ați fi putut suna. Ca toată lumea.

Tonul glacial al lui Kirsten arăta clar cât de mult o exaspera lipsa lui de bună-cuviință. Iar Ryan se întreba dacă nu cumva așa va arăta ambianța ce va domni la vilă în timpul celor câteva zile pe care le va petrece acolo.

Ryan North se instală cu nonșalanță într-un fotoliu. Mesteca insolent gumă, iar culoarea ei rozalie i se întrezărea printre buze.

— Nu-mi place să-mi ratez intrările. Dacă doriți, putem începe, spuse el, aruncându-i unul dintre acele zâmbete care îl făcuseră celebru.

— Din păcate, acum nu vă pot acorda nicio clipă în plus. Kirsten se ridică. Era cu picioarele goale, dar nu se scuză. Din contră, expresia ei părea a-i spune: «Da, sunt cu picioarele goale și mi-e absolut indiferent dacă-ți convine sau nu.»

Ryan își dădu seama de asta, dar nu-i trecu prin minte să se formalizeze. Reținu doar că nu s-a scuzat prostește, cum ar fi făcut, în locul ei, majoritatea femeilor.

Era îmbrăcată cu un pantalon alb foarte strâmt și un tricou cu mânecile suflecate, prea mare pentru ea. Desigur, era o bluză bărbătească, dar o făcea mult mai sexy decât dacă ar fi fost mulat pe corp.

— Lucrați?

— Exact!

— La carte?

— Da, la cartea mea.

— Sunt dezolat. Știu cât poate fi de neplăcut să fii deranjat când lucrezi din plin, rosti el pe un ton afectat și impersonal.

Kirsten își trecu mâna prin păr, ca și cum ar fi încercat să se stăpânească să nu-i tragă o palmă.

— Alice este la piață. Dumneavoastră… începu ea.

— Bona dumneavoastră?

— Guvernanta mea. În cele din urmă, veți avea de-a face cu ea. V-aș fi recunoscătoare dacă mă veți deranja cât mai puțin cu putință. Vă voi arăta camera dumneavoastră. Unde vă sunt bagajele?

— Aici, răspunse Ryan, arătându-i o geantă de piele ce părea a fi făcut de zeci de ori cursa Paris-Dakar.

Kirsten îl privi cu superioritate, aproape cu condescență.

— Nu mi-am luat valiza Venittor, îi aruncă el pe un ton voit amabil, înțelegător. Știți, m-am gândit că nu-i cazul să îmi pun gențile mici într-una mai mare…

— Ați venit cu motocicleta?

— Da.

Kirsten privi cu dezgust și geanta murdară de piele, și proprietarul ei.

— Ați venit de la Los Angeles cu motocicleta?

— Ating 250 la oră cu ea, se făli el.

Și își înfundă mâinile în buzunarele din spate ale blugilor; văzuseră ei altele și mai și!

— Casa dumneavoastră îmi pare cam pretențioasă, dar, oricum, are o vedere superbă, declară el, încercând să o pună la punct pe Kirsten.

— Este unul dintre motivele pentru care eu și Charles am cumpărat-o, admise ea.

Ryan se răsuci pe tocurile cizmelor de piele. Tânăra femeie suspină disperată la gândul că va trebui să locuiască două săptămâni în preajma unui cowboy.

— Un tip a’ntâia și el! șopti Ryan, ca pentru sine.

— Vă amintesc că a fost soțul meu, nu un actor de mâna a treia.

Ryan o străpunse din priviri. Frumusețea ochilor lui întunecați era sporită de gene negre și lungi. Mulți credeau că ocheadele devastatoare ale lui Ryan North erau rodul unui studiu atent, căruia i-ar datora cea mai mare parte a farmecului său. Dar se înșelau. Era o expresie absolut naturală.

Nu încerca deloc să o seducă pe Kirsten Rumm, ci dorea doar să știe cât de adevărate erau vorbele ei și de ce se purta atât de urât cu el.

— Nu vă cară nimeni astea în camera dumneavoastră, i-o tăie Kirsten, arătându-i bagajele jerpelite.

Hotărât să n-o lase să-l trateze ca pe un puști neascultător, el ignoră cu bună știință sarcasmele ei.

— Îmi place camera asta, reluă el. Camera mea trebuie să fie, și ea, absolut încântătoare.

— Am de lucru, domnule North, și mă deranjați. Dacă vreți să mă urmați, vă voi arăta…

Fără a-și lua ochii de la ea, Ryan își scoase cizmele și le azvârli neglijent pe covor. Apoi se dezbrăcă de tricou și de blugi, fără a lua în seamă privirea ei jignită. Deschise apoi ușa glisantă și se îndreptă spre terasa care ducea la piscină.

— Vedeți-vă de treabă, îi aruncă el, fără să-ntoarcă capul. Regret că v-am deranjat, doamnă Rumm. Ryan ocoli piscina, coborî cele câteva trepte care duceau spre plajă și se întinse la soare. Ar fi pariat pe un Oscar că ea îl privea.

***

Cu o săptămână înainte, îi ceruse impresarului să-i aranjeze o întâlnire cu Kirsten Rumm. Iar ea părea hotărâtă să scape de această constrângere cât mai repede cu putință. Cu umerii drepți, afișa aerul rigid și indiferent al unei femei de afaceri pe care nimic nu o poate afecta. Doar privirea îi trăda vulnerabilitatea. Era cu ochii în patru.

Purta un taior elegant, închis la culoare, demn de cele mai mari eroine ale lui Alfred Hitchock. Ryan se simți aproape rușinat văzând-o atât de elegantă. Se culcase târziu; noaptea trecută stătuse mult și analizase scenariile. Obosit, nervos, trăsese pe el primele haine care-i căzuseră în mână: pantalon de smoking, o vestă de mătase bej și o cămașă șifonată, pe jumătate descheiată, îl chinuia o migrenă cumplită. Își pusese ochelarii negri pentru a-și ascunde ochii înroșiți și pentru a nu avea aerul că tocmai ieșise dintr-un cabaret.

În ciuda a ceea ce-și închipuia, tânăra femeie fusese punctuală la întâlnire. Strălucea de prospețime și răspândea un parfum discret; nu una dintre acele miresme care te izbesc pe stradă, ci un miros delicat care evoca un câmp de flori după o ploaie de vară.

Ryan nu fusese atent la bolboroselile de circumstanță ale impresarului sau, poate, ale avocatului ei. O privea.

— Doamna Kirsten Rumm, domnul Ryan North.

Tot Hollywood-ul știa că Ryan își bate joc de conveniențe. Sinceritatea lui puțin brutală nu mai surprindea pe nimeni, Dacă n-ar fi fost atât de frumoasă, nici nu s-ar fi ridicat să o salute. Și totuși, spre surprinderea tuturor, o făcuse, doar așa, pentru plăcerea de a o atinge.

— Ryan North.

— Kirsten Rumm.

Cuprinse mâinile tinerei femei într-ale sale, asigurând-o că totul va fi bine. Și imediat simți că are nevoie de apărare.

Vocea lui Kirsten era ca și făptura ei: mică, dulce și sexy. El era foarte emoționat, dar spera ca acest fapt să nu fie prea vizibil.

Și fu fericit că are ochelarii pe nas. Putea observa liniștit totul, ceea ce și făcu, de altfel. Când ea se așeză, Ryan observă rotunjimile plăcute ale sânilor și pulpele strânse în ciorapi de mătase cenușiu închis. Erau arse de soare, dar nu avea culoarea aceea maronie și gălbejită pe care, din păcate, multe femei o credeau minunată. Un șirag simplu de perle cobora între sânii frumos conturați.

Privind-o cu atenție, el înțelese că ea se simțea tot atât de bine ca o înghețată Chantillly într-o baie de aburi. Impresarul lui se pierdea în considerații de ordin general.

— V-aș fi recunoscătoare dacă ați reveni la date concrete, i-o tăie tânăra femeie.

— Eu am cerut să vă văd, interveni Ryan.

Era obișnuit ca femeile să-l asalteze cu priviri rugătoare și prostești. Dimpotrivă, Kirsten îl gratifică cu o privire disprețuitoare și aproape dezgustată.

— Așa mi s-a spus. Dar pot să știu de ce, domnule North?

— Aș dori să stau la dumneavoastră două sau trei săptămâni.

Kirsten îl măsură cu o privire inexpresivă, apoi se răsuci înspre impresarul, care, laș, își întoarse privirea de la ea.

— Ce vrea să spună acest domn? întrebă ea din vârful buzelor, după ce se întoarse înspre avocatul ei.

— Nimic altceva decât ceea ce ați auzit, doamnă Rumm. Ei bine… se pare că domnul North dorește să locuiască la dumneavoastră câteva zile.

Tăcu o clipă, apoi reluă:

— Domnul North consideră că este esențial să respire același aer pe care l-a respirat soțul dumneavoastră. A trăi în casa în care el și-a trăit ultima parte a vieții — iată ceea ce l-ar ajuta foarte mult să interpreteze…

— Esențial? întrebă Kirsten. Domnule, credeam că sunteți actor. Ce-ați face dacă vi s-ar cere să interpretați rolul lui Napoleon Bonaparte?

— Domnul North nu are nevoie de… obiectă impresarul.

— Regizorul cere o interpretare veridică, i-o tăie Ryan, și mi-a spus că ați fost de acord cu acest lucru. După părerea mea, ar fi fost stupid să pierd timpul închipuind sau reconstituind ceea ce există deja.

— Înțeleg că această cerere vi se pare neobișnuită, reluă impresarul, dar așa lucrează de obicei domnul North. Și să știți că rezultatele sunt extraordinare, poate ați văzut deja…

— Nimeni nu-i mai potrivit decât mine să vă explice totul, îl întrerupse Ryan. Domnilor, lăsați-mă vă rog singur cu doamna Rumm.

Odată rămași singuri, Kirsten îl ținu la distanță din priviri.

— Aș dori să locuiesc la dumneavoastră câtva timp, reluă el. De fapt, două săptămâni este un termen minim.

Deși nu făcuse decât două filme, Ryan North se bucura de o mare putere la Hollywood. Pentru a obține ceva, nu trebuia decât să sugereze, nu trebuia decât să șoptească ce vrea și douăzeci de persoane se și grăbeau să-i îndeplinească dorința, mutând, la nevoie, și munții din locurile lor. Era un actor foarte bun, care aducea mulți bani. Filmele lui îi aduseseră și un mare succes la public. Era reprezentantul strălucit al generației sale. Fizicul lui seducător și comportamentul lipsit de cea mai vagă urmă de prefăcătorie îl aduseseră în fruntea box-office-ului.

Kirsten Rumm nu era deloc impresionată de acest tip lipsit de maniere, care se prezenta cu cămașa șifonată și cu ochelari negri la ora nouă dimineața.

— Sunt dezolată, domnule North, dar este absolut imposibil.

— De ce?

— Sunt pe punctul de a-mi încheia cartea și de a rescrie o parte din scenariu.

— Ei, și?

— Editorul a anunțat deja de două ori data apariției. Nu pot să-l fac să mai aștepte.

— Dar asta n-are nicio legătură cu discuția noastră, doamnă Rumm.

Ryan se cufundă leneș în fotoliul moale de piele. Înainte de a se întâlni cu ea era sigur că va avea câștig de cauză. Iar refuzul ei nu reușise decât să-l ambiționeze și mai tare să-și realizeze planul. Ce avea oare de ascuns încât îi refuzase atât de dur propunerea inofensivă?

— Nu pot să vă las casa acum, îi explică ea. Aș avea nevoie de un Boeing 747 pentru a căra documentele de care am nevoie. Fără a mai pune la socoteală faptul că aș dori să termin cartea în casa în care am trăit cu Charles. Și vă asigur că așa va fi!

— Dar cine vorbește de mutat, doamnă Rumm?

— Să înțeleg că intenționați să locuiți sub același acoperiș cu mine?

— Sigur că da. Vom trăi împreună, aproape la fel cum trăiați cu soțul dumneavoastră.

Ryan își întinse picioarele, își împreună degetele și își puse mâinile pe burtă, cu o figură cât se poate de destinsă. Nimeni n-ar fi bănuit că inima îi bătea mult mai repede decât de obicei.

— Nu faceți figura asta îngrozită, doamnă. Este evident că nu am de gând să împing perfecționismul până la a împărți același pat.

Tăcu o clipă, apoi reluă:

— S-ar putea ca obiceiurile dumneavoastră și ale eroului filmului să-mi dea cheia comportamentului lui social. M-am întrebat întotdeauna ce naiba se întâmplă în patul unui cascador și al unui pilot de vânătoare! conchise cinic Ryan.

Kirsten nu-i răspunse imediat. Se ridică, se întoarse cu spatele la el, părând a examina mobilele prețioase din biroul impresarului, la care predomina abanosul și lemnul de trandafir. Puse mâna pe o brichetă și încercă zadarnic să o aprindă. Răsuci apoi călimara și, jucându-se cu cuțitul de tăiat hârtie, îl aruncă în aer, răsucindu-l de trei ori. Și, spre satisfacția lui Ryan, își luă un aer degajat și se așeză, în sfârșit, pe birou, în fond, era și asta o manieră de a domina situația.

— Ascultați-mă, domnule North. Credeam că oamenii exagerează, iar proasta dumneavoastră reputație e opera unor invidioși lipsiți de scrupule. Totuși, dumneata și impresarul dumitale nu vă dați în lături de la nimic pentru a vă satisface clientela de puștoaice și nimfomane de duminică. Sunt dezolată, dar n-o să contribui în niciun fel la următorul dumneavoastră succes. Nu! Și acesta e ultimul meu cuvânt!

— Dacă are cineva nevoie de succes la public, aceea sunteți dumneavoastră, doamnă Rumm, nicidecum eu, i-o trânti Ryan, cu talentul lui înnăscut de a-i pune la locul lor, cu cruzime, pe cei din jur.

Sub aparența unui june prim, sub zâmbetul Ultra-Bride, se ascundea un om care știa să-și înțeleagă semenii. Copil fiind, asta era chiar ocupația lui preferată. Actuala lui reputație proastă se datora faptului că nu ezitase să pună la punct celebritățile momentului. Dar își păstra pentru sine concluziile. Și dacă nu se sfiise să spună unui oarecare ce crede despre el, nu-i stătea totuși în fire să profite de slăbiciunile altora pentru a-i stăpâni. Această calitate rară era considerată de mulți drept cel mai mare defect. Puterea întemeiată pe înșelătorie, minciuna și corupția, sunt suportabile pentru cei lipsiți de scrupule. Sunt niște veșminte frumoase pe un trup măcinat de boală. Nimeni nu-l dorește prea mult. Invers, dacă aceste veșminte acoperă un trup perfect, mulți se îndârjesc să-l distrugă, sau măcar să-l molipsească de propria lor mediocritate.

Ryan North se îngrijea prea puțin de frumusețea lui, încercând să treacă cât mai neobservat. Se ascundea sub masca unui play-boy arogant, aproape vulgar, încercând să-și apere sufletul curat și fragil. Cum era și foarte inteligent, mulți credeau că aroganța lui este reală. Iar Kirsten se lăsase și ea amăgită, asemeni multor altora.

Tânărul avu dintr-o dată certitudinea că-l minte. O trădau ochii, de un mov rar și delicat. Era convins că ea nu era atât de ostilă proiectului lui pe cât pretindea. În schimb, era îngrozită. Și era sigur de asta. Dar de ce? De ce-i era frică? De el?

— Nu doriți să joc rolul soțului dumneavoastră în acest film, nu-i așa?

— Nu.

Răspunsul ei îl derută. Era, deci, capabilă de sinceritate, chiar și în situații în care alții ar fi folosit perifraze pentru a șoca cât mai puțin.

— Explicați-mi.

— Soțul meu era un filantrop. Era generos, foarte comunicativ și într-o permanentă bună dispoziție. Stătea ore-n șir de vorbă cu admiratorii, dădea autografe. Poate de aceea și-a iubit într-adevăr meseria.

Kirsten măsura camera în lung și-n lat ca un leu în cușcă.

— Dar dumneavoastră, domnule North, vă îngrijiți prea mult de imaginea dumneavoastră publică pentru a-mi putea fi simpatic. Nici măcar nu știți să… zâmbiți!

— Vă opriți la suprafața lucrurilor, doamnă. Poate că soțul dumneavoastră avea mai multe motive decât mine să zâmbească. Cred că dumneavoastră îl făceați atât de bine dispus, vreau să spun, în chip natural bine dispus. Tocmai acest zâmbet îmi lipsește pentru a-mi desăvârși interpretarea. Vedeți că ne-am înțeles asupra esențialului în cele din urmă?

— V-ați dat seama cam târziu, nu credeți? Acum, filmul e deja terminat.

— Ați văzut probele?

— Nu.

— Totuși, producătorul v-a invitat.

— Am fost soția unui pilot de vânătoare și a unui cascador. Întâmplător, a fost popular, iar popularitatea lui a fost exploatată prin acest film. Am făcut totul pentru a ușura lucrurile. Cartea pe care am scris-o va aduce toate rectificările necesare. N-am de gând să văd filmul. Cinematograful se îndepărtează de realitate, nu-i așa?

Ryan ar fi dorit să știe mai multe, dar pentru moment consideră că e suficient.

— În acest caz, mă văd nevoit să vă comunic că regizorul și scenaristul sunt mai mult decât mulțumiți de munca mea. Contrar opiniei dumneavoastră, ei cred că am reușit să recreez cu succes personajul Charles Rumm, și mai ales acel zâmbet despre care tocmai vorbeam…

— Dar nu spuneați că asta vă lipsește?

— Îmi lipsește pentru „scenele” din viața mea. Până acum n-am turnat decât scene mari, de acțiune. Cred că rezultatul este excelent, inclusiv zâmbetul. Dar, din contră, intru greu în pielea personajului de îndată ce mi-l imaginez departe de mulțime și de camerele de luat vederi.

Ryan se ridică și se așeză la fereastră, lângă Kirsten. Aveau în față panorama strălucitoare a orașului San Diego.

— Am citit și recitit toate interviurile, dar ceva îmi scapă. E ceva care mi se refuză. Aș vrea să înțeleg ce anume, aș vrea să știu care era adevăratul chip al lui Charlie Rumm.

— Și în viața intimă era exact același.

— Ceea ce înseamnă că era cam într-o ureche, nu-i așa? Dumneavoastră trebuie să-l fi cunoscut sub mai multe aspecte… Ryan își dădu seama că mersese cam prea departe. Kirsten îl privea cu ostilitate.

— Trebuie să mă ajutați, doamnă Rumm.

— Viața lui nu-i un secret pentru nimeni. Treceți pe la editorul meu și vă va pune la dispoziție o copie a manuscrisului.

— Dar nu e suficient. Aș vrea să ating lucrurile pe care le-a atins el, să ascult muzica lui preferată, să mănânc mâncărurile care-i plăceau lui, să dorm în patul în care-a dormit…

— Sunteți complet nebun, explodă ea.

— Totuși, nu asta i-ați spus actriței care interpretează rolul dumneavoastră!

Ryan păstrase în rezervă acest argument irevocabil pentru a-i dovedi lui Kirsten lipsa ei de bunăvoință. O privea acum cu aer triumfător. Kirsten acceptase, totuși, să stea două săptămâni cu interpreta rolului feminin.

— Dar asta n-are nimic de-a face cu dumneavoastră, răspunse ea încurcată.

— De ce? întrebă el repede, fără a-i lăsa timp de gândire.

— Dar este evident de ce!

— Pentru că sunt bărbat?

— Ca să fiu sinceră, da…

Se priviră cu un aer războinic. Și, dintr-o dată, se auzi o bătaie discretă în ușa biroului. Kirsten profită de ocazie și deschise. Impresarul lui Ryan zâmbea.

— Ei, v-ați hotărât? mormăi el.

***

După două săptămâni de lucru la studio, Ryan se aruncă în Pacific ca într-o adevărată baie binefăcătoare. Înota și făcea plajă după chef. Iar când ieșea din apă, albastrul cerului îl făcea să se gândească la ochii lui Kirsten Rumm.

Se întreba cum se va desfășura sejurul său la vilă. Era hotărât să descopere adevăratul chip al lui Charlie Rumm. Kirsten era singura în măsură să-l ajute, iar această perspectivă nu-i displăcea deloc. Tânăra îl intriga, iar soțul ei mort rămânea pentru el un mister. De ce oare acest bărbat își riscase viața de atâtea ori și cu atâta ușurință, când soția lui îl aștepta asemeni unui vis dulce? Actorul era hotărât să nu părăsească vila Rumm până nu va găsi un răspuns satisfăcător.

Se întoarse pe plajă. Trupul lui gol șiroia de apă. Ryan își trase pe el blugii pe care-i lăsase pe nisipul arzător. Ar fi rămas bucuros dezbrăcat, pentru că în ultima vreme fusese lipsit de mângâierea soarelui. Zâmbi, gândindu-se ce figură ar face Kirsten dacă l-ar vedea întorcându-se în halul ăsta la vilă. Nu dorea s-o șocheze. Deocamdată, vroia doar s-o facă să înțeleagă că trebuie să colaboreze cu el și nu-i cazul să-l sperie cu replicile ei usturătoare. Nu vroia să-și încarce contul, și așa prea plin!

La Hollywood, era încolțit din toate părțile. În ultima vreme, fusese acuzat de abuz de droguri, de apartenența la o sectă dintre cele mai extremiste și de sado-masochism. Reporteri fără scrupule îl fotografiaseră la ieșirea dintr-un centru de dezintoxicare pentru alcoolici. El făcuse, de fapt, o vizită unui prieten. Dar fotografia făcuse vâlvă în presa de scandal. Se spusese că Ryan ieșise de la o cură de dezalcoolizare de șase săptămâni, după câteva nopți de orgii bahice ce erau să-l coste viața. Se lansase și zvonul că ar fi bolnav de SIDA. Fusese acuzat și de homosexualitate. Știrea se răspândise cu viteza fulgerului. Presa afirma că relațiile lui cu soția guvernatorului sau cu câteva dintre actrițele la modă nu fac decât să disimuleze adevărata sa viață intimă populată de bărbați.

Aceste acuzații repetate erau cea mai bună dovadă a succesului. Mulți erau siguri că Ryan e prea frumos pentru a fi și cinstit. Dar se înșelau. Popularitatea lui imensă era ușor de explicat.

Era unul dintre cei mai buni actori ai generației sale. Chiar și cei mai afurisiți magnați ai Hollywood-ului îi respectau talentul, inteligența și integritatea. Impresarul lui era copleșit de numeroase invitații, dar Ryan nu mergea decât la una sau două serate pe lună. Sustrăgându-se recepțiilor, pe cât de inutile, pe atât de plictisitoare, devenise în acest timp personajul cel mai la modă și mai dorit al Hollywood-ului. După numai două filme, el își alegea acum scenariile și discuta îndelung cu regizorii și producătorii înainte de a semna un contract. Și se știa că nu ezita să rupă contractul, dacă regizorul nu-și respecta angajamentele. Și asta cu riscul de a pierde bani buni!

Ryan North își bătea joc de tot ceea ce publicul ar fi putut gândi despre el. Conta doar realismul jocului său. Restul putea și trebuia să fie sacrificat. Ryan își considera frumusețea fizică doar un avantaj în plus, nimic mai mult. Când avea de luat hotărâri importante în ceea ce privea cariera sa, nici cei mai buni prieteni nu-l puteau determina să-și schimbe gândurile.

Iar acum, Ryan nu prea înțelegea de ce îl interesa atât de mult părerea lui Kirsten Rumm. Și îl preocupa și altceva: de ce dorea să scape de el? De ce ținea cu orice preț să-l facă să se simtă nedorit?

Ea se apucase din nou de lucru. Dori s-o deranjeze încă o dată. Pe buze îi apăru un zâmbet crud. Era irezistibil cu blugii uzi, mulați pe trupul perfect, iar bronzat, arăta foarte bine.

Deschise încet ușa de sticlă.

— Nu aveți un prosop?

Kirsten tresări și își ridică privirea spre el. Ryan îi analiză tunsoarea băiețească: numai o șuviță rebelă îi cădea liber pe frunte.

Kirsten Rumm nu-i răspunse, ci se mulțumi să-l privească furioasă, se ridică de la birou și, peste câteva clipe, reveni cu un prosop în mână. I-l întinse fără nicio vorbă.

— Mulțumesc.

Kirsten privi o clipă torsul încă umed al bărbatului. Deasupra pectoralilor bine conturați, se înălțau sfârcurile, înconjurate de fire cârlionțate și umede.

— Apa a fost foarte bună! spuse voios Ryan.

— N-a fost prea rece? întrebă ea, nu tocmai amabilă.

— Nu, nu prea. Pot să mă întind lângă piscină?

— Vă rog. Simțiți-vă ca la dumneavoastră acasă, îi replică ea, cu un ton care-l făcu să-și dea seama că gândea exact contrariul.

Ryan o găsea și mai condescentă decât înainte. Și încă o dată, avea impresia clară că îi ascunde ceva. Sau, poate, se apăra, pur și simplu, de farmecul lui irezistibil? Poate refuza să-l accepte, așa cum era el?

Își azvârli prosopul pe umăr. Privirea ei se opri încă o dată pe pieptul lui gol.

— Aș vrea să stăm puțin de vorbă, propuse Ryan, politicos.

— Am de lucru.

Acestea fiind spuse, Kirsten închise ușa de sticlă și se întoarse la birou. Nu era pentru ultima oară când îi trântea ușa-n nas, putea fi sigur de asta.

Ryan se stăpâni cu greu. Era furios. Dacă ar fi fost după el, ar fi târât-o până la piscină și ar fi azvârlit-o în apă îmbrăcată, cu manuscrisul ei cu tot! Dar se mulțumi să se întoarcă și să pășească aparent calm până la bazin. Sub privirea nesuferitei gazde, își scoase pantalonii, îi aruncă neglijent pe dalele de ceramică florentină și se întinse pe un șezlong pe care așezase mai întâi prosopul.

Ryan North își dădu seama cât de ciudat se manifesta furia lui doar în clipa în care se lovi de brațul șezlongului. Își cuprinse genunchii cu mâinile și aplecă, încet, capul.

Cu pleoapele închise, era pe punctul de a ațipi la soare.

După câteva ocheade pe furiș, Kirsten depuse stiloul pe filele manuscrisului și începu să privească deschis trupul bărbătesc ce se dăruia cu insolență soarelui.